Anunț oficial al Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia – eliberat pentru presa ortodoxă de limbă grecă în data de 22.12.2017

Sinaxa Clericilor și a Monahilor Ortodocși

synaxisorthkm@gmail.com

 

 A N U N Ț

 

 

“Sinaxa Clericilor și Monahilor”  istorică și luptătoare, care își asociază numele cu Sfânta Mănăstire “Sfânta Treime” Ano Gazeea, s-a întrunit astăzi, Marți 19 Decembrie, în noua sală a “Institutului de Studii Patristice-Ortodoxe” în Tesalonic.
Au participat părinți pomenitori și nepomenitori, îngrădiți și neîngrădiți, realitate care distruge minciuna și zvonurile acuzatoare cum că am avea poziții schismatice, și după discuții am hotarât:

1. Să se continue cu mai multă putere lupta împotriva ecumenismului și a pseudo sinodului din Creta

2. Să se organizeze o conferință în Tesalonic unde să se dezbată neregulile canonice și dogmatice ale minciuno sinodului din Kolimbari

3. Să circule o broșură în care se arată caracterul eretic al pseudo Sinodului

4. Cu discernământ și atenție să fie cooptați și alți episcopi, clerici, monahi și laici ca să îngroașe rândurile frontului ortodox ca în felul acesta sa se împrăștie norul ereziei ecumeniste și să străluceasca soarele Ortodoxiei așa cum în puține zile va lumina Nașterea Soarelui Dreptății, care a adus în lume lumina adevăratei cunoașteri de Dumnezeu.
Recenta hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, care în esență a anulat (caracterul panortodox- n.t.) minciuno sinodul din Creta mărește bucuria și speranța și îndreptățește pe toți care am luptat împotriva lui. Așteptăm ca și alte Biserici Locale sau măcar alți episcopi, clerici și monahi, dar mai ales Sfântul Munte, să-și redefinească poziția lor.

Tesalonic 19 Decembrie 2017
Sinaxa Clericilor și Monahilor, președinte Protoprezbiter Theodoros Zisis, copreședinte egumen Grigorie Haginicolau

 

traducere preot Matei Vulcanescu

 

 

 

 

Sinaxa Clericilor si Monahilor din Grecia 19 Decembrie 2017

Părintele Matei Vulcănescu (Parohia Panaghia Hodighitria, Mitropolia Pireului, Grecia), a consemnat:

Am participat cu multa bucurie si entuziasm la Sinaxa Clericilor si a Monahilor din Grecia in data de 19 Decembrie 2017.
Sinaxa a avut loc in Tesalonic, in Sala Institutului de Studii Patristice.
Cu aceasta ocazie presedintele Institutului de Studii Patristice, parintele Theodoros Zisis, care este si presedinte al comitetului organizator al Sinaxei Clericilor si Monahilor din Grecia, a prezentat un istoric al Sinaxei din ultimul an.
Parintele Grigorie Hatzinikolau, Staretul Manastirii Sfanta Treime (Ano Gatzeea) va gazdui in continuare Sinaxa la Volos.
La Sinaxa participa clerici si monahi pomenitori si nepomenitori.

A fost prezentat Calendarul tiparit pentru anul 2018, Calendar ce contine sarbatorile Sfintilor ce au oprit pomenirea de-a lungul istoriei de 2000 de ani de crestinism ortodox sau au subliniat importanta marturisirii si a opririi pomenirii episcopilor ce invatau erezii. Redam cateva nume: Sfantul Grigorie Teologul, Cuviosul Macarie, Cuviosul Nikita Marturisitorul, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Serghie Marturisitorul, Sfantul Nichifor al Constantinopolului, Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Ghenadie Scholarios, Sfantul Theodor Studitul, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Stefan cel Nou, Sfantul Ioan Damaschin si altii.
A fost prezentata Brosura “Oprirea pomenirii nu este schisma”, scrisa de parintele Theodoros Zisis.
Parintele Theodoros Zisis a fost felicitat de Mitropolitul Serafim al Pireului pentru curajul marturisirii si al dragostei pentru ortodoxie si pentru oprirea pomenirii Arhiepiscopului Antim al Salonicului care a semnat erezia din Creta, predica erezia in Arhiepiscopia Salonicului si i-a interzis prin document oficial Parintelui Theodoros Zisis sa mai predice impotriva ecumenismului sau a pseudo-sinodului din Creta, pentru care motiv Parintele Theodoros Zisis a recurs la ultima masura canonica si anume aplicarea Canonului 15 de la I-II Constantinopol (intreruperea pomenirii numelui arhiepiscopului Antim la toate sfintele slujbe).
Parintele Theodoros Zisis a fost izgonit din Biserica Sfantul Antonie unde slujea si acum slujeste impreuna cu parintele Nikolaos Manolis si parintele Fotios Vezinias intr-o sala amenajata in orasul Tesanonic special pentru Sfanta Liturghie. La aceasta Sfanta Liturghie participa sute de oameni, spatiul fiind neincapator.
Am sa redau cateva din punctele dezbatute de brosura:
1. Ne ingradim de erezie, nu de Biserica.
Este foarte important discernamantul spiritual al Parintilor care sa calauzeasca viata noastra.
Sinaxa Clericilor si Monahilor respinge cu fermitate doua extreme in care unii frati antiecumenisti au cazut:

Prima extrema (sa-i spunem de-a stanga) este a celor care spun ca cine intrerupe pomenirea episcopului sau este schismatic, pentru ca episcopul ar fi “izvorul preotiei”(iar nu Hristos- Marele Arhiereu) si in felul acesta oricine s-ar ingradi pe sine de episcopul si preotul ce ar predica o erezie ar fi schismatic. Din pacate aceasta mentalitate este de influenta latina, papala, invatatura scolastica bazata pe teoria episcopocentrista, episcopul, indiferent de invatatura lui, este infailibil, episcopatul lui lucreaza  ex opere operato – un fel de papa local.

A doua extrema (sa-i spunem de-a drepta) este a celor care au intrerupt pomenirea si sustin ca Biserica rezida numai in cei care au intrerupt pomenirea, iar cei care nu au intrerupt pomenirea, chiar daca sunt in marturisire ortodocsi, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (desi ereziarhii nu au fost condamnati de un Sinod). Aceasta teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamiteaza in fapt sistemul sinodal al Bisericii, cei care hotarasc acum cine face si cine nu face parte din Biserica fiind o mana de oameni care refuza comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii si sinoadele) ce marturisesc ortodox, provocand schisma in Biserica.  Acestia se caracterizeaza prin lipsa discernamantului duhovnicesc, a dragostei si a bunei randuieli si a lipsei ascultarii de  conglasuirea parintilor. E foarte interesant ca ei se contrazic flagrat in afirmatii – la inceput au avut o pozitie echilibrata, apoi schimbadu-se radical- dovedind astfel o lipsa de stabilitate duhovniceasca.

Ambele extreme au ca numitor comun respingerea credinciosilor de la Sfantul Potir, si lipsa de conslujire cu preotii marturisitori pomenitori  sau cu cei nepomenitori, in cazul celor pomenitori.

2. Sfintele Taine sunt valide si fara pomenirea episcopilor (se refera la episcopii dovediti a fi eretici- un episcop care cugeta eretic, dar nu propovaduieste public erezia, nu i se poate opri pomenirea, sau pe baza de banuiala, etc)
Bineinteles ca nu oricarui episcop i se intrerupe pomenriea, ci numai a celui care invata erezia ecumenista, a semnat in Creta, nu se dezice de pseudo sinod, etc.
Oprirea pomenirii sa nu se faca fara sfatuire si discernamant duhovnicesc, fara povatuitor si fara multa rabdare si asteptare. Oprirea pomenirii nu este un act de bravura, ci este un act de credinta adanca si maturitate duhovniceasca ce trebuie sa cantareasca bine acest gest ultim folosit ca arma impotriva ereziei.

3.Sfanta Liturghie nu se tine in numele episcopului.

4. Ecumenismul este erezie intru cunostina. El a fost subliniat ca erezie de Sfintii Parinti contemporani- Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Serafim Sobolev, Sfantul Averchie de Jordanville, Sfantul Iustin Popovici, etc

Linia pe care o pastreaza Sinaxa Clericilor si a Monahilor este o linie a discernamantului duhovnicesc, aceasta Sinaxa nu are autoritatea si nici nu incearca sa traseze linia granitei Bisericii doar la nepomenitori, ci scopul ei este de a tine treaza linia ortodoxa care are ca baza Marturisirea Ortodoxa a Credintei si utilizarea tacticilor care se impun de la Biserica Locala la Biserica Locala, fiecare tactica fiind folosita in functie de caderea Bisericii Locale sau din contra de stabilizarea Bisericilor Locale in Adevar avem exemplul multor Mitropoliti din Serbia care nu au semnat in Creta textul eretic vadit, a multor Mitropoliti din Grecia care au facut la fel, a Bisericii Bulgare, a multor Mitropoliti din Biserica Rusa care recent a respins Creta, a Bisercii Georgiene si a Bisericii Antiohiene).
Sinaxa Clericilor si Monahilor este alcatuita din parinti si monahi pomenitori si nepomenitori, dar toti sunt in acelasi cuget, anume Marturisirea Dreptei Credinte.

 

A consemnat de la Sinaxa Clericilor si Monahilor
parintele Matei Vulcanescu

Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului

Holy and Great Council of the Orthodox Church: Things You Need to Know

Source: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/06/10/holy-and-great-council-of-the-orthodox-church-things-you-need-to-know/

What will be the effect of the „Holy and Great Council” to be held in Crete on the Orthodox Christians everywhere (if the Council approves the preliminary texts adopted by the Synaxis of the Primates of the Orthodox Autocephalous Churches at Chambésy in January 2016)?

First of all, the effect will be the distortion of the Church teaching in the mind of the Orthodox Christians, or better said the sealing of this already existing distortion. The Orthodox Christians are influenced today by a variety of relativist ideas; for the most part they ignore their own faith. Orthodoxy is not a relativist faith, but confesses that there are no truths other than Christ, Who said: “I am the Way, the Truth, and the Life”, and that no one can acquire the eternal Life without uniting with Christ in the One Church, His Body.
In spite of this, today many believe that the Roman Catholics are also a Church (Sister Churches, “the two lungs of the Church”), even more believe that those who are not Orthodox will be saved too, and many more of them see nothing wrong in praying and worshipping together with the non-Orthodox or in appropriating various Protestant and pagan ideas. Some of these ideas will be sealed by this Council, showing a state of fact. By trampling the teaching of the Church, the Orthodox identity will be lost and in the Holy Sanctuaries the Orthodox teaching will no longer be asserted by the priests who preach the new relativist faith.

This is precisely the beginning of any fall out of the Church of Christ, the One, Holy, Catholic, and Apostolic, that is the Orthodox Church. Every reference point for holiness will be abolished, so that the whole battle of the saints for keeping the purity of the Orthodox faith will be made useless. The new type of “Orthodox” will be created, who has as supreme values Freedom, Fraternity and Equality, as the preliminary texts for the Council in Crete assert.

This will be an alienation of the people from Orthodoxy, with the main consequence of losing the salvation of their soul!

This is why we attach so much importance to the knowledge of the Orthodox teaching in contrast with the novel teachings of this so-called “Council”.

In history there have been many robber councils, that is, councils which tried to change the teaching of the Church and to endorse other ideas. It is not unlikely that we will have another one soon. But whoever will accept it in his consciousness and confession, and will not wall himself off from those who accept it, will be apart from Christ God the Truth and His Gospel.

Protopresbyter Matei Vulcănescu

Care va fi efectul „Sfântului şi Marelui Sinod” ce se va ţine în Creta asupra creștinilor ortodocși de pretutindeni (dacă se vor aproba la Sinod textele pregătitoare adoptate la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Chambésy din ianuarie 2016)?

— preluare de pe blogul “Ortodoxia catholică” —

Care va fi efectul “Sfântului şi Marelui Sinod” ce se va ţine în Creta asupra creștinilor ortodocși de pretutindeni (dacă se vor aproba la Sinod textele pregătitoare adoptate la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Chambésy din ianuarie 2016)?

Care va fi efectul „Sfântului şi Marelui Sinod” ce se va ţine în Creta asupra creștinilor ortodocși de pretutindeni (dacă se vor aproba la Sinod textele pregătitoare adoptate la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Chambésy din ianuarie 2016)?

În primul rând, efectul va fi distorsionarea învăţăturii Bisericii în mintea ortodocșilor, sau mai bine zis pecetluirea acestei distorsionări, deja existente. Creștinii Ortodocși sunt astăzi influențați de diferite idei relativiste, nu îşi cunosc în mare parte propria credință. Ortodoxia nu este o credinţă relativistă, ci mărturiseşte că nu există alte adevăruri în afară de Hristos, care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, şi că nimeni nu poate dobândi Viaţa veşnică fără a se uni cu Hristos în Biserica cea Una, Trupul Lui.
Cu toate acestea, astăzi mulți cred că şi Romano-Catolicii sunt Biserică (Biserici Surori, „cei doi plămâni ai Bisericii”), şi mai mulți cred că se mântuiesc şi cei care nu sunt ortodocși, şi chiar şi mai mulţi nu au nimic împotriva rugăciunii împreună cu cei de alte credinţe şi a preluării diferitelor idei protestante şi păgâne.
Toate aceste idei vor fi pecetluite de acest Sinod, arătând o stare de fapt. Călcând în picioare învăţătura Bisericii, se va pierde identitatea ortodoxă, iar în Locaşurile Sfinte învăţătura ortodoxă nu va mai fi exprimată de către preoții care vor propovădui noua credință relativistă. Este exact începutul oricărei căderi din Biserica lui Hristos, cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică, adică Biserica Ortodoxă.
Orice reper pentru sfințenie va fi desființat, așa încât toată lupta sfinţilor pentru păstrarea purităţii credinței ortodoxe va fi făcută netrebnică. Va fi creat „ortodoxul” de tip nou, care are ca valori supreme Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea, așa cum afirmă textele pregătitoare de la Sinodul din Creta.
Aceasta va fi o alienare a oamenilor faţă de Ortodoxie, cu consecința principală a pierderii mântuirii sufletului! Iată de ce acordăm atâta importanţă cunoaşterii învăţăturii Ortodoxe în raport cu învăţăturile noi ale acestui așa-zis „Sinod”. În istorie au fost multe sinoade tâlhăreşti, sinoade care au încercat să schimbe învăţătura Bisericii şi să legitimeze alte concepţii.
Nu e exclus să mai avem unul. Dar cine îl va accepta în conştiinţa şi în mărturisirea sa, şi nu se va îngrădi de cei care-l acceptă, va fi departe de Adevărul Hristos Dumnezeu şi Evanghelia Sa.

pr. Matei Vulcanescu, Biserica „Panaghia Odighitria”, Mitropolia Pireului, Biserica Ortodoxa a Greciei

Felicitările şi urările Mitropolitului Serafim al Pireului către Patriarhul Bulgariei au fost transmise de delegaţia greacă

Sursa: https://katanixis.blogspot.ro/2016/05/blog-post_497.html

Traducere: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

b70f01654c34d3cde28e67e94c0657cf_M.jpg
        A fost primită de către Patriarhul Bulgariei Neofit delegaţia greacă condusă de Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Salonic.
       Scopul acestei întâlniri a fost de a transmite caldele urări şi felicitări ale Mitropolitului Serafim al Pireului pentru poziţia Patriahului Neofit în relaţie cu [Sinodul] Panortodox.
       Delegaţia a avut ca membri pe Arhimandritul Pavel Dimitrakopoulos, Protopresviterul Matei Vulcănescu şi Monahul Serafim Zisis şi a vizitat Bulgaria în urma invivaţiei Mitropolitului Gavriil de Loveci.

        Protopresviterul Theodoros Zisis a accentuat, caracteristic, că ne exprimăm apreciere pentru poziţia Bisericii Bulgariei, dar şi pentru ieşirea Biserica Bulgariei  din Consiliul Mondial al Bisericilor, şi ne-a dat speranţe pentru apropiatul Sinod din Creta.

2205zisis.jpg

        2205zisis1.jpg
                2205zisis3.jpg

 

Întâlnire la Sofia între Patriarhul Neofit al Bulgariei şi o delegaţie din partea Mitropolitului Serafim al Pireului, condusă de pr. prof. Theodoros Zisis

UPDATE cu traducerea ştirii de pe site-ul Patriarhiei Bulgariei (mai jos)

Întâlnire inter-ortodoxă la Sofia. Părintele Protopresviter Theodoros Zisis, profesor emerit de Patrologie la Universitatea Aristoteliană din Salonic, a felicitat Sinodul Bulgariei şi pe Patriarhul Bulgariei Neofit pentru decizia Sinodală a Bisericii Bulgare prin care se arată clar poziţia Bisericii Ortodoxe, şi anume că în afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire, ci doar erezii şi schisme. A mai spus pr. Theodoros că adevărata iubire către eretici este atunci când le spui adevărul, nu când îi minţi diplomatic lăsându-i pe drumul lor greşit.

Prezentarea videoclipului:

His Holiness Orthodox Metropolitan of Sofia and Bulgarian Patriarch Neophite with his brother bishops received respected Orthodox anti-ecumenism Schoolars from Greece, led by Arch-priest Theodore Zissis, the Patrologist and Honored Professor at Aristotle’s Academy in Thessaloniki. The Church delegation was sent by Greek Metropolitan of Piraeus Seraphim.

Traducere: ÎPS Neofit, Mitropolit ortodox al Sofiei şi Patriarh al Bulgariei, împreună cu fraţii săi episcopi, au primit o delegaţie de respectaţi învăţaţi ortodocşi anti-ecumenişti din Grecia, condusă de Protopresviter Teodor Zisis, patrolog şi profesor emerit al Universităţii Aristoteliene din Salonic (Departamentul de Patrologie).  Delegaţia eclesială a fost trimisă de Mitropolitul Serafim al Pireului (Grecia).

http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=204074

ÎNTÂLNIREA Patriarhului Bulgariei Neofit cu prof. Protopresviter Theodoros Zisis

17 Mai 2016 21:23, Patriarhia Bulgariei

Pe data de 17 mai, Prea Fericirea sa Patriarhul Bulgariei şi Mitropolitul Sofiei Neofit a primit delegaţia greacă condusă de prof. Protopresviter Theodoros Zisis, patrolog şi Profesor Emerit al Universităţii Aristoteliene din Salonic.

Delegaţia bisericească din Grecia vecină a fost întâmpinată împreună cu Episcopul Grigorie al Braniţei, vicar al Mitropoliei Sofiei, şi are ca membri pe Protopresviter Matei Vulcănescu, responsabil cu relaţii inter-ortodoxe al Sfintei Mitropolii a Pireului – Arhiepiscopia Greciei, Arhimandrit Paul Dimitriakopulos, de la departamentul anti-sectar al Sfintei Mitropolii a Pireului, şi monah Serafim Zisis – teolog, activând în mănăstirea “Pantocrator,” Grecia de Nord. Delegaţia a fost în Bulgaria la invitaţia  Metropolitului de Loveci Gavriil.

La întâlnire, Protopresviterul Theodoros Zisis a transmis complimente şi felicitări din partea Mitropolitului Serafim al Pireului. A spus că se bucură foarte mult de poziţia Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la anumite decizii presinodale care vor fi dezbătute la viitorul Sinod Ecumenic. “Am venit ca să ne exprimăm bucuria noastră către Dumneavoastră pentru că Biserica Bulgariei şi Biserica Georgiei, care au părăsit Consiliul Mondial al Bisericilor, ne fac să sperăm că la apropiatul Mare Sinod din insula Creta nu vor susţine ecumenismul,” a spus Protopresviterul Theodoros Zisis.

Acesta a reamintit diferitele obiecţii la unele din deciziile presinodale care vor fi dezbătute la apropiatul Sinod Ecumenic. Patriarhul Neofit, la rândul său, a felicitat delegaţia, transmiţând de asemenea urări Mitropolitului Serafim al Pireului.

Pe lângă conversaţia despre apropiatul sinod, delegaţii au împărtăşit Prea Fericirii sale şi gânduri despre propovăduirea şi misiunea ortodoxă în lume, în timp ce Protopresviterul Theodoros Zisis şi-a exprimat bucuria că după 45 de ani este din nou în Bulgaria.

Delegaţia Sfintei Mitropolii a Pireului a oferit Prea Fericirii sale Tipicul mănăstirii “Sf. Sava cel Sfinţit.” Mâine la 18:00 este aşteptată în sala de conferinţe a Sfintei Mitropolii a Sofiei o conferinţă susţinută de Protopresviterul Theodoros Zisis cu tema “Ortodoxia azi.”

Text, fotografii şi video: Anghel Karadakov

Traducere: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

СРЕЩА на Българския патриарх Неофит с проф. протопрезв. Теодор Зисис

17 май 2016 21:23, Българска Патриаршия

СРЕЩА на Българския патриарх  Неофит с проф. протопрезв. Теодор Зисис

На 17 май, Негово Светейшество Българският патриарх и Софийски митрополит Неофит прие гръцка делегация водена от проф. протопрезвитер Теодор Зисис, патролог и почетен професор на Аристотелевия Университет – Солун.

Църковната делегация от съседна Гърция бе посрещната от Браницкия епископ Григорий, викарий на Софийския митрополит и включва протопрезвитер Матеос Вулканеску, отговарящ за междуправославните връзки в Пирейска св. митрополия – Еладска Архиепископия, архим. Павел Димитриакопулос, Антисектантски отдел на Пирейска св. митрополия, и монах Серафим Зисис – богослов, подвизаващ се в манастира „Пантократор”, Северна Гърция. Делегацията е в България по покана на Ловчанския митрополит Гавриил.

В срещата протопрезвитер Теодор Зисис предаде благопожеланията и поздравленията от името на Пирейския митрополит Серафим. Той каза още, че много се радва за позицията на Българската православна църква по отношение на някои предсъборни решения, които ще се разглеждат на предстоящия Всеправославен събор. „Дойдохме да изразим нашата радост към Вас, защото Българската и Грузинската църква, които напуснаха Световния съвет на църквите, ни карат да се надяваме, че на предстоящия Велик събор в о. Крит няма да подкрепите икуменизма”, каза протопрезвитер Теодор Зисис.

Той напомни различните забележки в някои от предсъборните решения, които ще се разглеждат на предстоящия Всеправославен събор. Патриарх Неофит от своя страна поздрави делегацията, като изпрати и благопожелания на Пирейския митрополит Серафим.

Освен разговор за предстоящия събор, делегатите споделиха с Негово Светейшество мисли и за православната проповед и мисия в света, като протопрезвитер Теодор Зисис изрази своята радост, че отново след 45 г. е в България.

Делегацията от Пирейската митрополия подари на Негово Светейшество Типик от манастира “Св. Сава Освещени”. Очаква се утре от 18:00 часа в залата на Софийска св. митрополия да бъде изнесена беседа от протопрезвитер Теодор Зисис на тема: „Православието днес”.

 

Текст, снимки и видео: Ангел Карадаков

Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar a…

Source: Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar acești oameni se pare că nu au noțiunea de ce însemnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia. 
       

Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioșii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.

Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!

Pleiada de sfinți ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.

Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau mincino-episcop — din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparținea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturisește ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoți. Din momentul încetării pomenirii nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparți de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.

Iată că sintagma: „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situația, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoției harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoției, slujește în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.
        

Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat si Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliții din Biserica Greacă ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă.

 
În situația dată, legat de întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril, consider că pomenirea lui Chiril trebuia întrerupta nu de acum, ci trebuia întreruptă pomenirea Patriarhului Alexei a toată Rusia, Românii trebuiau să întrerupă pomenirea Patriarhului Iustinian Marina si Grecii pomenirea Patriarhului Athenagoras, pentru că acești Patriarhi au băgat Biserica Ortodoxa în WCC (Consiliul Mondial al Bisericilor).  Iată că e puţin cam tardivă oprirea pomenirii, dar, în fine, mai bine mai târziu decât niciodată. De Mănăstirile din Sfântul Munte ce să mai vorbesc… sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu  al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului  Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Slavă lui Dumnezeu! Creștinii se cern. Numai cei răuvoitori şi ignoranți îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…

 

Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonului 15 al Sinodului I-II  de la Constantinopol (vezi Pidalion).

 

Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sf. Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea, şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.

 

Mulţi sfinţi mari (Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh.

 

Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei și mustrare față de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este același lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenția unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greșite (înșelări și erezii) și de delimitare față de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale.

 

       Preot Matei Vulcănescu – Sfânta Mitropolie a Pireului

MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI (Bulgaria), GAVRIIL CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT ( din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

— preluare de pe blogul “Graiul ortodox” —

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/24/mesajul-mitropolitului-de-loveci-bulgaria-gavriil-catre-preafericitul-patriarh-al-bulgariei-neofit-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-astepta/

MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI, GAVRIIL,

AL PATRIARHIEI BULGARIEI,

reprezentat de Protopresviterul Matei Vulcănescu

al Mitropoliei Pireului, Biserica Greciei,

Comunicare sysținută la Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 

către

Conferința Teologică și Științifică

”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”,

23 martie 2016, Mitropolia Pireului.

EPARHIA DE LOVECI

A BISERICII BULGARIEI

Către Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, Serafim,

Iubite în Hristos Mitropolit Serafim,

Vă urez să aveți o binecuvântată petrecere a Sfintelor Păresimi!

Vă rog să primiți traducerea în limba engleză a epistolei mele către Patriarhul Bulgariei, Neofit, pe care o atașez și care cuprinde obiecțiile mele referitoare la documentul cu titlul: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine http://corortodox.blogspot.gr/2016/02/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu.html ”, care va fi dezbătut la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urmează a se întruni. Îi acord Înaltpreasfințitului Mitropolit al Pireului împuternicirea expresă de a prezenta epistola mea mai-sus menționată la conferința care va avea loc pe 23 martie la Atena, pentru discutarea subiectelor legate de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.


 

EPISTOLĂ CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT[1]

Cu dragoste frățească în Hristos,

Mitropolitul de Loveci,

Gavriil

Pr. Matei Vulcanescu Pireas 23.03. 2016Preafericite,

Am primit epistola Voastră din 2 martie 2016 (nr. prot. 197), dimpreună cu textele aprobate, care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urmează a se întruni, programat să aibă loc între 16 și 27 iunie anul curent la Academia Ortodoxă din Creta. Hotărârea de a fi transmise electronic aceste texte s-a luat la o întâlnire a tuturor membrilor Sfântului Sinod [al Bisericii Bulgariei] pe 6 februarie 2016 (nr. prot. 4). Din păcate, nu am fost în măsură să particip la consfătuirile din 5 și 6 februarie din cauza unor serioase probleme de sănătate.

Ca păstor, socotesc că este dreptul, dar și îndatorirea mea să vă pun în vedere anumite obiecții serioase în legătură cu unul dintre documentele menționate mai sus, cu titlul: ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Referitor la Articolul 4:

[Biserica Ortodoxă care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor” a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, ea fiind chiar în fruntea căutării [„a condus chiar cercetarea contemporană” cf. tr. Basilica] căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale, și a contribuit la formarea și dezvoltarea acesteia ulterior. În plus, datorită duhului [„spiritului” cf. tr. Basilica] ecumenic și filantropic care o caracterizează, și a voinței divine „Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat [„s-a străduit” cf. tr. Basilica] pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.Adăugat de G.O.]

Biserica Ortodoxă totdeauna a înțeles ”unirea tuturor” în sensul că aceia care au alunecat în erezie sau în schismă, trebuie mai întâi să se întoarcă la credința ortodoxă și să-și declare ascultarea față de Sfânta Biserică și numai atunci pot fi primiți în Biserică, prin pocăință.

Referitor la Articolul 5:

[Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea [„refacerea” cf. tr. Basilica] unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare [„vechi” cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor. Adaugat de G.O.]

La punctul 5 trebuie formulat clar că în Biserica Ortodoxă comuniunea și unitatea dintre creștini nu s-au pierdut niciodată și, dat fiind că Biserica va continua să existe până la sfârșitul lumii, așa cum a spus Domnul, că ”porțile iadului nu vor birui” (Matei 16:18) Biserica Lui, la fel, și comuniunea și unitatea creștinilor vor exista totdeauna.

Referitor la Articolele 6, 16 și altele:

[ 6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi ruptă [„distrusă” cf. tr. Basilica]. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că, relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice [„a întregii lor eclesiologii” cf. tr. Basilica], și în special a învățăturii generale pe care o mărturisesc cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.n.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă, în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să ia parte la orice dialog teologic cu diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la Mișcarea Ecumenică contemporană, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor sale duhovnicești înaintea celor care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate. Adăugat de G.O. ],

[ 16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB, ca organism intercreștin structurat, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine [+ „în cadrul său” cf. tr. Basilica], joacă un rol fundamental în promovarea unității lumii creștine. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile intercreștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații intercreștine. Adăugat de G.O. ]

În afara Sfintei Biserici Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai schisme și erezii, și, prin urmare, numirea acestora din urmă ca ”biserici” este cu totul eronată din punct de vedere teologic, canonic și dogmatic.

Referitor la Articolul 12:

[ Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire. Însă, diferențele teologice și ecleziologice existente permit o oarecare ierarhizare a dificultăților care apar pe calea [„în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea” cf. tr. Basilica] realizării acestui scop stabilit la nivel pan-ortodoxe. Specificitatea problemelor fiecărui dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în ceea ce privește scopul, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile. Adăugat de G.O.]

Declarația că ”scopul comun al tuturor este acelaşi: restabilirea finală a unităţii în credinţa cea adevărată şi în dragoste” este cu totul eronată și inadmisibilă, pentru că ar fi trebuit să se formuleze clar că întoarcerea la adevărata credință îi vizează pe eretici și schismatici și în nici un caz Biserica Ortodoxă.

Slavă lui Dumnezeu că în 1998 Biserica Ortodoxă Bulgară s-a retras din Consiliul Mondial al Bisericilor și în acest mod și-a exprimat dezacordul față de practicile acestui organism, dat fiind că Biserica Ortodoxă Bulgară nu poate fi membrul unui asemenea organism în care Biserica Ortodoxă este considerată ”una între multe altele sau o ramură a Bisericii celei una, care prin acest consiliu caută moduri și se luptă pentru restaurarea ei”. Există un Domn, există o Biserică, așa cum definește Simbolul de Credință.

Preafericite, dacă aceste texte nu vor fi corectate, vom legifera o învățătură și o practică eretică de primire a ereticilor și schismaticilor fără botez, fără ca aceștia să devină cu adevărat mădulare ale Bisericii celei Una, Sfinte, Dreptmăritoare și Apostolești

† Mitropolitul Gavriil de Loveci

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/04/lovech-23-03-2016.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

[1] Epistola Mitropolitului de Loveci a fost adoptată de Sinodul Bisericii Bulgariei ca poziție oficială a acestuia față de textul presinodal ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. [n.trad.]

Predica Parintelui Matei Vulcanescu despre insemnatatea anatemelor: Noua dictatura a tolerantei si tolerantii intoleranti

— preluare de pe blogul “Theologie patristică” —

https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/03/28/predica-parintelui-matei-vulcanescu-despre-insemnatatea-anatemelor/

Noua dictatură a toleranţei şi toleranţii intoleranţi

Iubiţi credincioşi,
După cum ştiţi, atitudinea Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti faţă de extremism, fanatism, faţă de violenţă, faţă de forţarea voinţei, faţă de înrobirea conştiinţei prin frică şi constrângere, faţă de crimă şi faţă de orice formă de violenţă şi injurie, faţă de îndemn la ură şi dispreţ este una dezaprobatorie.
Dumnezeu spune: „dacă cineva vrea să-Mi urmeze, sa se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.” Dumnezeu Însuşi respectă voinţa omului, ceea ce arată că omul este un partener de dragoste al lui Dumnezeu şi nu un sclav fără voinţă proprie.
Cum se defineşte fanatismul religios? Fanatismul religios înseamnă forţarea celorlalţi să creadă ce crezi tu prin constrângere psihologică, fizică, prin violenţă şi injurie.
Extremismul şi fundamentalismul înseamnă ură faţă de ceilalţi care nu cred ca tine, impunerea credinţei tale împotriva celorlalţi, descurajarea gândirii libere şi conştiente, descurajarea prin constrângere a voinţei şi a cugetării.
Biserica Ortodoxa înfierează orice formă de constrângere şi ură, de crimă împotriva umanităţii, înfierează ura de rasă, de credinţă şi de orientare sexuală.
Este înfierat de către Biserica Ortodoxa genocidul făcut asupra poporului evreu.
În secolul al XX-lea poporul evreu a trăit o teribilă tragedie, pe care cuvintele nu o pot descrie. Holocaustul, cu milioanele sale de victime jertfite unei ideologii inumane, naziştii au ucis în masă pe evrei, dar şi alte grupuri etnice, dar şi genocidul comunist ce a dat un număr de victime apreciat, de către unii autori, la o sută de milioane, apoi genocidul din Armenia, genocidul din Pont, unde a fost exterminată populaţia greceasca de acolo. Să nu uităm însă şi de genocidul făcut prin avort de către aşa zisele mame în care sute de milioane de suflete au fost trimise în iad, nedându-li-se nici măcar şansa de a respira pe pământ….
Biserica Ortodoxă are conştiinţa de Sine cum că este exclusiv singura Biserica de pe acest pământ şi prin anateme aşează graniţa Ei în raport cu toate celelalte culte şi denominaţiuni aşa zis creştine, dar şi faţă de ideologii şi gândiri ce nu sunt în acord cu gândirea Bisericii în Duhul Sfânt.
De aceea Biserica lui Hristos nu tolerează altă învăţătură decât cea a Ei, considerând toate celelalte religii drept mincinoase şi înşelătoare şi de provenienţă demonică.
Dar nu constrânge pe nimeni să îmbrăţişeze Biserica.
După gândirea „politically correct”, „tolerantă” şi relativistă, ce se propagă ca o nouă ideologie impusă cu forţa, Hristos prin Evanghelia Sa este fundamentalist, exclusivist şi intolerant : Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, toţi cei care au venit înaintea Mea sunt furi şi tâlhari, Cine nu va crede şi nu se va boteza se va osândi, cine nu adună cu Mine risipeşte, dacă cineva vă va da o altă învăţătură decât cea pe care v-am dat-o să fie anatema, etc.
Biserica lui Hristos este prin excelenţă intolerantă faţă de păcat şi erezie, însă este iubitoare faţă de omul căzut în erezie şi păcat.
Biserica spune tuturor Adevărul care este veşnic, iar fuga de Adevăr înseamnă iadul.

Adevărul Bisericii Ortodoxe, în orice sistem de referinţă s-ar afla, rămâne neschimbat: Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece.
Adevărul Hristos care este Unul şi Unic, aşa cum şi Biserica întemeiată de El este Una şi Unică. Iar cine îmbrăţişează acest Adevăr se mântuieşte prin integrarea lui în Biserica lui Hristos prin lepădarea de erezie, prin botez şi prin Împărtăşirea continuă (în fiecare Duminică) cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Toţi oamenii sunt bineveniţi să îmbrăţişeze în mod liber Biserica şi învăţătura lui Hristos.
Biserica este formată din păcătoşi pocăiţi. Toţi sunt primiţi: homosexuali şi lesbiene, africani, americani, chinezi, indieni, evrei şi arabi, bogaşi şi săraci, criminali, politicieni sau bancheri, oameni cu nevoi speciale, eretici, închinători la idoli sau satanişti, toţi sunt chemaţi la Hristos şi la Biserica Lui cu condiţia de a se lepăda de patima şi de erezia lor, de credinţa lor strâmbă şi a îmbrăţişa întru totul credinţa Bisericii.
Biserica nu acceptă filetismul şi naţionalismul exacerbat, nici gândirea legionaroidă intolerant-naţionalistă. Este împotriva crimei şi a oricărei forme de ură. Biserica înseamnă dragoste autentică. Oricine poate deveni Cetăţean al Împărăţiei Cerurilor prin Botezul ortodox.
După cum se ştie, în Imperiul Roman exista Pax Romana în care erau tolerate absolut toate religiile cu singura condiţie de nu fi exclusivişti, de a nu-i considera pe ceilalţi ca fiind în greşală. De aceea singura religie persecutată în Imperiul Roman era Biserica Creştina, iar creştinii erau trimişi la moarte cumplită pentru că erau intoleranţi cu idolatria şi aveau convingerea unicităţii Adevărului, îndemnându-i pe ceilalţi să se lepede de idoli. Dar aceasta nu înseamnă că îi urau pe închinătorii la idoli, din contra, îi iubeau şi le spuneau că sunt în greşală, fără însă să-i constrângă, fără însă să se manifeste cu ură sau cu violenţă, ci întotdeauna Biserica înţelegea să lase libertatea de alegere a fiecăruia, dar nu lăsându-i în întuneric ci spunându-le Adevărul. Iată că istoria se repetă şi avem azi un nou soi de Pax Romana în care dacă tu crezi că faci parte din Unica deţinătoare a Adevărului eşti persecutat şi înfierat, călcându-se în felul acesta dreptul fundamental al omului de a se exprima liber. Această ideologie a toleranţei este de fapt o nouă dictatură pozitivă, adică o impunere cu forţa a aşa zisului bine, care nu se deosebeşte cu nimic de Pax Romana.
protoprezbiter Matei Vulcănescu
Biserica Panaghia Odighitira, Pireu

Rostirea Anatemelor la Biserica Panagia Odighitria din Pireu

matei.vulcanescu
Rostirea Anatemelor împotriva pseudo-papei Francisc I şi a Patriarhilor monofiziţi ai Armeniei, Egiptului, Siriei, etc. a avut loc la Biserica Panagia Odighitria Pireu 2016 duminică, 20 martie 2016.
Anatema este dovada supremei iubiri a lui Dumnezeu pentru căzuţii eretici.
“În această Duminică s-a făcut o procesiune specială, credincioşii s-au bucurat cu toţii de biruinţa Adevărului asupra minciunii ereticilor. Este ziua în care se delimitează de către Biserică, în faţa tuturor credincioşilor, Adevărul faţă de minciună, iar credincioşii sunt puşi în gardă, în chip pedagogic, asupra pericolelor pe care le reprezintă confesiunile şi sectele”, a scris părintele Matei Vulcănescu.
“În ziua Ortodoxiei am avut şi vizita Ministrului Diasporei Dan Stoenescu şi a Ambasadorului României în Grecia, Lucian Fătu. În această zi de mare bucurie duhovnicească am rostit anatema tuturor ereticilor şi mai ales pseudo papei Francisc de la Roma, dar şi masonilor, yoghinilor, penticostalilor, etc.”, a publicat părintele Matei Vulcănescu.
Momentul poate fi văzut în înregistrare video aici: https://www.youtube.com/watch?v=Dy5jrkmjcDE
Editare de text (diacritice): “Dragostea se bucură de adevăr” (Ana Elisabeta)