Scrisoarea OFICIALA și INTEGRALA a SFINTEI CHINOTITE către Patriarhul Ecumenic și Bisericile Autocefale cu privire la Sinodul Panortodox din Creta

— preluare de pe “Român ortodox în Franţa” via “Pelerin ortodox” —

http://corortodox.blogspot.ro/2016/06/scrisoarea-oficiala-si-integrala.html

http://acvila30.ro/scrisoarea-oficiala-si-integrala-a-sfintei-chinotite-catre-patriarhul-ecumenic-si-bisericile-autocefale-cu-privire-la-sinodul-panortodox-din-creta/

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos

Kareia, 12/25 mai 2016

Nr. prot. F.2/7/1085

Preafericirii Sale,

Patriarhul Ecumenic,

Preacinstitul nostru Părinte și Stăpân,

Kyr Bartolomeu

la Fanar,

Preafericite Părinte și Stăpâne,

Salutăm cu bucurie fiască și adâncă cinstire Preafericirea Voastră, în Hristos cel înviat, prin cunoscuta urare, „Hristos a înviat! ”

În conformitate cu rânduiala Sfântului nostru Ținut, ne-am întâlnit într-o Sinaxă Dublă Extraordinară și cu smerenie am luat în considerare:

1) Cinstita Voastră scrisoare patriarhală din 11 martie 2016, prin care Sfânta noastră Chinotită a fost informată cu privire la convocarea Sfântului și Marelui Sinod, și i-au fost comunicate acesteia, cu titlu informativ, cele șase texte presinodale care urmează să fie trimise în fața Sfântului și Marelui Sinod;

2) Enciclica Voastră patriarhală și sinodală, din 20 martie a acestui an, în care este menționat că Sinodul Panortodox are ca scop principal și de importanță primordială de a „vădi că Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, unită în Sfintele Taine, și în special în Sfânta Taină a Euharistiei și credința ortodoxă, dar, de asemenea, și în sinodalitate”, și este adus la cunoștința noastră faptul că „textele care au primit un acord panortodox, și care sunt prezentate la Sfântul și Marele Sinod, au fost publicate și sunt la dispoziția fiecărui credincios bine intenționat pentru a fi informat și ținut la curent, dar, de asemenea, pentru a-și exprima opiniile sale și așteptările sale cu privire la Sfântul și Marele Sinod”.

Răspunzând acestui îndemn părintesc, al Preafericirii Voastre, ne rugam cu ardoare, dimpreună cu toți Părinții ce cu dumnezeiască dragoste se nevoiesc în Sfântul Munte, ca Domnul să binecuvânteze și să ducă la izbândă înalta lucrare a Sfântului și Marelui Sinod și să manifeste în mod real unitatea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

După ce am studiat în acest scop, și cu atenția și grija cuvenită textele presinodale, suntem datori să supunem cu respect în atenția Voastră cele ce urmează.

Cinstim și prețuim după vrednicie Maica noastră, Marea Biserică a lui Hristos, [Muntele Athos este sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice n. tr. fr.] și Preafericirea Voastră, Patriarhul Ecumenic și Părinte al nostru. Ne rugăm fără încetare pentru mucenicescul Tron, dintîi al Bisericii, și ușurarea greutății crucii pe care o poartă de ani de zile. Ori de câte ori apar întrebări care provoacă probleme pentru conștiința Sfintei Biserici Ortodoxe, ne exprimăm opiniile noastre și sugestiile, cu respect și dragoste, așa cum au făcut-o și Părinții care au trăit înaintea noastră.

Constatăm efortul eficace și sârguincios al Reprezentanților Preasfintelor Biserici Ortodoxe la Conferințele Panortodoxe Presinodale, în vederea redactării textelor presinodale în cauză, care au fost publicate conform deciziei Sinaxei Întâistătătorilor (21-29 ianuarie 2016).

Cu toate acestea, credem că anumite puncte ale textelor presinodale necesită o clarificare, pentru a exprima cât mai clar tradiția de veacuri a Sfinților Părinți și taina sinodalității Bisericii. Cu smerenie prezentăm opiniile și sugestiile noastre cu privire la aceste puncte pentru evaluarea lor și valorificarea lor de către Biserică.

Primul punct privește ecleziologia. Formularea „Biserica Ortodoxă fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” a fost pusă, într-adevăr, în mod întemeiat, la începutul textului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, în sensul și înțelegerea pe care o exprimă unicitatea Acesteia. Cu toate acestea, Sfântul și Marele Sinod, ca organism sinodal superior Conferințelor Presinodale, ar trebui să completeze formularea textului în cauză și să evite termenul de „Biserică” pentru subiectul eterodocșilor, folosind în locul acestuia, termenii „credințe și confesiuni creștine”. Astfel, eterodocșii vor ști în mod foarte clar ceea ce gândim despre ei, ca sinceri interlocutori. În această perspectivă, ar fi mai corect să se introducă următoarea formulare în alineatul 2 al paragrafului 6:

„Biserica Ortodoxă cunoaște (în loc de recunoaște) existența istorică a altor confesiuni creștine …”,  

În continuarea textului, conceptul unității Bisericii necesită, de asemenea o clarificare. Credem că aparțin unității Sale doar mădularele Bisericii Ortodoxe, ca Trup al lui Hristos, care sunt părtașe „slavei” (harul îndumnezeitor al Sfântului Duh), pentru care s-a rugat Marele Arhiereu – Domnul nostru Iisus Hristos. Doar pentru aceste mădulare este vorba când se spune „ca să fie una, precum Noi una suntem”, potrivit tâlcuirii de-Dumnezeu-purtătorilor Părinții (Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei). Este în folosul tuturor, pentru conștiința de sine pe care o are turma ortodoxă, dar, de asemenea, pentru eterodocși, ca să vorbim despre întoarcerea celor care s-au despărțit de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, adică Biserica noastră Sfântă Ortodoxă, care păstrează netulburată „legătura nedespărțită existentă între adevărata credință și împărtășirea de Taine”, așa cum a fost exprimată de către Sfintele Sinoade Ecumenice.

În acest sens al unității sale Biserica „a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care au  plecat, mai departe sau mai aproape” și, că în acest context, poate să exprime firea sa apostolică „în condiții istorice noi”, având ca scop obiectivul de a pregăti calea pentru întoarcerea lor în unitatea Sa în Duhul Sfânt. Mai exact, sugerăm că ultima frază a articolului 5 privind „unitatea pierdută a creștinilor”, să fie formulată după cum urmează: „întoarcerea în Adevăr a creștinilor care s-au îndepărtat de el”.

Al doilea punct al textelor presinodale care trebuie supus unor modificări, astfel încât sa fie asigurată conștiința de sine a Bisericii de-a lungul timpului, este cu referire la dialogurile intercreștine bi- sau multilaterale. Modul de conducere și calea dialogurilor teologice nu satisface întreaga pliromă a Bisericii. În ceea ce privește Sfânta noastră Chinotită, ea s-a exprimat, din când în când, în diferite circumstanțe, prin texte oficiale care se opun acordurilor teologice cu eterodocșii și ea a protestat împotriva rugăciunilor împreuna și a altor practici liturgice (săruturi liturgice etc.), prin care este dată imaginea unei false uniuni cu ei, așa cum se menționează în textul Sinaxei Duble Extraordinare din 9/22 aprilie 1980. În mod concret, la articolul 18 din textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, trebuie spus în mod clar faptul că Biserica Ortodoxă nu poate în nici un caz să accepte unitatea Bisericii ca un aranjament interconfesional sau ca participare la rugăciuni comune și alte practici liturgice, care creează confuzie în conștiința pliromei ortodoxe. Astfel, nu putem să nu exprimăm, preocuparea noastră vie și obiecțiile noastre bazate, față de continuarea participării ortodocșilor în Consiliul Mondial al Bisericilor.

În al treilea rând, în ceea ce privește „Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, înțelegem dificultățile practice, astfel evităm să abordăm problemele care se pun cu privire la modul de organizarea și de participare cu titlu egal al [tuturor n.n.] episcopilor. În același timp, cu toate acestea, articolul 22 din textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, în care se pune problema de a ști cine este „judecătorul desemnat și ultim în materie de credință”, textul poate fi mai clar, cu precizarea că tradiția bisericească recunoaște ca judecător ultim în materie de credință conștiința pliromei Bisericii, care se exprimă câteodată de către persoane individuale, sau de sinoade ale ierarhilor, sau de către poporul credincios, și care este validată prin decizii sinodale. În egala măsură credem că ar trebui să  se facă referință, de asemenea, la marile Sinoade ale Bisericii Ortodoxe, care a avut loc după cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic (care au avut loc sub Patriarhul Fotie cel Mare în 879, și în timpul Sfântului Grigorie Palama între 1341 și 1351, și cele care au invalidat pseudo-sinoadele unioniste de la Lyon și Ferarra-Florența). De fapt, prin referire la aceste sinoade, diferențele dogmatice și ecleziologice dintre eterodocși (legat de Filioque, harul creat, primatul papal, etc.) sunt complet clarificate.

Al patrulea și, credem noi, ultimul punct, se referă la duhul textului „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”. Textul se caracterizează printr-o sensibilitate spirituală; cu toate acestea, noi credem, ca athoniţi și moștenitori ai tradiției ascetice isihaste, că ar fi de completat în modul cel mai adecvat (de preferință la paragraful 6, 13 [F,12 n.tr.]), cu o referire pe deplin dezvoltată cu privire la antropologia și cosmologia ortodoxă corespunzătoare, așa cum a fost formulată în principal de către Sfântul Grigorie Palama. Mai exact, textul poate fi completat după cum urmează:

„Dumnezeu Se poate revela omului prin comuniune directă cu El, atunci când acesta din urmă practică asceza întru Hristos și aspiră continuu la El prin rugăciune noetică. Scopul acestei spiritualități riguroase și mistagogice este îndumnezeirea, adică, experierea personală a Luminii dumnezeiești a Schimbării la Față de către cel care se roagă. Condiția indispensabilă pentru acest lucru este că desăvârșirea personală, împărtășirea cu Dumnezeu și revelația Sa, nu pot fi atinse decât în cadrul Bisericii. Toată lupta duhovnicească este realizată numai prin harul lui Dumnezeu și nu independent de acesta (de exemplu, aplicarea diferitelor tehnici întâlnite în diferite curente mistice mai vechi și contemporane, sau prin dezvoltarea autonomă a intelecției și a cunoașterii umane).

În acest context, locul principal este ocupat de distincția dintre esență și energiile necreate ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu rămâne inaccesibil omului, ci se află în relație directă și personală cu el prin energiile Sale necreate. Astfel, omul participă la viața divină și devine dumnezeu prin har. Energia lui Dumnezeu nu este vreo putere oarecare sau supraputere; este Dumnezeul cel viu și personal și Întreit, Care devine accesibil și părtășibil omului, și Care intră în istoria și viața lui, astfel încât acesta să „devină părtaș dumnezeieștii firi” purtând „chipul” și îndreptându-se spre „asemănare” prin ascetism, viață virtuoasă și nepătimire (apatheia). Prin aceasta cale, mai înainte menționată, de îndumnezeire, pacea lui Hristos intră în om – „pacea care vine de sus”, care trebuie deosebită de noțiunea de pace, a acestei lumi, care este căutată prin inițiative și manifestări inter-religioase”.

Preacinstite Părinte și Stăpân, estimând în mod profund munca celor care au lucrat la Conferințele Presinodale, putem să spunem, în concluzie, că textele presinodale necesită anumite îmbunătățiri, pentru a exprima credința sobornicească a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Facem această cerere fiască pentru că, printre altele, să luați în considerare sugestiile noastre, pe care le expunem cu grijă, luare aminte și rugăciune, și pentru ca Sfântul și Marele Sinod să „constituie expresia autentică a tradiției canonice și a praxisului bisericesc de veacuri pentru funcționarea sistemului sinodal” al Bisericii. Atunci va fi mare bucurie în cer și pe pământ, și vor fi evitate separările și eventualele schisme, în timp ce pliroma Bisericii „cu o singură gură și o singură inimă” va slavi pe Dumnezeu preaslăvit în Treime, nădejde și mântuirea lumii întregi.

Acestea fiind spuse, înălțând din toată inima rugăciuni ardente Domnului cel înviat pentru Preafericirea Voastră și pentru reușita Sfântului și Marelui Sinodului care este convocat acum, vă adresam profundul nostru respect și preaadânca noastră cinstire fiască.

Toți reprezentanții și întîistătătorii celor 20 de sfinte mănăstiri ale Sfântului Munte Athos, reuniți în Sinaxa Dubla Extraordinară

Copie: Bisericilor Ortodoxe Autocefale și către cele 20 de mănăstiri ale Muntelui Athos

Sursa: Traducere de Roman Ortodox în Franța după Orthodoxie.com, Lettre de la Sainte-Communauté du Mont Athos au sujet du saint et grand Concile de l’Église orthodoxe

http://orthodoxie.com/lettre-de-la-sainte-communaute-du-mont-athos-au-sujet-du-saint-et-grand-concile-de-leglise-orthodoxe/

http://corortodox.blogspot.ro/2016/06/scrisoarea-oficiala-si-integrala.html

Advertisements

Scrisori din Athos cu privire la Sinodul Panortodox. Manastirea Caracalu: „Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod”

Preluăm de pe “Apărătorul ortodox” un articol mai vechi tradus de “Român ortodox în Franţa” care reuneşte un articol informativ, preluat anterior aici din alte surse, şi două scrisori din Sfântul Munte, dintre care una am preluat-o acum mai multă vreme, fiind din una dintre primele reacţii din Sfântul Munte.  Mai există, desigur, şi alte scrisori, inclusiv cea a Mănăstirii Cutlumuş (prima în documentul pdf care apare inserat în articol), pe care am tradus-o recent.

http://corortodox.blogspot.ro/2016/04/scrisori-din-athos-cu-privire-la.html

Scrisori din Athos cu privire la Sinodul Panortodox. Manastirea Caracalu: „Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod”

Sfintele Mănăstiri ale Muntelui Athos şi-au exprimat poziţiile faţă de documentele şi metodologia viitorului Sinod Panortodox  prin scrisori trimise către Sfânta Chinotită, care au fost făcute publice. Documentele pregătitoare pentru viitorul Sinod au fost trimise Mănăstirilor din Muntele Athos, de către Patriarhia Constantinopolului și, pentru revizuirea documentelor, s-a decis să se organizeze o reuniune specială cu reprezentanții și stareții celor 20 de mănăstiri atonite, programată să aibe loc după Săptămâna Luminată.
Asemenea reacţiilor unor ierarhi, preoţi şi teologi, în special din Bisericile Greciei, Bulgariei, Georgiei, şi Rusiei din Diaspora, părinţii atoniţi au atras atenţia asupra multiplelor probleme din documentele pregătitoare, cum ar fi:

  • sobornicitatea Bisericii este subminata în timp ce este promovata o teologie a primatului (din cauza participării limitate a episcopilor și a autorității excesive acordate Întâistătătorilor Bisericilor autocefale);
  • o ambiguitate inacceptabilă a textelor pre-sinodale, ce permite interpretări ce deviază de la dogma ortodoxă;
  • fundamentarea dialogurilor ecumeniste „pe credinţa şi tradiţia Bisericii Primare, a celor şapte Sinoade Ecumenice”, astfel încât istoria ulterioara a Bisericii Ortodoxe pare că lipsește sau are importanţă mai mică;
  • încercarea unora de a obține o confirmare panortodoxă a textelor inacceptabile ale Consiliul Mondial al Bisericilor;
  •  folosirea inacceptabilă a termenului “biserică” pentru schisme și erezii;

Vor urma fragmente și traduceri integrale ale scrisorilor.

Câteva dintre aceste scrisori pot fi văzute mai jos în limba greacă.

Traducere după: Pvravoslavie.ru, Holy Monasteries of Mt. Athos repond to documents prepared for Pan-Orthodox Council
***
***
Mai jos se poate vedea prima din cele  șase scrisori din partea mănăstirilor atonite cu privire la Sinodul Pan-ortodox.

Scrisoare de la  Sfânta Mănăstire Caracalu, cu privire la Sinodul Panortodox,

6 martie 2016
 
Către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, Kareia
Va îmbrățișăm întru Domnul cu dragoste frățească.
Prin prezenta noastră scrisoare mănăstirească, subliniem următoarele cu privire la Sfântul și Marele Sinod.
In câteva luni, în iunie, Sfântul și Marele Sinod Panortodox se va întruni și va lua decizii importante care vor fi definitive pentru viitorul Ortodoxiei.
Respectabili ierarhi, clerici și teologi, din întreg spectrul Bisericilor Ortodoxe Autocefale, și-au exprimat preocuparea și neliniștea cu privire la textele care au fost aprobate de Conferințele presinodale și care vor fi supuse discuției și aprobării în viitorul Mare Sinod.
Suntem de părere că Sfântul Munte, care, după cum e mărturisit, constituie bastionul și arca Ortodoxiei, nu poate rămâne departe de o asemenea chestiune importantă.
După cum reiese din studiul textelor aprobate în prealabil pentru Sinod, afirmațiile cu privire la chestiunile ecleziologice sunt precare și ambigue și permit interpretări ce se abat de la dogma ortodoxă.
De asemenea, în textul respectiv se afirmă că deciziile Sinodului vor fi obligatorii pentru întreg trupul Bisericii, lucru ce apasă asupra conștiinței ortodoxe.
Având în vedere acest lucru, cu smerenie credem că, în calitate de aghioriți și în acord cu exemplul Părinților care au fost înaintea noastră, trebuie să abordam această problemă și, Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod.
Cu aceste preocupări exprimate și rugându-ne din inimă pentru luminare de la Domnul nostru cu privire la problemele ecleziologice de mare importanță, încheiem această scrisoare cu căldură frățească și dragoste întru Hristos,
Starețul Sfintei Mănăstiri Caracalu,
Arhim, Filoteu împreună cu frații mei întru Hristos
Sursa: Pravoslavie.ru, Monks of Karakallou write concerning July Council documents
***
Părintele SAVVAS Aghioritul

Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI, REPREZENTAȚI DE CĂTRE PROISTAMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI A MARII LAVRE A SFÂNTULUI MUNTE, Părintele SAVVAS MONAHUL

Înaltpreasfințite Mitropolit al Pireului, Înaltpreasfințiți Arhierei, cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos,Prin harul Sfântului nostru Dumnezeu Treimic și al Preasfintei Născătoare, Înaltpreasfințite Mitropolit de Dumnezeu, adresăm cu smerenie, ca Monahi Aghioriți, succintul și căldurosul nostru salut la această conferință mărturisitoare.

Este pentru noi o cinste deosebită să participăm la această adunare de Dumnezeu iubitoare, fiind și noi împreună-luptători în lupta cea bună împotriva panereziei ecumenismului, dimpreună cu atâția părinți și frați luptători aleși, binecunoscuți, dar și necunoscuți, care de decenii, având cuget neînfricat și glas de Stentor[1], în ciuda tuturor uneltirilor care au încercat să-i reducă la tăcere, declară că rămân statornici în buna credință și îmbrățișează cu jertfelnicie credința noastră apostolică, cea predanisită de Părinți, cea nefalsificată și nestricată, cea fără de nici o fisură – luptă în fruntea căreia, cu toată sinceritatea vorbind, trebuia să stea astăzi necondiționat însuși Sfântul Munte, apărătorul din linia întâi și fortăreața Ortodoxiei, știut fiind, de altfel, că de fiecare dată de-a lungul istoriei Bisericii, monahismul s-a aflat în fruntea luptei împotriva ereziilor celor urâtoare de Dumnezeu. Și noi, deci, la rându-ne, purtând numele greu de Părinți Aghioriți, cu toate că ne simțim a fi foarte departe de minunata viețuire întru nevoință a Părinților noștri celor dinaintea noastră, însă următori ai acestora și continuatori ai luptei lor, și noi, ca și ei, dorind după mântuirea noastră întru adevăr, declarăm cu glas mare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor că nu vom primi nimic din cele ale teologiei postpatristice, nimic care nu este în acord cu cele nouă (9) Sinoade Ecumenice și, ca să nu lungim cuvântul, nu vom primi nimic care nu este în acord cu sfânta Tradiție a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești pe care Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, a mântuit-o cu însuși Sângele Său. După cuvântul marelui Apostol Pavel, spunem și noi întocmai fiecărui credincios bine intenționat: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:8).

Prin urmare, în cazul în care vor fi votate pozițiile antiortodoxe din textele presinodale propuse spre votare și mai ales, dacă se va acorda caracter eclesial ereziei papismului și amalgamului de confesiuni protestante, fapt care ar zdruncina din temelii dogma ortodoxă și sfânta Tradiție, nu numai că nu vom urma acestora, dar avem datoria, în virtutea Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre și cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului, să întrerupem pomenirea tuturor acestora care se aliază cu pozițiile eretice și cu ecumenismul atot-eretic.

Au fost mai mult decât de-ajuns cei o sută de ani de iconomie și de îngăduință față de frați mincinoși, ecumeniști și eretici. Vătămarea pe care a pricinuit-o această falsă iconomie criteriului ortodox în rândul clerului și poporului are dimensiuni uriașe. În Sfântul Munte avem tradiția veșnică a Duhului Sfânt, în virtutea căreia Părinții Aghioriți ne arată cum se aplică practic Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Ecumenic, cum se aplică, adică, întreruperea pomenirii când un episcop propovăduiește erezie ”cu capul descoperit”. Reamintim că din 1924 până 1974 Sfântul Munte a întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic, pe motivul introducerii panereziei ecumenismului prin schimbarea calendarului și ridicarea anatemelor în timpului Patriarhului Atenagora.

Astăzi, privirile tuturor credincioșilor, dar și ale Fanarului și chiar ale Bisericii Greciei înseși sunt îndreptate către această conferință, care, cu bună credință, are ambiția să se întrarmeze în fața uraganului ereziilor care se ridică împotrivă credinței noastre. Răspunsul nostru, al tuturor, către Marele Sinod ce urmează a se întruni și către reformele antiortodoxe pe care le pregătește Patriarhul Ecumenic și ierarhii și teologii ecumeniști, este cel dat de Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului Papei Pius al IX-lea în 1848: 

”Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[2].

Vă mulțumesc pentru cinstea și dragostea de a asculta smeritul nostru salut și, cerând sfintele rugăciuni ale voastre, ale tuturor, doresc din tot sufletul bună reușită conferinței, așteptând cu interes hotărârile voastre mărturisitoare.

Gheronda Savvas Lavriotul

[1] Stentor, personaj din mitologia greacă, era cel care prin strigătele sale îndemna la luptă armata elenă în războiul cu troienii. [n. trad.]

[2] EPISTOLA ENCICLICĂ, CĂTRE ORTODOCŞII CEI DE PRETUTINDENEA, A BISERICII CELEI UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos. Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/enciclica_1848.htm [n. trad.]

Sursa: Graiul Ortodox, SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI. ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)
LEGATURI:Aktines: Σοβαρές αντιδράσεις από το Άγιον Όρος για την Πανορθόδοξη

ROF: http://corortodox.blogspot.ro/2016/03/dosar-cu-documentele-pregatitoare.html

Scrisoarea Egumenului Sfintei Mănăstiri Dohiariu adresată Egumenului Patmosului

— preluare de pe “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/scrisoarea-egumenului-sfintei-manastiri-dohiariu-adresata-egumenului-patmosului/

grigorios patmos

Joi, 12 mai 2016

 

O scrisoare către Egumenul Mănăstirii Patmos, Arhim. Chiril, legată de ştirea cedării unei biserici către papistaşi, a trimis Egumenul Sfintei Mănăstiri Dohiariu din Sfântul Munte, Gheronda Grigorie.

 

Scrisoarea Egumenului este următoarea:

 

Iubite în Hristos sfinţite Egumene şi Exarh patriarhal al străvechii Mănăstiri a Evanghelistului Ioan, mintea mea rămâne încă neclintită la privegherea Teologului şi la Dumnezeiasca Liturghie din biserica mare a Mănăstirii.

Îţi scriu această mică scrisoare, ca să îmi exprim tristeţea şi durerea inimii mele pentru faptul că arhiepiscopul nostru (Bartolomeu, patriarhul ecumenic – n.tr.) insistă ca şi catolicii să aibă biserică în Patmos, fără ca să existe o pleromă (credincioşi) de confesiune papistaşă (romano-catolică). Vai de noi, dacă unde sunt câțiva franci, le îngăduim să ridice şi altare.

Neamul rob, în pofida dificultăţilor pe care le-a avut, nu a îngăduit să se construiască altare ale eterodocşilor.

Şi unde au reuşit şi au ridicat altare, este astăzi o mare rană pentru regiunea aceea. Talpa papei este foarte mare. Vă rog să nu îngăduiţi ca nici măcar cu degetul mic al piciorului să nu calce papa în Patmos.

Țineţi… mărturisirea Teologului, a Cuviosului Hristodul şi a tuturor sfinţilor din veac şi a părinţilor adormiţi în Domnul din Sfânta Mănăstire a Teologului. Nu în Patmos parastasului papei în biserică, oricare ar fi aceasta. 

Daţi o mărturie întregii Ortodoxii că Hristos este Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu şi nu-l primește pe ereziarhul bandei de tâlhari din Apus – deoarece este greu să o numim Biserică.

Şi încă ceva mi-a rănit inima, faptul că aţi deschis uşa din partea de jos a Așezământului Sfintei Peşteri, pentru a înlesni accesul oamenilor. Două peşteri avem în Biserica Ortodoxă: peştera Naşterii lui Hristos în Betleem şi peştera Teologului în Patmos.

Când coboram scările, toţi trăiam sentimentul că mergem în Peşteră. Acum, intrând acolo prin uşa de jos, toţi vor simţi că intră într-o gaură din pământ.

Nu contează dacă unora le va fi imposibil să coboare treptele înalte. Mântuirea nimănui nu este în pericol, dacă nu se va închina la peştera Teologului.

Restrângeţi turismul de la locurile sfinte, deoarece în final nu va rămâne monah nici măcar ca să aprindă candelele Teologului.

Cu amărăciune îţi scriu şi să nu mă răstălmăcești, deoarece eu mă simt monah din Patmos, nu mă simt aghiorit şi tot ceea ce am primit din monahismul latrin (de pe lângă Muntele Latros) încă mai păstrez şi am asta ca steguleţ.

 

 

Cu iubire în  Domnul,

Egumenul Mănăstirii Dohiariu,

Grigorie.

 

 

Traducere: http://acvila30.ro/ , sursa: romfea.gr

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Alte amănunte aici:

https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/05/15/patriarhul-ecumenic-face-presiuni-asupra-manastirii-din-patmos-pentru-a-oferi-o-biserica-papistasilor/

Scrisoarea egumenului Mănăstirii Cutlumuş către Sfânta Chinotită a Muntelui Athos în chestiunea viitorului Sinod panortodox

Sursa: http://orthodoxie.com/lettre-de-lhigoumene-du-monastere-de-koutloumousiou-a-la-sainte-communaute-du-mont-athos/

Via: https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/05/17/scrisoarea-egumenului-manastirii-cutlumus-catre-sfanta-chinotita-in-chestiunea-asa-zisului-mare-sinod-lettre-de-lhigoumene-du-monastere-de-koutloumousiou-a-la-sainte-communaute-du-mont-athos/

Sursa originală în limba greacă: http://thriskeftika.blogspot.ch/2016/04/blog-post_36.html

Traducerea din limba franceză, comparată şi cu varianta greacă: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

NOTĂ: Articolul grecesc menţionează şi reproduce în formă scanată şi scrisorile mănăstirilor Xiropotamou, Zografou, Caracallou, Filotheou şi Grigoriou.  Documentul cu scrisorile scanate îl vom prelua mai jos.

 

Lettre de l’higoumène du monastère de Koutloumousiou à la Sainte Communauté du Mont Athos au sujet du prochain Concile panorthodoxe

Scrisoarea egumenului Mănăstirii Cutlumuş către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte cu privire la viitorul Sinod panortodox

În data de 26 martie, egumentul Mănăstirii Cutlumuş a adresat următoarea scrisoare Sfintei Chinotite a Muntelui Athos cu privire la viitorul Sinod panortodox :

« Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos, la Karyes

Cuvioşia voastră, frăţeşte în Domnul o salutăm.

Citind cu mare atenţie venerabila scrisoare patriarhală care ne-a fost transmisă cu privire la Sinodul panortodox, însoţită de deciziile referitoare şi de regulamentul lui de organizare şi funcţionare, precum şi scrisoarea mănăstirii Karakallou care îşi exprimă îngrijorarea, vă aducem la cunoştinţă cele ce urmează, având în vedere importanţa excepţională a Sinodului convocat, atât pentru prezentul cât şi pentru viitorul lumii ortodoxe.

În mod concret, dincolo de numeroasele elemente pozitive ale documentelor, se ivesc anumite întrebări care ating conţinutul teologic al Tradiţiei patristice.

1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sinodului panortodox prezintă imaginea unei sinaxe a întâistătătorilor, şi nu cea a unui Sinod panortodox după modelul Sinoadelor ecumenice. Această impresie este provocată de limitarea membrilor doar la Întâistătătorii Bisericicilor autocefale, având dreptul exclusiv la vot şi la cuvânt, ceea ce exclude ceilalţi membri ai fiecărei delegaţii, dar şi marele număr de episcopi aparţinând fiecărei Biserici. Aceasta nu constituie expresia desăvârşită a sistemului sinodal. Ne temem că, în acest mod, pătrunde involuntar în Biserică teologia primatului, care, de altfel, constituie şi finalitatea teologiei persoanei, apărută în secolul al XX-lea. Deja au apărut opinii după care dogma şi cultul liturgic nu pot să constituie locul unităţii, fiind factori chipurile impresonali, iar ca unic loc al unităţii se promovează persoana primatului.

2) Cu privire a subiectul relaţiilor Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine, este oarecum inconsecvent ca Biserica una, sfântă, catolicească/sobornicească şi apostolicească să recunoască alte Biserici creştine, cu care, în consecinţă, poate fie să aibă, fie să nu aibă comuniune. Adică pare că subiectul clarificării credinţei este plasat a posteriori, după recunoaşterea unui comunităţi creştine ca Biserică, ca şi cum teologia ar constitui o completare a eclesialităţii [caracterului de Biserică]. Reiese din formulare că este considerată unicul criteriu al eclesialităţii succesiunea apostolică istorică sau oficierea botezului.

3) Articolul 22 al documentului «Relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine», aflat desigur în legătură cu dialogul ecumenic, prejudecă evident infailibilitatea Sinodului, şi formulează în scris concepţia mai generală că «păstrarea credinţei ortodoxe curate este asigurată numai prin sistemul sinodal» şi de asemenea că un Sinod constituie «judecătorul autorizat şi ultim cu privire la subiectele de credinţă». El anticipează, în sfârşit, condamnarea oricărei contestaţii a deciziilor Sinodului de către persoane sau grupuri (inclusiv, evident, şi de către ierahii locali). Dacă acestea nu constituie pur şi simplu o formulare nefericită, atunci se contestă faptul că poporul credicios este păzitorul credinţei. Contrar acestui articol, viaţa Bisericii mărturiseşte că indivizii (de exemplu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi, Cuvioşi, Mucenici şi Mărturisitori), grupurile, şi în sfârşit întreaga pliromă [totalitate] a poporului lui Dumnezeu, urmând tradiţia apostolică a sfinţeniei, au dovedit nevalide mari şi numeroase [cu numeroşi membri] Sinoade ale trecutului.

4) Dat fiind că tradiţia patristică, în conformitate şi cu documentele, constituie un criteriu al unităţii eclesiale şi dat fiind de asemenea că viitorul Sinod revendică o validitate/autoritate panortodoxă, pliroma Bisericii aşteaptă de la acesta să nu ignore Sinoadele precedente, acelea care au fost convocate sub Sfântul Fotie cel mare şi Sfântul Grigorie Palamas, care au fixat graniţele teologiei şi experienţei patristice de-a lungul timpului şi au format conştiinţa de sine ortodoxă, şi pot să dea răspunsuri omului contemporan. Dacă nu se face această menţiune, în cele din urmă va părea că Biserica ortodoxă nu acceptă teologia de după Sinodul al şaptelea.

5) În sfârşit — chiar dacă de importanţă minoră — nu înţelegem utilitatea prezenţei observatorilor heterodocşi la un Sinod la care urmează să se discute, pe scară largă, chestiunile interne ale lumii noastre ortodoxe.

Pliroma eclesială aşteaptă cu adevărat ca Sfântul şi Marele Sinod să manifeste expresia autentică a tradiţiei. În acelaşi timp, sosesc de pretutindeni voci distinse, de unde reiese neliniştea că anumite poziţii vor crea probleme majore sau minore, şi posibilităţi de a provoca schisme. De asemenea, ne gândim că Locul nostru sfânt, întotdeauna sensibil la chestiunile de credinţă şi experienţă ortodoxă, va trebui să articuleze un discurs cuviincios şi limpede, care se cuvine să contribuie la edificarea tuturor, iar eventual şi să influenţeze pozitiv şi lucrarea Sinodului.

Dincolo de toate acestea, noi rămânem, cu iubire întru Hristos şi dragoste frăţească,

Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,

+ Arhimandritul Hristodul şi fraţii săi în Hristos »

Sursa originală în limba greacă

Traducerea din limba franceză, comparată şi cu varianta greacă: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

Iată şi scrisorile scanate:

 

 

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE

CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ,

CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE,

CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE,

 CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

 

 

«Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

 

 

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismul sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mîntuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a «deosebirii duhurilor», care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: «canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.» (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: «…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui» (Enciclica din 6 Mai 1848).

7) Una din temele Sinodului ar trebui să fie problema calendarului care a dezbinat pînă astăzi Biserica Ortodoxă în privința sărbătorilor și constituie cea dintîi lovitură dată de ecumenism Ortodoxiei.

În urma celor de mai sus este de datoria noastră să aducem la cunoștința Patriarhiei Constantinopolei, a celorlalte Biserici Autocefale, a Sfintei Chinotite a Sfîntului Munte, precum și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe că noi, părinții athoniți, luptîndu-ne să păstrăm, prin ținerea cu acrivie a credinței ortodoxe, legătura organică cu Capul Bisericii, Dumnezeu-Omul Domnul nostru Iisus Hristos, și următori făcîndu-ne Sfinților Părinți, nu vom accepta și vom respinge așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» după încheierea lui dacă:

1) Sinodul acesta nu respinge deplin textul presinodal intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine».

2) Nu condamnă panerezia, potrivit Sfîntului Iustin Popovici, lucifericului ecumenism sincretist inter-creștin și inter-religii.

3) Nu recunoaște Sinoadele de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare și din vremea Sfîntului Grigorie Palama ca al VIII-lea și, respectiv, al IX-lea Ecumenic, Sinoade deja recunoscute ca atare în conștiința credincioșilor creștini.

4) Nu votează hotărîrile așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» toți arhiereii participanți la el, după cum prevede eclesiologia ortodoxă și Dreptul ortodox, și nu doar Bisericile Ortodoxe Autocefale prin întîistătătorii lor, după cum prevede regulamentul Sinodului.

5) Nu retrag prevederea despre obligativitatea acceptării ulterioare a hotărîrilor luate de către toate treptele de credincioși creștini, prevedere care aduce atingere dreptului de neînlăturat al tuturor mădularelor Bisericii de a judeca din punct de vedere dogmatic și eclesiologic chestiunile puse înainte.

6) Nu retrag temele privitoare la post și la a doua nuntă a clericilor, teme care, prin simplul fapt că au fost puse în dezbatere, constituie încă o dovadă că Sinodul acesta are ca scop desființarea treptată a postului, imitîndu-i în aceasta pe catolici. Fiindcă o Biserică în care nu există nevoință și viață răstignită nu duce niciodată la Înviere, ci la moarte duhovnicească, gonind pe Sfîntul Duh și ducînd la deplina secularizare.

În urma tuturor acestora, care constituie pentru noi chestiuni ce țin de mîntuire, vă rugăm foarte pe voi, sfințiți arhierei, ca la acest Sinod Panortodox să învățați «cuvîntul adevărului» și să nu îngăduiți să trecem iarăși printr-un sinod de tipul Ferrara-Florența. Dacă veți face așa, sfințiți arhierei, atunci cerul și pămîntul se vor veseli, îngerii și oamenii vor prăznui duhovnicește, numele voastre se vor scrie în cartea vieții și veți fi cu adevărat atunci «și părtași obiceiurilor și următori scaunelor» Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți. Vă rugăm să rămîneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța cuvîntul adevărului, atunci să știți că:

  1. a) Ați sfîșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punîndu-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» (Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, Sinaxă a clericilor și monahilor, 2009). După cum bine știți, Domnul ne poruncește să nu-i urmăm pe păstorii străini: «Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» (Ioan 10, 1-5).
  2. b) Rezultă din acestea că și noi sîntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul canon 15 al Sinodului Cinci-șase Ecumenic, potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare catolică și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la sfîntul disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărîrile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sînt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească pînă ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rîndui Biserica Ortodoxă prin Sinod.

Sfintele canoane ale Bisericii au pentru toată lumea tărie și valabilitate istorică și veșnică și niciun Sinod, Patriarh sau episcop nu le poate anula. Potrivit lor:

«Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casăîmpreună cu cel afurisit (scos din părtășie), acela să se afurisească» (Canonul 10 al Sfinților Apostoli). De asemenea,

«Episcopul sau presviterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvîrşească ceva ca clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească» (Canonul 45 al Sfinților Apostoli).

Doar din aceste două canoane pe care le consemnăm să socotească fiecare episcop, preot, monah sau creștin ortodox cu cîtă scumpătate sîntem cu toții datori să aplicăm Sfintele canoane. Sfintele canoane sînt «supapele de siguranță» ale Bisericii și, datorită caracterului lor permanent, nu trebuie ca, ori de cîte ori sînt încălcate, să se facă un nou Sinod pentru a fi ele aplicate de către credincioși.

 

OPRIREA POMENIRII

 

Cinstită Sfîntă Chinotită și sfințiți egumeni,

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare catolică și filo-uniați sînt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfîntul Munte – ca moștenire sfîntă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfînt insuflată ca, ori de cîte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine.

Amintim că Sfîntul Munte a oprit, din 1924 pînă în 1974, pomenirea Patriarhului, întîi pentru introducerea inovației schimbării calendarului și, în al doilea rînd, din pricina ridicării anatemelor sub Patriarhul Atenagora.

Voi sînteți, sfințiți egumeni, cei care, venind, majoritatea, împreună cu obștile voastre din lumea din afară pentru a locui Sfintele Mînăstiri ce rămăseseră fără monahi, ați readus pomenirea Patriarhului, deși nici fostul Patriarh Dimitrios, nici actualul Patriarh Vartolomeu, n-au schimbat ceva înspre mai bine. Cînd Patriarhul Dimitrios a urcat pe tron, vechii athoniți au avut la început bune nădejdi că credința adevărată va fi «drept învățată» iarăși. Însă cînd a declarat oficial că va urma neschimbat linia marelui său înaintaș Atenagora, au repetat atunci aproape toți că vor continua oprirea pomenirii. Respectînd acest fel ortodox și athonit de cugetare, Sfînta Chinotită, într-o Sinaxă Dublă Extraordinară, a hotărît privitor la această chestiune:

«Pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic ține de conștiința fiecărei Mînăstiri» (Ședința nr. 52 a Sinaxei Duble Extraordinare din 13 Noiembrie 1971).

Așadar, în afară de Sfintele canoane, dreptul de a opri pomenirea ni-l dă însăși Sfînta Chinotită, urmînd tradiția sfîntă a Sfîntului nostru Munte. Este, însă, vreodată cu putință să existe Sfîntă Mînăstire sau monah care să nu aibă sensibilitate și conștiință ortodoxă? Oprirea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul ultim al osîndirii ereziei și al caterisirii episcopilor eretici, în cazul în care nu se pocăiesc.

Într-un răspuns către Sfînta Chinotită, Sfînta Mînăstire Karakalu scria următoarele: «Sfînta noastră Mînăstire, la punctul 14 al Sinaxei de astăzi, 21.9.1972, a examinat iarăși chestiunea disputată a pomenirii și, cu tot respectul și în ciuda cuvintelor frumoase ale sfințitului ei cap din enciclica pusă înainte, cuvinte pe care le-am cercetat cu luare aminte… a ajuns la hotărîrea de a face cunoscut în scris preasfinției voastre cele de mai jos în legătură cu această gravă chestiune bisericească:

Dorim să repetăm cu deplină încredere hotărîrea noastră nestrămutată privitoare la continuarea opririi pomenirii Patriarhului în semn de protest pentru că noul Patriarh ecumenic Dimitrios I va continua pe linia trasată de Atenagora și păstrată de Sfîntul Sinod» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Mînăstirea Sfîntul Pavel, sub egumenia starețului Andrei, a răspuns în același fel:

«…hotărîrea noastră este aceea că nu putem porni la discuție decît numai dacă Întru-tot-sfinția sa va declara prin presă că nu va urma calea înaintașului lui.»

Același părinte egumen Andrei răspundea Sfintei Chinotite:

«Pricini de conștiință bisericească nu-mi îngăduie să reiau pomenirea, fiindcă Patriarhul ecumenic este modernist, calcă pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugetări eretice nu le-a osîndit» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Acesta era, sfințiți egumeni, vechiul Sfînt Munte pe care unii dintre voi l-ați apucat și voi înșivă ați liturghisit de multe ori fără să pomeniți numele Patriarhului, precum făceau aproape toți părinții mînăstirilor athonite și cei de la chilii, dintre care pe mulți îi cinstim astăzi ca duhovnici, stareți și sfinți deosebit de virtuoși. De ce oare nu-i imităm și în această chestiune a opririi pomenirii episcopilor ecumeniști, cum a făcut și sfîntul stareț Paisie? Credeți cumva că Tainele nu sînt valide atunci cînd nu pomenim numele Patriarhului? Atîția ani și atîtea mii de Dumnezeiești Liturghii ce s-au săvîrșit au fost oare fără validitate? Doamne ferește de așa hulă!

 

Cinstită Sfîntă Sinaxă și sfințiți egumeni, după toate acestea dorim să vă informăm și să vă facem răspunzători de faptul că, dacă Sinodul Panortodox ce se pregătește nu osîndește panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, noi vă aducem la cunoștință că vom urma tradiția Sfîntului Munte și a cuvioșilor Părinți athoniți din vechime, care din epoca Patriarhului uniat de cugetare catolică Vecos (1272) și, din nou, între 1924 și 1974 au oprit pomenirea.

Ca părinți athoniți și ca mădulare ale Bisericii, noi declarăm că nu avem nicio legătură cu vreo grupare zelotistă, sau cu extremismul, sau cu fanatismul, ci, urmînd Sfinților Părinți și aliniindu-ne tradiției athonite de veacuri, celei pecetluite cu sîngele atîtor sfinți cuvioși mucenici, dorim, cu tot respectul ce vă datorăm, să vă pregătim și să vă atragem atenția în legătură cu această chestiune. Socotim aceasta drept îndeplinirea îndatoririi ce-o avem față de Sfinții cuvioși mucenici și față de Sfînta Tradiție. Vom înceta, deci, și noi oficial pomenirea Patriarhului ecumenic.

Nu dorim să urmăm vreodată o «biserică» secularizată. Fiindcă un astfel de «Sinod Panortodox», care va acorda caracter de Biserică sectanților și va face ereziile legale, desființează Simbolul de Credință și dărîmă întreaga eclesiologie ortodoxă și introduce în locul lor o «biserică» secularizată. Însă, precum știm, o «biserică» secularizată nu poate dărui mîntuire celor ce-o vor urma. Nu sînt oare «biserici» secularizate Vaticanul și papalitatea, și toate celelalte soiuri de protestanți?

Biserica lui Hristos nici nu se rupe, nici nu se împarte, după cum crede Patriarhul cu teoria lui eretică despre «Biserica divizată», și nici nu are Biserica nevoie de ecumeniști ca s-o unească. Biserica nu se desparte niciodată fiindcă însuși Hristos este Cap al ei, Cap care este totdeauna unit cu Trupul Lui. Ereticii se taie ei înșiși de la Biserica-viță. «Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard» (Ioan 15, 6).

Astfel făcînd, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tîlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărîrile lui se vor osîndi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decît toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decît căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei, fiindcă aceștia nu cunoșteau bine pe Cine tăgăduiesc, «dacă ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei» (I Corinteni 2, 8). Ecumeniștii de astăzi, și întîistătătorii lor îndeosebi, cunosc foarte bine pe Cine răstignesc prin panerezia ecumenismului, pe Domnul slavei cel înviat.

Cum este cu putință, sfințiți părinți, ca, pe de o parte, să sărbătorim cu priveghere strălucită în sfînta biserică Protaton pomenirea Sfîntului cuvios mucenic Cosma Protosul, care a fost spînzurat, ca și a celorlalți Cuvioși mucenici care au fost uciși mucenicește de latino-cugetătorii acelor vremuri, și, pe de alta, să primim cu onoruri și slavoslovii, în aceeași sfîntă biserică Protaton, atîția și atîția arhierei ecumeniști, filo-uniați de cugetare catolică din zilele noastre? Ne stă mintea în loc; conștiința noastră nu mai suportă. Marele prooroc Ilie, de-foc-purtătorul și rîvnitorul Domnului, i-a spus regelui Ahav și poporului lui Israil care se abătuseră: «Pînă cînd șchiopătați de amîndouă picioarele? Dacă Domn este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Vaal, mergeți după el.» Dacă Papa este Biserică, o, sărmani ecumeniști, mergeți deci după el; mergeți la Papa să vă facă cardinali, cum s-a întîmplat cu acel nenorocit Visarion, fost episcop el Nicomidiei, și lăsați-ne în pace să slujim ortodoxiei noastre celei înjosite și înroșite de sîngele mucenicilor. Pînă cînd, sfințiți părinți, vom suporta această schizofrenie duhovnicească și bisericească a ecumeniștilor?

Doamne, nu îngădui niciodată să se săvîrșească această trădare a Ortodoxiei. Astăzi, însă, situația bisericească este mai critică decît oricînd. Orice este posibil și trebuie să fim cu toții gata pentru orice. Poate că vom trece încă o dată printr-un sinod după chipul celui de la Ferrara-Florența, cu toate nenorocirile duhovnicești și naționale ce vor urma din pricina trădării credinței. Dorim ca noi toți să ne ținem tari în aceste împrejurări și, cu harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, să ne mărturisim credința ortodoxă pînă la sînge de va trebui.

Ne rugăm ca Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfînt, pentru solirile Apărătoarei Sfîntului Munte, ale Preasfintei Stăpînei noastre de-Dumnezeu-Născătoarei, să lumineze pe sfințiții arhierei și să ne păzească pe noi și pe credincioșii creștini de înșelarea cea din vremurile de pe urmă a lui satana, înșelare care este panerezia ecumenismului luciferic inter-creștin și inter-religii, Amin.

 

Părinții athoniți din Comisia de redactare:

 

Gheron Gavriil, Chilia Sfîntului Hristodul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Sava Lavriotul, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Dositei, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Chiril, Sihăstria Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Hariton ieromonahul, Chilia Înălțării Domnului, Sf. M-re Vatoped

Gheron Heruvim, Chilia Sfinților Arhangheli, Sf. M-re a Marii Lavre

 

Urmează semnături ale părinților athoniți iar strîngerea acestora continuă.

 

 

 

(Tălmăcire din neogreacă îngrijită de părinții Schitului românesc Prodromu

de la Sfîntul Munte Athos)

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI. ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI. ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul…

Source: SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI. ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/22/salutul-unor-monahi-aghioriti-dar-chiar-daca-noi-sau-un-inger-din-cer-v-ar-vesti-alta-evanghelie-decat-aceea-pe-care-v-am-vestit-o-sa-fie-anatema-parintele-savvas-aghioritul-din/

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI.

Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!”

Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nicio așteptare” – Grecia 2016)

 

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI, REPREZENTAȚI DE CĂTRE PROISTAMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI A MARII LAVRE A SFÂNTULUI MUNTE, Părintele SAVVAS MONAHUL

Γερων%20ΣαββαςÎnaltpreasfințite Mitropolit al Pireului, Înaltpreasfințiți Arhierei, cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos,

Prin harul Sfântului nostru Dumnezeu Treimic și al Preasfintei Născătoare, Înaltpreasfințite Mitropolit de Dumnezeu, adresăm cu smerenie, ca Monahi Aghioriți, succintul și căldurosul nostru salut la această conferință mărturisitoare.

Este pentru noi o cinste deosebită să participăm la această adunare de Dumnezeu iubitoare, fiind și noi împreună-luptători în lupta cea bună împotriva panereziei ecumenismului, dimpreună cu atâția părinți și frați luptători aleși, binecunoscuți, dar și necunoscuți, care de decenii, având cuget neînfricat și glas de Stentor[1], în ciuda tuturor uneltirilor care au încercat să-i reducă la tăcere, declară că rămân statornici în buna credință și îmbrățișează cu jertfelnicie credința noastră apostolică, cea predanisită de Părinți, cea nefalsificată și nestricată, cea fără de nici o fisură – luptă în fruntea căreia, cu toată sinceritatea vorbind, trebuia să stea astăzi necondiționat însuși Sfântul Munte, apărătorul din linia întâi și fortăreața Ortodoxiei, știut fiind, de altfel, că de fiecare dată de-a lungul istoriei Bisericii, monahismul s-a aflat în fruntea luptei împotriva ereziilor celor urâtoare de Dumnezeu. Și noi, deci, la rându-ne, purtând numele greu de Părinți Aghioriți, cu toate că ne simțim a fi foarte departe de minunata viețuire întru nevoință a Părinților noștri celor dinaintea noastră, însă următori ai acestora și continuatori ai luptei lor, și noi, ca și ei, dorind după mântuirea noastră întru adevăr, declarăm cu glas mare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor că nu vom primi nimic din cele ale teologiei postpatristice, nimic care nu este în acord cu cele nouă (9) Sinoade Ecumenice și, ca să nu lungim cuvântul, nu vom primi nimic care nu este în acord cu sfânta Tradiție a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești pe care Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, a mântuit-o cu însuși Sângele Său. După cuvântul marelui Apostol Pavel, spunem și noi întocmai fiecărui credincios bine intenționat: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:8).

Prin urmare, în cazul în care vor fi votate pozițiile antiortodoxe din textele presinodale propuse spre votare și mai ales, dacă se va acorda caracter eclesial ereziei papismului și amalgamului de confesiuni protestante, fapt care ar zdruncina din temelii dogma ortodoxă și sfânta Tradiție, nu numai că nu vom urma acestora, dar avem datoria, în virtutea Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre și cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului, să întrerupem pomenirea tuturor acestora care se aliază cu pozițiile eretice și cu ecumenismul atot-eretic.

Au fost mai mult decât de-ajuns cei o sută de ani de iconomie și de îngăduință față de frați mincinoși, ecumeniști și eretici. Vătămarea pe care a pricinuit-o această falsă iconomie criteriului ortodox în rândul clerului și poporului are dimensiuni uriașe. În Sfântul Munte avem tradiția veșnică a Duhului Sfânt, în virtutea căreia Părinții Aghioriți ne arată cum se aplică practic Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Ecumenic, cum se aplică, adică, întreruperea pomenirii când un episcop propovăduiește erezie ”cu capul descoperit”. Reamintim că din 1924 până 1974 Sfântul Munte a întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic, pe motivul introducerii panereziei ecumenismului prin schimbarea calendarului și ridicarea anatemelor în timpului Patriarhului Atenagora.

Astăzi, privirile tuturor credincioșilor, dar și ale Fanarului și chiar ale Bisericii Greciei înseși sunt îndreptate către această conferință, care, cu bună credință, are ambiția să se întrarmeze în fața uraganului ereziilor care se ridică împotrivă credinței noastre. Răspunsul nostru, al tuturor, către Marele Sinod ce urmează a se întruni și către reformele antiortodoxe pe care le pregătește Patriarhul Ecumenic și ierarhii și teologii ecumeniști, este cel dat de Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului Papei Pius al IX-lea în 1848: ”Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[2].

Vă mulțumesc pentru cinstea și dragostea de a asculta smeritul nostru salut și, cerând sfintele rugăciuni ale voastre, ale tuturor, doresc din tot sufletul bună reușită conferinței, așteptând cu interes hotărârile voastre mărturisitoare.

Gheronda Savvas Lavriotul

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/04/23-03-2016_11.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

––––––

[1] Stentor, personaj din mitologia greacă, era cel care prin strigătele sale îndemna la luptă armata elenă în războiul cu troienii. [n. trad.]

[2] EPISTOLA ENCICLICĂ, CĂTRE ORTODOCŞII CEI DE PRETUTINDENEA, A BISERICII CELEI UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos. Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni. http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/enciclica_1848.htm [n. trad.]

 

O primă reacție a Sfântului Munte față de documentele Sinodului Panortodox

— o preluare de pe blogul “Sfântul Munte Athos” —

Karyes. Sf. Kinotita (2)

Publicarea documentelor și metodologiei Sinodului Panortodox a provocat reacții tăioase în rândul mănăstirilor din Sfântul Munte. Mănăstirile athonite și-au exprimat grijile față de Sinodul Pan Ortodox, adresându-se verbal și în scris Sfintei Chinotite.

Având în vedere seriozitatea subiectului, s-a hotărât unanim ca documentele Sinodului să fie discutate și analizate în Adunarea Extraordinară a Reprezentanților și Egumenilor Sfintelor Mănăstiri, după Săptămâna Luminată. Părinții athoniți atrag atenția asupra pericolului pe care Sinodul Panortodox îl prezintă în desfășurarea sa actuală. Printre altele, ei subliniază următoarele:

Sobornicitatea Bisericii este subminată fiind promovată o teologie a primatului (din cauza participării limitate a episcopilor si autorității excesive deținute de primații bisericilor autocefale).

O ambiguitate inacceptabilă a textelor pre-sinodale care lasă loc interpretărilor ce se abat de la dogmele ortodoxe.

Plasarea dialogului pe baza “credinței si tradiției Bisericii Primare si a celor Șapte Sinoade Ecumenice”, astfel încât istoria ulterioară a Bisericii Ortodoxe pare cumva absentă sau diminuată.

Încercarea unora de a căpăta o confirmare pan-ortodoxă a textelor scandaloase si total inacceptabile, aprobate de Consiliul Mondial al Bisericilor.

Folosirea inacceptabilă a termenului “biserică” pentru schisme si erezii.

Traducere de Elena Dinu după textul publicat pe facebook de Peter Heers

Scrisorile în limba greacă le găsiți la linkul: Ιερές Μονές του Αγίου Όρους για την Πανορθόδοξη Σύνοδο

Sfântul Munte Athos

Karyes. Sf. Kinotita (2)

Publicarea documentelor și metodologiei Sinodului Panortodox a provocat reacții tăioase în rândul mănăstirilor din Sfântul Munte. Mănăstirile athonite și-au exprimat grijile față de Sinodul Pan Ortodox, adresându-se verbal și în scris Sfintei Chinotite.

Având în vedere seriozitatea subiectului, s-a hotărât unanim ca documentele Sinodului să fie discutate și analizate în Adunarea Extraordinară a Reprezentanților și Egumenilor Sfintelor Mănăstiri, după Săptămâna Luminată. Părinții athoniți atrag atenția asupra pericolului pe care Sinodul Panortodox îl prezintă în desfășurarea sa actuală. Printre altele, ei subliniază următoarele:

Sobornicitatea Bisericii este subminată fiind promovată o teologie a primatului (din cauza participării limitate a episcopilor si autorității excesive deținute de primații bisericilor autocefale).

O ambiguitate inacceptabilă a textelor pre-sinodale care lasă loc interpretărilor ce se abat de la dogmele ortodoxe.

Plasarea dialogului pe baza “credinței si tradiției Bisericii Primare si a celor Șapte Sinoade Ecumenice”, astfel încât istoria ulterioară a Bisericii Ortodoxe pare cumva…

View original post 63 more words