Protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos: CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII

Părintele Anghelos Anghelakopulos este colaborator apropiat al Mitropolitului Serafim al Pireului și al Biroului Antieretic al Sfintei Mitropolii a Pireului, textul de față a fost făcut cu binecuvântarea și intervenția Mitropolitului Serafim al Pireului.

CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII
Protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos
Pireu, 10-1-2018, Biserica Intrării Maicii Domnului

Tema cea mai arzătoare, fierbinte și actuală, care preocupă actualitatea bisericească în ultima vreme și îndeosebi după Pseudo-Sinodul din Creta (iunie 2016) este aceea a căii bisericești, canonice și patristice de întrerupere a pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie. În privința aceasta am dori să punctăm următoarele:

1) Întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști se cuvine să fie aplicată conform cu predania explicată ortodox a Bisericii, cu practica explicată corect a Sfinților Părinți, cu canonul apostolic 31 și cu canonul 15 al Sinodului I-II explicate corect.
Ar putea întreba cineva: De ce nu au fost date canoane specifice pe această temă atât de serioasă, în afară de cele două de mai sus? Răspunsul este foarte simplu. Nu era nevoie de așa ceva pentru că, din primele timpuri creștine, întreruperea oricărei legături cu oricine propovăduia o erezie era un fapt dat. Sfântul Marcu Evghenicul, el însuși un mare luptător de prim rang pentru Ortodoxie, într-un loc minunat al său face referire în această privință: «Toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele și toate dumnezeieștile scrieri îndeamnă a fugi de cei de alt cuget și a ne distanța de comuniunea cu ei». Acesta este cugetul general al Bisericii noastre și pentru aceasta nu s-au ocupat special de ea sfintele canoane.

2) Canonul 31 apostolic stabilește cu precizie că: «Dacă vreun preot, disprețuindu-și propriul episcop, ar face adunare (slujbă) fără el și ar înființa alt altar, fără să acuze pe episcop în privința bunei-credințe sau a dreptății, să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire, căci este tiran! De asemenea, și ceilalți clerici și câți se vor adăuga lui! Iar laicii să se afurisească! Iar acestea să se facă după primul, al doilea și al treilea îndemn din partea episcopului.» [1]
Sfântul Nicodim Aghioritul, explicând canonul de mai sus, menționează: «Ordinea ține laolaltă și cele cerești, și cele pământești, după Grigorie Teologul. Deci trebuie ca buna rânduială să fie păzită mereu ca una coezivă și constitutivă, dar mai ales în privința fețelor bisericești, care au nevoie să-și cunoască fiecare propriile lor măsuri și limitele propriei rânduieli, ca să nu le depășească. Ci toți Preoții, Diaconii și clericii să se supună propriului lor Episcop, iar Episcopii propriului lor Mitropolit și Mitropoliții propriului lor Patriarh. De aceea și canonul apostolic de față stabilește astfel: Preotul care a vrut să-și disprețuiască propriul Episcop și, fără să cunoască despre el că greșește evident fie în privința bunei-credințe, fie în privința dreptății, altfel spus, fără să cunoască despre el că este eretic sau nedrept în mod evident, a vrut să-și strângă deoparte pe creștini și a vrut, după ce și-a zidit altă biserică, să slujească separat, fără permisia și încuviințarea Episcopului lui, unul ca acesta să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire deoarece caută ca un tiran să uzurpe prin forță și tiranie autoritatea cuvenită Episcopului său. Dar și ceilalți clerici câți sunt de acord cu el la o astfel de dezertare, să fie caterisiți și ei la fel, iar laicii să fie excomunicați. Totuși acestea să se facă după ce Episcopul îi îndeamnă cu dulceață și blândețe de trei ori pe cei ce s-au despărțit de el să părăsească această mișcare și ei rămân în convingerea lor. Iar cei care se despart de Episcopul lor înainte de o cercetare sinodală pentru că el propovăduiește public o opinie greșită (kakodoxie) sau erezie, unii ca aceștia nu numai că nu sunt pasibili de certarea de mai sus, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși, după canonul 15 al Sinodului I-II».

3) Canonul 15 al Sinodului I-II din vremea Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861) stabilește precis: «Cele hotărâte în privința prezbiterilor (preoților), episcopilor şi mitropoliţilor cu mult mai mult se potrivesc pentru patriarhi. Așa încât, dacă vreun prezbiter, episcop sau mitropolit ar cuteza să se depărteze de comuniunea cu propriul său Patriarh şi nu ar pomeni numele lui, după cum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci, înainte de înfăţişarea sinodală şi de osândirea lui definitivă, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie cu totul străin de toată preoţia dacă numai se va reproșa că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unirea Bisericii. Cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător pentru oarecare erezie sancționată de Sfintele Sinoade sau de Părinţi, fireşte de acela care propovăduieşte erezia public şi o învață cu capul descoperit în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu sunt pasibili de certare canonică dacă se îngrădesc pe ei de comuniunea cu numitul episcop înainte de o cercetare sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au sancționat episcopi, ci pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători şi nu au rupt cu schismă unirea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.» [2]
Sf. Nicodim Aghioritul, explicând canonul de mai sus, menționează: «Acelea pe care le-au hotărât canoanele de mai sus (13 și 14) despre Episcopi și Mitropoliți, aceleași le hotărăște cu mult mai mult prezentul canon despre Patriarhi, spunând că oricare Preot sau Episcop sau Mitropolit a vrut să se despartă de comuniunea cu Patriarhul lui și nu-i mai pomenește numele după obicei (adică Mitropolitul singur, căci preotul pomenește numele Episcopului său, iar Episcopul pe al Mitropolitului său) înainte de a înfățișa la un Sinod cele împotriva Patriarhului lor și să fie el condamnat de Sinod, toți aceștia, spun, să fie caterisiți deplin, Episcopii și Mitropoliții de toată lucrarea arhieriei, iar preoții de cea preoțească. Numai că acestea să se facă dacă se despart preoții de Episcopii lor, Episccopii de Mitropoliții lor și Mitropoliții de Patriarhii lor pentru o învinuire oarecare, fie aceasta desfrânare, ieroselie (furt de cele sfinte) și altele». Într-o notă la acest punct Sfântul menționează: «Cu toate că și canonul 31 apostolic îl judecă fără de vină pe cel care se desparte dacă-l cunoaște că este doar nedrept». Iar dacă întâistătătorii menționați sunt eretici și propovăduiesc cu îndrăzneală erezia lor… (Sfântul menționează într-o notă la acest punct: «Din acest cuvânt al canonului se vădește că nu trebuie să se despartă cineva, după Balsamon, de Episcopul său dacă el are o erezie pe care o păstrează, totuși, în ascuns și nu o propovăduiește. Căci el eventual iarăși se va îndrepta după aceea de la sine».) …și de aceea se despart cei de sub ei și, încă înainte să se facă o judecată sinodală despre această erezie, acești despărțiți nu numai că nu sunt condamnați pentru despărțire, ci sunt vrednici de cinstea cuvenită ca ortodocși, deoarece nu au provocat schismă în Biserică prin această despărțire, ci mai degrabă au eliberat Biserica de schisma și de erezia acestor pseudo-episcopi».
Canonul de mai sus este în acord și cu alte sfinte canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice, precum 31 apostolic, 6 al Sinodului Local din Gangra (340), 5 al Sinodului Local din Antiohia (341), 10, 11 și 62 ale Sinodului Local din Cartagina (419), 18 al Sinodului IV Ecumenic (451), 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691) și 12, 13 și 14 ale Sinodului I-II (861).
Canonul 15 al Sinodului I-II este compus din două părți.
Prima parte începe de la pasajul «Cele hotărâte…» și se încheie cu pasajul «…rup unirea Bisericii». Această parte este continuarea celor două sfinte canoane anterioare, 13 și 14, care vorbesc despre interdicția întreruperii pomenirii numelui Episcopului de către diaconi și preoți și a Mitropolitului de către Episcop. Acum canonul 15 se referă la interdicția întreruperii pomenirii numelui Patriarhului de către Mitropoliți și Episcopi. Interdicția aceasta are putere «în privința celor ce se depărtează sub pretextul unor învinuiri oarecare de întâistătătorii proprii» și «înainte de înfățișarea sinodală și deplina lui condamnare». Adică interzice canonul acesta întreruperea pomenirii numelui Patriarhului pentru teme de administrație și morale înainte de condamnarea lui sinodală, pentru că cei ce întrerup pomenirea fac schismă și rup unitatea Bisericii.
Partea a doua începe de la pasajul «Căci cei ce pentru o erezie…» și se sfârșește cu pasajul «…s-au silit să o izbăvească».

4) Conform explicării lui Balsamon, dascălul Bisericii, acelea ce au fost hotărâte de canoanele 13 și 14 de mai sus, aceleași le hotărăște chiar mult mai mult prezentul canon (15) despre Patriarhi, spunând că Preotul sau Episcopul sau Mitropolitul care va cuteza să se separe de comuniunea cu Patriarhul său și nu pomenește numele lui după obicei înainte de a înfățișa mai întâi cele împotriva Patriarhului lor în Sinod și el să fie condamnat de Sinod, aceștia toți, zice, să fie caterisiți deplin. Atunci a întrebat unul din Părinți: Dacă pentru o pricină binecuvântată, de ex. pentru pretextul ereziei, va opri cineva pomenirea superiorului său înainte de a aștepta decizia sinodală, de ce să fie el pedepsit cu caterisirea? Atunci au zis Părinții că toate acestea pe care le-am hotărât se înțeleg când e vorba de o chestiune oarecare de delict, pe baza căreia cineva se rupe de superiorul său și în acest mod rupe unirea Bisericii. Totuși, dacă nu pentru o pricină de delict, ci, precum am zis, pentru o erezie care a fost condamnată de Biserică, se va separa cineva de superiorul său, oprind pomenirea lui, a celui ce (superiorul) învață fără să roșească învățături străine de dogma dreaptă a Bisericii, pentru acesta este îngăduit, dacă vrea, să se despartă de comuniunea cu superiorul său chiar și înainte de a fi emisă o decizie de condamnare sinodală, dar cu mult mai mult și după aceasta. Drept pentru care acesta nu numai că nu este pedepsit cu caterisirea, conform cu dispoziția generală a acestui canon, ci mai ales va fi cinstit ș.c.l. Deci, pe scurt, canonul de față spune următoarele:
Se interzice pe mai departe, pentru preîntâmpinarea schismelor, să întrerupă subalternul pomenirea superiorului său înainte de a se face judecată sinodală și de a se emite o decizie de condamnare împotriva superiorului. Iar pe cel ce cutează să încalce această dispoziție îl pedepsește cu caterisirea. Ca excepție, atunci este lăsat nepedepsit liber în alegerea lui să procedeze la discreție și, dacă vrea să oprească pomenirea fără să aștepte decizia Sinodului, când este vorba de o erezie recunoscută ca atare de Biserică (sancționată de Sfintele Sinoade), pe care o învață acest superior, drept care cel ce întrerupe pomenirea în această situație nu numai că nu este pedepsit, dar este și vrednic de cinste. Pasajul «dacă se îngrădește de el, adică se desparte de comuniunea cu întâistătătorul lui» semnifică alegerea, adică dacă va vrea, și nu impunerea întreruperii pomenirii. Prin urmare, în caz de erezie, când se lasă la alegerea oricui, cel ce urmează canonul general, adică cel ce pomenește până să fie emisă o decizie sinodală, este bine și cel ce întrerupe pomenirea fără să aștepte decizia Bisericii, adică înainte de a fi emisă o decizie sinodală, este și el corect. Acesta din urmă mai ales este vrednic de cinste. Toate acestea se fac în mod excepțional numai când este vorba de o erezie cunoscută, care a fost condamnată ca atare de Biserică.
Canonul 15 al Sinodului I-II nu stabilește nicăieri interdicții pentru pomeniri și pedepse veșnice pentru cei care nu întrerup pomenirea. Canonul nu ar putea să fie atât de nedrept și să amenințe cu caterisirea și cu pedeapsa veșnică automat, odată cu delictul, și să nu ia în considerare puțina instruire a preoților în majoritate, care, neavând cunoștințele teologice necesare pentru a discerne dacă superiorul lor, pe care-l urmează și-l pomenesc așteptând judecata Bisericii, este eretic de fapt sau nu. În nici o parte a acestui canon nu este stabilită interdicția pomenirii și pedeapsa veșnică pentru cei ce pomenesc, fie și dacă este eretic superiorul lor, înainte ca Biserica să expună decizia ei. Atunci, desigur, cei ce pomenesc vor fi vinovați dacă, după decizia de condamnare a Bisericii, continuă să pomenească. [3]
Considerăm nimerit să menționăm aici cele pe care le accentuează cunoscutul Episcop canonist sârb Milaș în studiul lui special la canonul de mai sus și în acest punct: «Dacă Episcopul sau Mitropolitul sau Patriarhul va începe să propovăduiască public în biserică o învățătură eretică opusă ortodoxiei, atunci cei supuși lui și-au agonisit dreptul totodată și obligația de a se delimita în acest caz de aceia, drept pentru care nu numai că nu vor să fie supuși nici unei pedepse canonice, dar vor să fie și lăudați în plus, câtă vreme prin aceasta nu au condamnat și nu s-au răsculat împotriva unor Episcopi legitimi, ci dimpotrivă, a unor pseudo-Episcopi și pseudo-învățători. Nici nu au creat în felul acesta schismă în Biserică, ci dimpotrivă, au izbăvit Biserica de schismă și de dezbinare.» [4]

5) Sfinții Părinți ai Sinodului I-II (861), vrând să dea un final schismelor care tulburau Biserica în sec. VIII și IX, au legiuit canoanele 13, 14 și 15, prin care interzic aspru ortodocșilor să întrerupă pomenirea numelor întâistătătorilor bisericești ai lor înainte de judecarea lor sinodală. Ca să nu se înțeleagă, totuși, că prin această interdicție este anulat dreptul ortodocșilor să întrerupă pomenirea înainte de o judecată sinodală față de cei ce propovăduiesc vreo erezie, înțelepții Părinți au pus la finalul canonului 15 explicația suplimentară: Nu este supus pedepselor sfintelor canoane cel ce se rupe, înainte de o judecată sinodală, de episcopul care propovăduiește vreo erezie; dimpotrivă este vrednic de laudă.
«Îngrădirea» esențială derivă de la verbul «a îngrădi», care înseamnă «a fortifica, a închide cu ziduri, a ridica un zid despărțitor» conform cu Lexicoanele și cu Marele Dicționar Liddell – Scott al Limbii Eline Vechi. Prin urmare, și cuvântul «îngrădire» înseamnă «închidere prin ziduri, fortificație». Iar zidul pe care-l ridică cineva pentru a se apăra se numește gard. Îngrădire nu înseamnă a ieși cineva în afara zidului cu privire la Biserică, după cum greșit cred cei mai mulți. Clericul îngrădit din cauza ereziei învederate a episcopului său, construiește un zid în interiorul Bisericii care îl separă de episcopul eretic până să vină un Sinod Ortodox ca să-l caterisească pe episcopul eretic dacă nu se pocăiește.
Este evident că folosirea cuvântului «îngrădire» presupune faptul că există o primejdie, un dușman pentru care înalță cineva un zid pentru prevenție față de el. Înțelesul acesta al îngrădirii este introdus în limbajul bisericesc din canonul 15 al Sinodul I-II din timpul marelui Fotie (861), când este foarte evident și mai strălucit decât soarele care este primejdia care impune îngrădirea. Aceasta este erezia și episcopii eretici.
Deci în cazul acesta este furnizată clericului posibilitatea să se îngrădească și «înainte de o cercetare sinodală», să înalțe un zid de apărare, să blocheze erezia, să se fortifice. Deci nu există nici o îndoială că îngrădirea este îngrădire de erezie, și nu de Biserică, de pseudo-episcopi, și nu de episcopii adevărați. Întreruperea pomenirii nu scoate în afara Bisericii, nici nu conduce la schismă.
Conform sfintelor canoane și învățăturii unanime patristice, întreruperea pomenirii și a comuniunii bisericești înainte de judecarea sinodală cu întâi-stătătorii bisericești este îngăduită numai când există motive dogmatice, adică este propovăduită o erezie «cu capul descoperit», public, cu îndrăzneală, fără rușine și fără roșeală în Biserică. Sfinții Apostoli au îngăduit întreruperea comuniunii bisericești pe motive de «bună-credință și dreptate». Cuvântul «dreptate» firește că putea să fie răstălmăcit ușor cu consecința că intervin diferite schisme pe probleme «vindecabile», și nu pentru motive dogmatice. În final, Sfinții Părinți de la Sinodul I-II (861) din vremea Sfântului Fotie au legiuit trei canoane succesive (13, 14 și 15) prin care interzic strict întreruperea comuniunii bisericești înainte de o judecată sinodală cu episcopii care cădeau în unele «delicte», în afară de propovăduirea unei erezii. În acest fel Părinții au explicat canonul apostolic 31 și au exprimat cugetul ortodox care a fost propovăduit cu deplină unanimitate de către Sfinții Părinți.
Prin urmare, întreruperea pomenirii numelui Episcopului se face numai când există o erezie, numai pentru delicte dogmatice, și nu pentru unele morale (de ex. curvia, ieroselia ș.a.). Este interzisă întreruperea comuniunii bisericești fără motive de credință. Desigur, canonul 31 apostolic mai dă dreptul să oprească preotul pomenirea numelui Episcopului lui pentru motive de dreptate. Ultimul canon l-a aplicat Cuviosul Teodor Studitul în cazul cunoscut al disputei adulterine și pe baza aceasta a întrerupt pomenirea Patriarhului Iosif de Constantinopol. Cuviosul a procedat foarte corect, pentru că în epoca lui exista și avea tărie numai canonul 31 apostolic. Cuviosul s-a născut în 759 și a adormit în 826. Nu fusese convocat încă Sinodul I-II pentru a emite canonul 15 al lui. Acesta a fost convocat după 35 de ani, în 861. Cuviosul a aplicat acrivia. Totuși, contemporan cu Sfântul Teodor a fost și și Sfântul Nichifor, mai apoi Patriarh de Constantinopol, care a aplicat iconomia și nu a întrerupt pomenirea Patriarhului Iosif, ci a avut comuniune cu el. Deci vedem că pe tema întreruperii pomenirii pe subiecte de dreptate în epoca aceea a fost aplicată acrivia și iconomia, care sunt două vâsle cu care înaintează corabia Bisericii. Biserica în general nu a blamat pe nici unul din cei doi, nici nu le-a impus vreo certare, ci i-a proclamat pe amândoi drept sfinți ai ei. Astăzi, în general, este în vigoare poziția fermă a canonului 15 al Sinodului I-II că este îngăduită întreruperea pomenirii exclusiv și numai pentru teme de erezie.
Va trebui să fie spus că întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști după acrivie ar trebui să fie un fapt aici și acum pe motiv de comuniune cu erezia prin legăturile și rugăciunile dese în comun și slujirile pe jumătate. Linia roșie pentru aplicarea întreruperii pomenirii este erezia. Totuși, din cauza neștiinței, a lipsei de instruire, a indiferenței, a nepăsării și a fricii este aplicată până acum iconomia cu o toleranță extremă. Linia roșie, care fusese pusă până adineauri, picătura care a umplut paharul pentru întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști fără altă amânare, a fost slujirea în comun și Potirul comun Papa cu Patriarhul, adică comuniunea intersacramentală, intercommunion. Astăzi, totuși, după Pseudo-Sinodul din Colimbari și acceptarea lui din partea majorității atâtor Episcopi, linia roșie pentru aplicarea întreruperii pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști a fost mutată și coborâtă și este recunoașterea sinodală a eclezialității pentru eretici, eterodocși, lucru pe care l-a făcut Pseudo-Sinodul din Colimbari. Necondamnarea ereticilor este răul Pseudo-Sinodului din Creta.

6) Conform reputatului și excelentului canonist, fericitul Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, canonul 15 al Sinodului I-II este potențial, și nu obligatoriu. Adică nu pretinde clericilor să oprească neapărat pomenirea episcopului care învață erezii înainte de condamnarea lui, ci le oferă pur și simplu posibilitatea. Dacă vreun cleric, spune canonul, se rupe de un astfel de episcop «înainte de cercetarea sinodală», nu încalcă deloc legea, de aceea nici nu este supus unei certări, ci mai degrabă este vrednic de laudă. Totuși, dacă alt cleric nu săvârșește aceasta, ci, fără să îmbrățișeze învățăturile Episcopului, continuă pomenirea lui, așteptând o cercetare și condamnare sinodală, nu este osândit deloc de canon. Canonul nu legiuiește necesitatea, ci pur și simplu dă dreptul. Nicăieri nu se spune că clericii trebuie să se delimiteze de un astfel de Episcop înainte de condamnarea lui, nici nu vorbește fie și despre vreo pedeapsă sau vreo simplă învinuire a celor care nu se delimitează, cu toate că este obiceiul în sfintele canoane să fie menționat «să se caterisească» cu privire la clericii care nu-și împlinesc cu integritate îndatoririle lor. Spune simplu că acești clerici care se desprind de un astfel de Episcop nu sunt condamnabili. Că acest lucru este adevărat îl dovedește și faptul că, deși în istoria lungă a Bisericii au fost caterisiți nenumărați Episcopi pentru erezie, niciodată nu a fost caterisit vreun cleric sau chiar și canonisit simplu pe motiv că nu s-a silit să se despartă din prima de Episcopul eretic, ci a așteptat condamnarea lui de către Sinod. [5]

7) Este un principiu bisericesc sedimentat că Biserica se găsește acolo unde există adevărul, și nu acolo unde există episcopi și patriarhi eretici pentru că Adevărul este o Persoană, Hristos, Care a zis: «Eu sunt adevărul, calea și viața» [6], pentru aceasta, Adevărul și unul (un om) în Biserică au votul decisiv.
Prezentăm două mărturii de la unii Sfinți străluciți, Părinți, Dascăli și mărturisitori pentru a arăta ce este Biserica și cine fuge din Biserică, încât ereticii ecumeniști să-și închidă gurile lor neîngrădite (fără poartă) și terorizarea celor neștiutori cu sperietoarea schismei, iar susținătorii tăcerii și ai complăcerii să se gândească mai bine și să lucreze mai cu îndrăzneală și mai patristic, să se teamă nu de izolarea de oameni, ci de izolarea de Dumnezeu și de Sfinți.
Cuviosul Maxim Mărturisitorul în veacul al VII-lea, simplu monah, dar pe temeiul vastei lui formări și a luminării dumnezeiești, superior și mai înalt decât mulți Patriarhi și Episcopi [7], a ridicat aproape singur greutatea reacției împotriva ereziei monotelismului, care cuprinsese toate Patriarhiile, pentru o perioadă și Biserica Romei, precum a cuprins acum erezia ecumenismului majoritatea Bisericilor Locale prin consolidarea de la Pseudo-Sinodul din Creta. Ba și împărații au fost convinși că trebuia să înceteze Cuviosul Maxim să reacționeze pentru a stăpâni pacea și unitatea în Biserică și în stat. Linia lui teologică o urma o mare parte din pliroma bisericească. Trebuia să primească fie din convingere, fie cu forța textul de compromis și diplomatic «Typos», după cum se numea documentul pe care l-au pregătit teologii împăratului Constanțiu al II-lea, nepotul lui Heraclie, la curtea regală, și ai Patriarhiei, ca și textele diplomatice pe care le-a pregătit Pseudo-Sinodul din Creta, ca să ne unim nu cu o erezie, ci în bloc cu toți ereticii. Episcopii teologiei diplomatice de atunci, trimiși de Patriarh la locul întemnițării Cuviosului Maxim, s-au străduit să-l înfricoșeze că prin starea lui rigidă și fără concesie împotriva a orice au decis toate Bisericile Locale, prin întreruperea comuniunii, iese singur afară din Biserică, pleacă din Biserică. Este pilduitor și normativ în timp răspunsul Marelui Teolog și Mărturisitor. Biserica nu se găsește acolo unde se găsesc cei care o administrează, patriarhi, episcopi, sinoade, ci acolo unde este mărturisirea mântuitoare a credinței. Sinoadele nu le legiferează cel ce le convoacă și cei convocați, ci «corectitudinea dogmelor». Prezentăm textul mărturisitor eroic: «Cei ce au ajuns Trimișii Patriarhului, intrând, au adresat Sfântului acestea, după cum le era obiceiul: “Din care Biserică ești tu?”, zice. Mă voi folosi de aceleași cuvinte ale lor: «Bizanț, Roma, Antiohia, Alexandria, Ierusalim? Iată, toate s-au unit cu eparhiile de sub ele. Așadar, dacă ești și tu din Biserica universală, unește-te ca nu cumva, inventând o cale străină în viață, să mergi pe unde nu te aștepți!”. Către aceștia fericitul, ca și cum le-ar zice potrivit și cu pricepere, le-a răspuns: “Domnul, zicând că Biserica Sobornicească este mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței, l-a fericit și pe Petru pentru aceasta, când a mărturisit bine.”» [8] În alt punct al interogatoriului, făcându-se cuvânt despre Sinoade și despre convocarea lor canonică sau nu, Cuviosul Maxim a pus criteriul esențial ca să fie privit ortodox un Sinod. A zis că dreptarul sfânt al Bisericii consideră sfinte și valabile acele sinoade care sunt caracterizate astfel de la corectitudinea dogmelor: «Pe acelea le știe dreptarul bine credincios al Bisericii Sinoade sfinte și încuviințate, pe care le-a judecat [astfel] corectitudinea dogmelor.» [9] La acuzația că prin poziția lui provoacă schismă, după cum acuză astăzi pe cei care respingem Pseudo-Sinodul din Creta, a răspuns printr-un cuvânt interogativ, spunând: «Dacă cel ce spune cele ce le-au învățat Sfânta Scriptură și Părinții face schismă în Biserică, ce va accepta că produce spre îngreuierea Bisericii cel ce anulează dogmele Sfinților, fără de care nu poate exista Biserica însăși?» [10]
Pe aceeași linie a mers după șapte veacuri, în sec. XIV, marele isihast și Mărturisitor, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama, incomparabil cel mai mare teolog al celui de-al doilea mileniu. Cu cele mai grele caracterizări, fără politețurile mincinoase occidentale franțuzești, a desemnat drept mincinos pe Ignatie, Patriarhul Antiohiei, care a scris o epistolă plină de inexactități și minciuni către Patriarhul Ioan Caleca, unde întărea opoziția lui față de Sfântul Grigorie Palama. În scrisoarea lui, Patriarhul Ignatie, după ce a părăsit Constantinopolul, a scris că se întoarce la Biserica lui, în Antiohia, pe care o primise ca sorț cu harul lui Hristos, după cum socotesc și dau asigurare și astăzi cei care ocupă tronuri episcopale, arhiepiscopale și patriarhale. Scria: «Se duce și modestia noastră la Biserica ei, la care harul lui Hristos ne-a chemat cu adevărat». Sfântul Grigorie, supărat pentru susținerea Patriarhului Ioan Caleca și pentru acuzațiile nefondate și neteologice împotriva lui, se întreabă la început ce legătură, ce parte în Biserică, ce succesiune și moștenire a harului lui Hristos poate să aibă el, «avocatul minciunii», succesiune în Biserica ce este «stâlp și temelie a adevărului» și care rămâne mereu fermă și neclintită, întărită și stabilă pe acelea pe care le-a întărit adevărul. Spune în chip de sentință către Patriarhul eretic că este străin de Biserică, în afara Bisericii pentru că «cei ce sunt din Biserica lui Hristos sunt din adevăr și cei ce nu sunt din adevăr nu sunt nici din Biserica lui Hristos». Biserica se găsește acolo unde este adevărul; cei care nu sunt cu adevărul sunt în afara Bisericii. Deci se mint singuri, spun minciuni cei ce se numesc singuri și se numesc între ei păstori și arhipăstori când nu sunt ortodocși. Deoarece creștinismul nu ia în seamă persoanele, ci adevărul și exactitatea credinței: «Căci am fost învățați că nu este caracterizat de persoane creștinismul, ci de adevăr și de exactitatea credinței.» [12]
Sunt pilduitoare și normative îndrăzneala, cutezanța, statornicia și poziția fără concesie ale unui simplu monah, Cuviosul Maxim, și ale unui simplu părinte, Sfântul Grigorie Palama, înainte de a deveni Mitropolit al Tesalonicului, înaintea conducerii atotputernice bisericești și politice. Nu se îndoiau deloc unde se găsește Biserica, cine pleacă din Biserică și cine provoacă schismă. Credeau că ereticii pleacă din Biserică, pe care putea să o exprime, să o reprezinte chiar și un singur monah, chiar și un singur părinte, când exprimă și reprezintă adevărul lui Hristos.

8) Întreruperea pomenirii numelui Episcopului eretic la sfintele slujbe și la încununarea Tainelor dumnezeiești, la dumnezeiasca Liturghie, poate să o facă numai preotul, și nu monahul sau laicul, pentru că preotul are preoția sacramentală prin hirotonie. Preotul este cel care săvârșește slujbele, Sfintele Taine și își pomenește propriul Episcop. Drept pentru care numai el poate să întrerupă pomenirea numelui Episcopului său la sfintele slujbe și la dumnezeieștile Liturghii. La fel, preoții care nu pomenesc sunt datori să nu slujească împreună și să nu se roage împreună cu Episcopii și preoții ecumeniști, să nu le sărute mâinile, să nu aibă comuniune bisericească, ci să țină distanța față de ei.
Monahul sau laicul aparține de «preoția împărătească» [12], totuși nu are preoție sacramentală, nu săvârșește slujbe, Sfinte Taine, nu pomenește, drept pentru care nu poate să facă întreruperea pomenirii numelui Episcopului. Singurul lucru pe care-l poate face monahul sau laicul este întreruperea oricărei comuniuni bisericești cu arhiereii, preoții, monahii și laicii ecumeniști. Aceasta se face a) prin a nu merge la biserică acolo unde slujesc pseudo-episcopii sau clericii de un cuget cu ei filoeretici, latino-cugetători și ecumeniști, ci să meargă la biserică acolo unde există arhierei și preoți sănătoși, drept-cugetători și adevărați, b) prin a nu lua binecuvântare de la ei, nici să le sărute mâinile, c) prin părăsirea imediată pașnică a sfintelor biserici odată cu apariția și prezența arhiereilor, preoților, monahilor și laicilor și, desigur, prin a mustra sever în scris și oral pe ecumeniștii eretici.
Pentru motive pastorale clare se impune credincioșilor să se ferească să meargă la biserică unde liturghisesc sau sunt pomeniți episcopi și preoți eretici ecumeniști învederați. Să prefere să meargă acolo unde liturghisesc episcopi și preoți ortodocși în gândire, fie și dacă pentru unele motive nu au întrerupt pomenirea ereticilor, și aceasta prin iconomie. Cel mai bine și mai lăudat după acrivia canonică este să meargă la biserică acolo unde nu sunt pomeniți eretici, adică acolo unde preoții au trecut la întreruperea pomenirii.

9) Preotul nu poate să întrerupă pomenirea numelui unui alt oarecare Episcop, ci numai al propriului său Episcop pentru că îl pomenește numai pe el la sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie. Adică nu poate întrerupe pomenirea numelui unui alt Episcop, de care nu aparține bisericește, de vreme ce nu-l pomenește în realitate. Mitropolitul poate să întrerupă pomenirea numai a numelui Patriarhului sau Arhiepiscopului sau al propriului său Sinod, de care aparține. Episcopul poate să întrerupă pomenirea numai a numelui propriului Mitropolit. Preotul poate să întrerupă pomenirea numai a numelui propriului Mitropolit sau Episcop. Patriarhul sau Arhiepiscopul poate să întrerupă pomenirea numelui altui Patriarh sau Arhiepiscop, nepomenind numele lui în diptice.
Arhiepiscopii și Mitropoliții, care aparțin bisericește de Patriarhul Ecumenic și pomenesc pe fiecare Patriarh Ecumenic și pe Sfântul Sinod (ca de ex. arhiepiscopiile și mitropoliile din diaspora și Biserica din Creta) pot să întrerupă pomenirea numelui fiecărui Patriarh Ecumenic și al Sfântului Sinod. Preoții care slujesc în mitropolii, care aparțin bisericește de Patriarhul Ecumenic, unde Episcopii pomenesc pe fiecare Patriarh Ecumenic, pot să întrerupă pomenirea numelui propriului lor Mitropolit.
Același lucru este valabil, păzind proporțiile, și pentru Mitropoliți și preoții care aparțin de alte Patriarhii mai vechi sau mai noi.
Cât privește Biserica Greciei, fiecare Arhiepiscop poate să întrerupă pomenirea altui Patriarh sau a Arhiepiscopului, nepomenind numele lui în diptice. Mitropoliile așa-ziselor Ținuturi Noi, care, după cum este cunoscut, pomenesc pe fiecare Patriarh Ecumenic și Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, pot să întrerupă pomenirea fiecărui Patriarh Ecumenic și a Sfântului Sinod. Mitropoliții așa-zisei Grecii Vechi, care, după cum este cunoscut, pomenesc Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, pot să întrerupă pomenirea Sfântului Sinod. Preoții Arhiepiscopiei, care pomenesc pe fiecare Arhiepiscop, pot să întrerupă pomenirea numelui lui. Ceilalți preoți pot să întrerupă pomenirea numai a numelui propriului lor Mitropolit.

10) În situația în care preotul întrerupe pomenirea numelui propriului Episcop, nu va trebui, în situația lui, să pomenească pe alt Episcop sau Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Canonul 15 al Sinodului I-II nu spune nicăieri că cel ce încetează pomenirea Episcopului său se alipește de primul Episcop întâlnit. Cu mult mai mult nu spune că se alipește de Episcopi, împotriva cărora se ridică groaznic sfintele canoane. Clericul care oprește pomenirea propriului Episcop se mulțumește cu aceasta, se ferește să pomenească pe altcineva și așteaptă cu liniștea conștiinței judecata Sinodului. Aceasta și doar ea este noima canonului. [13]

11) Oprirea pomenirii propriului Episcop este ultima limită pe care o îngăduie sfintele canoane. Nu trebuie să înainteze mai departe clericul care îl aplică (adică la acceptarea pomenirii altor Episcopi), pentru că atunci aderă la schismă. Cât timp se mulțumește cu aceasta și continuă să aibă comuniune cu Biserica Locală și cu toate Bisericile Ortodoxe Locale, stă pe o temelie bisericească fermă. Trebuie să ia aminte numai să nu fie semnalat și alt pas. Cât timp se mulțumește cu aceasta și nu avansează spre renegarea propriului Episcop eretic, adică spre proclamarea că el este deja căzut, că este caterisit, că a fost lipsit de har, nu săvârșește Taine valide ș.a., nu este posibil să fie acuzat de protestantism. Canonul 15 al Sinodului I-II îngăduie indivizilor oprirea pomenirii înainte de o cercetare sinodală, nu ordonă, totuși, indivizilor judecata și condamnarea Episcopilor eretici. Acesta este lucru al Sinoadelor, nu al indivizilor. [14]

12) La sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie, în locul cererii «Pentru Arhiepiscopul nostru…», trebuie să spună: «Pentru toți episcopii ortodocși, Domnului să ne rugăm». Ecfonisul de la dumnezeiasca Liturghie, «Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău», trebuie să fie spus după cum urmează: «Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe toți episcopii (toată episcopimea) ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău». Adică este înlocuit «Pentru Arhiepiscopul nostru…» cu «Pentru toți episcopii ortodocși…». În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de Florina [15], Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973. [16]
Cuvintele «Între cei dintâi pomenește, Doamne… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău», după cum observă fericitul P. Epifanie Teodoropulos, nu au înțelesul confirmării tuturor acestora; exprimă o urare, Domnul să-i dăruiască episcopului sau Patriarhului pace, sănătate trupească, cinstire, sănătate duhovnicească, îndelungare de zile și corectitudinea cuvântului adevărului Domnului, adică învățătura ortodoxă întru toate. Cuvântul «dăruiește-l» este la optativ (imperativ-optativ n.tr.), cu terminația –αι; nu spunem că învață drept cuvântul adevărului, ci rugăm pe Dumnezeu ca să învețe drept. Ne rugăm să învețe drept cuvântul adevărului. Prin urmare, nu-l prezentăm pe Episcop că învață drept cuvântul adevărului, ci, la alte două situații, îi prezentăm pe Episcopi ca fiind învățători drepți: a) când iese și spune Episcopul la Vohodul Mare: «Pe Patriarhul nostru (cutare) sau pe Sfântul Sinod al celor ce învață drept cuvântul adevărului» și b) când rostește preotul cererea «Pentru Arhiepiscopul nostru (cutare)…».
Este cutremurător și imbatabil argumentul Părinților aghioriți din epistola pe care au trimis-o împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul, care, după unirea mincinoasă de la Lyon (1273), îi silea să pomenească la Liturghie numele papei. Răspunzând la această solicitare, obiectează: «Cum este posibil, deși Sfânta Scriptură ne recomandă nici să nu dăm binețe ereticilor pe cale, nici să-i primim în propriile case, ca noi să-i introducem în biserici când Fiul lui Dumnezeu Se jertfește și Se junghie fără jertfire pe masa înfricoșătoare și tainică? Numai din iad ar putea să purceadă un glas care să-l pomenească pe papa, vrăjmașul lui Dumnezeu. Dacă simpla salutare a ereticilor ne face împărtășiți de erezie, cu cât mai mult reușește aceasta prin pomenirea lui rostită tare când săvârșesc ei dumnezeieștile și înfricoșătoarele Taine? Și, dacă Hristos, Care este pus pe Sfânta Masă, este Însuși Adevărul, cum va fi primită minciuna cea mare de a-l prezenta noi pe papa drept Patriarh ortodox cu ceilalți Patriarhi ortodocși? La ceasul înfricoșătoarelor Taine vom juca teatru și vom prezenta inexistentul ca existent, erezia ca ortodoxie? Cum va suporta acestea sufletul ortodox și nu va întrerupe comuniunea cu cei care pomenesc și nu-i va considera drept exploatatori și profitori ai celor dumnezeiești?» [17] Și Părinții aghioriți explică în acest punct din ce motiv pomenim numele arhiereului la dumnezeiasca Liturghie. Aceasta se întâmplă nu pentru că nu s-ar săvârși Taina fără pomenirea numelui arhiereului, după părerea greșită a unor contemporani, ci pentru a arăta «comuniunea deplină», identitatea credinței celui ce pomenește și a celui pomenit. Menționează îndeosebi explicarea dumnezeieștii Liturghii a lui Teodor al Andidelor, conform căreia slujitorul menționează numele arhiereului pentru a arăta că face ascultare de superiorul său, că are aceeași credință cu el și că este succesor al dumnezeieștilor Taine. [18]

13) Conform canonului 15 al Sinodului I-II, preotul care întrerupe pomenirea numelui propriului Episcop nu trebuie să fie învinuit drept schismatic și vinovat de schismă în Biserică, nici că este în afara Bisericii. Dimpotrivă, este vrednic de laudă pentru că salvează Biserica de schismă. Să audă aceasta și să pună bine în creierul lor Episcopii ecumeniști care acuză pe cei ce au întrerupt corect pomenirea propriului Episcop că sunt schismatici și vinovați de schismă.

14) Preotul care aplică întreruperea pomenirii numelui propriului Episcop nu va trebui să accepte sancțiunile și epitimiile (destituirea, alungarea din biserică, interzicerea săvârșirii dumnezeieștii Liturghii, lipsirea de salariu, tribunalele episcopale și sinodale, caterisirea), care sigur, dar necanonic vor fi impuse din partea Episcopului și a Sinodului, ci va continua să săvârșească dumnezeiasca Liturghie chiar și într-o casă sau sală, de vreme ce-i va fi interzisă folosirea bisericii.

15) Afirmația că Sfintele Taine și dumnezeiasca Liturghie sunt nevalide la preoții care au trecut la aplicarea corectă a întreruperii pomenirii numelui propriului Arhiereu nu stă în picioare.

16) Etalonul și izvorul întreruperii pomenirii numelor Episcopilor eretici sunt sfinții și purtătorii de Dumnezeu Părinți ai noștri, precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Teodor Studitul, Părinții aghioriți din vremea Patriarhului Ecumenic latinofron Ioan Vekos, Sf. Grigorie Palama, Cuviosul Iosif Vrienie, Sf. Marcu Evghenicul [19] și Părinții aghioriți din vremea Patriarhului Ecumenic mason și mare ecumenist Atenagora. Din toate aceste exemple, ne vom opri numai asupra a trei dintre ele. La exemplul Sfântului Grigorie Palama, al Sfântului Paisie Aghioritul și al Părinților aghioriți din vremea lui Atenagora și al celor trei Mitropoliți ai Bisericii Greciei, Augustin Candiotis de Florina, Ambrozie de Elefteropoli și Pavel de Paramithia.

Sfântul Grigorie Palama și întreruperea pomenirii

Sfântul Grigorie Palama a întrerupt pomenirea Patriarhului Ioan Caleca înainte de o judecată sinodală pe motivul cugetărilor lui eretice. Ne încredințează de aceasta însuși Caleca în textul scurt al Afurisirii, pe care l-a emis împotriva Sfântului Grigorie și a celor de un cuget cu el «pentru că au cutezat să întrerupă pomenirea mea necanonic și fără judecată». Numai Caleca semnează afurisirea: «Ioan, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic». După Profesorul P. Hristu, Afurisirea «a fost expusă numai de Patriarh, care se considera pe sine delegat pentru aceasta de Sinoadele închise întrunite în 1342 și 1343, care au condamnat opera lui Palama, dar și pe el însuși probabil pentru presupunerea persistenței în starea lui». După aceea Afurisirea a fost semnată și de alții. [20] Merită să fie subliniat iarăși faptul că, în legătură cu actualitatea bisericească de astăzi, când a întrerupt Sfântul Grigorie pomenirea Patriarhului, acesta (Patriarhul) nu fusese condamnat de un Sinod, iar Sfântul Grigorie nu era Episcop, ci un simplu ieromonah din Sfântul Munte. Și, de asemenea, foarte important pentru cele de astăzi: aceste sancțiuni, care au fost aruncate de o «Biserică» oficială eretică nu le-a respectat, ci a continuat să liturghisească pe ascuns, după cum rezultă din Enciclica pe care a trimis-o Caleca pliromei Bisericii, informând-o despre învățăturile chipurile hulitoare și despre neînduplecarea Sfântului Grigorie: «Palama, căpetenia și patronul acestor hule, alegând aceleași lucruri după asocierea lui (căci nu a cedat la poziția lui, nici nu a abandonat pălăvrăgeala lui irațională), să fie scos din Biserica lui Dumnezeu și din preoție, după cum relatează în privința lui consemnările însemnate de Patriarhul de atunci al împărătesei cetăților și de cel al cetății păzite de Dumnezeu Antiohia și de arhiereii din fiecare cetate care sunt prezenți acum aici și de cei statorniciți în cetățile alocate lor. Să fie astfel reținerea și nelucrarea, deși, socotind drept nimic reținerea, se țin de preoție, aducând cu îndrăzneală jertfele tainice în ascuns.» [21]

Cuviosul Paisie și întreruperea pomenirii

Cuviosul Paisie a scris două Epistole împreună cu alți doi ieromonahi când locuia la Sfânta M-re Stavronichita din Sfântul Munte. Prima în 21-11-1968 și a doua în 23-1-1969.
În a doua epistolă, Cuviosul Paisie vorbește, printre altele, și de dezastruosul pericol al ruperii de Biserică și al întemeierii propriei Biserici din cauza deschiderii unioniste, după cum au făcut schismaticii A.C.O. (adevărații creștini ortodocși) în 1924, zelotiști ai vechiului calendar. Deci spune: «Vedem în vremurile noastre că mulți fii credincioși ai Bisericii noastre, monahi și laici, s-au rupt, din păcate, de ea din cauza unioniștilor. Părerea mea este că nu este deloc bine să ne despărțim de Biserică de fiecare dată când greșește Patriarhul, ci fiecare are datoria să lupte în felul lui din interior, aproape de Maica Biserică. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te rupe și a-ți crea propria Biserică și a continua să vorbești batjocoritor la adresa Patriarhului, aceasta, cred eu, este absurd. Dacă ne despărțim după prima și a doua deviere la răstimpuri ale Patriarhilor și ne facem propriile noastre Biserici – Dumnezeu să ne păzească! – îi vom depăși chiar și pe protestanți. Ușor se desparte cineva și greu se întoarce. Din nefericire, avem multe «Biserici» în epoca noastră. Au fost create fie de grupuri mari, fie chiar și de un singur individ…». Și încheie Cuviosul Paisie această a doua epistolă după cum urmează: «Să ne dorim să dea Dumnezeu luminarea Lui nouă tuturor și Patriarhului nostru Atenagora pentru ca să se facă întâi unirea «Bisericilor», să se realizeze liniștirea în sânul pliromei ortodoxe scandalizate, pace între Bisericile Ortodoxe ale Răsăritului și după aceea să se facă o reflecție în ce privește unirea cu celelalte «Confesiuni» dacă și în măsura în care doresc sincer să îmbrățișeze dogma ortodoxă.» [22]
Totuși, în final, Cuviosul Paisie a reclamat și a impus întreruperea pomenirii patriarhale și Sfintei Mănăstiri Stavronichita. Această poziție și stare a respectat-o Sfântul în pofida faptului că în epistola sa de mai sus nu susținea la începutul anului 1969 întreruperea pomenirii patriarhale, ci lupta ortodoxă în Biserică pentru ca să nu se extindă schismele de acum zelotiste. În acest punct dăm încredințare că niciodată Cuviosul Paisie nu a susținut opiniile eretice și hulitoare că chipurile Sfintele Taine sunt «nevalide» fără pomenirea episcopului, mai ales când Episcopul propovăduiește o erezie «cu capul descoperit». Dimpotrivă, cunoștea litera și duhul sfintelor canoane, precum 31 apostolic și mai ales 15 al Sinodului I-II din vremea Sfântului Fotie cel Mare. După cum cunoștea încă și tezele, pozițiile și faptele marilor Sfinți Părinți împotriva ereticilor. Foarte corect au procedat atât Cuviosul Paisie, cât și ceilalți Părinți aghioriți și au întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic Atenagora trei ani între 1970-1973. Au avut drept ghid Sinoadele antipapistașe, Sinodul VIII Ecumenic de sub Fotie cel Mare și Sinodul IX Ecumenic de sub Sfântul Grigorie Palama, și pe atâția Părinți. În afară de aghioriți, au întrerupt atunci pomenirea patriarhală și trei Mitropoliți ai Bisericii Greciei: Augustin al Florinei, Ambrozie de Elefteropole și Pavel de Paramithia. Este important că nimeni din cei care au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora nu s-au desprins nici de Patriarhia Ecumenică, nici de Biserica Greciei, nici nu au impus întreruperea pomenirii Patriarhilor altor Episcopi, osândindu-i ca eretici, nici nu au întrerupt comuniunea bisericească.

Părinții Aghioriți și întreruperea pomenirii

Este cunoscută tuturor perioada istoriei bisericești din anii 1970-1973, în care Sfintele Mănăstiri din Sfântul Munte, schiturile și chiliile, cu opinia simpatizantă și îndemnătoare a Sfântului Bătrân Paisie Aghioritul, [23] și trei Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, fericiții Augustin Candiotis al Florinei, Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, au cutezat și au trecut la întreruperea pomenirii numelui masonului și marelui Patriarh Ecumenic Atenagora, care a trecut la ridicarea necanonică a anatemelor din 1965, s-a întâlnit cu ereziarhul Papă Paul al VI-lea la Ierusalim și, per ansamblu, a menținut o poziție filopapistașă. În cei trei ani menționați, cei ce au întrerupt pomenirea lui Atenagora și-au continuat viața liturgică fără să pomenească numele Patriarhului Atenagora în afară numai de al Sfântului nostru Sinod.

Ambrozie al Elefteropolei și întreruperea pomenirii

Să vedem ce scrie telegrama istorică a Mitropolitului Ambrozie al Elefteropolei despre Întreruperea Pomenirii lui Atenagora. Deci scrie către Sinod. Sinodul nu a cutezat să pedepsească pe cei trei Arhierei, care au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora și pomeneau numai Sfântul Sinod. Semnalăm aceasta pentru că astăzi ecumeniștii înfricoșează pe clerici că, dacă întrerup pomenirea lor, îi vor caterisi, că vor fi schismatici, că îi vor izgoni. De ce nu i-au caterisit și pe ei atunci? Pentru că nu există temei canonic, nu există bază canonică și trebuie să găsească alte acuzații ireale ca să-i caterisească pe cei ce nu pomenesc. De aceea nu i-au caterisit atunci pe cei trei Arhierei și pe toți aghioriții care au întrerupt pomenirea. Să vedem, deci, telegrama PS Ambrozie!
«Către Sinod.
Am citit cu amărăciune declarațiile hulitoare ale Patriarhului Ecumenic Atenagora inserate în ziarul de amiază din Atena, prin care au fost zgâlțâite temeliile credinței creștin-ortodoxe. Asaltul asupra Ortodoxiei a existat în toate modurile de expresie premeditat și conspirativ și exact în prima săptămână dinainte de prima Duminică din Post, în care mulțimea ortodocșilor prăznuiesc triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor.
Fanarul, care constituia până mai alaltăieri meterezul slăvit al luptelor neîncetate pentru Ortodoxie, conducătorii căruia s-au luptat cu vigoare și au jertfit pentru Ortodoxia întru tot cinstită, astăzi s-a oștit să o lovească de moarte prin capul ei, Patriarhul Ecumenic, și prin niscaiva clerici de un cuget cu el.
Cât s-a mobilizat figura de primă mărime, după exprimarea patriarhală, Mitropolitul Meliton de Calcedon, glasul Fanarului – după Patriarh – asemenea cu care nu are pe alții Fanarul și de care se va fi uimit sigur în Duminica lăsatului sec de brânză [Patriarhul], când l-a ascultat cu plăcere vorbind din Atena despre vânturi și ape, despre transformarea Bisericii, despre carnaval, dar (auzi-auzi) și despre fățărnicie.
Totuși, prin ce a cutezat Mitropolitul Meliton să înfiereze pe fățarnici și fățărnicia, când el însuși chiar și în ceasul dumnezeieștii slujbe, folosind mii de finețuri (aticisme) vocale fățarnice și prin gesturi și felurite mișcări ale trupului, minimal de sobre și cuviincioase, după mărturiile celor ce au ascultat și au văzut, care aparțin nu slujitorilor Celui Preaînalt, ci actorilor și mimilor, a reușit să convingă pe toți că dispune de talantul remarcabil al aptitudinii și artei fățărniciei.
Deci, după aceea, când răbdarea mea a fost extenuată de declarațiile publice ale Patriarhului, prin care acesta se face fără ezitare un aderent al ereziei, și nu mai există margine a așteptării pe mai departe, am oprit de astăzi POMENIREA LUI prin aplicarea canonului 15 al Sinodului I-II.
În rest, vom pomeni Sfântul nostru Sinod, reiau cu precauție pomenirea lui îndată ce el dezaprobă sau dezminte declarațiile sale neortodoxe, potrivit cărora și ereziile de inspirație satanică ale primatului și infailibilității, care destabilizează credința ortodoxă, constituie simple obiceiuri bisericești și diferențe neimportante.
Astăzi (1970) Ortodoxia întreagă onorează pomenirea Sfântului Grigorie Palama, ieri a prăz-nuit pomenirea sfântă a marelui Fotie (6 feb.), a sărbătorit pe Sf. Marcu Evghenicul (19 ian.).
Dacă ne alăturăm cugetărilor neortodoxe ale Patriarhului Atenagora, ar trebui să șteargă imediat din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe nu numai numele Sfinților plecați, ci și ale tuturor Martirilor care s-au luptat și au fost omorâți pentru Ortodoxie de-a lungul veacurilor.
Mă întristez profund pentru poziția exigentă pe care au luat-o împotriva chestiunii serioase care s-a ivit.
Conștiința mea arhierească mă obligă să nu tac mai departe. Este vremea să fie înălțate gardurile tari și de netrecut împotriva despotismului papist și a proiectelor lui expansioniste, al căror slujitor smerit s-a arătat – din păcate – Patriarhul Ecumenic și ecumeniștii cei împreună cu el neputincioși față de credința ortodoxă.
Credem că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei nu numai că va înțelege decizia mea, la care mă conduce imperativul conștiinței mele, ci va și aplica împotriva Patriarhului deraiat dogmatic ceea ce recomandă și poruncesc sfintele canoane».

Augustin al Florinei și întreruperea pomenirii

Mitropolitul Augustin Candiotis de Florina a întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora după Mitropolitul Ambrozie de Elefteropole. În unele concluzii din declarațiile respective spune:
«Abia ajuns episcop, anumiți vechi-calendariști m-au acuzat că nu am oprit pomenirea Patriarhului Atenagora, care nu învață drept cuvântul adevărului și nu l-am dezavuat ca eretic. Patriahul Atenagora a procedat la fapte care l-au dus departe de cugetul ortodox. Mi-au cerut, deci, să-l proclam eretic pentru acestea, să-l șterg din diptice și să opresc pomenirea lui. Le-am răspuns că anumite fapte ale Patriarhului erau încălcări ale sfintelor canoane, care, dacă se dovedesc adevărate, atrag caterisirea. Dar cine-i va impune caterisirea? Forul competent pentru clerici este Sinodul și, pentru Patriarhul Ecumenic, este Sinodul Patriarhiei. Dar, din păcate, nu a fost pus înaintea lui și, astfel, a rămas pe scaun.
După cum spunea pururea pomenitul fost Mitropolit Hrisostom Cavuridis de Florina, Arhiepiscopul vechi-calendariștilor, caterisirea și afurisirea se deosebesc în «potență» și în «lucrare». Clericul care este în afara Ortodoxiei, până când este judecat de Sinod, poate să fie considerat caterisit în potență; este numit caterisit în lucrare numai după judecata sinodală. Acestea sunt valabile pentru faptele necanonice ale Patriarhului. Pentru încălcările sfintelor canoane a fost considerat caterisit «în potență», totuși nu a fost și «în lucrare». Însă au existat și fapte ale lui care au atins dogmele. Și, în această situație, de vreme ce propovăduiește învățături neortodoxe «cu capul descoperit», nu se cere anterior o decizie de caterisire din partea unei instanțe sinodale competente. Caterisirea survine automat după canonul 15 al Sinodului I-II, pe care l-am pomenit și eu ca predicator și l-am cerut de la Arhiereii din Grecia de N să-l aplice și să întrerupă comuniunea cu Patriarhul Ecumenic. Acum de ce, m-au întrebat, când ați devenit Episcop al Greciei de Nord, nu aplicați înșivă canonul și nu întrerupeți raportul duhovnicesc cu Patriarhul?
Răspuns: Continui să cred ceea ce credeam cândva. Totuși încă nu aplic canonul acesta nu pentru că mă tem; deja mi-am primejduit scaunul în revoltă pentru aplicarea sfintelor canoane. Dar, deși am luat decizia să-l aplic, tremur și amețesc în fața răspunderii înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor pentru o faptă care ar avea caracter de zguduire în Biserica Ortodoxă. Cercetez, deci, și mă chinui mai profund și aștept încredințarea conștiinței mele, care să mă convingă cu vigoare că s-a apropiat ceasul. Urmăresc cu atenție și agonie evoluția situației. Văd că și alți arhierei din Biserica Greciei se neliniștesc și se întreabă: Încotro mergem? Vremurile noastre poartă ceva înfricoșător. Îmi pregătesc continuu sufletul, turma mea, precum și sufletele iubiților cititori pentru ceasul hotărâtor al Ortodoxiei. Fie ca Domnul să întoarcă de la noi paharul amar! Fie să nu se spargă unitatea Ortodoxiei. În tot cazul, totuși, când și cum voi aplica acest canon nu-mi vor indica persoane iresponsabile, ci conștiința mea, care aude și glasul acelui popor care s-a luptat împreună cu mine în zilele aspre de încercare».
În final, totuși, am făcut oprirea puțin mai încet, câteva luni după aceasta.
«Aplaud (martie ΄70) fapta Mitropolitului Ambrozie de Elefteropole, care a oprit pomenirea Patriarhului Atenagora din cauza declarațiilor mai noi ale lui despre Potirul comun, primat, infailibilitate și Filioque. Oprirea s-a prelungit în orice caz. Și alți ierarhi se pregătesc să fie mărturisitori. Situația se agravează. Sminteala prinde proporții. Prestigiul Patriarhului se prăbușește. Se apropie o scindare groaznică a unității lumii ortodoxe; va urma un dezastru duhovnicesc.
Iată consecințele dialogului pe care l-au început papa și Patriarhul! Dialogul este o cursă rea a papismului pentru ca să fie dizolvată Ortodoxia. Sinodul Permanent, după cum au remarcat și alții, nu poate să facă față situației. Este nevoie să fie convocat Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei, care, în problema aceasta capitală, sunt sigur că va înfiera cu o unitate minunată abaterile de la principiile Ortodoxiei și va adresa o proclamație către toată lumea ortodoxă, care este decepționată de faptele necanonice și neortodoxe ale Patriarhului Ecumenic. Poate că Patriarhul se va dezmetici înaintea primejdiei condamnării lui de tot Sinodul Ierarhiei.
Sinodul Permanent, imediat după publicarea declarațiilor înfricoșătoare ale Patriarhului despre primat, infailibilitatea papei și Filioque, ar trebui să se convoace într-o adunare extraordinară să adreseze întrebarea Patriarhului dacă sunt sau nu exacte declarațiile și să liniștească poporul ortodox. Ierarhii care au mărturisit sau chiar au oprit pomenirea nu numai că sunt scutiți de răspundere, dar sunt și vrednici de laudă pentru că au explicat corect canonul 15 al Sinodului I-II. A fost creată o problemă serioasă de credință și de judecată a conștiinței ortodoxe, la care numai Sinodul Ierarhiei poate să-i facă față. Cine este eventual potrivnic ierarhilor care protestează față de glasurile necredincioșilor, ateilor, spiritualiștilor, masonilor, care sunt reci și indiferenți și aparțin numai civil de Biserica Ortodoxă, trebuie să-l disprețuim ca pe niște lătrături de cățeluși, după cum învață pururea pomeniții combatanți din primele linii ai Ortodoxiei. Să ascultăm pe fiii credincioși ai Ortodoxiei, care-și întorc impacientați ochii din fiecare punct al Greciei spre păstori, căutând o protejare robustă a bunei credințe strămoșești».
După întreruperea pomenirii Patriarhului (febr. 1973).
«Ne acuză că nu respectăm Patriarhia pentru că am întrerupt pomenirea numelui Patriarhului cu totul arbitrar. Nu, nedreptățesc adevărul când spun «cu totul arbitrar». Adevărul este cu totul dimpotrivă. Dacă deschideți Pidalionul și studiați canonul 15 al Sinodului I-II, atunci veți vedea că nu «cu totul arbitrar», ci «cu totul canonic» am întrerupt pomenirea Patriarhului. Am întrerupt-o după ce au fost proclamate «cu capul descoperit» la scară mondială declarațiile lui înfricoșătoare despre primatul și infailibilitatea papei, despre Filioque etc., învățături neortodoxe care au fost condamnate de o mulțime de Sinoade. Iar noi, cei trei Mitropoliți ai Greciei de Nord, care cu durere în suflet au trecut la întreruperea pomenirii Patriarhului, am arătat printr-un document către Sfântul Sinod că, dacă Patriarhul a dezmințit declarațiile respective, vom relua pomenirea. Însă, din păcate, acela a persistat în concepțiile lui rătăcite. Iar faptul că Sfântul Sinod, cu toate presiunile pe care le-a primit, nu a trecut la impunerea unor sancțiuni împotriva noastră arată că în profunzime a recunoscut corectitudinea faptei noastre. Iar fapta noastră a făcut un mare serviciu Patriarhiei, pentru că există o frână pentru Patriarh, care se silea ca din tun spre o unire nepotrivită cu papistașii».

17) Combaterea panereziei ecumenismului se face deja prin informarea clerului și poporului despre marea ciuntire a credinței ortodoxe, care s-a produs la Pseudo-Sinodul din Colimbari, prin scrierea de cărți, texte și articole antiecumeniste, prin revizuirea severă, prin contestarea teoriilor rătăcite și prin congrese și manifestări teologice.

18) La punctul 22 din textul «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine» de la Pseudo-Sinodul din Creta este scris: «Biserica Ortodoxă consideră că trebuie condamnată orice rupere a unității Bisericii de către indivizi și grupări sub pretextul păstrării sau chipurile apărării adevăratei Ortodoxii». Este evident aici efortul impunerii de prigoniri, caterisiri și afurisiri a celor ce reacționează față de Pseudo-Sinodul din Creta din partea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. În această situație sigură de prigoniri din partea Bisericii administrative oficiale a celor ce au întrerupt pomenirea numelor Episcopilor ecumeniști, ar trebui să se facă cunoscut și lămurit faptul că Biserica Ortodoxă se va păstra și va subzista numai în cei care au întrerupt pomenirea numelor Arhiereilor ecumeniști, și nu în Biserica administrativă oficială, care se va fi făcut eretică și ecumenistă prin acceptarea ecumenismului prin Pseudo-Sinodul din Creta.

19) Clericii ecumeniști, care sunt în afara Ortodoxiei, până când vor fi judecați de un Sinod, pot fi considerați caterisiți în potență. Caterisiți în fapt (lucrare) vor fi făcuți numai după judecata sinodală. Sfântul Nicodim Aghioritul spune că sfintele canoane poruncesc Sinodului Episcopilor în viață să-i caterisească pe preoți sau să-i afurisească sau să-i anatemizeze pe laicii care nu respectă canoanele. Dacă Sinodul nu acționează efectiv caterisirea acestor preoți sau afurisirea sau anatematizarea laicilor, atunci acești preoți și laici nu sunt caterisiți de fapt, nici afurisiți sau anatematizați. Totuși este inculpat în această viață spre caterisire și spre afurisire sau anatematizare, iar pentru Judecata finală este inculpat la dumnezeiescul Scaun de judecată. [24] Mitropolitul Augustin Candiotis de Florina [25], un Ierarh aprins și înfocat, care a întrerupt pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic Atenagora, mare ecumenist și mason, la dumnezeiasca Liturghie trei ani 1970-1973, completând cele de mai sus, a spus că acestea intră în vigoare numai pentru faptele necanonice ale clericilor. Adică pentru încălcările sfintelor canoane sunt considerați caterisiți în potență, totuși nu sunt și în fapt. Dar există și fapte ale clericilor care ating dogmele. În această situație, deoarece clericul propovăduiește «cu capul descoperit» învățături neortodoxe, nu se cere o decizie anterioară de caterisire din partea unui tribunal sinodal competent. [26]

20) Cei ce nu pomenesc taie pomenirea și comuniunea bisericească numai cu Episcopul eretic. Nu opresc, totuși, comuniunea bisericească nici cu Biserica Locală de care aparțin, nici, cu mult mai mult, cu întreaga Biserică Sobornicească Ortodoxă.

21) Fericitul Arhim. Epifanie Teodoropulos povățuiește: «Cel ce pomenește să nu disprețuiască pe cel ce nu pomenește și cel ce nu pomenește să nu judece pe cel ce pomenește». Adică clericul care pomenește să nu disprețuiască pe clericul care nu pomenește și clericul care nu pomenește să nu judece pe clericul care pomenește.

22) Între pomenitori și nepomenitori trebuie să existe comuniune bisericească, este suficient ca cei ce pomenesc să pomenească un Episcop ortodox în privința cugetării, să fie împotriva panereziei ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios, să fie ostil Pseudo-Sinodului tâlhăresc, eretic și ecumenist din Creta și apărător al corectei aplicări a dreptului canonic de îngrădire. Este inexactă teoria lipsei de comuniune între pomenitori și nepomenitori. Nu trebuie să fie evitată comuniunea dintre confrați și împreună-luptători.

23) Întreruperea pomenirii este ultima limită, ultimul protest, ultimul mijloc pentru a contracara un cleric de la erezie. Totuși nu este un scop în sine, nici scopul ultim. Scopul ultim, chiar și al acestei îngrădiri, este convocarea unui Sinod Panortodox, care va condamna și va proclama panerezia ecumenismului și Pseudo-Sinodul din Creta.

24) Din toate cele pe care le-am prezentat până acum, canoane, învățături și pilde ale Sfinților, se desprinde o singură concluzie: Că este vrednic de laudă faptul de a întrerupe fiecare cleric credincios comuniunea bisericească și pomenirea Episcopului său când el propovăduiește public o erezie sau vreun fel de religiozitate nouă, precum se întâmplă astăzi din păcate; și nu să aștepte, după cum susțin ecumeniștii, condamnarea lui «de totalitatea episcopilor Bisericii».
Poate se întreabă cineva: Dacă astfel stau lucrurile, ce sens au Sinoadele Bisericii? Răspundem: Noi, ca fii credincioși ai Bisericii noastre, prin toate acestea pe care le scriem, nu avem deloc intenția de a contesta instituția sinodală a Bisericii. Scopul nostru este să demonstrăm dreptul clericilor de a întrerupe pomenirea și comuniunea cu Episcopul, Mitropolitul sau Patriarhul lor, care propovăduiește public o învățătură care este contrară Ortodoxiei și nu, repetăm, de a contesta instituția sinodală. Să nu fie!
Clericilor inferiori le este oferit numai acest drept și nimic mai mult. Ține mai mult de competența corpului episcopal, care se adună în Sinod, să ia măsurile indicate împotriva celor ce vorbesc lucruri denaturate. Adică să-l cheme la disculpare, să-l povățuiască, să-i dea timp de pocăință, să-l facă nelucrător, să-l caterisească și să-l anatematizeze, dacă nu se pocăiește și nu-și reneagă opiniile sale rătăcite. Totodată, și să informeze toată pliroma Bisericii ca să fugă de el ca de un «păgân și vameș», după porunca Domnului, ca de un purtător de boală molipsitoare duhovnicească mortală. Toate acestea sunt competențe ale sinoadelor episcopale, și nu ale clericilor inferiori.

25) Singurii clerici care au aplicat corect întreruperea pomenirii în spațiul grecesc sunt Profesorul emerit de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Preacucernicul Protoprezbiter Theodor Zisis, Preacucernicul Protoprezbiter Nicolae Manolis, ambii clerici din Mitropolia de Tesalonic, și Preacucernicul Protoprezbiter Fotie Vezinias, cleric al Mitropoliei de Lancada, Liti și Rentina.

26) În privința schismaticilor zelotiști vechi-calendariști sunt în vigoare cele ce ni le-a zis mai sus Cuviosul Paisie Aghioritul. Ei au întrerupt pomenirea Patriarhului, au făcut schismă și și-au făcut propriile lor «Biserici»-fracțiuni, depășind până și pe protestanți, și continuă să vorbească, să batjocorească pe toți, lucru absurd.
Șeful așa-zișilor «îngrădiți», P. Eftimie Trikaminas, a fost caterisit în 2007, în vremea Arhiepiscopului Hristodul de Atena și a toată Grecia, de Tribunalul Sinodal de gradul doi al Bisericii Greciei deoarece la început s-a îngrădit de Episcopul lui local, PS Mitropolit Ignatie de Larisa și Tirnava nu pe tema ecumenismului, ci pe teme de dreptate și rânduială canonică, adică din cauză că nu recunoștea și nu pomenea pe Mitropolitul de Larisa, care a fost ales, deși Mitropolitul canonic și legal Teologos al Larisei se afla în viață, lucru care constituia o situație de preluare adulteră a unui scaund mitropolitan. Deși a primit caterisirea de mulți ani, deodată, în ultimii 3-4 ani, găsind ca pretext ecumenismul multor episcopi și arătând o față antiecumenistă, a început să liturghisească de la sine, fără să fi fost ridicată caterisirea și să primească dispensă canonică, într-o Mănăstire vechi-calendaristă a Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu în Staghiata din Volos și în propria bisericuță a Sfântului Marcu al Efesului în Biserica din Tesalonic, care aparține de un «îngrădit» la fel, Odisea Tsoloiani, cu care a ajuns în ultimul timp la o ruptură. Pentru ca P. Eftimie să fie acoperit de un Episcop, a alergat, deși este cleric al Bisericii din Grecia, la PS ex-Mitropolit Artemie de Raska și Prizreni, caterisit pe nedrept și îngrădit de Biserica Sârbă, cu care a slujit de câteva ori. PS Artemie i-a dat permisiunea, printr-un act oficial al lui, să liturghisească și să pomenească: «Pentru toți episcopii ortodocși». Dincolo de orice exercițiu serios critic sunt și sfaturile P. Eftimie către îngrădiți să nu aibă comuniune și să nu se împărtășească în Biserica Greciei deoarece este ecumenistă și Tainele ei sunt nevalide. Deci, în timp ce revendică exclusivitatea validității Tainei dumnezeieștii Euharistii și a dumnezeieștii Împărtășanii numai pentru propria lui Liturghie îngrădită și numai din mâinele lui îngrădite, cu toate acestea îngăduie acoliților săi să participe și să săvârșească restul Tainelor în bisericile din Biserica grecească. Să ne mirăm de canonicitatea și eclesiologia «îngrădiților»!
La fel, P. Eftimie a scris: «Oricum, este preferabil să aparțină cineva de schisme și fracțiuni (desigur, dacă în interiorul lor nu își găsesc sălaș opinii eretice) decât de Episcopi eretici, pentru că erezia, conform Părinților, te desparte imediat de Dumnezeu.» [27]
Gruparea de mai sus a așa-numiților «îngrădiți» are teze greșite despre îngrădire și poziții schismatice și zelotiste. Primesc 1) obligativitatea canonului 15 de la Sinodul I-II, 2) teoria vaselor comunicante, 3) teoria întinării Tainelor pe motivul pomenirii, 4) consideră că Tainele pe care le săvârșesc pomenitorii sunt nevalide, 5) că pomenitorii nu au har, preoție, Taine, 6) au ca scop în sine întreruperea pomenirii, 7) acuză, judecă și defaimă pe pomenitori, chiar și pe cei ce nu pomenesc, care nu urmează propria lor îngrădire, 8) au întrerupt comuniunea bisericească, adică se găsesc în lipsă de comuniune (excomunicare) cu toată Biserica Ortodoxă și cu toți Episcopii ortodocși, pe care-i consideră eretici și ecumeniști deoarece nu au trecut la întreruperea pomenirii, 9) se consideră pe ei salvatori ai Bisericii și că la ei și numai la ei se mai păstrează Biserica, 10) se apropie de zelotiștii vechi-calendariști ca să se unească într-o grupare mai mare, 11) contestă însă și pe unii Sfinți ai Bisericii noastre, care nu au trecut la întreruperea pomenirii sau care au trecut și apoi au revenit, 12) slujesc împreună cu cei caterisiți și 13) înfruntă situația bisericească actuală, când nu s-a convocat până astăzi un Sinod Panortodox care să condamne ecumenismul și Pseudo-Sinodul, cu criterii care trebuie să aibă tărie după convocarea unui astfel de Sinod. Unele sunt criteriile înainte de convocarea unui Sinod și altele după el.
Deoarece gruparea de mai sus, care aplică inexact îngrădirea, a câștigat în ultimii ani un mare sprijin, de aceea și îngrădirea canonică este identificată, din păcate, cu îngrădirea greșită a acestei grupări și de aceea mulți consideră îngrădirea drept ceva rău, respingător, nenorocit și ca o schismă. În parte au dreptate, pentru că într-adevăr îngrădirea greșită are teorii inexacte și schismatice, poziții zelotiste. Totuși, conform cu cele dezvoltate mai sus, este foarte evidentă diferența dintre aplicarea corectă și cea greșită a îngrădirii.
Trebuie să se facă absolut deosebirea indispensabilă dintre întreruperea pomenirii corectă canonic și patristică pornind de la condițiile prealabile pe care le-am menționat anterior și îngrădirea greșită zelotistă, fără să întrunească condițiile prealabile canonice indispensabile, pe care le aplică destule grupări de clerici. Cea din urmă, din păcate, nu poate să fie acceptată, diminuează și păgubește lupta pentru îngrădirea canonică și se termină în stări schismatice, cu rezultatul că este persiflată îngrădirea și cei care o aplică corect și canonic.

Precizare indispensabilă

Dacă ar întreba cineva micimea noastră de ce nu am trecut la întreruperea pomenirii numelui Preasfințitului Mitropolit Serafim de Pireu, i-am răspunde următoarele: Nu trecem la întrerupera pomenirii Episcopului nostru pentru că noi considerăm că în situația lui nu sunt întrunite motivele și normele neapărate pe care le pune canonul 15 al Sinodului I-II pentru întreruperea pomenirii. Și normele acestea necesare sunt să propovăduiască continuu și fără pocăință, cu capul descoperit, public, cu îndrăzneală, fără să roșească și fără rușine în biserici o erezie care este sancționată de Sfintele Sinoade sau de Părinți. Acest lucru – slavă lui Dumnezeu – nu l-a făcut Preasfințitul Mitropolit al Pireului. Dimpotrivă, cum este cunoscut, este ortodox în privința cugetării, și nu eretic. Este potrivnic și luptător împotriva panereziei ecumenismului sincretist intercreștin și interreligios și a Pseudo-Sinodului din Creta, la care nu a participat, nici nu a semnat textele lui antiecumeniste. Prin fapte, cuvinte și scrieri, s-a opus Masoneriei și sionismului internațional înfricoșător. De pomină și istorice sunt epistolele lui către ereziarhul papă Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Pseudo-Patriarhul monofizit-copt Teodor, președintele Turciei Erdogan. A organizat mai multe adunări și ședințe teologice și științifice. Preasfințitul Mitropolit al Pireului, ca Mitropolit al Mitropoliei Pireului, care aparține de Biserica Autocefală a Greciei și de așa-zisele Ținuturi Vechi, când liturghisește, nu pomenește nici o persoană concretă, ci Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, spunând: «…pe Sfântul nostru Sinod…». Atunci nicidecum nu e valabil ceea ce i se impută, adică faptul că este eretic și contaminat, deoarece chipurile pomenește ecumeniști. Prin urmare, nu sunt întrunite în situația de față motivele pentru întreruperea pomenirii lui pentru că în situația contrară, vom provoca, din nefericire, schismă în Biserică, lucru vrednic de osândă. Dacă, ipotetic, în viitor Preasfințitul Mitropolit de Pireu va eluda premizele de mai sus și va deveni vajnic propovăduitor al ecumenismului sau al altei erezii – ceea ce să nu fie! – atunci desigur că vom avea posibilitatea să aplicăm corect canonul 15.
Am fi dorit, desigur, ca Preasfințitul Mitropolit de Pireu să fie mai vigilent în relațiile cu episcopi ecumeniști învederați și, ca membru al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei în perioada 2016-7, să nu fi fost de acord cu circularea textului «Către popor» (ianuarie 2017), care acceptă și laudă Pseudo-Sinodul din Creta, cu toate că-i numește pe eretici «creștini eterodocși» și ereziile «alte Confesiuni creștine – erezii», și nu «Biserici», și aduce vorba despre recunoașterea Sinoadelor de sub Fotie și Sfântul Grigorie Palama și a altor Sinoade drept Ecumenice în alt sens decât litera Pseudo-Sinodului din Creta. Aceste scăderi le recunoaște chiar el însuși. În orice caz, recapitulând, atât el însuși înainte de Pseudo-Sinod, cât și după Pseudo-Sinod prin Biroul despre erezii și secte al Sfintei Mitropolii a Pireului și prin textele sale, a condamnat și a dezaprobat Pseudo-Sinodul din Colimbari pentru vina lui că nu a condamnat ereziile în timp și spațiu.

Traducere de Ierom. Lavrentie Carp

Observații personale ale traducătorului, cu care a fost de acord și Mitr. Serafim*

1. „Identitatea credinței celui ce pomenește și a celui pomenit” – Slujirea împreună și pomenirea ierarhului se face pe baza credinței comune, care nu este a unuia sau a altuia dintre ei, ci a Bisericii din care fac parte conslujitorii. Nu este implicată aici molipsirea sau împroprierea eventuală a credinței greșite a unui conslujitor valid ortodox. Clericii care au comuniune liturgică mărturisesc credința comună, a Bisericii lor, nu pe a vreunuia dintre ei. Altceva este slujirea în comun cu un cleric ce aparține de o Biserică și credință oficial eretică, care ar presupune recunoașterea unor dogme străine. Astfel, Părinții aghioriți din sec. XIII nu suportau pomenirea papei pentru că ar fi însemnat recunoașterea unei credințe, cea catolică, ce fusese condamnată prin atâtea hotărâri. Mai mult, probabil că au întrerupt pomenirea Patriarhului de Constantinopol pentru că acesta, prin acceptarea unirii de la Lyon și prin pomenirea papei, își însușea în mod învederat, prin comuniunea cu acela, o credință eretică, a unei Biserici străine. De aici se vede că există o diferență între comuniunea cu un cleric necondamnat și cea cu unul condamnat, aflat în afara Bisericii și având o credință vădit străină.
2. Canonul 15, ca toate canoanele, este obligatoriu pentru toți. Însă el impune obligativitatea de a pomeni Ierarhul, nu de a nu-l pomeni până la o condamnare sinodală, chiar dacă acesta se face vinovat de unele greșeli oarecare. Totodată, prevede excepția de a întrerupe pomenirea lui ca un drept, nu ca o obligație, în cazul în care episcopul proclamă erezii public și fără retractare. Ba chiar întreruperea comuniunii cu el pe motiv de erezie clară este de laudă, dar nu o necesitate pentru toți.
3. Prin pomenirea unui episcop care învață o erezie se arată susținerea de către preot a credinței greșite a acelui episcop (atâta timp cât preotul nu s-a delimitat sub nici o formă de învățătura eronată a episcopului), pomenirea având rolul și de a arăta identitatea de credință între episcop și preot.

* Corectate la 20 februarie 2018 în conformitate cu https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2018/02/13/protoprezbiter-anghelos-anghelacopulos-contributie-pe-tema-intreruperii-pomenirii/

Note:

[1] CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. Β. Ρηγόπουλος, Θεσ/κη 2003, p. 39-40.

[2] Ὅ. π., p. 358.

[3] Cei din Sfântul Munte care pomenesc și zelotiștii, adică izvorul edificator despre pomenire, cel care este demonstrat prin dumnezeieștile și sfintele canoane și prin faptele drepte ale Bisericii Ortodoxe de Răsărit luptătoare a lui Hristos, ed. Ε. Ι. Στουγιαννάκη, Παπαμάρκου 46, Θεσ/κη 1933, p. 50-53.

[4] ἐν : PRAVILA PRAVOSLAVNE CZORYES TUMACENJIMA, II, NOVI SAD 189, 66, 290, 291. Σχ. βλ. ΙΕΡΟΜΟΝΑΧΟΣ ΧΡΥΣΑΝΘΟΣ ΑΓΙΟΡΕΙΤΗΣ, Τά σαθρά ἐπιχειρήματα τῶν φιλοοικουμενιστῶν, ἤτοι ἀπαντήσεις εἰς ὅσα λέγουν, διαδίδουν καί γράφουν οἱ Φιλοοικουμενισταί ἐναντίον τῶν σημερινῶν Ὁμολογητῶν, κληρικῶν καί λαϊκῶν τῆς Ὀρθοδόξου Πίστεως, Καψάλα Ἁγίου Ὄρους 1995, p. 13.

[5] ARHIM. EPIFANIE TEODOROPULOS, Cele două extreme: Ecumenismul și zelotismul, Ed. Ἱερόν Ἠσυχαστήριον Κεχαριτωμένης Θεοτόκου Τροιζήνος, Ἀθήνα 1997, p. 75-76.

[6] In. 14, 6.

[7] Viața și nevoința Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul, 14, PG 90, 81-84 : «Pentru aceea în tot chipul i-a întrecut pe aceia. I-a format, i-a uns cu cuvinte de îmbărbătare, i-a umplut de cugetare mai nobilă. Căci, deși îl depășeau cu tronul, dar erau mai mici și mai lipsiți în privința înțelepciunii și a priceperii. Ca să nu spun că altă virtute era și reputația acestui bărbat printre toți. Drept aceea erau supuși prin cuvintele aceluia, prin recomandările și sfătuirile care aveau un astfel de mare folos, erau convinși fără tăgadă».

[8] Ibidem, 24, PG 90, 93.

[9] Relatare a mișcării produse între domnul Avvă Maxim și cei împreună cu el și conducători ἐπὶ σεκρέτου 12, PG 90, 148.

[10] Ibidem 5, PG 90, 117.

[11] Ἁγίου Γρηγορίου Παλαμᾶ, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ἐν Π. Χρηστου, Γρηγορίου Παλαμᾶ Συγγράμματα, τόμ. Β´, Θεσσαλονίκη 1966, p. 627. Acestea sunt dezvoltate mai extins la ΠΡΩΤΟΠΡΕΣΒ. ΘΕΟΔΩΡΟΥ ΖΗΣΗ, Δέν εἶναι σχίσμα ἡ ἀποτείχιση. Ὀφειλόμενες ἐξηγήσεις, Θεσ/κη 2017, p. 16 ἐ.

[12] 1 Pt. 2, 5, 9.

[13] ARHIM. EPIFANIE TEODOROPULOS, ἔνθ’ ἀνωτ., p. 76.

[14] Ὅ. π., p. 81.

[15] http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=36199, http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=36164

[16] Σχ. βλ. Θεοδρομία ΙΑ΄1 (Ἰανουάριος – Μάρτιος 2009) 75-81.

[17] Epistola mărturisitoare a aghioriților către împăratul Mihail Paleologul, la V. Laurent – J. Darrouzes, Dossier Grec de l’ Union de Lyon 1273-1277, Paris 1976, p. 397-399.

[18] Ibidem, p. 399 : «Din nou, Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu a primit referirea numelui arhiereului ca pe o comuniune deplină; căci este scris în explicarea dumnezeieștii Liturghii că slujitorul raportează numele arhiereului „arătând supunerea față de superior și că este în comuniune cu credința lui și succesor al dumnezeieștilor Taine”». Teodor al Andidelor, Considerație preliminară pe capitole despre simbolurile și tainele care se petrec la dumnezeiasca Liturghie, 32, PG 140, 460-461: «Apoi ecfonisul: Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru! Din aceasta se arată supunerea față de superior și că slujitorul este și el în comuniune cu credința acestui arhiereu pomenit și succesor al predaniei Tainelor, iar nu un inovator nou sau născocitor al simbolurilor slujite/oferite de el».

[19] Σχ. βλ. Οἱ ἀγῶνες τῶν μοναχῶν ὑπέρ τῆς Ὀρθοδοξίας, ἔκδ. Ἱ. Μ. Ὁσίου Γρηγορίου, Ἅγιον Ὄρος 2003.

[20]  Σχ. βλ. ΑΓΙΟΣ ΓΡΗΓΟΡΙΟΣ ΠΑΛΑΜΑΣ, Συγγράμματα, τ. Β΄, ἔκδ. Π. Χρήστου, Θεσ/κη 1966, p. 37. Textul complet al afurisirii este precum urmează în PG 150, 863-864 : «Pe Palama și pe toți cei de un cuget cu el și toate dogmele lor necredincioase, dar mai potrivit a zice delirări, pe cei ce iau partea, acceptă și primesc cele din Tomul cel după explicația lor, dar mai degrabă aiureala lor, și nu după înțelegerea dumnezeiască și ortodoxă și după luminătorii și învățătorii Bisericii, de care fiind noi legați și pe care urmându-i, am scris cuvintele Sfinților în Tom, și pe toți care au cutezat să întrerupă pomenirea mea necanonic și fără judecată pentru acest fapt, adică pentru că nu primim astfel de delirări care ne-au fost trimise de ei, iar altele ne-au fost arătate de alții, îi punem sub legătura Sfintei și de viață începătoarei Treimi și îi dăm anatemei. Semnătura: Ioan, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic».

[21] P.G. 150, 880D.

[22] ΑΓΙΟΣ ΠΑΪΣΙΟΣ, Ἁγιορείτης μοναχός, «Ἄγνωστη ἐπιστολή πόνου κατά οἰκουμενιστῶν καί φιλενωτικῶν», Ὀρθόδοξος Τύπος (9/16-3-2007) 1,5.

[23] http://www.romfea.gr/diafora/2431-apantiseis-gia-to-fulladio-tou-agiou-pa%CF%8Asiou

[24] ΟΣΙΟΣ ΝΙΚΟΔΗΜΟΣ ΑΓΙΟΡΕΙΤΗΣ, ὅ.π., p. 4-5.

[25] EPISCOPUL AUGUSTIN CANDIOTIS, Despre întreruperea pomenirii față de Patriarh, Cum am ajuns la întreruperea pomenirii Patriarhului Atenagora în 1970. Răspunsuri pe teme bisericești, Athena 1973, p. 49-50 http://www.ekklisiaonline.gr/ekklisisiaellados/episkopos-avgoustinos-kantiotis-peri-diakopis-mnimosynou-se-patriarxi/

[26] ΟΣΙΟΣ ΝΙΚΟΔΗΜΟΣ ΑΓΙΟΡΕΙΤΗΣ, ὅ.π, p. 358.

[27] IEROMONAH EFTIMIE TRIKAMINAS, Concordanța diacronică a Sfinților Părinți despre obligativitatea canonului 15 al Sinodului I-II în privința întreruperii pomenirii Episcopului care propovăduiește o erezie în Biserică, ed. Degiorgio, Trikala 2012, p. 257-258.

Advertisements

Lansare de carte ortodoxă românească la parohia Panaghia Hodighitria din Mitropolia Pireului

Difuzăm un anunț de interes general, primit prin poșta electronică:

 

Lansare de Carte la Biserica Românească
“Panaghia Odighitria” din Pireu
Duminică 21 ianuarie 2018, ora 14:30

Eveniment cultural-teologic la Biserica Panaghia Odighitria

a Comunității Românești din Pireu:

Teologul român Mihai-Silviu Chirilă,

cunoscut publicului interesat de teologie ortodoxă,

va face prima lansare a cărții sale numite

”Promovarea ecumenismului la nivel panortodox

de către pseudosinodul din Creta”

carte silviu chirila

Evenimentul va avea loc in sala mare a Bisericii “Panaghia Odighitria”, imediat după Sfânta Liturghie în limba română care se săvârșește în fiecare duminică la această biserică.
Adresa: Tenarou 3, Lofos Vokou, Maniatika, Pireu
Informații la nr. de telefon 6981190086

Anunț oficial al Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia – eliberat pentru presa ortodoxă de limbă grecă în data de 22.12.2017

Sinaxa Clericilor și a Monahilor Ortodocși

synaxisorthkm@gmail.com

 

 A N U N Ț

 

 

“Sinaxa Clericilor și Monahilor”  istorică și luptătoare, care își asociază numele cu Sfânta Mănăstire “Sfânta Treime” Ano Gazeea, s-a întrunit astăzi, Marți 19 Decembrie, în noua sală a “Institutului de Studii Patristice-Ortodoxe” în Tesalonic.
Au participat părinți pomenitori și nepomenitori, îngrădiți și neîngrădiți, realitate care distruge minciuna și zvonurile acuzatoare cum că am avea poziții schismatice, și după discuții am hotarât:

1. Să se continue cu mai multă putere lupta împotriva ecumenismului și a pseudo sinodului din Creta

2. Să se organizeze o conferință în Tesalonic unde să se dezbată neregulile canonice și dogmatice ale minciuno sinodului din Kolimbari

3. Să circule o broșură în care se arată caracterul eretic al pseudo Sinodului

4. Cu discernământ și atenție să fie cooptați și alți episcopi, clerici, monahi și laici ca să îngroașe rândurile frontului ortodox ca în felul acesta sa se împrăștie norul ereziei ecumeniste și să străluceasca soarele Ortodoxiei așa cum în puține zile va lumina Nașterea Soarelui Dreptății, care a adus în lume lumina adevăratei cunoașteri de Dumnezeu.
Recenta hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, care în esență a anulat (caracterul panortodox- n.t.) minciuno sinodul din Creta mărește bucuria și speranța și îndreptățește pe toți care am luptat împotriva lui. Așteptăm ca și alte Biserici Locale sau măcar alți episcopi, clerici și monahi, dar mai ales Sfântul Munte, să-și redefinească poziția lor.

Tesalonic 19 Decembrie 2017
Sinaxa Clericilor și Monahilor, președinte Protoprezbiter Theodoros Zisis, copreședinte egumen Grigorie Haginicolau

 

traducere preot Matei Vulcanescu

 

 

 

 

Sinaxa Clericilor si Monahilor din Grecia 19 Decembrie 2017

Părintele Matei Vulcănescu (Parohia Panaghia Hodighitria, Mitropolia Pireului, Grecia), a consemnat:

Am participat cu multa bucurie si entuziasm la Sinaxa Clericilor si a Monahilor din Grecia in data de 19 Decembrie 2017.
Sinaxa a avut loc in Tesalonic, in Sala Institutului de Studii Patristice.
Cu aceasta ocazie presedintele Institutului de Studii Patristice, parintele Theodoros Zisis, care este si presedinte al comitetului organizator al Sinaxei Clericilor si Monahilor din Grecia, a prezentat un istoric al Sinaxei din ultimul an.
Parintele Grigorie Hatzinikolau, Staretul Manastirii Sfanta Treime (Ano Gatzeea) va gazdui in continuare Sinaxa la Volos.
La Sinaxa participa clerici si monahi pomenitori si nepomenitori.

A fost prezentat Calendarul tiparit pentru anul 2018, Calendar ce contine sarbatorile Sfintilor ce au oprit pomenirea de-a lungul istoriei de 2000 de ani de crestinism ortodox sau au subliniat importanta marturisirii si a opririi pomenirii episcopilor ce invatau erezii. Redam cateva nume: Sfantul Grigorie Teologul, Cuviosul Macarie, Cuviosul Nikita Marturisitorul, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Serghie Marturisitorul, Sfantul Nichifor al Constantinopolului, Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Ghenadie Scholarios, Sfantul Theodor Studitul, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Stefan cel Nou, Sfantul Ioan Damaschin si altii.
A fost prezentata Brosura “Oprirea pomenirii nu este schisma”, scrisa de parintele Theodoros Zisis.
Parintele Theodoros Zisis a fost felicitat de Mitropolitul Serafim al Pireului pentru curajul marturisirii si al dragostei pentru ortodoxie si pentru oprirea pomenirii Arhiepiscopului Antim al Salonicului care a semnat erezia din Creta, predica erezia in Arhiepiscopia Salonicului si i-a interzis prin document oficial Parintelui Theodoros Zisis sa mai predice impotriva ecumenismului sau a pseudo-sinodului din Creta, pentru care motiv Parintele Theodoros Zisis a recurs la ultima masura canonica si anume aplicarea Canonului 15 de la I-II Constantinopol (intreruperea pomenirii numelui arhiepiscopului Antim la toate sfintele slujbe).
Parintele Theodoros Zisis a fost izgonit din Biserica Sfantul Antonie unde slujea si acum slujeste impreuna cu parintele Nikolaos Manolis si parintele Fotios Vezinias intr-o sala amenajata in orasul Tesanonic special pentru Sfanta Liturghie. La aceasta Sfanta Liturghie participa sute de oameni, spatiul fiind neincapator.
Am sa redau cateva din punctele dezbatute de brosura:
1. Ne ingradim de erezie, nu de Biserica.
Este foarte important discernamantul spiritual al Parintilor care sa calauzeasca viata noastra.
Sinaxa Clericilor si Monahilor respinge cu fermitate doua extreme in care unii frati antiecumenisti au cazut:

Prima extrema (sa-i spunem de-a stanga) este a celor care spun ca cine intrerupe pomenirea episcopului sau este schismatic, pentru ca episcopul ar fi “izvorul preotiei”(iar nu Hristos- Marele Arhiereu) si in felul acesta oricine s-ar ingradi pe sine de episcopul si preotul ce ar predica o erezie ar fi schismatic. Din pacate aceasta mentalitate este de influenta latina, papala, invatatura scolastica bazata pe teoria episcopocentrista, episcopul, indiferent de invatatura lui, este infailibil, episcopatul lui lucreaza  ex opere operato – un fel de papa local.

A doua extrema (sa-i spunem de-a drepta) este a celor care au intrerupt pomenirea si sustin ca Biserica rezida numai in cei care au intrerupt pomenirea, iar cei care nu au intrerupt pomenirea, chiar daca sunt in marturisire ortodocsi, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (desi ereziarhii nu au fost condamnati de un Sinod). Aceasta teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamiteaza in fapt sistemul sinodal al Bisericii, cei care hotarasc acum cine face si cine nu face parte din Biserica fiind o mana de oameni care refuza comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii si sinoadele) ce marturisesc ortodox, provocand schisma in Biserica.  Acestia se caracterizeaza prin lipsa discernamantului duhovnicesc, a dragostei si a bunei randuieli si a lipsei ascultarii de  conglasuirea parintilor. E foarte interesant ca ei se contrazic flagrat in afirmatii – la inceput au avut o pozitie echilibrata, apoi schimbadu-se radical- dovedind astfel o lipsa de stabilitate duhovniceasca.

Ambele extreme au ca numitor comun respingerea credinciosilor de la Sfantul Potir, si lipsa de conslujire cu preotii marturisitori pomenitori  sau cu cei nepomenitori, in cazul celor pomenitori.

2. Sfintele Taine sunt valide si fara pomenirea episcopilor (se refera la episcopii dovediti a fi eretici- un episcop care cugeta eretic, dar nu propovaduieste public erezia, nu i se poate opri pomenirea, sau pe baza de banuiala, etc)
Bineinteles ca nu oricarui episcop i se intrerupe pomenriea, ci numai a celui care invata erezia ecumenista, a semnat in Creta, nu se dezice de pseudo sinod, etc.
Oprirea pomenirii sa nu se faca fara sfatuire si discernamant duhovnicesc, fara povatuitor si fara multa rabdare si asteptare. Oprirea pomenirii nu este un act de bravura, ci este un act de credinta adanca si maturitate duhovniceasca ce trebuie sa cantareasca bine acest gest ultim folosit ca arma impotriva ereziei.

3.Sfanta Liturghie nu se tine in numele episcopului.

4. Ecumenismul este erezie intru cunostina. El a fost subliniat ca erezie de Sfintii Parinti contemporani- Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Serafim Sobolev, Sfantul Averchie de Jordanville, Sfantul Iustin Popovici, etc

Linia pe care o pastreaza Sinaxa Clericilor si a Monahilor este o linie a discernamantului duhovnicesc, aceasta Sinaxa nu are autoritatea si nici nu incearca sa traseze linia granitei Bisericii doar la nepomenitori, ci scopul ei este de a tine treaza linia ortodoxa care are ca baza Marturisirea Ortodoxa a Credintei si utilizarea tacticilor care se impun de la Biserica Locala la Biserica Locala, fiecare tactica fiind folosita in functie de caderea Bisericii Locale sau din contra de stabilizarea Bisericilor Locale in Adevar avem exemplul multor Mitropoliti din Serbia care nu au semnat in Creta textul eretic vadit, a multor Mitropoliti din Grecia care au facut la fel, a Bisericii Bulgare, a multor Mitropoliti din Biserica Rusa care recent a respins Creta, a Bisercii Georgiene si a Bisericii Antiohiene).
Sinaxa Clericilor si Monahilor este alcatuita din parinti si monahi pomenitori si nepomenitori, dar toti sunt in acelasi cuget, anume Marturisirea Dreptei Credinte.

 

A consemnat de la Sinaxa Clericilor si Monahilor
parintele Matei Vulcanescu

Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului

P.S. Longhin de Bănceni: Mesaj de durere pentru poporul meu ortodox – Poporul lui Dumnezeu

— preluare de pe “Pelerin ortodox” / “Atitudini” —

http://acvila30.ro/p-s-longhin-de-banceni-mesaj-de-durere-pentru-poporul-meu-ortodox-poporul-lui-dumnezeu/

Sursa originală: http://www.atitudini.com/2016/06/p-s-longhin-de-banceni-mesaj-de-durere-pentru-poporul-meu-ortodox-poporul-lui-dumnezeu/

20160210_092517_1.1

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.

Te îmbrățișez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” și „ale zdrobirii sufletești” atât de tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credință Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Aceasta este Biserica, ce nici porțile iadului nu o vor sfărâma și al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Alte biserici nu mai recunoaștem, pentru că sunt rupturi și erezii, grupări drăcești, care de-a lungul vremurilor au luptat și luptă împotriva adevăratei credințe și împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât mai mult popor spre pierzare și spre iad.

Dragi ortodocși, dacă vom pierde curăția Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.

De la începutul veacurilor au fost lupte și loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este și va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă și au păstrat Dogmele, Canoanele și Sfânta Tradiție a credinței noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în fața unui mare pericol de a deveni vânzători și trădători de Dumnezeu și Adevăr. De aceea vă spunem cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre Ortodoxii.

Știm că Biserica lui Hristos a fost întemeiată în ziua Cincizecimii și de atunci până astăzi este condusă de Duhul Sfânt. Ceea ce este de mirare, este că în aceeași perioadă a Cincizecimii Întâistătătorii Bisericii, plecați acum în Creta, doresc să „dez-întemeieze” Adevărul lui Hristos și să-i dea chipul lumii acesteia, adică să o „dez-bisericească”. Ei apoi doresc să „îmblânzească și să domesticească” Evanghelia lui Hristos, „dată sfinților o dată pentru totdeauna”. (Iuda 1,3) Acum, în aceste vremuri, noi ca oameni vrem să devenim conducătorii acestei Biserici. Nu s-a pomenit niciodată ca un singur ierarh al Bisericii Ortodoxe să ia hotărârea pentru întreaga Biserică cu un singur vot și dacă totuși acest Sinod se numește Panortodox, atunci unde este deplinătatea Bisericii?

În primul rând considerăm că denumirea de Sinod Panortodox este neortodoxă, eretică, deoarece Panortodox înseamnă a tot ce este ortodox. De asemenea, Sinodul nu poate fi numit Panortodox, deoarece cele mai multe Biserici nu sunt de acord și nu iau parte la acest Sinod înșelător. Cum se poate numi un Sinod Panortodox fără deplinătatea întregii Biserici? Întrucât nu toți arhiereii sunt invitați să participe, ci doar câțiva desemnați. Cum poate un Întâistătător să convoace un Sinod în numele Episcopatului și să ia decizia fără participarea și acordul arhiereilor? În Biserica Ortodoxă toți episcopii sunt egali. Conform acestui așa-zis regulament, patriarhii sunt mai mari decât ceilalți episcopi, devenind papi și cardinali catolici. Primejdia foarte mare în această situație este catolicizarea, alunecarea spre papalitate a Bisericii Ortodoxe și de a îmbrățișa orice erezie. Se încalcă condițiile fundamentale ale unui Sinod și anume libertatea de a participa la el, pentru că nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar bisericile autocefale prin Întâistătătorii lor, ceea ce contravine eclesiologiei ortodoxe și dreptului Canonic Ortodox.

Din câte știm nu ar fi fost nicio urgență de a convoca un Sinod în Biserica Ortodoxă, neavând probleme urgente, pentru că ne bazăm pe cele șapte Sinoade Ecumenice. Acest Sinod al fărădelegii, viclean și tâlhăresc se adună doar pentru erezia ecumenismului, de a distruge Sfânta noastră Ortodoxie, Dogmele, Canoanele și Tradiția ei, și a tuturor Sfinților Părinți care au mărturisit chiar cu prețul vieții lor curăția Credinței Ortodoxe.

Nu ar trebui nimeni să ne convingă că tot ce se face acum este bun pentru vremurile și modernismul lumii de astăzi, căci noi avem Canoanele, Dogmele și Învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii noastre dreptmăritoare. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem statornici, să nu ne vindem și să nu trădăm Ortodoxia.

Acum când se desfășoară așa numitul Sinod Panortodox, care l-au lucrat în ascuns cu minciuni și viclenii spre a aduce această amăgire peste toată lumea ortodoxă, credem că stăpânul acestui Sinod este tatăl minciunii, diavolul, pentru aceasta nu îl vom recunoaște, ci vom rămâne statornici în Sfânta noastră Biserică Dreptmăritoare, în învățătura sănătoasă și credința ce a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. (Iuda 1,3)

Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatemă! (Galateni 1,8).

Noi recunoaștem o singură Credință Ortodoxă mântuitoare, și tot ce s-a rupt din ea sunt erezii. Acest Sinod și ecumenismul este o capcană pentru ortodocși. Nu putem spune că acestea sunt vremurile de pe urmă dar sunt unele semne care ne arată pericolul în care putem cădeadacă nu vom lua în considerație profețiile și învățăturile Sfinților Părinți.

Sfântul Cucșa al Odesei (1875-1964) a făcut următoarea profeție „Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic numit „SFÂNT”. Acest sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioși. În cadrul lui toate credințele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria anulată, călugărilor și episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoților, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări.

Sfântul Efrem Sirul spune: „Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de câți murdăresc Sfânta Credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii”

Sfântul Paisie de la Neamț (1794): „Oare ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine știu că vei zice că sunt eretici. Și de vreme ce sunt eretici, precum și cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afurisește pe dânșii. Și pe care Sfânta Biserică îi afurisește, și eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”

Sfântul Ioan de Kronstadt (1908): „Care dintre ortodocși nu ar dori unirea cu toți catolicii sau luteranii și să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obște a celor credincioși! Care însă din aceste zise biserici, mai ales dintre întâistătătorii numiți papi, patriarhi, mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi, xiondzi sau pateri se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Niciunul. Iar noi nu putem să ne învoim la învățătura lor eretică fără să aducem vătămare mântuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de ne unit – minciuna cu adevărul?”

Preacuvioșiile voastre, preacucernici părinți, cuvioase măicuțe, vă rog și vă îndemn: să păstrați în curăție adevărata Credință Ortodoxă cu tot ceea ce am primit de la Mântuitorul Hristos prin Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și cele șapte Sinoade Ecumenice netrădând adevărul, chiar dacă va trebui să suferim mult, ori va trebui să plătim chiar cu prețul vieții noastre. Nu avem de pierdut ci numai de câștigat dacă vom rămâne credincioși Domnului până la sfârșit.

Iubită țara noastră, România, deoarece am fost despărțiți unii de alții trupește, sufletește rămânem legați unii de alții. Așa v-am cunoscut, țară creștină Ortodoxă și așa să rămâneți, cei care ați fost botezați în cristelniță Ortodoxă, mângâiați și legănați în leagănul Ortodoxiei și pe un pământ sfânt unde au suferit atâția martiri și sfinți din toate veacurile și mai ales în anii grei de ateism și comunism. Unde au suferit mii de martiri în chin, bătăi, închisori și mucenicie, omorându-le trupurile, dar nu au putut să le omoare credința și sufletele lor. Privind la sfârșitul lor de viețuire le vom urma credința.

Aceasta este durerea mărturisirii noastre din vremea de astăzi, pe care dorim să ne-o asculte Întâistătătorii noștri nu ca o răzbunare și o schismă în Biserica Noastră, ci pentru că vrem să ne păstrăm una singură mântuitoare, credința Ortodoxă. Amin.

Episcopul Longhin- Mănăstirea Bănceni.

Sursa: atitudini.com

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (nu Ecumenist)

— preluare de pe ortodoxos.ro —

http://ortodoxos.ro/2016/06/12/duminica-sfintilor-parinti/

 

În Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, în multe biserici şi mănăstiri s-a citit predica de mai jos, autor fiind părintele Cleopa Ilie.  Acestă predică conţine greşeli dogmatice pe care le-am subliniat cu litere bold apoi am adăugat câteva comentarii cu litere de culoare roşie. Se poate constata că încă din vremea aceea erezia curentului ecumenist își spunea cuvântul inclusiv printre preoți. Iată textul acestei predici :

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi – episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul “sinod” înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul “erezie” înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a “fost un timp cînd Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos “creatură superioară”, “cea dintîi dintre creaturi”. Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Sfinţii Părinţi, nemaiputînd răbda hulele lui Arie împotriva Mîntuitorului şi a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniştirea Bisericii lui Hristos şi condamnarea învăţăturii hulitoare a lui Arie şi a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfînt, marele împărat creştin a hotărît să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitaţi toţi marii ierarhi ai Bisericii creştine din Răsărit şi din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinţi Părinţi la care s-a adăugat şi o delegaţie a Papei Silvestru I al Romei, pentru că pînă în anul 1054, Biserica creştină era una, nedespărţită în două – cea Ortodoxă de Răsărit şi cea Romano-Catolică de Apus. De aceea şi sinoadele pînă la dezbinarea Bisericii se numesc “ecumenice”, adică generale, pentru că au luat parte la ele şi ierarhi din partea Bisericii Romei.

Nota noastră: Se vorbeşte de Biserică despărţită?!?! Biserica lui Hristos nu a fost , nu este şi nici nu va fi vreodată despărţită.

Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de faţă şi ereticul Arie cu ai lui, Sfinţii Părinţi s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întîmplat ca în timpul discuţiilor, Sfîntul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfîntul Constantin cel Mare a poruncit să i se ia omoforul şi Evanghelia şi să fie aruncat în temniţă pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat Mîntuitorul în temniţă şi i-a dat din nou Evanghelia în mîini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineaţă, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfîntul Nicolae iarăşi la sinod şi îşi cereau iertare toţi de la el, văzînd rîvna şi răbdarea lui pentru credinţă.

La fel şi Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sînt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcînd semnul sfintei cruci, cînd a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt şi lutul a rămas în mîna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.

În timpul sinodului cei 318 Sfinţi Părinţi au dat anatemă pe ereticul Arie şi învăţăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinţii au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, sînt de o fiinţă şi nedespărţite. Tot la acest sfînt sinod s-a întocmit partea întîi a Crezului, primele şapte articole despre Tatăl şi Fiul. Ultimile cinci articole despre Sfîntul Duh aveau să se întocmească la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele credinţei ortodoxe, şi se rosteşte zilnic în biserici şi prin casele creştinilor ca o mărturisire a dreptei credinţe apostolice.

Deşi Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu a vrut să asculte de Biserică, ci mai mult căuta să semene între creştini învăţătura sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de Dumnezeu, încît i s-au vărsat măruntaiele şi a murit cumplit, spre veşnică osîndă în gheena iadului.

Iubiţi credincioşi,

Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creştină, ca şi eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte şi erezii, unele mai periculoase decît altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii creştine a fost în anul 1054 cînd a avut loc marea schismă (ruptură) între Răsărit şi Apus, luînd astfel naştere două Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol şi cea Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rîndul ei Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri şi sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, şi de Calvin din secolul al XVI-lea, urmaţi după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea.

Nota noastră : Cum să ia naștere două Biserici??!?! Care mai sunt și separate? Separate de cine? De Hristos?

Primul eres a cuprins aproape integral ţările din nordul Europei, aşa numitele ţări protestante; iar religia anglicană s-a răspîndit în Anglia, America de Nord şi Australia, formînd Biserica anglicană.

Vedeţi cum a reuşit satana să rupă cămaşa lui Hristos, adică să dezbine şi să sfîşie unitatea Bisericii întemeiată de El? Noi toţi mărturisim “o credinţă, un Domn, un botez”, însă datorită mîndriei şi începătorilor de eresuri, care au schimbat învăţătura de credinţă ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor, precum şi din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creştine – două apostolice – cea Ortodoxă şi cea Catolică şi trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată şi anglicană.

Nota noastră: Au apărut două Biserici Apostolice?!?!? Şi 3 fără succesiune apostolică? Şi se numesc tot Biserici?

Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începînd din secolele XVIII şi mai ales XIX, au apărut în America şi în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite “secte”.

Astăzi, în lume se află pînă la o mie de secte şi grupări religioase creştine, unele mai fanatice, mai periculoase decît altele, cum ar fi “martorii lui Iehova”, “templul satanei”, cu aşa numita “liturghie neagră”, în care se adoră diavolul în locul lui Dumnezeu. Ei caută să-şi facă noi membri în rîndul credincioşilor interesaţi, a celor certaţi cu disciplina Bisericii lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale şi mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai uşor.

Să luăm deci aminte la noi şi la familile noastre ortodoxe. Înmulţirea sectelor este un semn văzut apocaliptic, care prevesteşte sfîrşitul veacurilor.

Prima datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este aceea de a cunoaşte cît mai bine Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie, Catehismul şi operele principale ale Sfinţilor Părinţi. A doua datorie, dacă nu cea dintîi, este să trăim cu mare credinţă în Dumnezeu şi să ducem cu rîvnă şi evlavie viaţa noastră religioasă de familie, în desăvîrşită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă cu texte din Sfînta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu cu atît cu texte din Biblie, cît mai ales cu viaţa morală smerită, curată, sfîntă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În faţa unor creştini corecţi, milostivi şi evlavioşi, ei se ruşinează şi tac.

A treia mare datorie ce ne revine este să ne creştem copiii în frică de Dumnezeu, cu mare grijă şi atenţie. Căci dacă nu-i educăm noi cum trebuie sau îi smintim cu viaţa noastră, a părinţilor, îi pierdem sufleteşte pe fii, nu ne mai aparţin şi foarte uşor îi pot amăgi sectele, patimile, beţia, desfrîul şi necredinţa. Un tînăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras de la sectă. Copiii, ca şi părinţii, trebuie să ştie de mici Tatăl nostru, Crezul şi Psalmul 50, şi să înveţe cunoştinţele religioase principale din Catehismul ortodox. Cine nu ştie pe de rost măcar aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtăşit cu Sfintele Taine.

Altă mare datorie a creştinilor ortodocşi este să fie oameni de rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu lipsească în sărbători nimeni de la Sfînta Liturghie şi de la predică, afară de mare nevoie. Rugăciunea cu credinţă, cu post şi lacrimi este viaţa noastră, pîinea noastră duhovnicească, mîntuirea noastră. Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toţi oamenii, mai ales cu cei din familie şi să facă după putere milostenie, care “acoperă mulţime de păcate”.

O altă datorie principală este ca fiecare să aibă un duhovnic bun, înţelept, la care să-şi mărturisească păcatele în cele patru posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate şi să-l asculte ca pe Însuşi Hristos. Creştinii noştri nu trebuie să meargă la adunările sectante, nici să-i primească în casă, şi nici să discute cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face aceasta nu va fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici de cursele oamenilor răi.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, care au apărat dreapta credinţă, au dat anatema pe eretici şi au formulat Crezul ortodox. Să rămînem credincioşi Evangheliei lui Hristos şi Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii sîntem. Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut şi învăţat calea mîntuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toţi sfinţii şi icoanele lor ca cei ce sînt “prietenii Domnului” şi se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alţii, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creştem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mîntuirea noastră şi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă, fără de care nu ne putem mîntui oricîte fapte bune am avea.

Închei cu o scurtă istorioară.

Un părinte cu viaţă sfîntă a intrat noaptea să se roage în biserică şi prin minune dumnezeiască a văzut altarul deschis, iar lîngă sfînta masă şedea un prunc luminat cu cămaşa ruptă. Şi l-a întrebat cuviosul: “Copile, cine eşti tu?” Iar el a răspuns: “Eu sînt Hristos, Mîntuitorul lumii!” “Dar cine ţi-a rupt cămaşa?” întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns: “Mi-a rupt-o Arie, ereticul!” şi S-a făcut nevăzut.

Oricine propovăduieşte altă Evanghelie decît cea vestită de Hristos, de Apostoli şi de Biserică, sfîşie cămaşa Domnului şi-şi agoniseşte osîndă veşnică, fără iertare.

Să cădem deci în genunchi şi să slăvim cu evlavie şi dreaptă credinţă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.

Hristos a înviat!

Scrisoare deschisa catre IPS Serafim Joanta, Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

— preluare de pe ortodoxos.ro —

http://ortodoxos.ro/2016/06/11/scrisoare-deschisa-ips-serafim-joanta/

 

C ă t r e ,

Înaltpreasfințitul  Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Părinte Mitropolit

Ca mădulare ale Bisericii celei Una, Sfântă, Apostolească și Sobornicească, Unica Biserică a Domnului Iisus Hristos- Biserica Ortodoxă, care a luat ființă în mod tainic pe Cruce, pe Golgota, și în chip văzut la Cincizecime la Coborârea Duhului Sfânt, am urmărit cu viu interes desfășurarea tuturor lucrărilor pregătitoare – în special din 2015 pâna în prezent-, a așa-zisului “Sfânt și Mare Sinod” ce va avea loc în Creta în iunie 2016.

Chiar și în Enciclica Patriarhiei Ecumenice din Duminica Ortodoxiei 2016, se specifică faptul că aceasta “este responsabilitatea tuturor membrilor Bisericii, care au datoria să se informeze asupra subiectului, asupra documentelor și cu inimă bună, cu inimă curată, să-și expună opiniile, criticile, așteptările”.-M.M.-

Cu durere o spunem, că urmărind cursul evenimentelor, mare a fost dezamăgirea noastră.

Astfel am constatat cu oroare, că prin Regulamentul adoptat pentru întâlnirea din Creta, «Sinodalitatea»- principiul de bază al conducerii Bisericii-, este ignorată cu desăvârșire, ceea ce, după pr. M.A. Aldea  echivalează cu o lovitură de stat în Biserică. Cei câțiva episcopi votanți își propun să introducă tiranic în învățătura de credință ortodoxă, dogme străine de aceasta, să recunoască adunări eretice ca “biserici”, să participe în continuare la dialogurile nesfărșite, găunoase și păguboase cu papismul și protestantismul- prin Consiliul Mondial al Bisericilor- de fapt al tuturor ereziilor, să accepte căsătoriile mixte,s.a.m.d.

Deși Regulamentul și Textul presinodal, arată limpede că întâlnirea din Creta, s-a proiectat pe orbita acordurilor tâlhărești de la Chambesy-1993, Balamand- 1993, Ravenna-2007 (pe care noi le respingem ca neortodoxe) și urmează același nefericit traseu, totuși, Preasfințiții noștri Episcopi tac și nici unul nu se ridică să apere Dreapta Credință, să învețe poporul nedumerit, să ocrotească turma de lupii năimiți ai ecumenismului și papismului, punandu-și la nevoie chiar și viața pentru oi- așa cum au jurat la hirotonie, că vor urma cu acrivie Sfinților Părinți-.

Mare bucurie am avut, când vrednicul arhiereu român, Preasfințitul Episcop Longhin Mihail Jar, a trecut peste toate opreliștile ridicate de “dictatura existentă acum în Biserică”-cum el însuși o definește-, și s-a ridicat cu curaj în apărarea turmei, iar jertfei sale Dumnezeu a răspuns- luminând membrii Sinodului Bisericii Ruse.

Inaltpreasfințite Părinte,

Tăcerea, după  Sfântul Ierarh Grigorie Palama, reprezintă în momentul de față a treia forma de ateism, prima fiind negarea existenței  lui Dumnezeu, iar a doua, erezia sau învățătura greșită despre Dumnezeu – cum este și papismul cel hulitor al Prea Sfintei Treimi.

Iar după Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, atunci când credința este atacată, prin tăcere, îl trădăm pe Dumnezeu.

Așadar ne întrebăm Părinte Mitropolit, de ce tăceți? De ce ne lăsați pe noi oile în ignoranță și ne ignorați? Cui folosește această tactică? De ce îngăduiți atrofierea și tocirea conștiinței pleromei Bisericii, care în ultimul timp nu mai discerne adevărul de minciună ? De ce ni se refuză catehizarea și nu sunt numite răspicat ereziile papismului, protestantismului, monofizismului s.a., așa cum dintotdeauna au fost ele numite în adevăr, din dragoste pentru turmă, dar și pentru cei care rătăcesc? Ce s-a intamplat de la 1848 (Enciclica Patriarhilor Răsăritului) până în prezent, de sunt îngăduite rătăciri și false teologii -sub masca iubirismului fariseic-, care ne îndepărtează de Sfânta Ortodoxie și pregătesc o nouă trădare gen Ferrara-Florența 1439?

Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți, Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptura nu s-au schimbat, iar  “Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ieri, azi și în veci, este Același”!

Părinte Ierarh,

Noi  vrem să rămânem fără abateri, lipsuri sau adăugiri, în singura credință  mântuitoare, în dreapta  învățătură transmisă nouă de Însuși Domnul Iisus Hristos, prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți și așa cum arată  Inalpreasfințitul Mitropolit Serafim al Pireului,  un Sinod adevarăt al Bisericii  Ortodoxe trebuie :

– să recunoască Sfântul Sinod Ecumenic al VIII-lea (prăznuit în Grecia) al Sfântului Fotie cel Mare, care împreună cu Roma au dat anatemei învățătura demonică “Filioque” și primatul Episcopului Romei și a validat al VII-lea Sinod Ecumenic- care a consacrat Duminica Ortodoxiei .

– să recunoască Sfântul Sinod Ecumenic al IX-lea (prăznuit în Grecia) al Sfântului Grigorie Palama, care a învins definitiv învățătura eretică papistașă – care susține că harul lui Dumnezeu este creat;

Aceste Sfinte Soboare Ecumenice s-au întrunit și deșfășurat în condiții absolut identice cu primele șapte și, sub îndrumarea Duhului Sfânt, Sfinții Părinți, au apărat Credinţa și au îngrădit turma împotriva rătăcirilor.

-să readucă pe noii calendariști la vechiul calendar, pentru a fi în unitate liturgică deplină toți ortodocșii și încetarea dureroasei schisme a stiliștilor;

– să condamne ecumenismul ca panerezie.

Vă rugăm, Inaltpreasfințite Mitropolit Serafim, să cereți membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să urmeze hotărârea Bisericilor Locale ale Bulgariei și  Rusiei, de a se retrage de la lucrările ce vor avea loc în Creta, ca nu cumva să repetăm  situația dramatică provocată de Patriarhul Ecumenic mason Meletie Metaxakis, ce a impus schimbarea calendarului slăbind Ortodoxia și ducând la schisme și daune duhovnicești incalculabile.

Viena

05.06.2016 –  Sfântul Mucenic Dorotei Episcopul Tirului,  Sfinții Mucenici Marchian, Nicandru și Leonid

Duminica a VI-a după Pasti (Vindecarea Orbului din naștere)

Cu dragoste pentru Biserica Domnului Hristos,

Emil Baciu, Viena, Austria

Ioan Haiduc, Viena, Austria

Ioan Bucila, Viena, Austria

Radu Silviu Cristian, Enns, Austria

Radu Luminita Gabriela, Enns, Austria

Andreea Baciu, Viena, Austria

Nicolae Borota, Viena, Austria

Constantin Belgun, Viena, Austria

Ovidiu Bar, Viena,  Austria

Meda-Monica Bar,Viena, Austria

Marius Schinteie, Viena, Austria

Elena Țuțuianu, Viena, Austria

Johann Sebastian Bordeus, Niederösterreich, Austria

Maria Bordeus, Niederösterreich, Austria

Ioana Berta Baciu, Viena, Austria

Felicia Borota, Viena, Austria

Emilia Ghent, Linz, Austria

Cristian Ghent, Linz, Austria

Nicolae Epure Gruia, Linz, Austria

Adriana Georgeta Gruia, Linz, Austria

Carolina Marcu, Viena, Austria