MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL -„Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”

Azi fiind 13 august, prăznuim mutarea moaștelor Sfântului Maxim Mărturisitorul.  Sfântul Maxim nu a fost nici episcop, nici cleric, însă și-a asumat mărturisirea Ortodoxiei atunci când toți episcopii și clericii se temeau și tăceau.

Sursa: Cartea „FLORI ÎNMIRESMATE” – Episcopul Augustin Kandiotis, fost Mitropolit de Florina (52 de predici la pomenirea unor sfinți)

Via: http://acvila30.ro/mitropolitul-augustin-de-florina-despre-sfantul-maxim-marturisitorul-vai-daca-cei-care-trebuie-sa-vorbeasca-si-sa-sustina-ortodoxia-tac1_2/

Sfântul Maxim a trăit în veacul al VII-lea d.Hr.  S-a născut în Constantinopol. A iubit cartea de mic. A studiat filosofia şi teologia şi era renumit pentru educaţia sa. Datorită calităţilor sale a fost luat funcţionar superior la Curtea Împăratului şi imediat a devenit mare secretar. O mare cinste. Împărat era atunci Heraclie, cel care i-a biruit pe perşi şi a adus înapoi Cinstita Cruce pe care o răpiseră barbarii. În zilele lui, Cetatea a fost salvată de asediu avarilor, iar locuitorii au cântat pentru prima oară Imnul Acatist. Heraclie a fost un împărat credincios şi evlavios. Dar asupra unei teme serioase, asupra temei ereticilor, a arătat o oarecare cedare, care nu a plăcut deloc lui Maxim. Maxim îi considera pe eretici foarte periculoşi şi voia ca Biserica şi statul să păstreze faţă de ei o poziţie strictă. Ereticii erau atât de obraznici, încât dacă erau lăsaţi liberi exista teama ca o mare parte din mulţime să cadă în erezie. Iar în acea vreme erezia ce era în mare acţiune era monotelismul.

Să spunem în două cuvinte ce înseamnă monotelism. Hristos, Începătorul credinţei noastre şi Întemeitorul sfintei noastre religii, este Dumnezeu şi Om, este Dumnezeu-Om. Are două voinţe. Ca om are o voinţă, însă curată de întinăciunea păcatului. Ca Dumnezeu are o voinţă sfântă şi atotputernică. Aceste două voinţe se unesc în Hristos. Voinţa omenească se supune voinţei lui Dumnezeu şi există o armonie a voinţelor în persoana lui Hristos. Nu se întâmplă nicio ciocnire în Hristos între voinţa dumnezeiască şi cea omenească. Însă cum are loc unirea celor două firi şi armonia celor două voinţe, aceasta este o taină. Părinţii Bisericii ne spun că aşa cum fierul când îl băgăm în foc se încălzeşte şi devine roşu, adică se uneşte cu focul fără să-şi piardă nimic din firea lui, aşa şi Hristos ca Om s-a unit cu Dumnezeiasca Fire şi, fără ca firea omenească să piardă ceva, a primit strălucirea Dumnezeirii, a iradiat şi a devenit şi ea slăvită şi a urcat şi ea în ceruri. Şi la această mare înălţime, pe care nu poate limba omenească să o descrie, este chemat omul să ajungă. Şi ajunge prin credinţa care îl face pe omul neputincios să se unească împreună cu Hristos şi să devină şi el într-un fel oarecare dumnezeu-om următor al Dumnezeului-Om.

Aceste lucruri le învaţă dascălii ortodocşi despre cele două firi şi despre cele două voinţe ale lui Hristos. Dar ereticii monoteliţi credeau că dacă spunem că Hristos are două voinţe, dumnezeiască şi omenească, Îl subestimăm. Şi de aceea spuneau că doar o singură voinţă există în Hristos, voinţa lui Dumnezeu , care a absorbit voinţa omenească.
Poate că par grele cele pe care le spunem aici. Dar această învăţătură eretică a tulburat mult lumea creştină, iar monoteliţii prin îngăduinţa şi chiar şi cu sprijinul împăraţilor s-au întins mult. Heraclie nu era monotelit, dar încerca să reconcilieze lucrurile şi să aducă o oarecare pace între adversari. Dar în chestiunile credinţei nu e nevoie de diplomaţie; în chestiunile credinţei e valabil ori „da”, ori „nu”; cale de mijloc nu există. Şi pentru că Maxim nu era de acord cu linia pe care o urma Heraclie în această chestiune, a considerat că se cuvine să renunţe la responsabilităţile sale faţă de împărat şi să înceteze să-i ofere serviciile de mare secretar. Pentru credinţă şi-a sacrificat poziţia strălucită, bani şi salarii şi s-a retras într-un loc pustiu, la o oarecare mănăstire. Purta rasa de monah, începuse să se înăsprească faţă de sine, să se roage, să studieze şi să se pregătească pentru lupte dure pentru Ortodoxie.

Pentru Maxim ar fi fost plăcut să rămână întotdeauna în mănăstire. Dar cu cât auzea că ereticii, lupi groaznici, năvăleau în sfântul staul al Bisericii şi răpeau oile lui Hristos, nu a putut să se liniştească. A hotărât să-şi părăsească viaţa monahală liniştită şi să se arunce în marile lupte pentru Ortodoxie. A fost în epoca sa un al doilea Atanasie cel Mare. S-a luptat cu toată puterea sufletului său. Armele sale au fost cunoştinţele şi înţelepciunea lui şi mai ales viaţa lui ascetică şi sfântă. Pretutindeni a alergat. Nu doar în Constantinopol, ci şi în Alexandria şi în alte părţi ale Africii şi până în Italia şi la Roma, ca să ajute şi să întărească pe episcopii ortodocşi în lupta împotriva ereticilor. A contribuit mult pentru condamnarea ereziei monoteliţilor.

Împăratul Constas, susţinător al ereticilor, s-a mâniat pe Maxim pentru lupta lui curajoasă şi i-a poruncit să înceteze să vorbească şi să tulbure liniştea imperiului său. Dar tăcerea lui ar fi însemnat trădarea Ortodoxiei. Vai! dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac. Ereticii, pentru că nu întâlnesc împotriviri, vor merge mai departe şi vor cuceri teren. Sfântul Maxim nu s-a supus poruncii împăratului; acum, cu mai mare putere propovăduia măreţiile Ortodoxiei. Duşmanii Ortodoxiei l-au persecutat, l-au depus şi l-au exilat în diferite părţi ale imperiului. Dar oriunde îl trimiteau, Sfântul Maxim nu înceta să predice cuvântul Ortodoxiei. În sfârşit, l-au adus în Constantinopol ca să-l judece din nou. Au încercat să-l descurajeze, dar a fost imposibil. Împăratul s-a sălbăticit şi s-a făcut ca o fiară şi a poruncit să i se taie limba şi mâna dreaptă a Sfântului Maxim; să i se taie limba, ca să nu mai poată să vorbească şi să propovăduiască Ortodoxia, şi să i se taie şi mâna, ca să nu mai poată scrie. Şi aspra şi inumana poruncă a fost executată. I s-a tăiat limba şi mâna dreaptă. Sfântul Maxim nu mai putea să vorbească şi să scrie. Dar aşa cum era, nu înceta să fie un protest viu împotriva ereticilor. În cele din urmă, l-au exilat în Lazikia Pontului şi acolo, în anul 662, Sfântul Maxim şi-a dat duhul său Domnului.

***
Iubiţii mei! Evanghelia zice că atunci când, odată, de departe, zece oameni leproşi L-au văzut pe Hristos, au început să strige: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Şi Domnul i-a vindecat. Dar nici noi, câţi credem în Hristos, nu trebuie să ne ascundem sentimentele şi credinţa noastră, ci să ne înălţăm glasul nostru şi să-L mărturisim pe Hristos; nicio putere să nu poată să ne închidă gura; pretutindeni şi întotdeauna să propovăduim şi să-L mărturisim pe Hristos şi Credinţa Ortodoxă. Aşa se va vindeca lumea de lepra păcatului şi de rătăcire. Cuvântul lui Hristos este un medic atotputernic. Acest cuvânt a lui Hristos l-a propovăduit şi Sfântul Maxim cu un curaj neabătut. A fost unul din cei mai curajoşi propovăduitori şi mărturisitori ai Ortodoxiei. Pe el să-l imităm şi noi în aceşti ani grei în care trăim.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Myripnoa anthi”)

Advertisements

Holy and Great Council of the Orthodox Church: Things You Need to Know

Source: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/06/10/holy-and-great-council-of-the-orthodox-church-things-you-need-to-know/

What will be the effect of the „Holy and Great Council” to be held in Crete on the Orthodox Christians everywhere (if the Council approves the preliminary texts adopted by the Synaxis of the Primates of the Orthodox Autocephalous Churches at Chambésy in January 2016)?

First of all, the effect will be the distortion of the Church teaching in the mind of the Orthodox Christians, or better said the sealing of this already existing distortion. The Orthodox Christians are influenced today by a variety of relativist ideas; for the most part they ignore their own faith. Orthodoxy is not a relativist faith, but confesses that there are no truths other than Christ, Who said: “I am the Way, the Truth, and the Life”, and that no one can acquire the eternal Life without uniting with Christ in the One Church, His Body.
In spite of this, today many believe that the Roman Catholics are also a Church (Sister Churches, “the two lungs of the Church”), even more believe that those who are not Orthodox will be saved too, and many more of them see nothing wrong in praying and worshipping together with the non-Orthodox or in appropriating various Protestant and pagan ideas. Some of these ideas will be sealed by this Council, showing a state of fact. By trampling the teaching of the Church, the Orthodox identity will be lost and in the Holy Sanctuaries the Orthodox teaching will no longer be asserted by the priests who preach the new relativist faith.

This is precisely the beginning of any fall out of the Church of Christ, the One, Holy, Catholic, and Apostolic, that is the Orthodox Church. Every reference point for holiness will be abolished, so that the whole battle of the saints for keeping the purity of the Orthodox faith will be made useless. The new type of “Orthodox” will be created, who has as supreme values Freedom, Fraternity and Equality, as the preliminary texts for the Council in Crete assert.

This will be an alienation of the people from Orthodoxy, with the main consequence of losing the salvation of their soul!

This is why we attach so much importance to the knowledge of the Orthodox teaching in contrast with the novel teachings of this so-called “Council”.

In history there have been many robber councils, that is, councils which tried to change the teaching of the Church and to endorse other ideas. It is not unlikely that we will have another one soon. But whoever will accept it in his consciousness and confession, and will not wall himself off from those who accept it, will be apart from Christ God the Truth and His Gospel.

Protopresbyter Matei Vulcănescu

Care va fi efectul „Sfântului şi Marelui Sinod” ce se va ţine în Creta asupra creștinilor ortodocși de pretutindeni (dacă se vor aproba la Sinod textele pregătitoare adoptate la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Chambésy din ianuarie 2016)?

— preluare de pe blogul “Ortodoxia catholică” —

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/06/10/care-va-fi-efectul-sfantului-si-marelui-sinod-ce-se-va-tine-in-creta-asupra-crestinilor-ortodocsi-de-pretutindeni-daca-se-vor-aproba-la-sinod-textele-pregatitoare-adoptate-la-sinaxa-intaistatator/

Care va fi efectul „Sfântului şi Marelui Sinod” ce se va ţine în Creta asupra creștinilor ortodocși de pretutindeni (dacă se vor aproba la Sinod textele pregătitoare adoptate la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Chambésy din ianuarie 2016)?

În primul rând, efectul va fi distorsionarea învăţăturii Bisericii în mintea ortodocșilor, sau mai bine zis pecetluirea acestei distorsionări, deja existente. Creștinii Ortodocși sunt astăzi influențați de diferite idei relativiste, nu îşi cunosc în mare parte propria credință. Ortodoxia nu este o credinţă relativistă, ci mărturiseşte că nu există alte adevăruri în afară de Hristos, care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, şi că nimeni nu poate dobândi Viaţa veşnică fără a se uni cu Hristos în Biserica cea Una, Trupul Lui.
Cu toate acestea, astăzi mulți cred că şi Romano-Catolicii sunt Biserică (Biserici Surori, „cei doi plămâni ai Bisericii”), şi mai mulți cred că se mântuiesc şi cei care nu sunt ortodocși, şi chiar şi mai mulţi nu au nimic împotriva rugăciunii împreună cu cei de alte credinţe şi a preluării diferitelor idei protestante şi păgâne.
Toate aceste idei vor fi pecetluite de acest Sinod, arătând o stare de fapt. Călcând în picioare învăţătura Bisericii, se va pierde identitatea ortodoxă, iar în Locaşurile Sfinte învăţătura ortodoxă nu va mai fi exprimată de către preoții care vor propovădui noua credință relativistă. Este exact începutul oricărei căderi din Biserica lui Hristos, cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică, adică Biserica Ortodoxă.
Orice reper pentru sfințenie va fi desființat, așa încât toată lupta sfinţilor pentru păstrarea purităţii credinței ortodoxe va fi făcută netrebnică. Va fi creat „ortodoxul” de tip nou, care are ca valori supreme Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea, așa cum afirmă textele pregătitoare de la Sinodul din Creta.
Aceasta va fi o alienare a oamenilor faţă de Ortodoxie, cu consecința principală a pierderii mântuirii sufletului! Iată de ce acordăm atâta importanţă cunoaşterii învăţăturii Ortodoxe în raport cu învăţăturile noi ale acestui așa-zis „Sinod”. În istorie au fost multe sinoade tâlhăreşti, sinoade care au încercat să schimbe învăţătura Bisericii şi să legitimeze alte concepţii.
Nu e exclus să mai avem unul. Dar cine îl va accepta în conştiinţa şi în mărturisirea sa, şi nu se va îngrădi de cei care-l acceptă, va fi departe de Adevărul Hristos Dumnezeu şi Evanghelia Sa.

pr. Matei Vulcanescu, Biserica „Panaghia Odighitria”, Mitropolia Pireului, Biserica Ortodoxa a Greciei

20 iunie: Sfântul Nicolae Cabasila, teolog și cuvios (1322-1392)

— preluare de pe site-ul “Pemptousia” —

http://www.pemptousia.ro/2015/06/sfantul-nicolae-cabasila-teolog-si-cuvios-1322-1392/

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (nu Ecumenist)

— preluare de pe ortodoxos.ro —

http://ortodoxos.ro/2016/06/12/duminica-sfintilor-parinti/

 

În Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, în multe biserici şi mănăstiri s-a citit predica de mai jos, autor fiind părintele Cleopa Ilie.  Acestă predică conţine greşeli dogmatice pe care le-am subliniat cu litere bold apoi am adăugat câteva comentarii cu litere de culoare roşie. Se poate constata că încă din vremea aceea erezia curentului ecumenist își spunea cuvântul inclusiv printre preoți. Iată textul acestei predici :

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi – episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul “sinod” înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul “erezie” înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a “fost un timp cînd Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos “creatură superioară”, “cea dintîi dintre creaturi”. Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Sfinţii Părinţi, nemaiputînd răbda hulele lui Arie împotriva Mîntuitorului şi a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniştirea Bisericii lui Hristos şi condamnarea învăţăturii hulitoare a lui Arie şi a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfînt, marele împărat creştin a hotărît să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitaţi toţi marii ierarhi ai Bisericii creştine din Răsărit şi din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinţi Părinţi la care s-a adăugat şi o delegaţie a Papei Silvestru I al Romei, pentru că pînă în anul 1054, Biserica creştină era una, nedespărţită în două – cea Ortodoxă de Răsărit şi cea Romano-Catolică de Apus. De aceea şi sinoadele pînă la dezbinarea Bisericii se numesc “ecumenice”, adică generale, pentru că au luat parte la ele şi ierarhi din partea Bisericii Romei.

Nota noastră: Se vorbeşte de Biserică despărţită?!?! Biserica lui Hristos nu a fost , nu este şi nici nu va fi vreodată despărţită.

Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de faţă şi ereticul Arie cu ai lui, Sfinţii Părinţi s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întîmplat ca în timpul discuţiilor, Sfîntul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfîntul Constantin cel Mare a poruncit să i se ia omoforul şi Evanghelia şi să fie aruncat în temniţă pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat Mîntuitorul în temniţă şi i-a dat din nou Evanghelia în mîini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineaţă, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfîntul Nicolae iarăşi la sinod şi îşi cereau iertare toţi de la el, văzînd rîvna şi răbdarea lui pentru credinţă.

La fel şi Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sînt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcînd semnul sfintei cruci, cînd a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt şi lutul a rămas în mîna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.

În timpul sinodului cei 318 Sfinţi Părinţi au dat anatemă pe ereticul Arie şi învăţăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinţii au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, sînt de o fiinţă şi nedespărţite. Tot la acest sfînt sinod s-a întocmit partea întîi a Crezului, primele şapte articole despre Tatăl şi Fiul. Ultimile cinci articole despre Sfîntul Duh aveau să se întocmească la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele credinţei ortodoxe, şi se rosteşte zilnic în biserici şi prin casele creştinilor ca o mărturisire a dreptei credinţe apostolice.

Deşi Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu a vrut să asculte de Biserică, ci mai mult căuta să semene între creştini învăţătura sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de Dumnezeu, încît i s-au vărsat măruntaiele şi a murit cumplit, spre veşnică osîndă în gheena iadului.

Iubiţi credincioşi,

Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creştină, ca şi eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte şi erezii, unele mai periculoase decît altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii creştine a fost în anul 1054 cînd a avut loc marea schismă (ruptură) între Răsărit şi Apus, luînd astfel naştere două Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol şi cea Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rîndul ei Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri şi sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, şi de Calvin din secolul al XVI-lea, urmaţi după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea.

Nota noastră : Cum să ia naștere două Biserici??!?! Care mai sunt și separate? Separate de cine? De Hristos?

Primul eres a cuprins aproape integral ţările din nordul Europei, aşa numitele ţări protestante; iar religia anglicană s-a răspîndit în Anglia, America de Nord şi Australia, formînd Biserica anglicană.

Vedeţi cum a reuşit satana să rupă cămaşa lui Hristos, adică să dezbine şi să sfîşie unitatea Bisericii întemeiată de El? Noi toţi mărturisim “o credinţă, un Domn, un botez”, însă datorită mîndriei şi începătorilor de eresuri, care au schimbat învăţătura de credinţă ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor, precum şi din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creştine – două apostolice – cea Ortodoxă şi cea Catolică şi trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată şi anglicană.

Nota noastră: Au apărut două Biserici Apostolice?!?!? Şi 3 fără succesiune apostolică? Şi se numesc tot Biserici?

Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începînd din secolele XVIII şi mai ales XIX, au apărut în America şi în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite “secte”.

Astăzi, în lume se află pînă la o mie de secte şi grupări religioase creştine, unele mai fanatice, mai periculoase decît altele, cum ar fi “martorii lui Iehova”, “templul satanei”, cu aşa numita “liturghie neagră”, în care se adoră diavolul în locul lui Dumnezeu. Ei caută să-şi facă noi membri în rîndul credincioşilor interesaţi, a celor certaţi cu disciplina Bisericii lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale şi mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai uşor.

Să luăm deci aminte la noi şi la familile noastre ortodoxe. Înmulţirea sectelor este un semn văzut apocaliptic, care prevesteşte sfîrşitul veacurilor.

Prima datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este aceea de a cunoaşte cît mai bine Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie, Catehismul şi operele principale ale Sfinţilor Părinţi. A doua datorie, dacă nu cea dintîi, este să trăim cu mare credinţă în Dumnezeu şi să ducem cu rîvnă şi evlavie viaţa noastră religioasă de familie, în desăvîrşită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă cu texte din Sfînta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu cu atît cu texte din Biblie, cît mai ales cu viaţa morală smerită, curată, sfîntă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În faţa unor creştini corecţi, milostivi şi evlavioşi, ei se ruşinează şi tac.

A treia mare datorie ce ne revine este să ne creştem copiii în frică de Dumnezeu, cu mare grijă şi atenţie. Căci dacă nu-i educăm noi cum trebuie sau îi smintim cu viaţa noastră, a părinţilor, îi pierdem sufleteşte pe fii, nu ne mai aparţin şi foarte uşor îi pot amăgi sectele, patimile, beţia, desfrîul şi necredinţa. Un tînăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras de la sectă. Copiii, ca şi părinţii, trebuie să ştie de mici Tatăl nostru, Crezul şi Psalmul 50, şi să înveţe cunoştinţele religioase principale din Catehismul ortodox. Cine nu ştie pe de rost măcar aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtăşit cu Sfintele Taine.

Altă mare datorie a creştinilor ortodocşi este să fie oameni de rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu lipsească în sărbători nimeni de la Sfînta Liturghie şi de la predică, afară de mare nevoie. Rugăciunea cu credinţă, cu post şi lacrimi este viaţa noastră, pîinea noastră duhovnicească, mîntuirea noastră. Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toţi oamenii, mai ales cu cei din familie şi să facă după putere milostenie, care “acoperă mulţime de păcate”.

O altă datorie principală este ca fiecare să aibă un duhovnic bun, înţelept, la care să-şi mărturisească păcatele în cele patru posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate şi să-l asculte ca pe Însuşi Hristos. Creştinii noştri nu trebuie să meargă la adunările sectante, nici să-i primească în casă, şi nici să discute cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face aceasta nu va fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici de cursele oamenilor răi.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, care au apărat dreapta credinţă, au dat anatema pe eretici şi au formulat Crezul ortodox. Să rămînem credincioşi Evangheliei lui Hristos şi Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii sîntem. Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut şi învăţat calea mîntuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toţi sfinţii şi icoanele lor ca cei ce sînt “prietenii Domnului” şi se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alţii, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creştem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mîntuirea noastră şi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă, fără de care nu ne putem mîntui oricîte fapte bune am avea.

Închei cu o scurtă istorioară.

Un părinte cu viaţă sfîntă a intrat noaptea să se roage în biserică şi prin minune dumnezeiască a văzut altarul deschis, iar lîngă sfînta masă şedea un prunc luminat cu cămaşa ruptă. Şi l-a întrebat cuviosul: “Copile, cine eşti tu?” Iar el a răspuns: “Eu sînt Hristos, Mîntuitorul lumii!” “Dar cine ţi-a rupt cămaşa?” întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns: “Mi-a rupt-o Arie, ereticul!” şi S-a făcut nevăzut.

Oricine propovăduieşte altă Evanghelie decît cea vestită de Hristos, de Apostoli şi de Biserică, sfîşie cămaşa Domnului şi-şi agoniseşte osîndă veşnică, fără iertare.

Să cădem deci în genunchi şi să slăvim cu evlavie şi dreaptă credinţă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.

Hristos a înviat!

Scrisoare deschisă către Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

— preluare de pe ortodoxos.ro —

http://ortodoxos.ro/2016/06/10/scrisoare-varsanufie-arhiepiscop/

 

Preasfințite Părinte, cu îngrijorare şi cu durere în suflet am aflat de textele care urmează să fie adoptate de către Sinodul Panortodox care este programat a se întruni în Creta în data de 16-27 iunie 2016. Acestea conțin expresii neortodoxe precum “restabilirea unităţii creştine”, “lumea creştină” şi “căutarea unităţii creştine”. După cum prea bine ştim şi mărturisim în Crezul–Simbolul de credință, Biserica este Una, Apostoleasca şi Sobornicească; nu există mai multe Biserici nici măcar două. Prin urmare, aceste hotărâri care sunt planificate a se adopta la adunarea din Creta (numită Sinod Panortodox) nu sunt în conformitate cu credința lăsată nouă de Mântuitorul Iisus Hristos. Se dorește recunoașterea altor confesiuni creștine ca fiind Biserica aducându-se astfel hula la adresa Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Lui.

Vă adresăm această scrisoare, cerându-vă ca, în calitatea pe care o aveți de Arhipăstor, să ne reprezentaţi corect şi să nu ne trădați, luând atitudine împotriva acestor erezii precum cu înfricoşătoare jurăminte ați făgăduit a face, în cadrul slujbei de hirotonire întru Episcop urmaș făcându-vă „Păstorului Celui Bun care își pune viața pentru oile Sale” (Ioan 10,11).

Oare ce vremuri trăim dacă este nevoie ca mirenii, oamenii simpli în calitate de mădulare ale Bisericii să spună episcopului cum să se comporte ca episcop, să urmeze linia Sfinților Părinţi si să păstreze Ortodoxia curată a Bisericii noastre? Precum zice Sfântul Ioan Gură-de-Aur într-un caz similar, însăşi oile devin străjeri ai turmei, când arhipăstorii şi păstorii nu priveghează. Acel episcop sau acel preot care îşi închide gura şi nu protestează pentru cele ce se întâmplă în Biserică, acela este împreună cu ateii şi îi ajută. De aceea spune Sfântul Grigorie Palama: a tăcea episcopul în astfel de zile este o crimă faţă de Biserică, tăcerea episcopului este ateism. Cu alte cuvinte, orice preot, orice rasofor, orice episcop, care nu mustră, nu este întru nimic diferit de ateu.

Trebuie să ne facem datoria – a spus-o Hristos: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). A spus-o Apostolul Pavel că „cei care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12).

Iată ce spune Sfântul Teodor Studitul :

Atunci când Credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenţa? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut şi dezinteresat?”

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.”

Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel că, atunci când cineva învaţă ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit şi decât este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinţit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o.” “Şi chiar dacă am fi păcătoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtându-ne de orice erezie şi urmând oricărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Şi nu numai acestora, ci şi hotărârilor pe care le-au luat şi le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvârşit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credinţă, dar nu se alătură dumnezeieştilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

De mii de ori sărac cu Hristos, decât milionar cu diavolul! De mii de ori diacon, de mii de ori călugăr cu Hristos, decât episcop sau patriarh care încalcă Dumnezeieştile şi Sfintele Canoane! De mii de ori exilat în beciuri, decât un ticălos rasofor predicând minciuna!” ne spune Episopul Augustin Kandiotul.

Vă rugăm să nu deznădăjduiţi şi să nu vă clătinaţi în credinţă din cauza acestui întreg scenariu de înşelare care se joacă în jurul nostru şi să rămâneţi în Adevăr, să vă deziceţi de acele texte neortodoxe și să mărturisiţi pe Hristos în public așa cum Mitropoliții Greci, Ciprioți, Georgieni şi Bulgari au făcut-o cu câteva luni în urma neputând păstra tăcerea. Cum este posibil ca Adevărul să fie votat? De când Adevărul este supus votului unei minorități care se vrea reprezentantă a pliromei Bisericii, în loc să fie continuitatea și confirmarea învățăturii Sfintei Scripturi, a Sinoadelor și a Sfinților Părinți? Cum este posibil ca episcopii și Bisericile Locale care s-ar opune unor texte să nu fie luate în considerare pentru că sunt minoritari?

În primul rând ar trebui să se schimbe din temelie statutul de organizare a acestui Sinod, care este anti-Sinodal. Cum este posibil să se forțeze mâna unor Biserici Locale pentru a accepta neacceptabilul și anume a celei fără de rezultate prezentă în dialog ecumenic și în organizațiile eterodoxe (CMB, etc)? Care este rostul prezenței observatorilor eterodocși, fie și la început și la sfârșitul acestui Sinod?

Ştiţi prea bine că adunarea despre care pomenim mai sus nu este nicidecum un Sinod Ortodox precum cele din trecut unde au participat Sfinții Părinţi. Acolo hotărârile au fost luate împreună cu toţi episcopii care au reprezentat pe toţi ortodocşii. Acum acest aşa-zis sinod încearcă să se substituie Sfintelor Canoane şi să ne altereze Credinţa Ortodoxa prin erezia cum că s-ar fi pierdut unitatea Bisericii. Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a lansat un comunicat, prin care confirmă şi întăreşte decizia sa anterioară, de a nu participa la Sfântul şi Marele Sinod Panortodox, preoții şi credincioșii din Republica Moldova precum şi Biserica Ortodoxa din Georgia se împotrivesc de asemenea legiferării ereziei prin acest sinod-adunare din Creta.

Încheind, Înaltpreasfinţite Părinte, vă cerem cu smerenie, cu bună-credinţă, să luaţi în considerare dezacordul nostru legat de viitorul Sinod Panortodox din iunie 2016.

Vă facem direct răspunzător în faţa Bunului Dumnezeu, ca cel ce  aveţi misiunea „drept să învăţaţi Cuvântul Adevărului” şi totodată vă asigurăm de toată susţinerea noastră în lupta pe care o aveţi de dus în aceste momente de răscruce, hotărâtoare pentru apărarea Ortodoxiei.

Fie ca Hristos să ridice în Biserica noastră ierarhi de înălţimea, de curajul şi de măreţia Sfântului Ioan Gură de Aur, prin ale cărui rugăciuni fie ca Dumnezeu să ne miluiască pe noi toţi. Amin

 

Semnează:

Dragoş Măgureanu-Râmnicu Vâlcea

Aneta Bardașu -Râmnicu Vâlcea

Ortodoxia în fața provocării ,,religiei universale”, Stavros Bozovítis teolog – filolog (din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

— preluare de pe “Graiul ortodox” —

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/08/ortodoxia-in-fata-provocarii-religiei-universale-destavros-bozovitis-teolog-filolog/

Ortodoxia în fața provocării ,,religiei universale”

 de Stavros Bozovítis (teolog – filolog)

Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 de Stavros Bozovítis (teolog – filolog)

descărcare (2),,Cine va putea să găsească apă,

Izvoarele de apă ale ochilor să le deschidă?

Cine, cu lacrimi negre va jeli,

Pe cei răniți, pe cei morți,

Pe cei îndurerați din poporul meu?”

Astfel, în urmă cu 27 de secole, prinse a jeli profetul pe cei ai săi: ,,Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua şi noaptea pe cei loviţi ai fiicei poporului meu?”.

,,De ce te jelești, pe cine plângi, Ieremia? Plâng pe fiicele și fiii poporului meu”.

Vedea profetul cum poporul său cel ce l-a părăsit pe Dumnezeu era dus în robie în pământ străin, în Babilon, și se tânguia…și căuta un loc îndepărtat unde să plece: ,,O, de mi-ar da cineva un adăpost de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş duce de la ei, căci cu toţii sunt nişte desfrânaţi şi ceată de defăimători!” (Ieremia 9, 2).

Astfel se jeleau, astfel plângeau profeții. Plângeau pentru păcatele poporului, îl mustrau și îl îndrumau pe calea Legii lui Dumnezeu. Când poporul păcătuia, profeții îl mustrau foarte tare. Iar atunci când poporul se abătea de la Domnul și cădea în idolatrie, atunci cuvântul profeților era ca o sabie: ,,Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea” (Isaia 1, 2). Atunci, în acele situații când poporul cădea în idolatrie, profeții îl mustrau, în principal cu două cuvinte: Desfrânaților și adulterilor! De aceea, profeții strigau în Ierusalim: ,,Desfrânato, ascultă cuvântul Domnului” (Iezechiel 16, 35). Și, din vremurile acelea, străbătând veacurile și timpul, privirea și strigătul lor ajung până astăzi la noi și veghează asupra noului popor al lui Dumnezeu, Biserica, Mireasa lui Hristos, care astăzi este atrasă și forțată să se scufunde în această mocirlă a ,,religiei universale și să-și piardă conștiința de sine că ea reprezintă Adevărul: Împărăteasă și nu țiitoare, Lumină a lumii și Mireasă! La fel se întâmpla în urmă cu trei mii de ani, când slăvitul împărat era uimit la vederea iubitei sale: ,,Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zorii străluceşte şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă şi ca oastea de război temută?” (Cântarea Cântărilor, 6, 10). Biserica, în toată slava sa, în autentica sa prezență! Zorii zilei care aduc bucuria în lume. Lună cu frumusețea mistică a vieții interioare. Soare care luminează toate. Falange inexpugnabilă, pregătită de război.

La fel se arată ea, slăvită, și în capitolul XII din Apocalipsă: ,,…femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa, 12, 1). Așadar, ea nu este femeia beată din capitolul XVII, călare pe o fiară roșie, având scris pe frunte numele ei: ,, Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului” (Apocalipsa, 17, 5).

Să vorbim, așadar, în cele ce urmează, despre această bețivă desfrânată. Ea nu este altceva decât biserica decăzută ce aderă, încet, încet la această mișcare, la urâciunea care se numește ,,religia universală”. Nu cred că aderă conștient, ci se lasă înșelată și atrasă în această mocirlă. Iar propaganda o face un fals ,,broscoi” ce pare a fi fiu al Bisericii. În capitolul XVI din Apocalipsă, versetul 13 citim: ,,Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte”. Interpreții textului sfânt spun că cel de-al treilea duh necurat care are chipul unei broaște este profetul mincinos care promovează în lume religia universală. Și, fără tăgadă, în zilele noastre, acest rol este interpretat de liderul religios mondial de la Vatican. Acest respingător orăcăit al broaștei celei necurate îndeamnă în mod insidios și metodic Biserica să se lepede de soarele ce o înveșmântează, de veșmântul de nuntă al lui Hristos și să adere la ,,religia universală” cea imorală și urâtă de Dumnezeu.

  1. Adevărul de veacuri al Ortodoxiei

În cei două mii de ani de existență, în unele momente grele, Biserica a acceptat să piardă câteodată aproape tot ce avea: poziția ei, liniștea, proprietățile ori banii. Un singur lucru nu a pierdut: Adevărul!

Din momentul când au fost rostite cuvintele ,,Eu sunt lumina lumii” (Ioan 10, 12), și ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”(Ioan 14, 6), Biserica a păstrat ca pe o comoară de neprețuit certitudinea că doar Hristos este Adevărul. Doar Hristos! Autonom, veșnic, infinit! Toți ceilalți și fiecare dintre cei ce trăiesc în lume primesc existența de la Hristos, fiindcă ,,El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate” (Coloseni 1, 17). Așadar, El este totul. El este ,,Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 22, 13). Acest Adevăr l-au apărat dintotdeauna Părinții Bisericii și Sinoadele. Ei nu au lăsat să fie schimbată nici ,,o cirtă din Lege” (Matei 5, 18). Ei nu au făcut nici cel mai mic compromis. S-au luptat până la moarte pentru o ,,iotă”. ,,De o ființă cu Tatăl” (omoousios), nu ,,asemănător după ființă cu Tatăl” (omiousios). Războiul împotriva ereziilor a fost titanic iar prețul a fost foarte mare. Sângele mucenicilor a curs din belșug precum șuvoaiele râurilor iar diavolul turba de furie. Dar nu a putut să supună Biserica. Dimpotrivă, nu a făcut decât s-o întărească. Credința s-a întărit iar adevărul ei a fost fixat în cele mai mici detalii: credința că doar Hristos este Dumnezeu-Adevărat. Toți ceilalți așa-ziși dumnezei nu sunt decât creații și plăsmuiri ale închipuirii, demoni: ,,Iar toți dumnezeii neamurilor demoni sunt” (Psalm 95, 5).

  1. Metamorfozarea înșelătoare a ,,religiei universale”

Toate acestea expuse mai sus s-au întâmplat până la începutul secolului al XX-lea, atunci când și-a făcut apariția tumoarea scârnavă a ecumenismului, aducând drept argument unirea tuturor creștinilor. Acesta a fost, însă, doar un pretext. Scopul final real era, de fapt, acela de a conduce lumea spre o unire religioasă sub forma acestei urâciuni în fața lui Dumnezeu care se numește ,,religie universală”. O astfel de formă a ,,religiei universale” și-a făcut apariția odată cu prima conferință a ,,Parlamentului Religiilor Lumii” ce s-a ținut în 1893 la Chicago. Peste 100 de ani a avut loc ce-a de-a doua conferință, tot la Chicago, iar de atunci, au avut loc astfel de întruniri la fiecare 5 ani, astfel: în 1999 la Cape Town, în 2004 la Barcelona, în 2009 la Melbourne, în 2015 la Salt Lake City.

Ce este, însă această ,,religie universală”?

Este o concepție total greșită că toate religiile sunt bune, ,,corecte” și că fiecare religie ne arată un drum diferit pe care putem ajunge la același Dumnezeu. Așadar, toți ,,liderii” religioși ne îndeamnă să colaborăm pentru crearea unei singure religii, universale, care să ne unească pe toți în fața Tatălui nostru comun, Dumnezeu.

Aceste idei au fost răspândite în Europa Apuseană de către diferiți ,,guru” hinduși care împărtășesc exact aceste idei. La prima conferință ținută la Chicago în 1893, guru Swami Vivekananda spunea: ,,Dacă o anumită religie este adevărată, atunci și toate celelalte sunt adevărate. Noi, hindușii, nu doar tolerăm toate religiile ci și ne unim cu acestea rugându-ne cu mahomedanul în geamie, închinându-ne în fața flăcării lui Zoroastru și îngenunchind în fața crucii Creștinismului”. Astăzi, aceste idei s-au răspândit destul de periculos în Creștinism și în toată lumea în baza ideilor de mai jos ale lui Vivekananda: ,,Dacă cineva din acest auditoriu crede că această unire se va înfăptui prin triumful unei anumite religii și prin dispariția celorlalte, eu nu am să spun decât atât: Fratele meu, speranțele tale sunt deșarte. Nu cumva ar vrea creștinii să devină hinduși? Pentru numele lui Dumnezeu! Sau nu cumva vor vrea hindușii și budiștii să devină creștini? Nu! Creștinii nu trebuie să devină budiști ori hinduși, și, nici aceștia din urmă nu trebuie să devină creștini, ci fiecare religie trebuie să-și însușească spiritualitatea celorlalte păstrând, în același timp, particularitățile proprii, și urmărind să se dezvolte în acord cu propriile legi”. Pentru a-și susține mai bine propaganda unirii tuturor religiilor, Vivekananda a folosit următoarea analogie: ,,Diferitele concepții religioase sunt asemenea unor oameni orbi care încearcă să descrie un elefant. Unul descrie trompa, altul apucă piciorul, celălalt urechea etc. Toți tind să se contrazică până când părerile lor se combină într-un tot și abia atunci vedem elefantul întreg”.

Plecând de la această concepție au apărut de-a lungul vremii, precum ciupercile după ploaie, o mulțime de organizații asemănătoare ,,Parlamentului Religiilor Lumii”: ,,Congresul Religios Internațional” (WCF, www.worldfaiths.org), ,,Inițiativa Religiilor Unite” (URI, www.uri.org), ,,Consiliul Mondial al Liderilor Religioși” (www.millenniumpeacesummit.org), ,,Inițiativa Femeilor lideri religioși și spirituali pentru pacea mondială” (www.gpiw.org), ,,Conferința Mondială a Religiilor pentru pace” (WCRP, www.wcrp.org).

Nu cred că mai este nevoie să menționez că toate aceste întâlniri interreligioase organizate de-a lungul vremii – la unele participând și Papa care, din inițiativa lui, la Assisi s-a rugat împreună cu toți ceilalți lideri și reprezentanți ai diferitelor mișcări religioase – slujesc și cultivă aceeași concepție demonică. Vorbim, într-adevăr de o gândire satanică ce pune semnul egal între adevăr și minciună, amestecă autenticul cu înșelarea și confundă lumina cu întunericul.

Mulți consideră, poate, că toată această evoluție este un proces firesc ce se datorează globalizării. Fără îndoială că globalizarea favorizează o astfel de evoluție. Se cuvine, însă, să subliniem aici factorul principal care pregătește terenul dar și finanțează din umbră, acesta nefiind altcineva decât Sionismul internațional al cărui plan nu este decât omogenizarea și uniformizarea lumii la toate palierele pentru ca aceasta să fie mai ușor de condus și a ușura ducerea la îndeplinire a planurilor perfide de impunere a unei Ordini Mondiale.

Celor care au și cea mai mică umbră de îndoială despre acest lucru le reamintim declarațiile pe care președintele de atunci al Israelului, Shimon Peres, le-a făcut la 4 septembrie 2014 în cadrul întâlniri cu Papa Francisc. Peres propunea în mod insistent ca Papa să ia inițiativa creării unei Organizații a Religiilor Unite, asemănătoare ,,Organizației Națiunilor Unite”, adică o formă oficială a ,,religiei universale”. Această propunere a fost discutată amănunțit și, după cum a declarat reprezentantul Vaticanului, cardinalul Federico Lombardi, ,,este o propunere care va fi analizată de către Vatican”. Planurile pe care Sionismul urmărește să le pună în aplicare sunt favorizate și de confuzia fără limite în care se găsește Protestantismul, dar și de trădarea tragică și căderea Papismului. Iar aceste lucruri nu sunt câtuși de puțin exagerate. Este de ajuns să reamintim de teatrul interreligios de prost gust de la Assisi, dar și de ultima vizită a papei în Constantinopol, la 20 noiembrie 2014. Odată ajuns acolo, înainte de a ajunge la Patriarhia Ecumenică, papa a mers la celebra ,,Moschee Albastră” și a simțit nevoia să se roage. ,,Putem să ne rugăm?, l-a întrebat el pe marele muftiu al Constantinopolului, Rahmi Yaran, care îl însoțea. Și s-au întors amândoi către Mecca și au început să se roage. Dar, oare cărui Dumnezeu s-au rugat…?

În acest sens, amintim și discuțiile teologice interreligioase care au avut loc între 24 și 26 noiembrie 2014 la Salerno (Italia) între teologi catolici și rabini ai cultului iudaic. Dintre declarațiile oferite o reținem pe cea a cardinalului Cocopalmerio care a spus: ,,Biserica este noul popor al lui Dumnezeu. Dar, la fel și Israil a fost, este și va fi întotdeauna poporul lui Dumnezeu, lucru confirmat și de Pavel. În acest sens, orice dorință, sau, mai rău, orice încercare de aducere a evreilor la credința creștină este absurdă și inacceptabilă”.

Sigur! Absurdă și inacceptabilă! O altă formă de trădare a Evangheliei nu cred că ar fi putut să conceapă cineva. Astfel, ne amintim cuvintele Sfântului Iustin Popovici, care, la prima vedere pot părea dure dar ele exprimă cât se poate de clar situația în care ne găsim astăzi. Sfântul Iustin a spus că, ,,în istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei”. Și pentru a arăta și mai clar decăderea papismului, să vedem care au fost concluziile conferinței amintite mai sus. Rabinul Greenberg a ținut să-și încheie discursul său cu o glumă: ,,Atunci când Mesia a venit, în cele din urmă, a avut loc o conferință de presă. La un moment dat a fost întrebat dacă aceasta a fost prima sau ce-a de-a Doua venire a Sa. Care a fost răspunsul Său? No comment”. (http://vaticaninsider.lastampa.it/en/news/detail/articolo/rabbi-cocopalmerio-cei-unedi-37881/).

Evreii au prevestit cu deosebită precizie forma și lucrarea Antihristului și a falsei sale biserici pe care, cu multă sârguință o pregătește Papismul, cu largul concurs și al unor episcopi ortodocși. În ce hal am ajuns!

Iar lucrul cel mai rău este că toate aceste acțiuni și declarații au afectat și conștiința mărturisitoare a ortodocșilor. În unele cazuri, într-un asemenea grad, încât veșnicul de pomenire Sávvas Agourídis, profesor la Facultatea de Teologie din Atena, să-și asume rolul principal în editarea ,,Sfintei Scripturi Universale” editată cu recomandarea escrocului spiritual sud-coreean Mun și care este folosită acum de toate mișcările religioase pentru a-și susține ideile rătăcite. Însă această așa-zisă ,,Scriptură” nu este singurul rău care se răspândește, pentru că suntem martorii unei avalanșe de astfel de fenomene. Peste tot încep să se ridice ,,biserici” în care să se roage toți cei care ,,cred” în Dumnezeu. Așa este, de exemplu, ,,Biserica Unicului (Dumnezeu)” ce se ridică la Berlin. Astfel, în cartierul Petriplatz se ridică o biserică în care să se poată ruga laolaltă creștinii, musulmanii și evreii. Este vorba de un lăcaș denumit ,,Casa Unicului”. Aceasta va fi biserică, sinagogă și moschee, toate trei într-un singur spațiu. Planurile construcției au fost deja aprobate și, în curând, această biserică, ce nu este decât un afront la adresa creștinismului, va fi gata. Rabinii, imamii și pastorii se declară cu toții entuziasmați de această lucrare inovatoare unică!…

O altă asemenea monstruoasă ,,biserică” ridicată în numele ,,religiei universale” se găsește în orașul Kazan din Rusia. La 10 km de depărtare de orașul Kazan, în orășelul Staroye Arakchino a fost ridicată o ,,biserică” în numele ,,religiei universale” unde sunt reprezentate cele mai importante 12 religii ale lumii. Artizanul acestei ,,realizări” este Ildar Khanov, un tătar musulman care susține că în 1994 i s-a arătat Iisus Hristos pe țărmul Volgăi și i-a poruncit să ridice o biserică pentru toate religiile. După spusele, lui Hristos i-ar fi spus: ,,Ildar, trezește-te mâine la ora 6 dimineața, ia un ciocan și începe să zidești temelia unui lăcaș unde să fie cinstite toate religiile”. Astfel a fost ridicată această construcție monstruoasă, ridicată după planurile catedralei ,,Sfântul Vasile” din Moscova. Această ,,biserică universală” are turlă asemeni unei biserici ortodoxe, clopotniță, minaret, turlă de geamie, turlă de sinagogă, piramidă, o stupă budistă ș.a. care reprezintă cele 12 cele mai importante religii ale lumii. Cu toate acestea, Ildar s-a declarant parţial mulțumit pentru că el ar fi dorit să reprezinte 16 religii, nu doar 12! În interiorul construcției se găsesc tot felul de reprezentări: Cruci, semiluni, Steaua lui David, dragoni, şi, de asemenea, ,,altare” pentru toate cele 12 religii. Prefectura din Cazan a numit această construcție monstruoasă ,,Biserica tuturor religiilor”.

Cel mai rău exemplu la care ne vom referi este biserica ,,ortodoxă” a Sfântului Nicolae ridicată lângă Turnurile Gemene din New York  și care a pierit împreună cu acestea. După 11 septembrie, autoritățile nu au mai dorit să acorde autorizația de reconstrucție a acesteia. După mai multe procese, însă, autoritățile au cedat, cu condiția, însă, ca acest locaș să fie al poporului american și care să aibă spații de rugăciune pentru toate cultele religioase. Și, din păcate, din pricina presiunilor autorităților, o astfel de ,,biserică” a început deja să se ridice.

În Grecia, invazia ,,religiei universale” și-a făcut debutul prin așa-zisul ,,Nou program de studii al orei de religie” pe care Ministrul Învățământului se arată hotărât să-l impună, și care nu este unul de predare al religiei (ortodoxe) ci al religiilor. Iar aceasta este o oarecare diferență…

Aici, însă, apare o întrebare chinuitoare:

  • Cum am ajuns aici?

La această întrebare cât se poate de îndreptățită vom încerca să răspundem prin 2 exemple. Primul se referă la conducătorii noștri bisericești iar celălalt la fiecare dintre noi.

Primul exemplu l-am luat din povestea cu Cloșca cu pui și Luceafărul, poveste pe care mi-aduc aminte că am auzit-o de foarte multe ori din gura mamei mele când eram copil. Să ascultăm povestea, așadar.

Cloșca a rămas orfană de mamă. Tatăl său s-a recăsătorit atunci iar Cloșca a mai avut un frățior, pe Luceafăr. Cei doi frățiori se iubea foarte mult, însă mama vitregă nu o iubea pe Cloșcă, ci o ura din tot sufletul. Atunci, cei doi copii s-au înțeles și au fugit amândoi de-acasă. Pe drum, însă, Luceafărului i s-a făcut sete. A găsit puțină apă într-o urmă de copită de miel și a băut de-acolo și s-a transformat și el în miel. Mergând, au ajuns la grădină mare care avea în mijloc un palat. Atunci a apărut fiul de împărat iar Cloșca a vrut să se ascundă într-o scorbură de copac. Prințul a văzut-o la timp, însă, și i-a spus să coboare din copac. Ea nu vroia să coboare cu nici un chip. Atunci, o vrăjitoare bătrână a pus prinsoare cu fiul de împărat că ea va reuși s-o facă să coboare din copac. Bătrâna a cerut doar o copaie, un sac de făină, un ciur, un purcel și o nuielușă. S-a dus și s-a așezat sub copac. A întors copaia cu scobitura în jos, a întors ciurul invers, a pus făină deasupra și a început să cearnă. În mod firesc, făina s-a împrăștiat peste tot. Purcelușul a venit imediat și a început să mănânce. Cloșca, de sus vedea toate acestea. A strigat la bătrână:

  • Hei, bătrâno, nu ții bine ciurul și copaia ai așezat-o invers. Fii atentă și la purcel că îți mănâncă făina!

Bătrâna vrăjitoare se făcea că nu aude:

  • Nu aud bine, fato, coboară de acolo.

Cloșca a coborât mai jos și i-a spus iar bătrânei:

  • Hei, bătrâno, nu ții bine ciurul și copaia ai așezat-o invers. Fii atentă și la purcel că îți mănâncă făina!

Bătrâna, la fel:

  • Nu aud bine, fata mea, vino aici, jos!

Atunci, Cloșca s-a văzut nevoită să coboare. Prințul, însă, care se înțelesese cu bătrâna, se găsea ascuns în apropiere. Cum a coborât, el a alergat în grabă și a prins-o.

Aceasta este povestea al cărei sfârșit îl vom afla mai jos.

Așa s-a întâmplat și cu Ortodoxia noastră. S-a lăsat înșelată de vrăjitoarea cea rea, care este lumea aceasta decăzută, și a coborât de la înălțimea măreției ei, din slava ei dumnezeiască, fiind în primejdie să devină la fel ca lumea aceasta ce se află sub stăpânirea Satanei și să fie atrasă precum o desfrânată să se închine altui dumnezeu. S-a lăsat amăgită atunci când a auzit îndemnul ,,coboară jos”. Au fost amăgiți conducătorii noștri bisericești, nu doar atunci când au purtat dialoguri cu eterodocșii, dar mai ales când au început să îi frecventeze pe aceștia, și, deși la nivel de discuții lucrurile nu au avansat în nici un fel, ei au continuat să meargă înainte, să se înfățișeze împreună cu aceștia și să vorbească despre unire. O unire forțată, o unire imposibilă în fapt.

Iar lucrurile stau cu atât mai rău cu cât toate aceste evenimente se desfășoară la nivel interreligios și, astfel, nu facem decât să ne îndreptăm cu pași repezi spre instaurarea ,,religiei universale”. Noi, cum am acceptat așa ceva?

Putem găsi răspunsul în povestea lui Olivier Clerc cu broscuța.

Olivier Clerc, scriitor franco-elvețian, cunoscut în special pentru faptul că a militat pentru pacea și înțelegerea în relațiile interumane, prin povestioara care urmează, înfățișează rezultatele catastrofale ale lipsei conștientizării schimbărilor care influențează defavorabil societatea noastră.

Broscuța care nu știa că o să fiarbă…

,,Imaginați-vă, spune Clerc, o oală plină cu apă rece în care înoată nestingherită o broscuță. Veți pune apoi oala să fiarbă la foc mic. Apa începe să se încălzească. Broscuța simte apa călduță și se simte din ce în ce mai bine. Însă, temperatura apei continuă să crească. Broscuța simte acest lucru, se simte puțin obosită, dar, cu toate acestea nu o cuprinde frica. Acum apa este foarte fierbinte iar broscuța nu se mai simte la fel de comod dar este epuizată. Din acest motiv rabdă și nu reacționează. Temperatura apei continuă să crească, broasca începe să fiarbă în apa clocotită și, până la urmă moare.

Dacă aceeași broscuță ar fi fost aruncată direct în apă fiartă la 50 de grade, dintr-o singură săritură, ar fi reușit să iasă din oală și nu ar fi murit”.

Povestioara de mai sus ne demonstrează faptul că, atunci când o schimbare se produce într-un mod suficient de lent, atunci conștiința nu mai este la fel de vigilentă, și, în cea mai mare parte a situațiilor, nu provoacă nici o reacție, nici o rezistență, nici un fel de împotrivire.

Dacă am fi observat ceea ce se întâmplă în societatea noastră de câteva decenii încoace, am fi putut să înțelegem că am început să ne abatem de la calea cea dreaptă, lucru care se întâmplă până astăzi. Situații care, în urmă cu 20, 30 ori 40 de ani ne-ar fi făcut să ne înfiorăm, încet, încet au devenit lucruri comune și trec absolut neobservate pentru cei mai mulți dintre noi.

În numele progresului, al științei și al câștigului, au loc tot timpul abuzuri împotriva libertății personale a fiecăruia, a valorii umane, a integrității naturii, a frumuseții și a bucuriei de a trăi, într-un ritm lent dar continuu, cu complicitatea continuă a unor victime ignorante, care, poate că, între timp își pierd capacitatea și dorința de a se apăra.

Toate aceste avertismente cu privire la viitorul nostru, în loc să provoace reacții și măsuri de prevenire, nu fac altceva decât să pregătească psihologic lumea cu privire la ceea ce urmează, astfel încât să primească și să accepte condițiile dramatice inumane de viață ce vor fi impuse. Insistența cu care mass-media bombardează continuu, asemenea unor lovituri de ciocan, cu informații în fiecare zi, nu fac decât să obosească creierul și îl fac să-și piardă capacitatea de a distinge și deosebi în diferite situații.

Când am început să vorbesc despre aceste lucruri, avertizam cu privire la ceea ce urma să se întâmple. Acum vorbesc despre ceea ce se întâmplă deja! Trebuie să înțelegem că, în acest moment suntem în oala cu apă care fierbe. Trebuie să alegeți! Așadar, dacă încă nu sunteți deja fierți pe jumătate, asemenea broscuței, adunați-vă puterile, faceți un salt și săriți din această oală care fierbe înainte de a fi prea târziu! Deja suntem pe jumătate fierți! Sau nu? Întrebarea este adresată fiecăruia dintre noi.

  1. ,,Religia viitorului” și Marele Sinod.

Această mare problemă, vitală și extrem de periculoasă ar fi trebuie să fie prima, sau printre primele pe care ar trebui să le ia în discuție Marele Sinod. Pentru că astfel se pregătește terenul pentru impunerea religiei lui Antihrist. Iar această ,,religie” va fi susținută de ,,falsul profet” despre care se vorbește în cartea Apocalipsei. Iar ceea ce spun nu este câtuși de puțin exagerat.

Antioh al IV-lea Epifanul, care nu este decât o preînchipuire a Antihristului, este cel care a impus la vremea sa un unic sistem religios. Citim în Cartea I a Macabeilor: ,, Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui”. (I Macabei 1, 43-44). Ei, această urâciune a pustiirii, Marele Sinod o ignoră ca și cum ar fi un lucru neînsemnat, fără valoare, o problemă inexistentă. În tot acest timp, fenomenul mătură totul în cale și pregătește tronul fiarei iadului din noul Babilon care întruchipează taina înfricoșătoare a fărădelegii.

  1. Datoria noastră, a Ortodocșilor

În aceste condiții, este cât se poate de clar ce au de făcut toți cei care mărturisesc cu adevărat credința ortodoxă. Pentru că răsuflarea cea urât mirositoare a Antihristului se simte tot mai aproape, este nevoie ca în acest aluat să fie așezat fermentul viu al Ortodoxiei pentru ca aluatul să dospească, mesajul Evangheliei să ajungă la toate neamurile, la toate limbile, la toate popoarele iar Crucea Ortodoxiei să lumineze de la un capăt la altul al pământului. Iar sfârșitul va fi triumfător, asemenea poveștii cu Cloșca și Luceafărul:

Atunci când fiul de împărat a prins-o, Cloșca a început să plângă. El i-a spus, însă, că o iubește și că vrea s-o facă soția sa. Ea a primit, însă i-a cerut să-i dea voie să-l ia cu ea la palat și pe Luceafăr, cel prefăcut în mielușel, pe prietenul ei. Prințul a primit, iar peste câteva zile a avut loc și nunta. Cloșca strălucea în rochia de mireasă și toți se minunau de frumusețea ei. Soacra sa, însă, o invidia în ascuns. Ca să-i facă rău, a poruncit ca mielul să fie înjunghiat și pus la frigare, lucru care s-a și întâmplat. Mielul a fost adus mesenilor dar Cloșca nu s-a atins de el. A cerut doar să primească oasele ce vor rămâne după ospăț. Le-a luat și le-a îngropat într-un colț al grădinii. Pe locul acela a răsărit un portocal care avea o portocală de aur tocmai în vârf. Din pizmă, soacra ei a cerut ca portocalul să fie tăiat. Au încercat în zadar slujitorii să taie portocalul dar nu au reușit: de câte ori se apropiau, crengile îi loveau fără milă. Atunci a încercat și Cloșca să ia portocala. Portocalul s-a aplecat iar portocala cea de aur s-a lăsat singură în mâna întină a copilei. Imediat ce a ajuns în mâna ei, Cloșca a auzit o voce:

  • Ține-te, copilă, o să te iau să plecăm din lumea aceasta rea.

Portocalul a început să crească, să se înalțe, din ce în ce mai mult. Cloșca a prins a striga:

  • Rămâi cu bine, prințule! Rămâi cu bine, tată socrule! Liniște în această lume nu am găsit: din mâinile mamei vitrege celei rele am căzut în mâinile soacrei neiubitoare.

Copacul s-a înălțat din ce în ce mai mult până ce a atins cu vârful său cerul iar cei doi frați s-au prefăcut în stele: Cloșca cu pui și Luceafărul.

Oricâte ar născoci instrumentele satanice ale totalitarismului noii ordini mondiale, oricât ar încerca să atragă Ortodoxia în mrejele lor, ea nu se va pierde. O pot înjunghia, o pot schingiui înfricoșător, o pot îngropa. La sfârșit, însă, va străluci plină de lumină precum ,,Cloșca cu pui” și ,,Luceafărul”: ,,Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea străluceşte şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă şi ca oastea de război temută?” (Cântarea Cântărilor 6, 10).

Epilog

Acesta va fi sfârșitul basmului despre ,,religia universală” și ecumenism. Pentru că despre un basm este vorba,despre minciuni și înșelare.

Căci singurul Adevăr este Hristos, după cum mărturisește fiecare suflet ortodox în toate timpurile prin cuvinte ca acelea ale marelui teolog și părinte al nostru, cuviosul Iustin Popovici: ,,Oprește-te, universule, toată lumea văzută și toate cele ce există! Plecați-vă la pământ, inimi și minte, toate cele ce viețuiesc, cele nemuritoare și cele veșnice! Pentru că, fără Hristos, toate acestea sunt iad: un iad lângă alt iad. Toate nu sunt decât iaduri fără de număr și nesfârșite peste tot, și în sus, și în adâncuri și de-a latul pământului. Viața fără Hristos, moartea fără Hristos, adevărul fără Hristos, soarele fără Hristos și toate fără El nu este decât nerozie, o durere de nesuportat, un chin sisific, un iad nesfârșit! Nu vreau nici viața și nici moartea fără Tine, Dulce Iisuse Hristoase! Nu vreau nici adevărul, nici dreptatea, nici raiul, nici veșnicia! Nu, nu! Doar pe Tine te vreau, Tu să fii în tot, în toate și mai presus de toate! Adevărul, dacă nu este Hristos, nu am nevoie de el, pentru mine este doar iad. La fel este iad și dreptatea, și dragostea, binele, bucuria: iar Dumnezeu, dacă nu este Hristos, pentru mine este doar iad. Nu vreau nici adevărul fără Hristos, nici dreptatea fără Hristos, nici dragostea fără Hristos, nici (pe) Dumnezeu fără Hristos. Nu vreau toate acestea în nici un fel! Voi primi orice fel de moarte: să mă osândiți la moarte așa cum veți voi, dar fără Hristos nu vreau nimic altceva. Nici pe mine însumi, nici Însuși pe Dumnezeu, nici altceva între acestea două: nu vreau, nu vreau, nu vreau”.

Sursa: http://epomeni-tois-agioispatrasi.blogspot.gr/2016/03/blog-post_85.html

Traducere: Viorel Iosif (G.O.)

Graiul Ortodox