Argument

Iubiţi părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori,
Dragi prieteni,

În primul rând, doresc să salut această iniţiativă,* care sper că va răspunde unor întrebări şi nelămuriri pe care „Mărturisirea de credinţă contra ereziei” şi alte gesturi de mărturisire le generează în rândul poporului ortodox. Sau, cel puţin, sper că se generează asemenea întrebări şi nedumeriri, pentru că acestea ar fi semnul unei bune curiozităţi şi bune nelinişti cu scopul dobândirii unei conştiinţe dogmatice corecte, curat ortodoxe.

*Acest text a fost scris în vederea prezentării la conferința „Duhovnicia filocalică a mărturisirii în Hristos” din data de 28 iulie 2015.  Varianta prezentată atunci a fost ușor diferită.

În al doilea rând, doresc să mulţumesc pentru invitaţia care mi s-a făcut de a rosti şi eu, în calitate de membru laic al Bisericii, un scurt cuvânt de mărturisire. Probabil că unii se vor întreba de ce să vorbească o femeie mireancă, nu spune Sfântul Pavel că femeia trebuie să tacă în biserică? (1 Corinteni 14, 34) Pe lângă faptul că nu suntem în biserică (pentru că trebuie să precizăm că Sfântul Pavel poruncea cu privire la păstrarea ordinii în lăcaşul de cult), acelaşi Sfânt Apostol ne spune în altă parte că „cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 10) şi de asemenea că „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Galateni 3, 28) Aşadar, porunca mărturisirii este adresată în egală măsură tuturor, şi femei, şi bărbaţi. Şi dacă cineva totuşi nu este convins, iată că Domnul Însuşi le-a spus fariseilor care Îi cereau să îi reducă la tăcere pe ucenici: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.” (Luca 19, 40) Iată că atunci când lipsesc mărturisitorii, Dumnezeu este gata să ridice mărturisitori chiar şi din pietre, cele mai umile lucruri cu putinţă.

Dar, vor replica scepticii, oare nu este nevoie de o anumită vrednicie, de a ajunge la o anumită nepătimire înainte de a face asemenea mărturisiri? Iată că femeia samarineancă, deşi avea o relaţie ilicită cu al şaselea bărbat din viaţa ei, nu şi-a pus asemenea probleme, ci a alergat imediat să spună întregii cetăţi că L-a întâlnit pe Hristos. Biserica o prăznuieşte ca sfânta muceniţă Fotiní samarineanca, în data de 26 februarie, deoarece a mărturisit până la moarte în timpul prigoanei anti-creştine a împăratului Nero.

Contează, desigur, şi ce mărturisim. Unii consideră că fac „mărturisire” dacă vorbesc împotriva cipurilor. Spun „mărturisire” în ghilimele pentru că acest termen este potrivit numai mărturisirii ortodoxe. Însă, aşa cum arăta şi Sfântul Nou Mucenic Daniil Sâsoev, mişcarea anti-cip este un amestec de profeţii răstălmăcite şi idei de provenienţă neoprotestantă şi în acelaşi timp o încercare de amăgire din partea vrăjmaşului, adică a diavolului, pentru a deturna atenţia de la Hristos şi de la ceea ce ne poate despărţi cu adevărat de El. Mărturisitorul rus spunea: „Afirmaţia că Hristos nu este singura cale spre Dumnezeu, acesta este calea spre antihrist. Afirmaţia că există mântuire în afara Bisericii – aceasta este calea spre antihrist. Afirmaţia că rostul nostru este aici, pe pământ, după cum spune Apostolul Pavel, atunci când se va spune că e pace şi siguranţă, atunci va veni dezastrul – iată, aceasta este calea spre antihrist. În ideologie este drumul spre antihrist, nu în tehnologie.” Şi trăgea concluzia: „în sens spiritual mulţi oameni au împărtăşit deja ideile lui antichrist.” În aceste cuvinte, Sfântul Nou Mucenic Daniil Sâsoev ne atrage atenţia nu numai că mişcarea anti-cip n-are nicio legătură substanţială cu învăţătura ortodoxă cu privire la vremurile din urmă, ci şi că adoptarea de către noi a unor idei străine de Predania ortodoxă este de natură să ne despartă de Hristos.

Unii consideră că fac „mărturisire” dacă susţin sfinţenia părintelui Arsenie Boca. Desigur, nu acest aspect, dacă a fost părintele Boca sfânt sau nu, este în discuţie acum, ci unele argumente aduse în discuţie de către cei care îi poartă o admiraţie lipsită de discernământ. Astfel, pictarea de către părintele Boca a ereticului papistaş Francisc din Assisi şi a ereticului semiarian Ulfila între sfinţii Bisericii este considerată de ei dovadă că pictorul i-a „văzut” pe aceştia ca sfinţi, punând astfel la îndoială deciziile Sfintelor Sinoade Ecumenice care trasează limitele Ortodoxiei şi ale Bisericii, care arată că cine se găseşte în afara acestor limite (anathema) se găseşte în afara Bisericii, despărţit de Hristos şi de mântuire. Însă, pentru unii este mai interesant să nu ia în seamă aceste lucruri, ci să-şi imagineze că există mântuire fără ca cineva să fie unit cu Hristos. Acest lucru a fost, însă, profeţit acum mult timp. Sfântul Apostol Pavel îi scria ucenicului său Timotei: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2 Timotei 4, 3-4)

Datoria noastră este, aşadar, de a mărturisi, iar înainte de aceasta de a dobândi o conştiinţă dogmatică corectă, ortodoxă, pentru a putea deosebi adevărul de amăgirile şi basmele pe care ni le serveşte vrăjmaşul, adică diavolul. Dumnezeu nu ne cere imposibilul, nu ne cere tuturor diploma de doctor în teologie, ci fiecare dintre noi, după puteri, să studieze puţin câte puţin. Aşa să ne ajute Dumnezeu!