IPS Ierotei Vlachos: Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

— preluare de pe site-ul Parohiei Copou —

http://www.parohiacopou.ro/ips-ierotei-vlachos-problemele-esentiale-cu-privire-la-sfantul-si-marele-sinod

IPS Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos

 Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

(Intervenție în Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 25 mai 2016)

 

Sfântul și Marele Sinod care urmează să aibă loc în luna iunie 2016 în Creta era o așteptare a multora cu o anumită viziune despre el, care l-au pregătit, care s-au ostenit și acum au ajuns la convocarea lui.

Întrebarea care se pune este dacă Sfântul și Marele Sinod este chiar acela pe care îl așteptau cei ce au avut viziuni despre el. Se scriu și se spun multe despre această temă, unii își exprimă bucuria lor, fiindcă în sfârșit a venit clipa dorită, alții exprimă îngrijorarea, o îndoială intensă iar alții simt o deplină dezamăgire. În această mică luare de poziție mă voi limita numai la câteva observații.

1. Sinod al Întâistătătorilor Bisericilor

Sinodul care urmează să se adune a fost caracterizat drept Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar în realitate va fi Sinodul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Acest punct de vedere îl susțin pentru faptul că toate deciziile de criză au fost luate numai de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe.

Pe data de 6-9 martie 2014 în Constantinopol, tot ei au luat hotărârea să convoace Sfântul și Marele Sinod în iunie 2016 și au stabilit tematica lui.

Pe 27-28 ianuarie 2016, Întâistătătorii la Chambesy în Geneva, au votat Regulamentul de organizare (în afară de Patriarhia Antiohiei) și textele pregătite de Comisii, afară de o temă pe care nu au semnat-o două Patriarhii, a Antiohiei și a Georgiei.

Mai înainte de începerea Sfântului și Marelui Sinod, Întâistătătorii vor semna mesajul Sfântului Sinod care va fi întocmit de grup format din câte un reprezentant din toate Bisericile Ortodoxe.

Programul lucrărilor sfântului și Marelui Sinod va fi întocmit de Întâistătători.

2. Abaterile de la Marile Sinoade

Sinodul acesta a fost plănuit și pregătit ca un Sinod ecumenic și desigur primul gând asupra lui a apărut în 1923, la cea de-a 1600 aniversare a Primului Sinod Ecumenic. S-au pus în discuție aproximativ 100 de posibile teme, care priveau întregul interval de timp al celui de-al doilea mileniu, ce cuprinde ruperea părții de Apus a Imperiului roman (sec. VIII-XI), schisma din creștinismul apusean (sec. XV), dezvoltarea diverselor curente ideologice, precum iluminismul, romantismul, idealismul german, existențialismul, dar și secularizarea creștinismului însuși.

În final, această viziune a „Părinților” acestei idei a sfârșit prin a fi nu un Sinod Ecumenic, ci un Sfânt și Mare Sinod  care încă nu-și poate afla identitatea, numai cu șase teme irelevante, inoportune, fără stabilirea vreunei ținte speciale și cu câteva dintre ele total desprinse de Tradiția Părinților.

Am auzit și am citit, și este susținut de mulți, că trebuia convocat Sfântul și Marele Sinod de aproximativ 1200 de ani și aceasta se întâmplă abia acum, pentru prima dată, după o atât de mare perioadă de timp. Aceasta creează o puternică problemă tuturor celor care se ocupă cu teologia și Tradiția Bisericii. Prin aceasta se prezintă situația ca și cum ar fi un gol bisericesc după Sinodul al VII-lea Ecumenic, care trebuie să fie acoperit, deși s-au mai adunat mari și importante Sinoade precum cel din vremea Sfântului Fotie cel Mare (879-880), sau a Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351), după cum de asemenea, sinoade importante au avut loc între secolele XV – XVIII cu hotărâri determinante. Se dă impresia astfel că toate aceste sinoade importante sunt ocolite și marginalizate.

Iar lucrul acesta eu îl consider un afront din partea noastră adus sfinților noștri, Fotie cel Mare, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama, sfinților Calist și Filotei Kokkinos, Patriarhi ai Constantinopolului, Sfântului Marcu Evghenicul și Patriarhilor ortodocși ai Răsăritului din secolele XV – XVIII.

Firește, acești sfinți nu sunt vătămați cu nimic de vreme ce învățăturile lor au dobândit o autoritate ecumenică, hotărârile celui de-al IX-lea Sinod Ecumenic (1351) au fost cuprinse în Synodikonul Ortodoxiei, care se citește în prima duminică din Postul Mare, dar este afrontul și căderea noastră din Tradiția ortodoxă.

Se pare că prin acest Sinod se urmărește inițierea unei noi epoci bisericești, a apostazierii de la teologia și mărturisirea Sinoadelor ecumenice și panortodoxe, de la cele dinainte de Sinodul al VII-lea și cele de după acesta. Astfel ne vom trezi cu un gol de memorie, un alzheimer duhovnicesc în Biserica Ortodoxă. Nu se explică altfel unele puncte ale textelor care au fost pregătite, precum și analizele explicative ale susținătorilor lor.

Se pare că este o imitație/copie de proastă calitate a Conciliului Vatican II. Sfântul și Marele Sinod ca idee, a început odată cu încercarea de convocare a Conciliului Vatican II. Și așa cum Vatican II a dezvoltat o nouă ecleziologie, care a trecut de la ideea exclusivității la teologia includerii, sau la teologia baptismală, într-un mod analog unele puncte din textele care s-au pregătit pentru Sfântul și Marele Sinod amintesc de o nouă eclesiologie și în Biserica Ortodoxă, în măsura în care se recunosc Taine și în afara Bisericii Ortodoxe.

3. Lipsa pregătirii mai dinainte a Sinodului

Dacă revenim la problemă, constatăm că Biserica noastră [e o referire la Biserica Greciei, n.ed.] nu s-a pregătit corespunzător pentru acest Sinod. Și este o Biserică cu un potențial teologic înalt, cu un monahism viu și viață bisericească bine organizată. Prin toate acestea Biserica noastră educă, prin școlile teologice, teologi și clerici ale altor biserici locale, are iradiere internațională prin textele teologice și pastorale și multe altele. Totuși pentru prelucrarea textelor care urmează a fi semnate la Sfântul și Marele Sinod nu a existat o suficientă pregătire și hotărâri sinodale.

În martie 2014 la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, în Constantinopol, s-a hotărât convocarea Sfântului și Marelui Sinod în luna iunie 2016, precum de asemenea s-a hotărât de către Comisie să se aducă la zi textele deja pregătite. De atunci și până astăzi trebuiau să fie discutate în ședințele ierarhiei, să se dea sarcini reprezentanților noștri care să ducă spre stabilirea unor texte definitive, să se organizeze dezbateri pe marginea lor în școlile teologice, la sinaxele clericilor și laicilor, astfel încât să se expună propunerile Bisericii noastre ca mai apoi să se ajungă la textele finale.

Însă, dimpotrivă, noi ierarhii am petrecut în necunoștință și am primit texte socotite definitive, de vreme ce au fost semnate de Întâistătătorii Bisericilor Autocefale Ortodoxe, în ianuarie la Chambesy, în Geneva, și au fost trimise la Sfântul și Marele Sinod. Ajungem acum să discutăm despre textele acestea, când mai există foarte puține șanse ca ele să fie îndreptate.

Am în mână expunerile reprezentanților Bisericii noastre din Comisia Specială ortodoxă pentru reevaluarea textelor, care au fost depuse la Sfântul Sinod Permanent în perioada 2014-2015, precum am de asemenea și fragmente din Practicalele Ședințelor Sinodului Permanent. Reprezentanții noștri ne-au asigurat prin expunerile lor că textele nu au probleme. De asemenea Sfântul Sinod Permanent a împărțit expunerile și textele Arhiereilor pentru informarea lor fără să pară din Practicale că au avut loc discuții sau că s-au dat linii directoare pentru eventuale modificări sau adăugiri afară numai de o singură dată când s-a luat hotărârea pentru unele corecturi de exprimare.

La Ședința Sinodului din 2009 pentru evaluarea dialogului cu romano-catolicii s-a hotărât : 1. „S-a constatat nevoia unei mai bune informări a ierarhiei în aceste chestiuni importante. S-a arătat că pe viitor ierarhia va lua cunoștință de toate fazele dialogurilor, altminteri nici un text nu leagă Biserica. De altminteri, aceasta o recomandă Statutul Sinodal al Bisericii. […] 4. Textul de la Ravenna și textul care urmează să se discute în Cipru sunt sub limita referirii și aprobării lor de către Bisericile locale autocefale […]. Aceasta înseamnă în mod practic că nu vor fi evenimente încheiate, fără hotărârea sinodală a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Tradiției ortodoxe, așa cum au mărturisit la hirotonia lor întru episcopi” (Comunicatul Sfântului Sinod, 16. 10. 2009).

Dacă acest lucru s-a spus pentru textul de la Ravenna, cu atât mai mult ar trebui să se spună și în cazul acesta, de vreme ce urmează să fie semnate texte obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă.

Trebuia așadar, și anul trecut să fie convocată Ierarhia Bisericii noastre ca textele să fie parcurse de către toți arhiereii, să fie explicații concrete și să se ia hotărâri. Acest lucru a fost semnalat și de alte Biserici Ortodoxe din câte știu. Prin urmare, ceea ce se întâmplă astăzi trebuia să se întâmple mai înainte de semnarea textelor de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe la Chambesy din Geneva, în luna ianuarie a anului 2016.

Dar trebuia să auzim și punctele de vedere ale Școlilor teologice și ale academiilor bisericești precum și ale preoților, monahilor și laicilor. Seriozitatea fiecărui Sinod are legătură cu seriozitatea cu care întâmpinăm temele propuse. Din nefericire, noi episcopii ne mulțumim numai cu o slujire pastorală cu raportare socială și am lăsat temele majore ale credinței unora care fac pe specialiștii.

Cel puțin în acest ultim ceas, al doisprezecelea, să arătăm și noi un înalt simț de răspundere în ceea ce privește cugetul bisericesc și terminologia teologică, să lepădăm sentimentalismele și alte diferite interese bisericești. Nu are importanță cine va reprezenta Biserica noastră în acest Sinod, ci ce va susține Biserica noastră în pozițiile care se vor prezenta. Astfel, convocarea de astăzi a ierarhiei este foarte importantă pentru că trebuie să acceptăm hotărârea Sfântului Sinod Permanent și în realitate să hotărâm dacă vom urma pozițiile care decurg din Tradiția noastră sau dacă ne vom lăsa inspirați de concepțiile contemporane care se distanțează de limba și duhul tuturor Sinoadelor ecumenice panortodoxe. Aceasta este problema.

Va trebui să conștientizăm că nu este vorba doar de textele celor șase teme, ci o importanță majoră are mesajul care se va fi întocmit și va fi citit la începutul Ședinței Sfântului și Marelui Sinod. S-a spus că chiar dacă la Sfântul și Marele Sinod nu vor fi discutate și nu vor fi hotărâte diferite teme, fundamental este mesajul care se va transmite întregii lumi.

Astfel am ales un Mitropolit care ne va reprezenta în alcătuirea mesajului. Va trebui astăzi să cunoaștem conținutul lui sau punctele lui de bază și centrale pe care le va cuprinde și să hotărâm în raport cu aceasta. Din câte știu deja se pregătește acest text, va fi definitivat de Comisia Specială care se va întruni în ședință în Creta cu o săptămână mai înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod, va fi semnat de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale și va fi mesajul fundamental al acestui Sinod.

Întrebarea care se pune este: ierarhia Bisericii Greciei va ignora textul acesta, nu va lua cunoștință de conținutul lui de vreme ce este atât de important? Eu, cel puțin, și sper că și alți frați, nu încurajez pe nimeni să semneze un astfel de text, dacă nu îl citesc mai întâi. Propun să se adauge la acest mesaj paragraful: Sfântul și Marele Sinod este continuarea celor opt sinoade din primele veacuri și ale marilor sinoade din vremea lui Fotie cel Mare, Grigorie Palama și a Sinoadelor ulterioare ale Patriarhilor Răsăritului.

Acestea sunt temele potrivite și importante și nu cine va fi prezent la acest Sinod și cine va refuza să participe la el chipurile pentru motive de conștiință.

4. Duplicitatea limbajului ecleziastic.

Citind cineva câteva din aceste texte observă că sunt inspirate dintr-un duh de diglosie (limbaj dublu). Cuvântul diglosie s-ar putea să mire dar el exprimă o realitate atunci când cunoaștem duhul care există în jurul temelor respective.

Într-un alt text al meu am notat diferitele teme care există în unele texte, precum au făcut-o și alții, episcopi, clerici, monahi, teologi, laici și din acest motiv nu poate cineva să se tulbure.

Semnalarea aceasta este necesară dacă ne gândim că este vorba de texte sinodale panortodoxe care trebuie să fie lucrate cu atenție. Se poate ca în comunicarea noastră zilnică sau uneori în textele noastre să fi trecut unele cuvinte care provoacă probleme, precum de pildă putem să scriem sau să spunem „Biserica” romano-catolică sau „Biserica”[1] protestantă etc., dar când se alcătuiesc texte de mărturisire care vor rămâne ca hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, atunci trebuie să fim atenți.

Sfântul Grigorie Palama în timpul luptelor teologice și isihaste a consacrat un principiu fundamental: „altceva este a ne contrazice pentru dreapta credință și altceva este mărturisirea credinței”. Aceasta înseamnă că în contrazicere poate cineva să folosească orice fel de argumente, dar când scrie texte de mărturisire a credinței atunci cuvântul trebuie să fie concis și exact din punct de vedere dogmatic, așa cum au făcut Sfinții Părinți care au dogmatisit printr-un cuvânt scurt și cu multă înțelepciune. Astfel, textele care ni se pun dinainte și care urmează a fi semnate și de Biserica noastră trebuie să fie dogmatic curate și să nu fie caracterizate de neclaritate și confuzie, altminteri nu vor fi texte ortodoxe.

Citind cineva cu atenție cuvintele care se folosesc, înțelege că se urmărește să se ascundă unele teme, cum din păcate se întâmplă de multe ori cu legile care se votează în Parlament. Există o neclaritate și o practică concretă în multe teme ecleziastice care se ascund în dosul cuvintelor textelor care vorbesc despre alte „Biserici”.

Mă voi referi la trei exemple din această practică de până acum.

            Primul exemplu este tema lucrărilor din 1965 care au avut loc în Constantinopol și Vatican, ceea ce a dus la concluzia că a avut loc ridicarea anatemelor. Să amintesc că Patriarhul Constantinopolului Serghie al II-lea, nepot al lui Fotie cel Mare, prin hotărâre sinodală a șters numele Papei Romei Serghie al IV-lea din dipticele Bisericii încă din 1009 fiindcă în epistola de întronizare a inclus Simbolul Credinței cu Filioque și de atunci numele nici unui Papă nu a mai fost pus în diptice, prin urmare aceasta a fost deja neîmpărtășire (necomuniune de credință).

Mai târziu, în 1054,  Cardinalul Humbert a anathemizat pe Patriarhul Mihail Cerularie și alți doi și acela la rândul său l-a anathemizat. Aceasta înseamnă că neîmpărtășirea/lipsa comnuniunii exista și mai înainte de anateme și firește ridicarea anatemelor nu desființează practica neîmpărtășirii/necomuniunii de credință.

Întrebarea care se pune este: În 1965 a avut loc ridicarea anatemelor sau ridicarea neîmpărtășirii/necomuniunii? Este o întrebare potrivită, fiindcă în enciclica Patriarhiei ecumenice din 7 decembrie 1965 se scrie că a avut loc ridicarea anatemelor și prin urmare există încă necomuniune, în timp ce în declarația care s-a semnat în franceză între Patriarhul Ecumenic și Papa și pe care a citit-o Papa în ultima zi (7 decembrie) și la lucrările Conciliului Vatican II, se scrie că a avut loc ridicarea necomuniunii/neîmpărtășirii. Am la îndemână textul acesta în franceză și în engleză.

Al doilea exemplu este continuarea celui precedent, căci din păcate în practica ecleziastică nu numai că sunt recunoscuți heterodocșii ca Biserici, ci că este comuniune ecleziastică și euharistică! Prin urmare se constată o diglosie/duplicitate de termeni ecleziastici, neclaritate și confuzie. Mă refer la un text al Unei Biserici care este caracterizat drept Mărturisire de credință care a fost aprobat oficial și în care predomină într-un mare grad duplicitatea limbajului și confuzia. În timp ce este vorba despre Biserica Una, în același timp sunt caracterizate ca Biserici și celelalte confesiuni care ar constitui Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică Biserică. De asemenea, se vorbește încă despre dumnezeiasca Împărtășire din același Sfânt Potir de către toți creștinii „din necesitatea ospitalității creștine prin Sfintele Taine”, precum și de faptul că „toți creștinii prin același botez am devenit mădulare ale trupului lui Hristos care este Biserica”.

Al treilea exemplu: Recent am citit cartea profesorului Antonie Papadopulos cu titlul Dialogul Teologic al Ortodocșilor și Romano-catolicilor (istorie-texte-probleme) și am constatat încă odată că în dialogul acesta și în declarațiile acestea și textele comune dintre Patriarhul ecumenic și Papa, precum și al reprezentanților lor predomină un limbaj și un duh „de frățietate care rezultă din botezul unic și din participarea la sfintele Taine”și că „Bisericile noastre se recunosc una pe alta ca Biserici surori, responsabile împreună în păzirea credinței Bisericii Una a lui Hristos în planul dumnezeiesc, dar cu totul distincte, în vederea unității”.

Acest fenomen al diglosiei (duplicității limbajului) în documentele ecleziastice oficiale este o realitate dureroasă care arată îndepărtarea de textele oficiale bisericești de două mii de ani. Acest lucru nu trebuie să se întâmple în textele Sfântului și Marelui Sinod.

5. Expresia Biserici surori

În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, în timp ce se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, în același timp se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă „recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine”, prin urmare se face o confuzie legată de conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, și pentru acest motiv se impune corectarea acestui text.

Această problemă este foarte serioasă, pentru că în diferite dialoguri teologice între ortodocși și romano-catolici, precum de asemenea și în textele oficiale dintre ortodocși și romano-catolici se vorbește despre Bisericile surori și din nefericire acest termen de Biserici surori, a dezvoltat o teologie și o eclesiologie speciale. Nu este un termen tehnic, ci o teologie ecleziologică contemporană, care predomină în mișcarea ecumenistă.

Despre termenul Biserici surori și mai ales cum a început să fie folosit, face referire un text pe care l-a editat Biroul Congregației pentru doctrina credinței, a Vaticanului (30 iunie 2000) pe care o prezida la acea vreme cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea. Acest termen, conform acestui text, a apărut în secolul al XII-lea și al XIII-lea, a fost folosit în vremurile mai noi de Patriarhul Constantinopolului Athenagora, a fost adoptat de Conciliul Vatican II și de atunci a fost folosit în documentele papale în declarații oficiale și epistole, în enciclice etc.

De asemenea, în textul pe care l-a editat Congregația pentru doctrina credinței, a Vaticanului se face o analiză teologică a acestei expresii și se prezintă cum înțeleg romano-catolicii că Una, Sfânta, sobornicească și apostolică Biserică universală, care este cea Papistașă nu este Biserică soră, ci maică a tuturor celorlalte Biserici. Acesta este motivul pentru care „va trebui ca cineva să evite, ca pricină de răstălmăcire și confuzie teologică, folosirea expresiilor precum cele două Biserici ale noastre care sunt folosite când este vorba de Biserica Catolică și ansamblul Bisericilor Ortodoxe (sau Una dintre Bisericile Ortodoxe)”. Desigur acest termen de Biserici surori, potrivit textului, poate să fie folosit numai pentru acele comunități ecleziastice care au păstrat succesiunea apostolică validă și euharistia”.

Este evident că termenul de Biserici surori este folosit de papistași într-un sens teologic și eclesiologic de validare a tainelor și a succesiunii episcopale și nu este doar un termen tehnic, cu adăugirea că maica tuturor Bisericilor este Biserica Catolică.

Este interesant că Papa Ioan Paul al II-lea în cuvântul pe care l-a rostit pe 5 iunie 1991 în Bialystok în Polonia a zis despre această temă: „Astăzi vedem mai limpede și înțelegem mai bine că Bisericile noastre sunt biserici surori, nu în sensul simplu al unei expresii politicoase, ci în sensul unei categorii fundamentale al unei eclesiologii ecumenice”.

Acest lucru rezultă nu numai din decretele Conciliului Vatican II dar și din textele care au fost semnate în dialogurile teologice dintre ortodocși și romano-catolici în Monaco (1982) și la Bari (1987), la Noul Valaam în Finlanda (1988) și mai târziu la Ravenna (2007).

Amintesc că la Monaco s-a întocmit un text cu tema „Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina Tainei Sfintei Treimi”. La Bari s-a întocmit textul cu tema „Credința, Tainele și unitatea Bisericii”, la Noul Valaam s-a întocmit textul cu tema „Taina Preoției în structura tainică a Bisericii și în special însemnătatea succesiunii apostolice pentru sfințirea și unitatea poporului lui Dumnezeu”. Și la Ravenna, „Consecințele eclesiologice și canonice ale ființei tainice a Bisericii. Comuniune ecleziastică, sinodalitate și autoritate”. Aceste patru texte s-au întocmit și au fost aprobate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe cu perspectiva că atunci când se va încheia dialogul teologic, vor fi aprobate și de unele Biserici autocefale locale.

Din toate acestea rezultă fără îndoială două concluzii importante.

Prima concluzie este că termenul de Biserici surori și termenul de Biserică pentru romano-catolici nu este un simplu termen tehnic, ci expresia eclesiologiei în aceste comunități creștine.

A doua concluzie este că texte precum cele de mai sus au fost semnate și de reprezentanți ai Bisericii Greciei cu premisa obligatorie că vor ajunge în final spre aprobare la ierarhia Bisericii Greciei, adică vor sfârși sub termenul obligatoriu de ad referendum. Dacă totuși în textul care urmează să fie votat în Sfântul și Marele Sinod din Creta va rămâne expresia că „Biserica ortodoxă recunoaște existența istorică a tuturor Bisericilor și Confesiunilor creștine” și alte asemenea expresii, atunci se recunosc indirect și textele care au fost semnate de reprezentanți, deși sunt problematice, fără să ajungă pentru aprobare la ierarhia noastră. Acesta este motivul pentru care trebuie să preceadă aprobarea sau nu a celor patru texte de către ierarhia Bisericii Greciei.

Prin urmare trebuie neapărat ca în textul care urmează să fie discutat și votat la Sfântul și Marele Sinod să nu fie caracterizate drept Biserici alte comunități creștine și alte confesiuni.

6. Validitatea și realitatea Botezului

Consecința celor precedente este faptul că mulți susțin că Botezul eterodocșilor este valid și real adică nu se identifică limitele canonice cu cele harismatice ale Bisericii.

Arhiereii mai vechi ai Patriarhiei Ecumenice utilizau rânduiala canonică cu privire la modul primirii heterodocșilor prin iconomie sau cu acrivie în Biserica Ortodoxă. Făceau distincția că altceva este dacă sunt Taine în afara Bisericii – care nu există – și altceva este modul în care primim un heterodox în Biserică. Judecând după acrivie, nu există Taine în afara Bisericii, dar prin iconomie acceptăm pe cineva cu Mirungere sau libel (mărturisire de credință) atunci când botezul a avut loc în numele Dumnezeului Treimic, cum este gândit în mod ortodox, și prin întreita afundare în apă. Acest lucru ne odihnește. Insistența unora de a schimba iconomia de la o temporară suspendare a acriviei, la o stare permanentă este inadmisibilă.

Astfel, mulți susțin că botezul heterodocșilor/ereticilor este valid și real, lucru pe care nu-l susțin Canoanele al 7-lea al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic și al 95-lea din al V-lea Sinod Ecumenic. Dar dincolo de aceste două Sinoade ecumenice nu trebuie trecut cu vederea faptul că în tradiția latină s-a introdus erezia lui Filioque, erezia lui actus purus, alte abateri eretice, precum de asemenea și botezul prin stropire sau turnare, evitându-se afundarea celui botezat în apă.

Apoi, se poate întreba cineva de ce să nu fie valide, în acest caz și reale Mirungerea sau Euharistia heterodocșilor în aceeași logică? Și pentru ce este socotit valid și real botezul heterodocșilor când, în același timp, sunt opriți de la Preacuratele Taine, și atunci, care este scopul cel mai adânc al botezului? Adică potrivit unor teologi, botezul heterodocșilor este valid și real, dar nu atrage după sine rezultate bisericești, de vreme ce este nelucrător, cum susține Augustin? Opinia cum că botezul heterodox este valid și real este legată de succesiunea apostolică, adică de preoția validă și reală. Această poziție este stranie, fiindcă succesiunea apostolică nu este o lucrare magică și mecanică, nu este numai un șir, fie el și neîntrerupt, de hirotoniri, ci în primul rând și mai înainte de orice, este succesiunea modului apostolic de viețuire și gândire potrivit cu troparul: „Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind….”. Pierderea credinței ortodoxe revelate, introducerea teologiei scolastice ca fiind mai înaltă decât teologia patristică și apostolică, nu constituie succesiune apostolică. Este caracteristic cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala (Canonul 1)”. Cum este de asemenea cunoscută  fraza din Canonul Sinodului de la Calcedon: „De la eretici, unde nu este Biserică, este cu neputință să se primească iertare de păcate”.

Dincolo de această temă dogmatică, se pune o puternică problemă și din punct de vedere istoric a șirului neîntrerupt al hirotonirilor, de vreme ce s-a transmis istoric faptul că Carol cel Mare și urmașii lui au pus laici ca episcopi, fără hirotonie, și i-au socotit drept funcționari administrativi în sistemul feudal pe care l-au impus, astfel încât a protestat chiar și Papa Romei în fața conducătorilor germani. Istoric s-a dovedit că mai înainte de schisma Vechii Rome de cea Nouă a existat schisma eparhiilor unde domnea Carol cel Mare de Vechea Romă. În anul 794 la Frankfurt a fost condamnat Sinodul al VII-lea ecumenic și în anul 809 la Aachen a fost introdus Filioque și toate acestea au trecut și în Biserica Vechii Rome când a fost ocupată de franci.

Citind Dialogurile Papei Romei Grigorie, numit și Dialogul, se poate vedea Biserica ortodoxă a Romei mai înainte de secolul al VII-lea după Hristos, teologia ei, isihasmul ei, punctele comune cu teologia Părinților Bisericii, lupta papilor ortodocși, a episcopilor și a monahilor cu ereticii goți, vizigoți, vandali, longobarzi și încă și cu francii, precum și muceniciile, uciderile pe care le-au suferit ortodocșii Vechii Rome de la neamurile germanice. Și toate acestea se petreceau la începuturile secolului al VII-lea. Însă acum, despre ce Tradiție și succesiune apostolică vorbim, când toate sunt problematice, și cele teologice, și cele ecleziastice, și cele istorice?

7. Credința greșită privind ontologia persoanei[2].

Problema persoanei nu este doar o problemă „de școală”, adică scolastică, ci este de cea mai mare importanță. A fost introdusă în terminologia noastră, o folosim adesea, vorbim despre „persoana umană” și de „sacralitatea” ei, despre diferența dintre „persoană și individ” și multe altele care sunt o răstălmăcire a teologiei Părinților noștri.

Am citit comunicatul care a fost semnat la Mytilene între Papa, Patriarhul ecumenic și Arhiepiscopul Atenei și a toată Elada. Este vorba despre „ocrotirea vieții umane”, despre „criza umanitară” despre „atentarea la valorile umane și la drepturile și la libertățile fundamentale”, despre „criza umanitară”, dar nu și despre „persoana umană”.

Din nefericire astăzi a fost înlocuit cuvântul foarte frumos și foarte teologic de om cu cuvintele persoană, persoană umană, care îmi amintesc expresia mai veche „socialism cu față umană” și cu acest înțeles am ajuns de la teologie la sociologia drepturilor omului. Desigur, cinstim drepturile omului, dar teologia Bisericii Ortodoxe nu poate fi limitată numai la acestea.

Cuvintele persoană și individ folosite pentru om și cele referitoare la „ontologia persoanei” au un traseu de la Toma d’Aquino până la Kant, idealismul german (Fichte, Schelling, Hegel), teologia rusă și existențialismul și sunt folosite în principal de unii ortodocși. Este vorba despre o formă de venin teologic care a atacat teologia noastră ortodoxă.

Și este posibil să folosim acest termen în limba noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama, dar când se introduce acest termen în textele oficiale sinodale și bisericești, atunci constituie o deviere teologică. Teologii contemporani care folosesc expresiile „persoană umană”, „necesitatea firii” „voință și libertate a persoanei”, în mod limpede încalcă teologia ortodoxă care susține că firea este bună și nu constrânsă, voia-voința este dorință a firii și nu a persoanei, persoana se identifică cu individul și altele. Legătura dintre voință și persoană desființează Dumnezeul Treimic , introduce tritheismul și legătura dintre fire și necesitate atribuie un blam lui Dumnezeu pentru crearea omului.

Astfel în textul[3] propus, trebuie să fie înlocuite cele referitoare la persoană prin cuvântul om. Ce frumos este acest cuvânt cu conținutul lui ortodox al după chipului și asemănării! Firește, trebuie să respectăm pe fiecare om ca făptură a lui Dumnezeu, dar nu numindu-l persoană ne arătăm respectul față de el.

Fiindcă unii invocă pe Părintele Sofronie care a vorbit despre persoană vreau să fac observația că toate cele pe care le-a scris gheronda nu au nici o legătură cu cele pe care le analizează teologii personaliști contemporani. Gheronda identifica persoana-ipostas cu parcursul de la după chipul la după asemănare și în realitate prin termenul de persoană îl „zugrăvea” pe Sfântul Siluan.

Concluzii

Textele care au fost asumate și semnate de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod sunt provocatoare în anumite puncte, deoarece până zilele noastre se observă, chiar și în Biserică, o confuzie între învățăturile Sfântului Grigorie Palama, de exemplu și învățătura adversarilor lui umaniști. Textele propuse s-au întocmit fără un dialog public și fără o consfătuire teologică, de aceea au creat reacții teologice și pe bună dreptate.

Totuși unii „deștepți” au vorbit aspru despre aceștia care au reacționat pe bună dreptate cu argumente teologice și i-au numit „facțiune înarmată a unei ortodoxii ideologice”, despre un „ayatollah al ortodoxiei”. Se întorc însă împotriva sinaxei bătrânilor luminați și îndumnezeiți și a părinților duhovnicești și scriu: „Este deja timpul pentru conducătorii bisericești responsabili să terminăm cu această caricatură a așa zisei credincioșii în Tradiție, cu acești ayatollahi ortodocși care consideră că au responsabilitatea ortodoxiei în lume…”

Problema este că se încearcă o emancipare din Tradiția Bisericii de după cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic și care ajunge până astăzi, o pierdere a autorității și o îndepărtare de învățătura sfinților noștri îndumnezeiți, în primul rând de Fotie cel Mare, de Sfântul Simeon Noul Teolog, de Sfântul Grigorie Palama, de Marcu Evghenicul și de ceilalți Părinți filocalici.

Dacă nu este astfel, atunci să mărturisească oficial în mesajul pe care îl vor trimite, credința lor în Marile Sinoade de după Sinodul al VII-lea, adică Sinodul din timpul lui Fotie cel Mare, din timpul Sfântului Grigorie Palama și în continuare în sinoadele Patriarhiilor de Răsărit din perioada Turcocrației. Este atât de simplu!

 

Traducere din neogreacă de Laura Enache pentru www.parohiacopou.ro

NB: Rugăm ca preluarea acestui material în alte site-uri să se facă doar cu menționarea sursei: Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul-Sf. Grigorie Palama, Iași, www.parohiacopou.ro

 

 

[1]Adică în mod curent putem vorbi de Biserica protestantă, dar de facto nu există Biserică protestantă.

[2] Expresia ontologia persoanei este specifică antropologiei dezvoltate de Mitropolitul de Pergam, Ioannis Zizioulas, unul din principalii organizatori ai Sfântului și Marelui Sinod. Tezele sale, care au fost supuse la critici repetate, au influențat vizibil textele supuse aprobării Sinodului. A se vedea pentru o analiză largă a acestora, mai ales: IPS Ierotei Vlachos, “Ἡ ὀντολογία τοῦ προσώπου”: ἡ συστηματική παρερμηνεία τῶν ἁγίων Ἀθανασίου, Καππαδοκῶν καί Μαξίμου ἀπό τόν Μητροπολίτη Περγάμου Ἰωάννη Ζηζιούλα, Nafpaktos, 2016, dar și Jean-Claude Larchet, Persoană și natură. Sfânta Treime – Hristos – Omul. Contribuții la dialogurile interortodoxe și intercreștine contemporane, traducere de pr. Dragoș Bahrim și Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2013, capitolul “Persoană și natură. O critică a teoriilor personaliste ale lui Christos Yannaras și Ioannis Zizioulas”, pp. 273-534 (n. ed.).

[3] Este vorba de documentul Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, supus Sinodului spre aprobare (n. ed.).

Advertisements

Comunicare la Simpozionul de la Pireu: Recunoașterea panortodoxă a Sinoadelor VIII şi IX Ecumenic din timpul Sfântului Grigorie Palama, un subiect arzător, dar care lipsește de pe ordinea de zi a ”Sfântului și Marelui Sinod”

Recunoașterea panortodoxă a Sinoadelor VIII şi IX Ecumenic din timpul Sfântului Grigorie Palama, un subiect arzător, dar care lipsește de pe ordinea de zi a ”Sfântului și Marelui Sinod”

Protopresviterul Anghelos Anghelakopoulos,

paroh în Mitropolia Pireului

Comunicare susținută la Conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor, la Stadionul ”Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”, Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 

Înalpreasfințiți Arhierei,

Cinstiți Părinți,

Iubiți frați întru Hristos,

 

Unul dintre subiectele arzătoare, urgente și serioase, de care trebuie să se ocupe ”Sfântul și Marele  Sinod” este recunoașterea panortodoxă a Sinoadelor considerate de către toți ca ecumenice, cel din secolul al IX-lea și cel din secolul al XIV-lea, adică Sinodul al VIII-lea Ecumenic de sub Fotie cel Mare, din 879 d.Hr., și Sinodul al IX-lea Ecumenic de sub Sfântul Grigorie Palama, din 1351 d.Hr.

Astăzi, în epoca globalizării și a ”Noii Ordini a lucrurilor”, în care globaliștii ”Noii Epoci” antihristice îl scot în evidență și îl promovează pe ereziarhul Papă ca planet man religios, iar Comisia Mixtă a Dialogului Teologic Oficial dintre Ortodocși și Papistași studiază subiectul ”Primatul și Sinodalitatea”, Sinoadele Ecumenice VIII și IX denunță și condamnă papismul și pe Papă, primatul puterii și infailibilitatea sa luciferică ca erezie și panerezie.

  1. Al VIII-lea Sfânt Sinod Ecumenic

Sinodul întrunit în Constantinopol în 879, avându-l în frunte pe Marele și Sfințitul Fotie și pe cei dimpreună cu el de Dumnezeu insuflați Sfinți Părinți, între care se aflau și reprezentanții Papei ortodox de atunci al Romei, Ioan al VIII-lea, este Ecumenic, pentru că, așa cum spune Înaltpreasfințitul Mitropolit al Nafpaktosului, Ierothei: ”Sinodul acesta prezintă toate datele pentru a putea fi caracterizat ca ecumenic: (a) S-a ocupat de definirea unor subiecte dogmatice, precum cel treimic, hristologic și a formulat dogmele corespunzătoare, (b) a fost convocat de către un împărat, întocmai ca toate Sinoadele Ecumenice precedente și (c) a avut participarea tuturor Bisericilor Locale. E o realitate faptul că Sinodul acesta are toate datele pentru a fi caracterizat ca ecumenic. Din acest motiv a și fost caracterizat astfel de mulți Părinți și învățători… ”. Sinodul Sfântului Fotie cel Mare este caracterizat ca Ecumenic și de către Sinodul Patriarhilor Răsăritului din 1848. Respectivul Sinod a proclamat, de asemenea, Sinodul din Constantinopol din 787 (referitor la cinstirea Sfintelor Icoane) ca fiind al VII-lea Sinod Ecumenic.

De asemenea, al VIII-lea Sinodul Ecumenic ”s-a ocupat de două subiecte serioase, anume de Filioque și de primatul Papei”, pe care le-a și condamnat. ”Este vorba de două subiecte, care preocupă și  azi Biserica noastră la dialogurile teologice… Aceste două serioase probleme teologice sunt dogme ale Latinilor, dar pentru noi, ortodocșii, sunt erezii…”. Insistența pe primatul puterii și revendicarea acestuia de către Papi din zilele noastre, precum și înșelarea infailibilitățiii, care decurge din acesta, potrivit Sfântului Iustin Popovici, constituie o cădere similară celei a lui Lucifer. În aceeași înșelare riscă să cadă azi ecumeniștii de la Fanar, care au râvnit la putere pe pământ.

  1. II. Al IX-lea Sfânt Sinod Ecumenic

Sinodul întrunit la Constantinopol în 1351 este și acesta  Ecumenic, pentru că, așa cum spune Înaltpreasfințitul Mitropolit al Gortinei, Ieremia, ”(a) a avut ca obiect un subiect important, în care este recapitulată întreaga teologie și spiritualitate ortodoxă și în care se confruntă două tradiții, cea ortodoxă și cea franco-latină, (b)… s-a ocupat de un subiect dogmatic serios, care vine în continuarea subiectelor de care s-a ocupat Biserica primară. În secolul al IV-lea, Sfinții Părinți au combătut erezia lui Arie, care spunea că Logosul lui Dumnezeu este făptură creată. Și Sinodul din 1351 din Constantinopol a combătut erezia lui Varlaam, care spunea că energia-lucrarea lui Dumnezeu este creată…, (c) … a acceptat hotărârile Sinoadelor precedente, pentru că a argumentat pe baza întregii învățături a tuturor Sfinților Părinți ai Bisericii noastre…, și pentru că în «Sinodiconul Ortodoxiei», care exprimă conștiința Bisericii noastre cu privire la biruința și triumful ortodocșilor, Părinții au adăugat și «capetele împotriva lui Varlaam și Achindin» ale acestui Sinod și (d)… învățătura acestui Sinod a fost dezvoltată de Sfântul Părinte îndumnezeit Grigorie Palama, cel supranumit Antipapa și mustrătorul Papei. Cu adevărat, Sfinții Părinți cei îndumnezeiți și de Dumnezeu purtători sunt cei care conferă cu adevărat autoritate Sinoadelor Ecumenice, pe care le întrunesc”.

Al IX-lea Sinod Ecumenic a hotărât: (a) Cu privire la distincția dintre dumnezeiasca esență și dumnezeiasca energie, care se deosebesc între ele prin aceea că, în timp ce dumnezeiasca energie poate fi împărtășită și se împarte tuturor credincioșilor vrednici, dumnezeiasca esență este de neîmpărtășit, de neîmpărțit și fără nume, adică cu desăvârșire mai presus de orice nume și de nepătruns cu mintea, (b) Cu privire la dumnezeiasca energie, că este necreată și că acest lucru nu face ca Dumnezeu să fie compus, (c) Cu privire la dumnezeiasca energie, că este numită de Sfinți și dumnezeire, (d) Cu privire la dumnezeiasca esență și la dumnezeiasca energie a firii, că sunt nedespărțite, și (e) Cu privire la Lumina Schimbării la Față a Domnului, că este necreată.

Al IX-lea Sinod Ecumenic a combătut triumfător opiniile eretice ale filosofului Varlaam Calavritul, care urma o linie uniată, și ale celor de un cuget cu el, Achidin și Nichifor Grigoras, care afirmau că intelectul omului ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu și că dogmele pot fi elaborate doar prin speculația filosofică, nu prin rugăciunea noetică și isihasm, prin duhul smereniei și pocăință, care constituiau baza învățăturii Sfântului Grigorie Palama și a celor de un cuget cu el împreună-nevoitori niptici.

De Hristos purtătorul Părinte Grigorie Palama a susținut în Sinod că trăirea celor ce se liniștesc cu sfințenie este experiența Bisericii lui Hristos. Învățătura sa despre Lumina necreată și isihasm a fost astfel consacrată ca dogmă.

  • Încercarea de recunoaștere a celor două Sinoade în Biserica Greciei

Se știe că Înaltpreasfințiții Mitropoliți al Nafpaktosului, Ierotheos, și al Gortinei, Ieremia, au întocmit comunicări cu autoritate teologică despre Sinoadele VIII și IX Ecumenice, pe care urma să le recunoască Sfântul Sinod al Bisericii Greciei.

”Sinodul Permanent al mandatului sinodal 2010-2011 a votat ca subiecte pe ordinea de zi a sesiunii ordinare a Sinodului Bisericii Grecei discutarea eventualității trimiterii acestor propuneri către Secretariatul Sinodului Panortodox viitor, pentru recunoașterea formală a autorității ecumenice a Sinoadelor VIII și IX ale Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice, care s-au întrunit în Constantinopol în anii 879 și 1351 d.Hr., ca fiind Sinoade Ecumenice”. Însă, ”printr-o vădită încălcare a Statutului Bisericii Greciei a fost nesocotită respectiva procedură și subiectul a fost amânat pe o perioadă nedeterminată”.

”În felul acesta, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a pierdut o ocazie unică de a manifesta dinamica ortodoxă și aceasta, ca să nu displacă Patriarhului Ecumenic, Papei, filopapistașilor și ecumeniștilor, câtă vreme prin acest demers a lezat memoria marilor Sfinți Părinți ai noștri, Sfințitul Fotie cel Mare și Grigorie Palama, care au fost protagoniștii acestor două sinoade. Majoritatea ierarhilor noștri, amânând dezbaterea acestui subiect pe o perioadă nedeterminată, a dovedit o lipsă de consecvență și față de ei înșiși, pentru că însuși Sinodul le-a încredințat Mitropoliților de Nafpaktos și Gortina să prezinte comunicările despre Sinoadele VIII și IX Ecumenice, comunicări ce constituie mărturisiri patristice, studii istorico-teologice  întru totul valabile și desăvârșite”.

”Este însă în mod flagrant inadmisibil faptul că, pe de o parte, îl considerăm pe Sfântul Întocmai cu Apostolii Fotie cel Mare drept protector și chivernisitor al Bisericii Greciei și al Sfântului nostru Sinod, dar nu facem demersurile necesare pentru impunerea propunerii de proclamare a Sinodului VIII Ecumenic din anul 879, care la nivel panortodox și ecumenic i-a făcut dreptate Marelui Fotie, și a celui din 1351 ca al IX-lea Sinod Ecumenic, iar pe de altă parte purtăm dialoguri, ne îmbrățișăm și ne rugăm în mod absolut anticanonic împreună cu parasinagoga și comunitatea religioasă papală eretică, ce din interese de la sine înțelese recunoaște ca al VIII-lea Sinod Ecumenic Sinodul tâlhăresc din 870, nu recunoaște Sinodul IX Ecumenic din 1351 și îi defăimează pe Marele Fotie și pe Sfântul Grigorie Palama ca fiind «ereziarhi». De prisos să menționăm că subiectul de mai sus negreșit îl deranjează pe demonul atotereticului ecumenism sincretist și intercreștin și pe cei care îl urmează”.

  1. Recunoașterea locală a celor două Sinoade în Sfânta Mitropolie a Pireului

Ceea ce nu a reușit să facă Sinodul Bisericii Greciei a realizat Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului,  Serafim, care în 2013 a luat inițiativa de a recunoaște autoritatea cuvenită celor două Sinoade mai sus menționate, numărându-le între Sinoadele Ecumenice.

Le-a integrat deja în vița liturgică vie a Bisericii noastre (a) prin sfinte slujbe speciale, care au fost alcătuite de răposatul Apostolos Papahristos, cel ce se sălășluiește acum în ceruri, și de preacuvioasa monahie Tecla de la Sfântul Ștefan, și (b) a stabilit date pentru prăznuirea lor de peste an, pentru început ca praznice locale al Mitropoliei Pireului. Al VIII-lea Sfânt Sinod Ecumenic este prăznuit în prima Duminică de după pomenirea Sfântului Fotie cel Mare, iar al IX-lea Sfânt Sinod Ecumenic este prăznuit în a doua săptămână a Postului Mare.

În același timp, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului a editat slujbele menționate mai sus ale celor două Sinoade în două broșuri deosebit de elegante, având ca introducere o enciclică a sa cu un conținut deosebit de teologic, iar la sfârșit a reprodus cele două excepționale comunicări, ale Mitropoliților de Nafpaktos și Gortina. Foarte recent au fost zugrăvite și sfintele icoane ale celor două Sinoade, care împodobesc sediul Mitropoliei Pireului.

Demersurile demne de laudă ale Mitropolitului Serafim au deschis deja drumul către extinderea prăznuirii celor două Sinoade Ecumenice, nu doar în patria noastră, ci și în toate țările ortodoxe. Este de altfel cunoscut că în tradiția noastră cultul, inima pliromei ortodoxe, are puterea să consacre în practică hotărâri și mărturisiri ortodoxe, neutralizând toate împotrivirile pline de lașitate.

 

  1. Propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei, la sesiunea ordinară din mai 2015, a hotărât să comunice propunerile acestuia pentru a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală a Întâi-stătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, prezidate de Patriarhia Ecumenică. Între propunerile Sinodului Sârb se numără:

  1. a) Validarea importanței ecumenice a Sinodului Sfântului Fotie cel Mare, mai ales a învățăturii acestui Sinod despre Filioque, care a și reprezentat principalul motiv al despărțirii Romei de pliroma Bisericii Ortodoxe și
  2. b) Validarea Sinoadelor isihaste din secolul al XIV-lea și acceptarea învățăturii acestora despre dumnezeiasca esență și despre dumnezeieștile energii ca diferență esențială față de învățătura latină despre dumnezeiescul har, din care rezultă în mod organic viziunea latină despre Filioque, precum și concepția latină hipertrofiată despre poziția primului în Biserică (primatul), în care absența Duhului Sfânt este suplinită de infailibilitatea unui om.

Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, Serafim, informat despre propunerile mai sus menționate ale Sfântului Sinod al Patriarhiei Serbiei, a trimis în septembrie 2015 o scrisoare de felicitare către Președintele acestuia, Preafericitul Patriarh al Serbiei, Irineu, dimpreună cu sfintele slujbe ale celor două Sinoade Ecumenice și comunicările Mitropoliților de Nafpaktos și Gortina.

Desigur, acest excepțional și valoros text al Patriarhiei Sârbe nu a avut rezultatul așteptat, pentru că, potrivit articolelor 8 și 9 ale regulamentului de organizare și funcționare a ”Sfântului și Marelui Sinod”, ”nu era posibil să fie introduse spre dezbatere în Sinod subiecte care nu fuseseră aprobate în unanimitate de către Conferințele sau Sinaxele Panortodoxe Presinodale ale Întâistătătorilor sau noi subiecte” și, întrucât ”dezbaterile sunt limitate strict la subiectul stabilit pentru respectiva sesiune, este interzisă orice altă intervenție în afara ordinii de zi, cu oprirea imediată a cuvântului vorbitorului”.

 

  1. Modificarea și alterarea caracterului și naturii ecumenicității ”Sfântului și Marelui Sinod”, de care este răspunzător Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu

Există foarte multe mărturii din care rezultă că, pe durata pregătirii ”Sfântului și Marelui Sinod”, conștiința Bisericii considera Sinodul ce urma a se întruni ca ecumenic, dacă, desigur, ar fi corespuns criteriilor ortodoxe despre Sinoadele Ecumenice.

Răspunderea exclusivă pentru modificarea și alterarea caracterului și naturii ecumenicității ”Sfântului și Marelui Sinod” o poartă însuși Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, și cei care urmează aceeași linie ca el, pentru că, întru totul anticanonic, antisinodal și fără nici o hotărâre panortodoxă, respinge opinia despre ”Sfântul și Marele Sinod” pe care o aveau distinși ierarhi ai Tronului, președinți ai Comisiilor și Conferințelor Presinodale, precum Mitropolitul Calcedonului, Meliton Hatzis, și Mitropolitul Mirelor, apoi al Efesului, Hrisostom Konstantinidis, și mulți alții. Invalidează și răstoarnă linia statornică și oficială a Bisericii Constantinopolului, așa cum a stabilit-o până și Patriarhul Atenagora însuși, care a readus în discuție, în forță și activ, subiectul convocării ”Sfântului și Marelui Sinod” înțeles ca Sinod Ecumenic.

”Poziția Patriarhului Bartolomeu că Biserica Ortodoxă nu mai poate convoca un Sinod Ecumenic din cauza neparticipării occidentalilor este cu totul eronată. În esență, prin această poziție propovăduiește că Biserica Ortodoxă este o Biserică deficitară, maladivă și nedesăvârșită, și numai când se va «uni» cu papismul și protestantismul va fi o Biserică deplină, atunci va putea dimpreună cu occidentalii să convoace un Sinod Ecumenic. Însă poziția aceasta se află la polul opus eclesiologiei ortodoxe”.

”Sfântul și Marele Sinod a fost programat inițial ca Ecumenic, cu toate că a fost numit panortodox. Însă, în ultimii ani, ecumeniștii l-au «declasat» și i-au eliminat caracterul ecumenic. Pentru că, dacă ar fi fost convocat ca ecumenic, ar fi fost obligați să recunoască Sinoadele VIII și IX Ecumenice, adică Sinodul de sub Fotie cel Mare, respectiv cel de sub Sfântul Grigorie Palama! Acest lucru, însă, ar fi deranjat Vaticanul, pentru că aceste Sinoade au condamnat papismul ca erezie”. Iată, deci, care este motivul pentru care a fost modificat caracterul și natura ”Sfântului și Marelui Sinod”. Neacceptarea ecumenicității ”Sfântului și Marelui Sinod” are drept urmare nerecunoașterea ca Ecumenice a celor două Sinoade, a celui de sub Marele Fotie și a celui de sub Sfântul Grigorie Palama, și, deci, faptul că papismul nu poate fi caracterizat ca erezie. Prin urmare, ecumeniștii pot cu ușurință să continue să numească ”biserică” erezia papismului, în mod postpatristic și postsinodal, așa cum reiese clar din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, care este inadmisibil din punct de vedere eclesial și din acest motiv trebuie respins; iar Comisia Mixtă a Dialogului Oficial dintre Ortodocși și Papistași poate să continue neîmpiedicat dialogul interminabil și inutil, care în ultima vreme a avut ca obiect de cercetare ”Primatul și Sinodalitatea”.

Înaltpreasfințiți Arhierei,

Cinstiți Părinți,

Iubiți frați în Hristos,

Recunoașterea  panortodoxă ca ecumenice a celor două Sinoade, a celui de sub Fotie cel Mare și a celui de sub Sfântul Grigorie Palama, trebuia să fie cuprinsă obligatoriu ca subiect principal, ca subiect-cheie și prioritar al ”Sfântului și Marelui Sinod” ce urmează a se întruni. Tradiția Ortodoxă a dovedit că Sinoadele VIII și IX Ecumenice diferențiază radical Biserica Ortodoxă, în continuitatea ei patristică, de ”creștinismul” Apusului.

”Sfântul și Marele Sinod” pus la cale de ecumeniștii Fanarului și de cei de același cuget cu ei, după cum în chip cât se poate de clar transpare din conferințele panortodoxe presinodale și din textele finale ale Sinodului, este cert că uneltește acceptarea ereziilor papismului și protestantismului ca biserici adevărate! În aceste condiții, ne rugăm să nu aibă loc vreodată!

”Sfântul și Marele Sinod”, după cum este de așteptat, nu va recunoaște cele două Sinoade ca Ecumenice. Din acest motiv, va fi un Sinod Ecumenist. Dar, așa cum împotrivirea și rezistența cea întru Duhul Sfânt a câtorva corifei ai Sfintei noastre Ortodoxii, avându-l în frunte pe Sfântul Marcu Evghenicul, cu participarea și susținerea poporului lui Dumnezeu, au reușit să respingă și să caracterizeze ca pseudo-sinod Sinodul eretic și tâlhăresc de la Ferrara-Florența, la fel și azi, clerul evlavios și poporul credincios al lui Dumnezeu, care a constituit de-a lungul timpului conștiința Bisericii noastre, se va împotrivi planurilor ”Sfântului și Marelui Sinod”.

Vă mulțumesc!

 

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_19.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Scrisoare deschisa adresata Inaltpreasfintitului Teofan, de catre monahi din Mitropolia Moldovei si Bucovinei in vederea sinodului din Creta iunie 2016

Subscriem acestei iniţiative, care ar trebui preluată şi de alţi monahi, clerici şi mireni din toate colţurile ţării, care împărtăşesc neliniştea cea bună pentru deciziile Sinodului din Creta din iunie viitor!  Să ne adresăm ca nişte fii respectuoşi şi smeriţi, dar în acelaşi timp preocupaţi şi responsabili, ierarhilor noştri care vor merge în Creta, să le arătăm că nu ne este indiferent ce se întâmplă acolo, că dacă noi ne rugăm pentru ei la Sfintele Liturghii să înveţe drept cuvântul adevărului lui Hristos, cu atât mai mult ne rugăm şi aşteptăm de la ei să-şi împlinească datoria de a apăra dreapta credinţă contra distorsiunilor eretice!

Ana Elisabeta

— preluare de pe site-ul “Atitudini” —

http://www.atitudini.com/2016/05/scrisoare-adresata-inaltpreasfintitului-teofan-de-catre-monahi-din-mitropolia-moldovei-si-bucovinei-in-vederea-sinodului-din-creta-iunie-2016/

Printre semnatari: Mănăstirea Paltin Petru Vodă, Arhim. Hariton Negrea, Ieroschimonahul Simeon de la m-rea Sihăstria, Protos. Antim, de la m-rea Bistrita, Protos. Ieronim, schit Sf. Teodora…

 

Mărturii athonite- ÎNTRERUPEREA POMENIRII BISERICEȘTI CA MĂSURĂ CANONICĂ ȘI PATRISTICĂ DE ÎMPOTRIVIRE FAȚĂ DE CONVOCAREA ”SFÂNTULUI ȘI MARELUI” SINOD DACĂ VA FI ERETIC

— preluare de pe “Ortodoxia catholică” / “Apărătorul ortodox” —

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/09/intreruperea-pomenirii-bisericesti-ca-masura-canonica-si-patristica-de-impotrivire-fata-de-covocarea-sfantului-si-marelui-sinod-daca-va-fi-eretic/

Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861)

Sfântul și Marele Sinod” viitor, care se va întruni la Academia ”Ortodoxă” din Creta, în Kolymbari, Hania, de pe 16 până pe 27 iunie, dupa cum este previzibil, va putea fi un sinod mincinos, tâlhăresc, neortodox și ecumenist, după modelele pseudo-sinodului II Vatican, pentru că, așa cum se vede și din textele publicate – și mai ales din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”1 – pe care urmează să îl adopte viitorul ”sinod”, va fi legiferată, legalizată și oficializată prin ”hotărâre sinodală panortodoxă” panerezia sincretistă a ecumenismului intercreștin și interreligios ca linie și învățătură oficială și legală a Bisericii Ortodoxe, recunoscând caracter bisericesc, succesiune apostolică, preoție, har și taine ereticilor papistași, protestanți și monofiziți și adoptând teorii neortodoxe, înșelate, eretice și ecumeniste despre ”teologia baptismală”, ”eclesiologia euharistică” și a ”Bisericii celei Una și [în același timp] divizate”, în timp ce, în paralel, va fi validată rămânerea Bisericii Ortodoxe în dialogurile teologice contemporane, interminabile, antipatristice și ineficace și în Consiliul panprotestat Mondial al ”Bisericilor” sau mai bine zis al ereziilor și înșelărilor.

Deci, în fața acestei mari trădări și catastrofe iminente a credinței ortodoxe, care urmează a fi săvârșită de ecumeniștii panortodocși ai Bisericilor Ortodoxe și de arhiereii care le urmează acestora, va trebui ca noi, adevărații clerici, monahi și mireni ortodocși, care păstrăm credința ortodoxă autentică, nefalsificată și neîntinată de virusul mortal al ecumenismului, să ne luăm măsuri și să punem în practică, prin harul Sfântului Dumnezeu Treimic, calea bisericească, canonică și patristică a întreruperii pomenirii numelor episcopilor ecumeniști.

Cu privire la subiectul foarte arzător, fierbinte și actual al întreruperii pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie am dori să menționăm următoarele:

  1. Întreruperea pomenirii numelor arhiereilor ecumeniști trebuie să se realizeze în conformitate cu Tradiția Bisericii interpretată ortodox, cu practica Sfinților Părinți interpretată corect, cu al 15-lea Canon al Sinodului I-II interpretat corect.

  2. Al 15-lea Canon al Sinodului I-II al lui Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.), stabilește cu exactitate că: ”Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind Canonul de mai sus, menționează: ”Cele ce Canoanele cele de mai sus au rânduit pentru episcopi și mitropoliți, aceleași la rânduiește și cu mult mai vârtos Canonul acesta pentru Patriarhi zicând: Însă acestea să se facă, dacă pentru oarecare vinovății, curvii să zicem, sau ierosilii (fur de cele sfinte) și altele ca acestea, se despart preoții de episcopii lor, episcopii de mitropoliții lor și mitropoliții de patriarhii lor”. Printr-o notă la acest punct Sfântul Nicodim menționează: ”Cu toate că al 31-lea Canon Apostolic îl judecă a fi nevinovat pe cel ce s-a despărțit, dacă se dovedește a avea dreptate”. Iar dacă întâi-șezătorii cei numiți ar fi eretici și eresul lor l-ar propovădui întru arătare (Printr-o notă la acest punct Sfântul menționează: ”Din cuvântul acestui canon se vede că nu trebuie să se despartă cineva, potrivit lui Balsamon, de episcopul lui, dacă episcopul are vreo erezie, dar o ține în ascuns și nu o propovăduiește, căci acesta iarăși s-ar putea îndrepta după acestea.) … și supușii lor pentru aceasta se despart de ei, și mai înainte încă de judecata sinodală pentru eresul acesta. Unii ca aceștia, despărțindu-se de aceia nu numai că nu se osândesc, ci și de cinstea cuvenită, ca niște dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă prin osândirea aceasta, ci mai ales au slobozit de schima și eresul minciuno-episcopilor acelora2.

Canonul de mai sus este în conformitate cu alte canoane ale unor Sinoade Locale și Ecumenice, precum Canonul 31 Apostolic, Canonul 6 de la Sinodul Local de la Gangra (340), Canonul 5 al Sinodului Local de la Antiohia (341), Canoanele 10, 11 și 92 al Sinodului Local de la Cartagina (491), Canonul 19 de la Sinodul IV Ecumenic (451), Canoanele 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691), și Canoanele 12, 13, 14 ale Sinodului I-II (861).

Prima parte [a Canonului 15 al Sinodului I-II] începe cu expresia ”Cele ce sunt rânduite…”și se încheie cu expresia ”… și rup unitatea Bisericii”. Această parte reprezintă continuarea celor două canoane precedente, 13 și 14, care vorbesc despe interzicerea întreruperii pomenirii Mitropolitului de către diaconi și preoți și a Mitropolitului de către Episcop. Canonul 15 se referă acum la interzicerea întreruperii comuniunii Patriarhului de către Mitropoliți și Episcopi. Această interzicere este valabilă [când] sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători” și [aceasta] ”înainte de înfățișarea înaitea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia”. Cu alte cuvinte, canonul interzice întreruperea pomenirii Patriarhului pe motive de dreptate (adică pentru motive morale), înainte de osândirea lui sinodală, pentru că aceia care întrerup pomenirea fac schismă și rup unitatea Bisericii.

A doua parte începe cu expresia ”Căci cei ce pentru oarecare eres…” și se încheie cu expresia ”… s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”.

Sfinții Părinți de la Sinodul I-II (861), vrând să pună capăt schismelor, care au tulburat Biserica în secolele VIII și IX, au așezat Sfintele Canoane 13, 14 și 15 prin care interziceau cu strictețe ortodocșilor să întrerupă comuniunea eclezială cu mai-marii lor bisericești înainte de judecata lor sinodală. Ca să nu se înțeleagă însă că, prin această interzicere, li se ia ortodocșilor dreptul de a întrerupe comuniunea înaintea judecății sinodale cu cei care propovăduiesc vreo erezie, înțelepții Părinți au așezat la sfârșitul Canonului 15 următoarea precizare: Nu este supus epitimiilor Sfintelor Canoane cel care se rupe înainte de judecata sinodală de episcopul care propovăduiește vreo erezie, dimpotrivă, este chiar vrednic de laudă.

Prin urmare, întrerupere a pomenirii numelui episcopului se face doar atunci când există erezie, doar pentru delicte dogmatice, nu pentru delicte morale (de exemplu, curvie, fur de cele sfinte etc.). Nu trebuie confundate chestiunile care țin de dreptate (adică, chestiuni care nu sunt de natură dogmatică, ci de ordine morală și de bună rânduială bisericească) cu chestiuni care țin de credință și, de asemenea, nu trebuie să se susțină că va trebui să se întrerupă pomenirea numelui arhiereului și pentru aspecte care țin de dreptate, fapt care vine în deplină contradicție atât cu al 15-lea Canon de la Sinodul I-II, cât și cu Tradiția de veacuri a Bisericii Ortodoxe. Este interzisă întreruperea comuniunii bisericești fără motive legate de credință.

  1. Întrerupere a pomenirii numelui arhiereului la sfintele slujbe și, mai ales, la Dumnezeiasca Liturghie, care este încununarea tainelor liturgice, poate să facă doar clericul, nu și laicul, pentru că doar clericul are, prin hirotonie, preoție sacramentală. Clericul este cel care săvârșește slujbe, sfinte taine și îl pomenește pe episcopul locului; așadar, doar el poate să întrerupă pomenirea numelui arhiereului și să nu îl pomenească la sfintele slujbe pe arhiereul său. Clericii sunt datori să nu slujească împreună și să nu se roage împreună cu episcopi ecumeniști, să nu le cânte la slujbă titlul episcopal.

  2. Mireanul aparține pe de o parte ”preoției împărătești”3, însă nu are preoție sacramentală, nu săvârșește slujbe, sfinte taine, nu pomenește, prin urmare nu poate să întrerupă pomenirea numelui arhiereului. Singurul lucru pe care poate să-l facă mireanul este întreruperea comuniunii bisericești cu arhiereii, preoții, monahii și mirenii ecumeniști.

  3. Preotul poate întrerupe pomenirea numelui nu a oricărui Arhireu, ci numai a Arhiereului locului, pentru că numai pe acesta îl pomenește la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie. Cu alte cuvinte, nu poate să întrerupă pomenirea numelui nici unui alt Arhiereu de care nu aparține bisericește, de vreme ce, prin firea lucrurilor, nu-l pomenește pe acesta. Mitropolitul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Patriarhului sau Arhiepiscopului local. Episcopul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Mitropolitului local. Preotul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a mitropolitului sau a episcopului local. Patriarhul sau Arhiepiscopul poate să întrerupă pomenirea numelui altui Patriarh sau Arhiepiscop, nemaipomenind numele lui în diptice.

  4. În cazul în care prezbiterul întrerupe pomenirea numelui episcopului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluționa problema. La sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie spune cererea ” pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm”, lăsând loc liber la numele Arhiereului(Pentru episcopul nostru) adica taind prima parte a cererii ce se refera la episcop. Ecfonisul Dumnezeieștii Liturghii ”Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău” se spune în felul următor: ”Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”. În acest mod săvârșeau sfintele slujbe și Dumnezeiasca Liturghie Părinții Aghioriți ai celor opt Sfinte Mănăstiri, ai schiturilor și chiliilor Sfântului Munte, precum și cei trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noii – Augustin Kantiotis al Florinei4, Pavlos al Paramithiei și Ambrozie al Eleftheropolei, care au întrerupt pomenirea numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, pe durata a trei ani, 1970-19735.

  5. Conform Canonului 15 al Sinodului I-II, prezbiterul care întrerupe pomenirea numelui episcopului locului nu va trebui condamnat ca schismatic și vinovat de schismă în Biserică, nici ca unul care se află în afara Bisericii. Dimpotrivă, este vrednic de laudă, pentru că a scăpat Biserica de la schismă.

  6. Prezbiterul care aplică întreruperea pomenirii numelui Episcopului locului nu va trebui să primească pedeapsa caterisirii de la Episcop sau de la Sinod, lucru care neîndoielnic este o urmare firească, ci să continue să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie, chiar și în vreo casă oarecare, dacă i s-a interzis folosirea vreunei biserici, prin folosirea unui antimis simplu, pe care nu va fi înscris numele Arhiepiscopului locului, nici nu va purta pecetea Mitropoliei locului, nici nu va fi fost sfințit, dar neapărat va avea cusute pe el moaște de martir. Caterisirea din motivul opririi nepomenirii in acest caz (de erezie) este lovita de nulitate dupa cum vedem din faptul ca nici un Sfant Parinte nu a acceptat aceasta „caterisire” si „anatematizare”mincinoasa(vezi Sfantul Ioan Damaschin anatematizat de patru Sinoade Locale.

  7. În țările Ortodoxe de limba Grecă și în practică Sfântului Munte Athos Sfântul Mir se înmulțește cu ulei de măsline la fel cum se înmulțește Aghiasma Mare (așa procedează Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Antiohiei și toate comunitățile grecești din diasporă care nu au mult Sf Mir) Sfantul Mir se înmulțește și timp de zeci de ani atunci când nu există posililitatea primirii de la un Sinod autocefal. Înafară de Sfântul Mir în practica Bisericii se trasmitea Pecetea harului Duhului Sfânt și prin punerea mâinilor episcopului pe capul celui nou botezat, ca să primească în acest fel Harismele Duhului Sfânt prin Succesiunea Apostolică.

  8. Afirmația că nu sunt valide sfintele Taine și Dumnezeiasca Liturghie a prezbiterilor care trec la încetarea pomenirii numelui episcopului locului nu este valabilă. Harul preotiei nu este un monopol al episcopului, fiecare prezbiter slujeste in virtutea faptului ca a fost Hirotonit, Harul savarsirii Sfintelor Taine nu se retrage in mod magic de la prezbiteri pentru ca nu mai pomenesc pe episcop, cu atat mai mult cu cat prezbiterul ramane in credinta ortodoxa, ingradindu-se de episcopul ce invata eretic. Sfantul Maxim Marturisitorul ne da aceasta marturie, si anume ca acolo unde se afla Marturisirea Corecta a Credintei acolo se gaseste si harul Sfantului Duh si deplinatatea Bisericii Catolice (Biserica Ortodoxa), deci si puterea de a savarsi Sfanta Liturghie si Sfintele Taine la prezbiterii ce s-au ingradit de erezie.

  9. Modelul și izvoarele istorice referitoare la întreruperea pomenirii numelor Episcopilor eretici sunt Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinții ai noștri, precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Teodor Studitul, Părinții Aghioriți din timpul Patriarhului Ecumenic cu cuget latin, Ioannis Vekkos, Sfântul Grigorie Palama, Cuviosul Iosif Vrienios, Sfântul Marcu Evghenicul6 și Părinții Aghioriți din timpul Patriarhului Ecumenic ecumenist Atenagora.

Din toate aceste exemple, ne vom opri doar la două. Anume, la exemplul Sfântului Grigorie Palama și la cel al Părinților Aghioriți din timpul Patriarhului Atenagora.

  1. Sfântul Grigorie, din cauza cugetelor eretice ale Patriarhului Ioannis Kalekas, a întrerupt pomenirea acestuia înainte de judecata lui sinodală. Aceasta a fost una din cauzele pentru care a fost emisă împotriva Sfântului Grigorie Palama o anatemă, ”pentru că a îndrăznit ca în mod necanonic și fără de judecată să întrerupă pomenirea mea…”. Trebuie semnalat că, atunci când Sfântul Grigorie a întrerupt pomeniea Patriarhului, Kalekas nu fusese încă condamnat de Sinod, în timp ce Sfântul nu era încă hirotonit Episcop, ci era simplu ieromonah în Sfântul Munte. Se pare că această hotărâre de anatematizare a Sfâtului Grigorie Palama au semnat-o și alți Episcopi, printre care și Patriarhul Antiohiei, Ignatie,iar Sfântul Grigorie, în ce-l privește, nu a respectat această hotărâre și a continuat să liturghisească pe cont propriu. Citim enciclica lui Kalekas: ”Palama, începătorul și apărătorul blasfemiilor, fiind condamnat și el și cei dimpreună cu el în același mod, (căci nici nu a cedat hotărârii, nici nu a renunțat în vreun fel sau altul la vorbăria [lui] cea fără de rațiune), este alungat și din Biserica lui Dumnezeu, și din preoție, după cum reiese din memoriile despre el, aduse la cunoștință de Patriarhul de atunci al împărătesei cetăților, de Patriarhul Antiohiei, cetatea lui Dumnezeu, și de fiecare dintre Arhiereii, cei care au fost acum aici prezenți, și cei care au participat la voturi. Pe de o parte, în felul acesta, [demersurile lor] devin impediment și [motiv de] încetare a slujirii [preoțești], cu toate că, întru nimic considerând pedeapsa [cei în cauză], își țin cu tărie preoția, cu îndrăzneală săvârșind jertfele de taină în ascuns”7.

  2. Este cunoscută tuturor perioada 1970-1973 din istoria bisericească, când aproape jumătate (opt la număr) dintre Sfintele Mănăstiri ale Sfântului Munte, toate schiturile și cele mai multe dintre chilii, prin acordul și îndemnul Sfântului Paisie Aghioritul8, și trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noi, Augustin Kantiotis din Florina, Pavlos de Paramythia și Ambrozie de Eleftheropoli, au îndrăznit și au trecut la întreruperea pomenirii numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, care, în 1965, trecuse la ridicarea anticanonică a anatemelor, se întâlnise cu ereziarhul Papă la Ierusalim și, în general, urma o poziție filopapistașă. Pe durata celor trei ani, cei care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora și-au continuat viața liturgică fără să pomenească numele Patriarhului.

  1. Atitudinea indicată în acest moment pentru combaterea panereziei ecumenismului este informarea clerului și poporului despre marea trădare iminentă a ”Sfântului și Marelui Sinod”, prin scrierea de cărți, texte și articole antiecumeniste, printr-o mare rigoare, prin respingerea teoriilor înșelate, prin congrese și conferințe teologice, dar și prin informarea despre dreptul bisericesc, canonic și patristic al întreruperii pomenirii numelor Arhiereilor ecumeniști, măsură care trebuie folosită pentru avertizarea și amenințarea Arhiereilor Ecumeniști și pentru prevenirea convocării ”Sfântului și Marelui Sinod”.

XIII) La punctul 22 al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” este scris:”Biserica Ortodoxă consideră că este condamnabilă orice rupere a unității Bisericii de către indivizi sau grupuri, sub pretextul respectării sau, chipurile, apărării Ortodoxiei autentice”. Este clar aici că Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe încearcă să impună prigoane, caterisiri și afurisiri celor care se împotrivesc ”Sfântului și Marelui Sinod”.

1 Proiectul de text, adoptat de a V-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy-Geneva, 10-17 octombrie 2015), cu titlul: ”Hotărâre: Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”, publicat pe data d 21-1-2016 pe situl:http://www.romfea.gr/diafora/6177-apofasis-sxeseis-tis-orthodojou-ekklisias-pros-ton-xristianiko-kosmo, în conformitate cu hotărârilor Sinaxei Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, care a avut loc la Chambesy, în intervall 21-28 ianuarie 2016.

2 CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. Β. Ρηγόπουλος, Tesalonic 2003, p. 358.

3 I Petru 2, 5, 9.

5 Vezi periodicul Θεοδρομία, nr. 11 (1) (ianuarie – martie 2009) 75-81.

6 Cu privire la aceasta, vezi Οἱ ἀγῶνες τῶν μοναχῶν ὑπέρ τῆς Ὀρθοδοξίας [Luptele monahilor pentru Ortodoxie], ed. . Μ. Ὁσίου Γρηγορίου, Ἅγιον Ὄρος 2003.

7 P.G. 150, 880D.

i Este vorba de provinciile din centrul și nordul Greciei, care au fost încorporate Statului Grec după Războaile Balcanice, și care se află în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. [n.trad.]

Acest text este un indrumar “de buzunar” pentru uzul preotilor si episcopilor ce intra in nepomenire fata de Sinaodele si episcopii ce adopta erezia. Studiile pe acesta tema sunt nenumarate, si toata istoria Bisericii este presarata de exemplele Sfintilor Parinti care au slujit si au continuat in nepomenire Sfanta Liturghie in momente de prigoana si erezie.

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

Gheron Sava Lavriotul,

Membru al Gherondiei Sfintei Mănăstiri, Marea Lavră, Sfântul Munte

Telefon mobil: +306947011111 fix: +302377-023754
fax: +302377-023762

Gheron Gavriil,

Sfânta Chilie Aghiou Hristodulu, Sfânta Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte

Pusnicul Vlasie Vigliotul

sursa aparatorul.md

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI (6 februarie): O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR

— preluare de pe site-ul “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/predica-mitropolitului-augustin-de-florina-la-pomenirea-sfantului-fotie-patriarhul-constantinopolului-6-februarie-o-turma-si-un-pastor/

normal_fotios_o_megas2

ORNAM1

O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR

O turmă, un păstor!” (Ioan 10, 9-16)

Iubiţii mei, ciobanul îşi iubeşte oile, se interesează de ele. Le conduce la păşuni şi la izvoare. Le paşte, le adapă, iar seara le aduce înapoi. Le numără şi le păzeşte în staul. Dacă lipseşte vreo oaie, ciobanul cel bun nu poate fi liniştit. Se întoarce înapoi şi aleargă până o găseşte. Şi când o găseşte, o pune pe umărul său şi o aduce în staul. În nopţile de iarnă, când în munţi este zăpadă şi coboară lupii, ciobanul este neliniştit. Şi păzeşte staulul cu câinii ciobăneşti. Aceştia latră şi nu-i lasă pe lupi să se apropie. Şi când o oaie se îmbolnăveşte, atunci se îngrijeşte de ea în mod deosebit.

Dar există un cioban care îşi iubeşte mai mult decât oricine oile. Şi acest cioban îndurător, ciobanul cel bun, este Domnul nostru Iisus Hristos. Oile lui suntem toţi oamenii. Oi cuvântătoare sau raţionale conduce Hristos. Între ciobanul pe care-l cunoaştem şi Domnul nostru Iisus Hristos ca păstor al sufletelor există asemănări.

Precum ciobanul îşi ia oile şi le duce la păşuni şi la izvoarele cele răcoroase, aşa şi Hristos pe oile sale, pe creştini, îi conduce la păşuni. Care sunt aceste păşuni? Sunt sfintele cărţi, este predica Evangheliei, este Sfânta Scriptură. Aici pasc oile cele cuvântătoare.

Şi precum ciobanul a construit un staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi păzeşte oile, aşa şi Hristos a zidit Sfânta lui Biserică, care este staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi ocroteşte oile Sale cuvântătoare, pe creştini.

Şi precum ciobanul are câini ciobăneşti care latră, aşa şi Hristos în Biserica Lui are – şi vai dacă nu ar avea! – câini ciobăneşti. Şi câinii ciobăneşti, care latră şi nu îi lasă pe lupi să se apropie, sunt propovăduitorii Evangheliei.

Şi precum ciobanul, când îşi pierde o oaie, nu se linişteşte până nu o găseşte, aşa şi Hristos nu s-a liniştit, ci a coborât din cele cereşti aici pe pământ, ca să afle oaia cea pierdută şi s-o conducă spre mântuire.

Şi ceva mai presus a adăugat Hristos. Nici un cioban nu-şi jertfeşte viaţa pentru oi; profită de pe urma oilor. Dar Hristos nu profită de pe urm:a oilor lui, nu le exploatează. N-are niciun folos de la creştini, dar El însuşi s-a jertfit pentru mântuirea omenirii.

Aşadar, Hristos este Păstorul cel Bun, precum zice în Evanghelie: “Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan 10, 14). Şi noi suntem oile Lui. Hristos se îngrijeşte de Biserica Lui. Şi acum, când este în ceruri, continuă să se intereseze de oile Lui.

Odată, când erau ciobani cu mii de oi, nu puteau să le pască singuri. De aceea aveau şi ajutoare. Păstorul care avea turma cea mare se numea marele baci, şi acesta avea ajutoare, pe baci, care îl ajutau. Aşadar, aşa se numeşte şi Hristos în Scriptură; nu este o denumire inventată de mine. Este să spunem marele baci, “arhipăstorul” (I Petru 5, 4), care are mii şi milioane de oi. Şi aici jos, pe pământ, are ajutoare, păstori cărora le-a încredinţat turma. Aceştia sunt preoţii, arhiereii, patriarhii, şi în general toţi clericii. Şi Biserica noastră, ca să-şi îngrijească mai bine oile, s-a împărţit în episcopii şi enorii, în mici şi mari.

***

Un astfel de bun păstor, din cei aşezaţi de Hristos peste oile Lui, este Patriarhul Fotie, care este sărbătorit astăzi.

Nu voi istorisi viaţa lui. Doar vă spun că s-a născut în veacul al IX – lea. S-a născut în Constantinopol, din părinţi evlavioşi şi aleşi. A studiat, s-a educat, a dobândit o mare înţelepciune, a devenit unul din cei mai învăţaţi oameni ai epocii lui. Atunci a apărut un mare pericol pentru Biserică. S-a arătat lupul sau, mai degrabă, ceva mai rău decât lupul, deoarece nu s-a arătat ca un lup, ci, ca să înşele oile şi să intre în staul şi să facă un rău mare, era îmbrăcat în piele de oaie. Era un lup cu chip de oaie. Şi acesta era papa de la Roma. Deci pe acest lup l-a izgonit Sfântul Fotie. Şi până astăzi suntem despărţiţi de papa.

***

Dar de ce despărţiţi? Vor spune toţi cei care îi compătimesc pe franci (catolici). Există diferenţe între noi? Da, există diferenţe. Pentru că papa şi francii învaţă lucruri care nu sunt conforme cu Biserica noastră.

– Care sunt acestea? Care sunt diferenţele noastre cu catolicii? Trebuie să ştim diferenţele. Se duc ortodocşii în Europa şi nu ştiu diferenţele dintre noi şi apuseni, şi aceştia râd de ei şi îi fac de-ai lor.

  1. Noi, ortodocşii, ne-am botezat în cristelniţă “în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot trupul trebuie să fie acoperit cu apă. Cristelniţa este râul Iordan. Francii (catolicii) însă nu au cristelniţă. Au stropirea. Precum preotul îi stropeşte cu agheazmă pe creştini, aşa fac ei când botează. În realitate ei nu au Taina Sfântului Botez.
  2. Noi, toţi ortodocşii, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. A zis Hristos: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi; căci acesta este Sângele Meu…” (Matei 26, 26-27). Francii nu împărtăşesc Sângele lui Hristos, ci doar Trupul (ceea ce li se pare lor a fi Trupul lui Hristos – n. tr.).
  3. Noi, Simbolul de credinţă, Crezul, nu l-am schimbat. Ei l-au schimbat. Acolo unde noi spunem “şi întru Duhul Sfânt…, care de la Tatăl purcede”, ei au adăugat că purcede “şi de la Fiul”.
  4. Catolicii în biserici nu au icoane, ci statui ca vechii idolatri.

Şi multe alte diferenţe avem, pe care nu putem să le spunem aici şi acum. Aşadar de aceea suntem despărţiţi.

Papa a făcut tot ce a putut ca să îi convingă şi să-i rătăcească, să-i atragă de partea sa pe răsăriteni. Dar Sfântul Fotie a opus rezistenţă şi a spus “nu”. Precum noi în munţii Albaniei am spus italienilor “nu” şi ne-am păstrat libertatea noastră, aşa şi Fotie a spus “nu” papei şi a păstrat această ţară ortodoxă. Şi toţi Balcanii. Dacă astăzi noi suntem ortodocşi, dacă sunt ortodocşi sârbii, bulgarii, românii, ruşii, o datorăm acelui “nu”, pe care l-a spus atunci Sfântul Fotie papei, care voia să-şi supună întregul Răsărit.
Pe acest sfânt bărbat îl sărbătoreşte astăzi Biserica noastră.

***

– Dar, îmi veţi spune, este lucru bun despărţirea? Nu, este un lucru ruşinos. Precum ruşinos este ca o familie să se fi despărţit, aşa şi aici. Suntem fragmente-fragmente, unii sunt franci (catolici), alţii protestanţi, unii penticostali, alţii de diferite alte erezii.

– Şi va exista întotdeauna această despărţire? Nu, nu va exista. Dacă veţi merge la Naţiunile Unite, veţi vedea 157 de steaguri. Dar, precum zice Apocalipsa, va veni o zi în care toate neamurile, care acum sunt despărţite sub diferite steaguri, se vor uni. Da, toate aceste turme se vor uni, şi un singur steag, da, un singur steag va exista în lume. Şi acest steag este cinstita Cruce! Conducător al întregii lumi va fi Domnul nostru Iisus Hristos. Aceasta o zice Evanghelia pe care aţi auzit-o: “…şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).

Asta se va întâmpla numaidecât. Dar acum vom trece prin multe încercări, prin multe războaie, se va vărsa mult sânge, foarte mult sânge. Şi apoi umanitatea se va pocăi şi va cădea închinându-se lui Hristos. Şi atunci toate gurile şi toate inimile, şi munţii şi văile, şi stâncile şi râurile şi stelele cerului şi toţi vor spune: “Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!”.

Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kantiotis în Sfânta Biserică a Sfântului Fotie, în Pentavriso, Eordeea,
06 februarie 1974)

Sursa: Cartea “Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

 

Ofranda teologică a Sfântului Fotie: Minunea și primatul Adevărului

— preluare de pe site-ul “Pemptousia” —

http://www.pemptousia.ro/2014/02/ofranda-teologica-a-sfantului-fotie-minunea-si-primatul-adevarului/

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI (6 februarie): „NU” PAPEI!

— preluare de pe site-ul “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/predica-mitropolitului-augustin-de-florina-la-pomenirea-sfantului-fotie-patriarhul-constantinopolului-6-februarie-nu-papei/

Sf Fotie_6 feb 1

ORNAM1

SFÂNTUL FOTIE: „NU” PAPEI!

Luna trecută (pe 19 ianuarie) l-am prăznuit pe Sfântul Marcu, episcopul Efesului, Evghenicul, care a spus “nu” papei. Astăzi se aude din nou un “nu” papei. L-a spus un alt sfânt, mare dascăl şi părinte al Bisericii, Sfinţitul Fotie. Despre el vom spune câteva cuvinte.

***

Marele Fotie s-a născut în capitala Imperiului Bizantin, în Cetate (Constantinopol), în jurul anului 810. A trăit şi a activat în veacul al IX – lea – au trecut deci de atunci mai bine de o mie de ani. A fost educat într-un mediu familial bun. Familia joacă un rol important. Dacă deschidem Vieţile Sfinţilor, vom vedea că toţi aceştia pe care îi sărbătorim (Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Fotie…), toţi au ieşit din case creştine. Atunci, în casele acelea se făcea rugăciune, priveghere; casa se transforma în biserică. Din astfel de case sfinţite au ieşti Părinţii. Atunci din case ieşeau îngeri; astăzi ies demoni. De unde să iasă acum părinţi şi dascăli? O mare răspundere aveţi voi, părinţii, care – am spus-o de mii de ori şi voi muri cu această durere – pe copiii voştri îi faceţi învăţători, profesori, generali, avocaţi; dar niciunul afierosit pentru preot, cleric, misionar! Şi dacă englezii, francezii, italienii au trimis jos, în Africa, în acele părţi sălbatice, pe cei mai buni copii ai lor, noi nimic.

Aşadar, Sfântul Fotie a ieşit dintr-o casă creştină: tatăl evlavios, mama evlavioasă. Erau nobili şi după lume. Ce înseamnă nobil? Nu că aveau bogăţii şi funcţii. Cea mai mare nobleţe este virtutea. Aşadar, erau oameni virtuoşi şi evlavioşi. Şi cum spuneau şi strămoşii noştri, “tot aurul de pe pământ şi de sub pământ nu valorează cât virtutea” (Platon, Nόμ. 5,728 A). Cât valorează virtutea nu valorează tot aurul din lume. Dintr-o astfel de casă a ieşit Fotie. Mama lui, Irina, şi tatăl lui, Serghie, au fost martiri în perioada iconoclasmului.

Fotie a arătat de mic că va deveni mare. Era un copil-minune, nu era doar deştept; era un geniu. Genii se numesc cei care pot să pătrundă adânc în lucruri şi să rezolve cele mai dificile probleme. Precum Olimpul este cel mai înalt munte, tot aşa genii sunt marile înălţimi ale cugetării. O dată la o sută, două de ani se naşte un geniu. Mari bărbaţi, staturi înalte, precum erau de pildă Homer, Platon, Aristotel, sau – în epoca noastră – Einstein.

Sfântul Fotie nu era doar un geniu; era şi sârguitor. Nu semăna cu acea slugă leneşă din pilda talanţilor, care a luat talantul şi l-a ascuns în pământ. Marele Fotie a cultivat talantul său. Noaptea nu dormea decât puţine ore. Studia. Ce studia? Pe scriitorii antici, iar, mai mult, pe Părinţii Bisericii: Ioan Gură de Aur, Vasilie, Grigorie Teologul… Dar mai înainte de toate o carte o ştia pe de rost: Sfânta Evanghelie, Sfânta Scriptură. Geniul şi osârdia lui s-au împletit în aşa fel, încât el s-a dovedit unul din cei mai mari bărbaţi ai umanităţii. A studiat gramatica, poezia, retorica, filozofia, chiar şi medicina şi orice altă ştiinţă. Preda în Constantinopol trecând drept un profesor înţelept.

Foarte devreme a fost luat la palatul împăratului şi a ocupat mari funcţii la Curtea lui Teofil; a ajuns protospătar (şeful gărzii imperiale), protoasicrit (secretar general al statului) şi senator (parlamentar).

Deodată, la vârsta de 47 de ani, a devenit patriarh al Constantinopolului, într-o perioadă dificilă a Imperiului Bizantin. Şi-a dorit? Nu şi-a dorit. El iubea cărţile, îi plăcea în cabinetul de studiu. L-au luat de acolo – laic fiind – să-l hirotonească. Când a văzut că se insistă, nu a dormit toată noaptea. Plângea şi spunea: Prefer să mor decât să se întâmple aşa ceva. Nu pentru că dispreţuia demnitatea preoţească, ci pentru că ştia cât de dificil este să ridice cineva această răspundere, mai ales în astfel de timpuri. La urmă însă s-a supus. A fost hirotonit într-o săptămână: monah în prima zi, apoi citeţ, ipodiacon, diacon, preot şi mai pe urmă episcop şi patriarh în ziua Naşterii Domnului, în anul 857. Nu s-a mândrit. Şi-a păzit cugetul în cumpătare. Era smerit. Spune Viaţa lui că atunci când auzea că cineva a păcătuit, curgeau lacrimi din ochii lui; credea că a păcătuit el însuşi şi se tânguia şi-l ruga pe Dumnezeu să-l ierte.

Aşa era Sfântul Fotie, plin de iubire şi de compasiune pentru turma lui. Dar faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui. Toţi aceştia s-au aliat împotriva lui. Au reuşit şi au atras pe împăraţi de partea lor şi de două ori Sfântul Fotie a fost trimis în exil. Prima oară în 867, sub Vasile Macedoneanul, în Mănăstirea Acoperământului pe ţărmurile tracice ale Bosforului. Şi nu i-au permis să ia cu el pe nimeni. Ceea ce l-a durut cel mai mult a fost faptul că nu l-au lăsat să-şi ia cu el nici cărţile care erau mereu tovarăşii lui. L-au caterisit în 869. În 878 a revenit pentru a doua oară în tronul patriarhal, însă iarăşi l-au detronat în 886, sub Leon cel Înţelept, şi l-au exilat într-o mică insulă lângă Calcedon, în mănăstirea Ieriei. Acolo, în exil, şi-a închis ochii pe 6 februarie 891.

Marele Fotie a spus “nu” papei, care voia să supună întreaga lume stăpânirii lui. Dacă suntem astăzi ortodocşi, o datorăm Sfântului Fotie. Catolicii nu vor să audă de numele lui; pentru noi, ortodocşii, este apărător al credinţei, precum Marele Atanasie, precum Marcu Evghenicul şi atâţia alţi părinţi.

***

Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim. Un sfânt ascet din zilele noastre a rostit o profeţie: dacă vom continua să trăim cum trăim, va veni ziua în care unii vor fi franci (catolici), alţii protestanţi, unii masoni, alţii marxişti şi atei, unii în diferite alte erezii şi religii… Din nefericire, cei mai mulţi sunt indiferenţi. Dacă se înmulţesc iehoviştii (hiliaştii); pe cine interesează? Îţi spun: De asta să se îngrijească preoţii şi episcopii…

Nu este aşa. Eşti creştin ortodox? Trebuie să te lupţi pentru credinţa ta şi să te rogi lui Dumnezeu. Suntem datori. Cât s-au nevoit Părinţii pentru credinţa noastră! Să ne facem şi noi astăzi imitatorii lor. Când va apărea la casa voastră vreun eretic şi va bate în uşă, imediat să informaţi Mitropolia. Ereticii şi cei de alte religii câştigă acum privilegii; iar noi, ortodocşii, vom deveni elini de mâna a doua. Aceştia Îl hulesc pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, toate cele sfinte şi nu-i împiedică nimeni. Dacă le spui ceva şi îi sperii, imediat te denunţă că i-ai atacat. Patria noastră s-a transformat într-o vie fără gard.

Unde este acum Marele Fotie, unde este Marcu Evghenicul, unde sunt Vasilie şi Gură de Aur, unde sunt mucenicii şi mărturisitorii! Noi, cei puţini, câţi am mai rămas şi mai credem, să ne trezim şi să luptăm pentru credinţa noastră. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. Unul din cei de demult zicea: Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că nu m-ai făcut copac, că nu m-ai făcut animal patruped, ci m-ai făcut om. Şi un altul spunea: Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că m-ai făcut elin. Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, pentru că ne-am născut ortodocşi.

Fie ca Dumnezeu, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Marcu Evghenicul şi ale Sfântului Fotie, să ne miluiască şi să ne mântuiască.

Amin.

Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kantiotis, în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon,
Florina, 7 spre 8.02.1986, vineri spre sâmbătă)

Sursa: Cartea “Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

The North American Thebaid

a photographic pilgrimage to Orthodox Christian monasteries of the United States and Canada

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ASTRADROM

"Credinţa se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă şi cei mai mulţi tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este – după marele sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul şi teologia scolastică papistaşă – al treilea tip de ateism. Primul este negarea existenţei lui Dumnezeu, al doilea este erezia, care desfigurează adevărul despre Dumnezeu, iar al treilea liniştirea (ἐφησυχασμός = relaxare), tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism." -- Pr. prof. Theodoros Zisis

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Bine aţi venit...

… pe blog-ul meu, care serveşte drept platformă, avizier şi mică publicitate pentru ideile, cauzele şi prietenii pe care le/îi promovez. Vă salut, din fotografia de mai sus, preferând ca ideile şi cauzele susţinute să fie atribuibile unui individ identificabil, şi nu „cetăţeanului fără faţă”. Aşadar: Oana Iftime, n. 24.07.1974, biolog, Universitatea din Bucureşti. Mă ocup, cel mai adesea, împreună cu soţul meu, Alexandru, de activităţi didactice specifice, bioetică, herpetologie şi analiză (pe diverse teme). O parte dintre rezultate vor fi împărtăşite cu Dumneavoastră, aici. Lectură plăcută, sau măcar utilă, sau…invers!

ORTODOXIA CATHOLICA - blog ortodox al parintelui Matei Vulcanescu

misiune ortodoxa, apostolat, teologie patristica, teologie postpatristica, ecumenism, arsenie boca, papism, parintele matei vulcanescu, anateme, iubire, erezie, panerezia ecumenist sincretista, Sfantul Grigore Palama, Serafim Rose, teolog Marian Maricaru, Ioannis Romanidis, Dogmatica Empirica, dogma energiilor necreate, Atitudini, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Iustin Parvu, Parintele Cleopa, bioenergie, misiune ortodoxa in Africa, Mitropolitul Meletie de Catanga, Patriarhul Theodor al Alexandriei, Patriarhia Alexandriei, sinoadele ecumenice, sinodul 8 ecumenic, einodul 9 ecumenic, despre inselare, Sfantul Ignatie Briancianinov, teologia icoanei, Patriarhia Moscovei, Patriarhul Ioan al Antiohiei, martirii sirieni ortodocsi, pseudomartiri, mantuire, Taina Spovedaniei, Taina Botezului, botezul ereticilor, Sfantul Nicodim Aghioritul, biserica Panaghia Odighitri, Biserica romaneasca Pireu, Biserica romaneasca Atena, impartasania continua, deasa impartasanie, taina nuntii, manastirea Petru Voda, parintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide, Sfantul Valeriu Gafencu, Mircea Vulcanescu, sfintii inchisorilor, Dan Puric, Mitropolitul Bratolomeu Anania, Nicolae al Banatului, Papa Benedict, Radu Gyr, penticostali, adventisti, martorii lui iehova, mormoni, baptisti, theodromia, studii teologice, Biserica Ortodoxa Romana, Teodosie al Tomisului, monofiziti, parintele Athanasie Henein, mitropolitul Serafim de Pireu, Parintele Theodoros Zisis, Arsenie Boca inselat, homeopatie, Pavel Chirila, Ioan Vladuca, Oana Iftime, Alexandru Iftime, Patriarhia Romana, saptamana de rugaciune ecumenica, saptamana pentru unitatea crestinilor, Patriarhul Daniel, canon, Hristos Yannaras, Robert Taft, Sfantul Fotie cel Mare, Sfantul Marcu Eugenicul, batatorii de papi, Papa Francisc I, Papa Ioan Paul al II-lea, Patriarhul Teoctist, monoteliti, Sfantul Theodor Studitul, Sfantul Nectarie de Pentapole, Eghina, pelerinaje grecia, marturisirea impotriva ereziei, ecumenic, Psalmii lui David, dictatura biometrica, ioga, 666, cardul de sanatate, dogmatica ortodoxa, romano catolici eretici, erezia papistasa, casatorii mixte, eterodocsi, minuni si false minuni, fenomenul Boca, fenomenul Maglavit, Danion Vasile, Mitropolia Slatioara, Mitropolia Pireului, Mitropolia Veriei, Sinodul Panortodox, Ilarion Alfeev, Ilarion Argatu, parintele Adrian Fageteanu, parintele Sofian Boghiu, parintele Mihail Stanciu, Serafim Larsen, Dumitru Staniloaie, Dimitris Tselenghidis, Parintele Gheorghe Metalinos, Mihai Eminescu, sionism, masonerie, anticalcedonieni, morala, Jean Claude Larchet, ieromonah Petru Pruteanu, Anthony Bloom, rugaciuni in comun cu ereticii, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, Patriarhul ecumenic, Virgiliu Gheorghe, familia ortodoxa, Sfantul Ioan Damaschin, erezia Filioque, patriarhul Iustin, Dumnezeiasca Liturghie in ortodoxie, despre preotie, Sinod Panortodox, Patriarhul Athenagoras, ridicarea anatemelor, Ioannis Zizioulas, Ioan Ica junior, Constantin Necula, Daniil Sisoyev

PELERIN ORTODOX

ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO