Protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos: CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII

Părintele Anghelos Anghelakopulos este colaborator apropiat al Mitropolitului Serafim al Pireului și al Biroului Antieretic al Sfintei Mitropolii a Pireului, textul de față a fost făcut cu binecuvântarea și intervenția Mitropolitului Serafim al Pireului.

CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII
Protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos
Pireu, 10-1-2018, Biserica Intrării Maicii Domnului

Tema cea mai arzătoare, fierbinte și actuală, care preocupă actualitatea bisericească în ultima vreme și îndeosebi după Pseudo-Sinodul din Creta (iunie 2016) este aceea a căii bisericești, canonice și patristice de întrerupere a pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie. În privința aceasta am dori să punctăm următoarele:

1) Întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști se cuvine să fie aplicată conform cu predania explicată ortodox a Bisericii, cu practica explicată corect a Sfinților Părinți, cu canonul apostolic 31 și cu canonul 15 al Sinodului I-II explicate corect.
Ar putea întreba cineva: De ce nu au fost date canoane specifice pe această temă atât de serioasă, în afară de cele două de mai sus? Răspunsul este foarte simplu. Nu era nevoie de așa ceva pentru că, din primele timpuri creștine, întreruperea oricărei legături cu oricine propovăduia o erezie era un fapt dat. Sfântul Marcu Evghenicul, el însuși un mare luptător de prim rang pentru Ortodoxie, într-un loc minunat al său face referire în această privință: «Toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele și toate dumnezeieștile scrieri îndeamnă a fugi de cei de alt cuget și a ne distanța de comuniunea cu ei». Acesta este cugetul general al Bisericii noastre și pentru aceasta nu s-au ocupat special de ea sfintele canoane.

2) Canonul 31 apostolic stabilește cu precizie că: «Dacă vreun preot, disprețuindu-și propriul episcop, ar face adunare (slujbă) fără el și ar înființa alt altar, fără să acuze pe episcop în privința bunei-credințe sau a dreptății, să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire, căci este tiran! De asemenea, și ceilalți clerici și câți se vor adăuga lui! Iar laicii să se afurisească! Iar acestea să se facă după primul, al doilea și al treilea îndemn din partea episcopului.» [1]
Sfântul Nicodim Aghioritul, explicând canonul de mai sus, menționează: «Ordinea ține laolaltă și cele cerești, și cele pământești, după Grigorie Teologul. Deci trebuie ca buna rânduială să fie păzită mereu ca una coezivă și constitutivă, dar mai ales în privința fețelor bisericești, care au nevoie să-și cunoască fiecare propriile lor măsuri și limitele propriei rânduieli, ca să nu le depășească. Ci toți Preoții, Diaconii și clericii să se supună propriului lor Episcop, iar Episcopii propriului lor Mitropolit și Mitropoliții propriului lor Patriarh. De aceea și canonul apostolic de față stabilește astfel: Preotul care a vrut să-și disprețuiască propriul Episcop și, fără să cunoască despre el că greșește evident fie în privința bunei-credințe, fie în privința dreptății, altfel spus, fără să cunoască despre el că este eretic sau nedrept în mod evident, a vrut să-și strângă deoparte pe creștini și a vrut, după ce și-a zidit altă biserică, să slujească separat, fără permisia și încuviințarea Episcopului lui, unul ca acesta să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire deoarece caută ca un tiran să uzurpe prin forță și tiranie autoritatea cuvenită Episcopului său. Dar și ceilalți clerici câți sunt de acord cu el la o astfel de dezertare, să fie caterisiți și ei la fel, iar laicii să fie excomunicați. Totuși acestea să se facă după ce Episcopul îi îndeamnă cu dulceață și blândețe de trei ori pe cei ce s-au despărțit de el să părăsească această mișcare și ei rămân în convingerea lor. Iar cei care se despart de Episcopul lor înainte de o cercetare sinodală pentru că el propovăduiește public o opinie greșită (kakodoxie) sau erezie, unii ca aceștia nu numai că nu sunt pasibili de certarea de mai sus, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși, după canonul 15 al Sinodului I-II».

3) Canonul 15 al Sinodului I-II din vremea Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861) stabilește precis: «Cele hotărâte în privința prezbiterilor (preoților), episcopilor şi mitropoliţilor cu mult mai mult se potrivesc pentru patriarhi. Așa încât, dacă vreun prezbiter, episcop sau mitropolit ar cuteza să se depărteze de comuniunea cu propriul său Patriarh şi nu ar pomeni numele lui, după cum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci, înainte de înfăţişarea sinodală şi de osândirea lui definitivă, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie cu totul străin de toată preoţia dacă numai se va reproșa că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unirea Bisericii. Cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător pentru oarecare erezie sancționată de Sfintele Sinoade sau de Părinţi, fireşte de acela care propovăduieşte erezia public şi o învață cu capul descoperit în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu sunt pasibili de certare canonică dacă se îngrădesc pe ei de comuniunea cu numitul episcop înainte de o cercetare sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au sancționat episcopi, ci pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători şi nu au rupt cu schismă unirea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.» [2]
Sf. Nicodim Aghioritul, explicând canonul de mai sus, menționează: «Acelea pe care le-au hotărât canoanele de mai sus (13 și 14) despre Episcopi și Mitropoliți, aceleași le hotărăște cu mult mai mult prezentul canon despre Patriarhi, spunând că oricare Preot sau Episcop sau Mitropolit a vrut să se despartă de comuniunea cu Patriarhul lui și nu-i mai pomenește numele după obicei (adică Mitropolitul singur, căci preotul pomenește numele Episcopului său, iar Episcopul pe al Mitropolitului său) înainte de a înfățișa la un Sinod cele împotriva Patriarhului lor și să fie el condamnat de Sinod, toți aceștia, spun, să fie caterisiți deplin, Episcopii și Mitropoliții de toată lucrarea arhieriei, iar preoții de cea preoțească. Numai că acestea să se facă dacă se despart preoții de Episcopii lor, Episccopii de Mitropoliții lor și Mitropoliții de Patriarhii lor pentru o învinuire oarecare, fie aceasta desfrânare, ieroselie (furt de cele sfinte) și altele». Într-o notă la acest punct Sfântul menționează: «Cu toate că și canonul 31 apostolic îl judecă fără de vină pe cel care se desparte dacă-l cunoaște că este doar nedrept». Iar dacă întâistătătorii menționați sunt eretici și propovăduiesc cu îndrăzneală erezia lor… (Sfântul menționează într-o notă la acest punct: «Din acest cuvânt al canonului se vădește că nu trebuie să se despartă cineva, după Balsamon, de Episcopul său dacă el are o erezie pe care o păstrează, totuși, în ascuns și nu o propovăduiește. Căci el eventual iarăși se va îndrepta după aceea de la sine».) …și de aceea se despart cei de sub ei și, încă înainte să se facă o judecată sinodală despre această erezie, acești despărțiți nu numai că nu sunt condamnați pentru despărțire, ci sunt vrednici de cinstea cuvenită ca ortodocși, deoarece nu au provocat schismă în Biserică prin această despărțire, ci mai degrabă au eliberat Biserica de schisma și de erezia acestor pseudo-episcopi».
Canonul de mai sus este în acord și cu alte sfinte canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice, precum 31 apostolic, 6 al Sinodului Local din Gangra (340), 5 al Sinodului Local din Antiohia (341), 10, 11 și 62 ale Sinodului Local din Cartagina (419), 18 al Sinodului IV Ecumenic (451), 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691) și 12, 13 și 14 ale Sinodului I-II (861).
Canonul 15 al Sinodului I-II este compus din două părți.
Prima parte începe de la pasajul «Cele hotărâte…» și se încheie cu pasajul «…rup unirea Bisericii». Această parte este continuarea celor două sfinte canoane anterioare, 13 și 14, care vorbesc despre interdicția întreruperii pomenirii numelui Episcopului de către diaconi și preoți și a Mitropolitului de către Episcop. Acum canonul 15 se referă la interdicția întreruperii pomenirii numelui Patriarhului de către Mitropoliți și Episcopi. Interdicția aceasta are putere «în privința celor ce se depărtează sub pretextul unor învinuiri oarecare de întâistătătorii proprii» și «înainte de înfățișarea sinodală și deplina lui condamnare». Adică interzice canonul acesta întreruperea pomenirii numelui Patriarhului pentru teme de administrație și morale înainte de condamnarea lui sinodală, pentru că cei ce întrerup pomenirea fac schismă și rup unitatea Bisericii.
Partea a doua începe de la pasajul «Căci cei ce pentru o erezie…» și se sfârșește cu pasajul «…s-au silit să o izbăvească».

4) Conform explicării lui Balsamon, dascălul Bisericii, acelea ce au fost hotărâte de canoanele 13 și 14 de mai sus, aceleași le hotărăște chiar mult mai mult prezentul canon (15) despre Patriarhi, spunând că Preotul sau Episcopul sau Mitropolitul care va cuteza să se separe de comuniunea cu Patriarhul său și nu pomenește numele lui după obicei înainte de a înfățișa mai întâi cele împotriva Patriarhului lor în Sinod și el să fie condamnat de Sinod, aceștia toți, zice, să fie caterisiți deplin. Atunci a întrebat unul din Părinți: Dacă pentru o pricină binecuvântată, de ex. pentru pretextul ereziei, va opri cineva pomenirea superiorului său înainte de a aștepta decizia sinodală, de ce să fie el pedepsit cu caterisirea? Atunci au zis Părinții că toate acestea pe care le-am hotărât se înțeleg când e vorba de o chestiune oarecare de delict, pe baza căreia cineva se rupe de superiorul său și în acest mod rupe unirea Bisericii. Totuși, dacă nu pentru o pricină de delict, ci, precum am zis, pentru o erezie care a fost condamnată de Biserică, se va separa cineva de superiorul său, oprind pomenirea lui, a celui ce (superiorul) învață fără să roșească învățături străine de dogma dreaptă a Bisericii, pentru acesta este îngăduit, dacă vrea, să se despartă de comuniunea cu superiorul său chiar și înainte de a fi emisă o decizie de condamnare sinodală, dar cu mult mai mult și după aceasta. Drept pentru care acesta nu numai că nu este pedepsit cu caterisirea, conform cu dispoziția generală a acestui canon, ci mai ales va fi cinstit ș.c.l. Deci, pe scurt, canonul de față spune următoarele:
Se interzice pe mai departe, pentru preîntâmpinarea schismelor, să întrerupă subalternul pomenirea superiorului său înainte de a se face judecată sinodală și de a se emite o decizie de condamnare împotriva superiorului. Iar pe cel ce cutează să încalce această dispoziție îl pedepsește cu caterisirea. Ca excepție, atunci este lăsat nepedepsit liber în alegerea lui să procedeze la discreție și, dacă vrea să oprească pomenirea fără să aștepte decizia Sinodului, când este vorba de o erezie recunoscută ca atare de Biserică (sancționată de Sfintele Sinoade), pe care o învață acest superior, drept care cel ce întrerupe pomenirea în această situație nu numai că nu este pedepsit, dar este și vrednic de cinste. Pasajul «dacă se îngrădește de el, adică se desparte de comuniunea cu întâistătătorul lui» semnifică alegerea, adică dacă va vrea, și nu impunerea întreruperii pomenirii. Prin urmare, în caz de erezie, când se lasă la alegerea oricui, cel ce urmează canonul general, adică cel ce pomenește până să fie emisă o decizie sinodală, este bine și cel ce întrerupe pomenirea fără să aștepte decizia Bisericii, adică înainte de a fi emisă o decizie sinodală, este și el corect. Acesta din urmă mai ales este vrednic de cinste. Toate acestea se fac în mod excepțional numai când este vorba de o erezie cunoscută, care a fost condamnată ca atare de Biserică.
Canonul 15 al Sinodului I-II nu stabilește nicăieri interdicții pentru pomeniri și pedepse veșnice pentru cei care nu întrerup pomenirea. Canonul nu ar putea să fie atât de nedrept și să amenințe cu caterisirea și cu pedeapsa veșnică automat, odată cu delictul, și să nu ia în considerare puțina instruire a preoților în majoritate, care, neavând cunoștințele teologice necesare pentru a discerne dacă superiorul lor, pe care-l urmează și-l pomenesc așteptând judecata Bisericii, este eretic de fapt sau nu. În nici o parte a acestui canon nu este stabilită interdicția pomenirii și pedeapsa veșnică pentru cei ce pomenesc, fie și dacă este eretic superiorul lor, înainte ca Biserica să expună decizia ei. Atunci, desigur, cei ce pomenesc vor fi vinovați dacă, după decizia de condamnare a Bisericii, continuă să pomenească. [3]
Considerăm nimerit să menționăm aici cele pe care le accentuează cunoscutul Episcop canonist sârb Milaș în studiul lui special la canonul de mai sus și în acest punct: «Dacă Episcopul sau Mitropolitul sau Patriarhul va începe să propovăduiască public în biserică o învățătură eretică opusă ortodoxiei, atunci cei supuși lui și-au agonisit dreptul totodată și obligația de a se delimita în acest caz de aceia, drept pentru care nu numai că nu vor să fie supuși nici unei pedepse canonice, dar vor să fie și lăudați în plus, câtă vreme prin aceasta nu au condamnat și nu s-au răsculat împotriva unor Episcopi legitimi, ci dimpotrivă, a unor pseudo-Episcopi și pseudo-învățători. Nici nu au creat în felul acesta schismă în Biserică, ci dimpotrivă, au izbăvit Biserica de schismă și de dezbinare.» [4]

5) Sfinții Părinți ai Sinodului I-II (861), vrând să dea un final schismelor care tulburau Biserica în sec. VIII și IX, au legiuit canoanele 13, 14 și 15, prin care interzic aspru ortodocșilor să întrerupă pomenirea numelor întâistătătorilor bisericești ai lor înainte de judecarea lor sinodală. Ca să nu se înțeleagă, totuși, că prin această interdicție este anulat dreptul ortodocșilor să întrerupă pomenirea înainte de o judecată sinodală față de cei ce propovăduiesc vreo erezie, înțelepții Părinți au pus la finalul canonului 15 explicația suplimentară: Nu este supus pedepselor sfintelor canoane cel ce se rupe, înainte de o judecată sinodală, de episcopul care propovăduiește vreo erezie; dimpotrivă este vrednic de laudă.
«Îngrădirea» esențială derivă de la verbul «a îngrădi», care înseamnă «a fortifica, a închide cu ziduri, a ridica un zid despărțitor» conform cu Lexicoanele și cu Marele Dicționar Liddell – Scott al Limbii Eline Vechi. Prin urmare, și cuvântul «îngrădire» înseamnă «închidere prin ziduri, fortificație». Iar zidul pe care-l ridică cineva pentru a se apăra se numește gard. Îngrădire nu înseamnă a ieși cineva în afara zidului cu privire la Biserică, după cum greșit cred cei mai mulți. Clericul îngrădit din cauza ereziei învederate a episcopului său, construiește un zid în interiorul Bisericii care îl separă de episcopul eretic până să vină un Sinod Ortodox ca să-l caterisească pe episcopul eretic dacă nu se pocăiește.
Este evident că folosirea cuvântului «îngrădire» presupune faptul că există o primejdie, un dușman pentru care înalță cineva un zid pentru prevenție față de el. Înțelesul acesta al îngrădirii este introdus în limbajul bisericesc din canonul 15 al Sinodul I-II din timpul marelui Fotie (861), când este foarte evident și mai strălucit decât soarele care este primejdia care impune îngrădirea. Aceasta este erezia și episcopii eretici.
Deci în cazul acesta este furnizată clericului posibilitatea să se îngrădească și «înainte de o cercetare sinodală», să înalțe un zid de apărare, să blocheze erezia, să se fortifice. Deci nu există nici o îndoială că îngrădirea este îngrădire de erezie, și nu de Biserică, de pseudo-episcopi, și nu de episcopii adevărați. Întreruperea pomenirii nu scoate în afara Bisericii, nici nu conduce la schismă.
Conform sfintelor canoane și învățăturii unanime patristice, întreruperea pomenirii și a comuniunii bisericești înainte de judecarea sinodală cu întâi-stătătorii bisericești este îngăduită numai când există motive dogmatice, adică este propovăduită o erezie «cu capul descoperit», public, cu îndrăzneală, fără rușine și fără roșeală în Biserică. Sfinții Apostoli au îngăduit întreruperea comuniunii bisericești pe motive de «bună-credință și dreptate». Cuvântul «dreptate» firește că putea să fie răstălmăcit ușor cu consecința că intervin diferite schisme pe probleme «vindecabile», și nu pentru motive dogmatice. În final, Sfinții Părinți de la Sinodul I-II (861) din vremea Sfântului Fotie au legiuit trei canoane succesive (13, 14 și 15) prin care interzic strict întreruperea comuniunii bisericești înainte de o judecată sinodală cu episcopii care cădeau în unele «delicte», în afară de propovăduirea unei erezii. În acest fel Părinții au explicat canonul apostolic 31 și au exprimat cugetul ortodox care a fost propovăduit cu deplină unanimitate de către Sfinții Părinți.
Prin urmare, întreruperea pomenirii numelui Episcopului se face numai când există o erezie, numai pentru delicte dogmatice, și nu pentru unele morale (de ex. curvia, ieroselia ș.a.). Este interzisă întreruperea comuniunii bisericești fără motive de credință. Desigur, canonul 31 apostolic mai dă dreptul să oprească preotul pomenirea numelui Episcopului lui pentru motive de dreptate. Ultimul canon l-a aplicat Cuviosul Teodor Studitul în cazul cunoscut al disputei adulterine și pe baza aceasta a întrerupt pomenirea Patriarhului Iosif de Constantinopol. Cuviosul a procedat foarte corect, pentru că în epoca lui exista și avea tărie numai canonul 31 apostolic. Cuviosul s-a născut în 759 și a adormit în 826. Nu fusese convocat încă Sinodul I-II pentru a emite canonul 15 al lui. Acesta a fost convocat după 35 de ani, în 861. Cuviosul a aplicat acrivia. Totuși, contemporan cu Sfântul Teodor a fost și și Sfântul Nichifor, mai apoi Patriarh de Constantinopol, care a aplicat iconomia și nu a întrerupt pomenirea Patriarhului Iosif, ci a avut comuniune cu el. Deci vedem că pe tema întreruperii pomenirii pe subiecte de dreptate în epoca aceea a fost aplicată acrivia și iconomia, care sunt două vâsle cu care înaintează corabia Bisericii. Biserica în general nu a blamat pe nici unul din cei doi, nici nu le-a impus vreo certare, ci i-a proclamat pe amândoi drept sfinți ai ei. Astăzi, în general, este în vigoare poziția fermă a canonului 15 al Sinodului I-II că este îngăduită întreruperea pomenirii exclusiv și numai pentru teme de erezie.
Va trebui să fie spus că întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști după acrivie ar trebui să fie un fapt aici și acum pe motiv de comuniune cu erezia prin legăturile și rugăciunile dese în comun și slujirile pe jumătate. Linia roșie pentru aplicarea întreruperii pomenirii este erezia. Totuși, din cauza neștiinței, a lipsei de instruire, a indiferenței, a nepăsării și a fricii este aplicată până acum iconomia cu o toleranță extremă. Linia roșie, care fusese pusă până adineauri, picătura care a umplut paharul pentru întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști fără altă amânare, a fost slujirea în comun și Potirul comun Papa cu Patriarhul, adică comuniunea intersacramentală, intercommunion. Astăzi, totuși, după Pseudo-Sinodul din Colimbari și acceptarea lui din partea majorității atâtor Episcopi, linia roșie pentru aplicarea întreruperii pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști a fost mutată și coborâtă și este recunoașterea sinodală a eclezialității pentru eretici, eterodocși, lucru pe care l-a făcut Pseudo-Sinodul din Colimbari. Necondamnarea ereticilor este răul Pseudo-Sinodului din Creta.

6) Conform reputatului și excelentului canonist, fericitul Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, canonul 15 al Sinodului I-II este potențial, și nu obligatoriu. Adică nu pretinde clericilor să oprească neapărat pomenirea episcopului care învață erezii înainte de condamnarea lui, ci le oferă pur și simplu posibilitatea. Dacă vreun cleric, spune canonul, se rupe de un astfel de episcop «înainte de cercetarea sinodală», nu încalcă deloc legea, de aceea nici nu este supus unei certări, ci mai degrabă este vrednic de laudă. Totuși, dacă alt cleric nu săvârșește aceasta, ci, fără să îmbrățișeze învățăturile Episcopului, continuă pomenirea lui, așteptând o cercetare și condamnare sinodală, nu este osândit deloc de canon. Canonul nu legiuiește necesitatea, ci pur și simplu dă dreptul. Nicăieri nu se spune că clericii trebuie să se delimiteze de un astfel de Episcop înainte de condamnarea lui, nici nu vorbește fie și despre vreo pedeapsă sau vreo simplă învinuire a celor care nu se delimitează, cu toate că este obiceiul în sfintele canoane să fie menționat «să se caterisească» cu privire la clericii care nu-și împlinesc cu integritate îndatoririle lor. Spune simplu că acești clerici care se desprind de un astfel de Episcop nu sunt condamnabili. Că acest lucru este adevărat îl dovedește și faptul că, deși în istoria lungă a Bisericii au fost caterisiți nenumărați Episcopi pentru erezie, niciodată nu a fost caterisit vreun cleric sau chiar și canonisit simplu pe motiv că nu s-a silit să se despartă din prima de Episcopul eretic, ci a așteptat condamnarea lui de către Sinod. [5]

7) Este un principiu bisericesc sedimentat că Biserica se găsește acolo unde există adevărul, și nu acolo unde există episcopi și patriarhi eretici pentru că Adevărul este o Persoană, Hristos, Care a zis: «Eu sunt adevărul, calea și viața» [6], pentru aceasta, Adevărul și unul (un om) în Biserică au votul decisiv.
Prezentăm două mărturii de la unii Sfinți străluciți, Părinți, Dascăli și mărturisitori pentru a arăta ce este Biserica și cine fuge din Biserică, încât ereticii ecumeniști să-și închidă gurile lor neîngrădite (fără poartă) și terorizarea celor neștiutori cu sperietoarea schismei, iar susținătorii tăcerii și ai complăcerii să se gândească mai bine și să lucreze mai cu îndrăzneală și mai patristic, să se teamă nu de izolarea de oameni, ci de izolarea de Dumnezeu și de Sfinți.
Cuviosul Maxim Mărturisitorul în veacul al VII-lea, simplu monah, dar pe temeiul vastei lui formări și a luminării dumnezeiești, superior și mai înalt decât mulți Patriarhi și Episcopi [7], a ridicat aproape singur greutatea reacției împotriva ereziei monotelismului, care cuprinsese toate Patriarhiile, pentru o perioadă și Biserica Romei, precum a cuprins acum erezia ecumenismului majoritatea Bisericilor Locale prin consolidarea de la Pseudo-Sinodul din Creta. Ba și împărații au fost convinși că trebuia să înceteze Cuviosul Maxim să reacționeze pentru a stăpâni pacea și unitatea în Biserică și în stat. Linia lui teologică o urma o mare parte din pliroma bisericească. Trebuia să primească fie din convingere, fie cu forța textul de compromis și diplomatic «Typos», după cum se numea documentul pe care l-au pregătit teologii împăratului Constanțiu al II-lea, nepotul lui Heraclie, la curtea regală, și ai Patriarhiei, ca și textele diplomatice pe care le-a pregătit Pseudo-Sinodul din Creta, ca să ne unim nu cu o erezie, ci în bloc cu toți ereticii. Episcopii teologiei diplomatice de atunci, trimiși de Patriarh la locul întemnițării Cuviosului Maxim, s-au străduit să-l înfricoșeze că prin starea lui rigidă și fără concesie împotriva a orice au decis toate Bisericile Locale, prin întreruperea comuniunii, iese singur afară din Biserică, pleacă din Biserică. Este pilduitor și normativ în timp răspunsul Marelui Teolog și Mărturisitor. Biserica nu se găsește acolo unde se găsesc cei care o administrează, patriarhi, episcopi, sinoade, ci acolo unde este mărturisirea mântuitoare a credinței. Sinoadele nu le legiferează cel ce le convoacă și cei convocați, ci «corectitudinea dogmelor». Prezentăm textul mărturisitor eroic: «Cei ce au ajuns Trimișii Patriarhului, intrând, au adresat Sfântului acestea, după cum le era obiceiul: “Din care Biserică ești tu?”, zice. Mă voi folosi de aceleași cuvinte ale lor: «Bizanț, Roma, Antiohia, Alexandria, Ierusalim? Iată, toate s-au unit cu eparhiile de sub ele. Așadar, dacă ești și tu din Biserica universală, unește-te ca nu cumva, inventând o cale străină în viață, să mergi pe unde nu te aștepți!”. Către aceștia fericitul, ca și cum le-ar zice potrivit și cu pricepere, le-a răspuns: “Domnul, zicând că Biserica Sobornicească este mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței, l-a fericit și pe Petru pentru aceasta, când a mărturisit bine.”» [8] În alt punct al interogatoriului, făcându-se cuvânt despre Sinoade și despre convocarea lor canonică sau nu, Cuviosul Maxim a pus criteriul esențial ca să fie privit ortodox un Sinod. A zis că dreptarul sfânt al Bisericii consideră sfinte și valabile acele sinoade care sunt caracterizate astfel de la corectitudinea dogmelor: «Pe acelea le știe dreptarul bine credincios al Bisericii Sinoade sfinte și încuviințate, pe care le-a judecat [astfel] corectitudinea dogmelor.» [9] La acuzația că prin poziția lui provoacă schismă, după cum acuză astăzi pe cei care respingem Pseudo-Sinodul din Creta, a răspuns printr-un cuvânt interogativ, spunând: «Dacă cel ce spune cele ce le-au învățat Sfânta Scriptură și Părinții face schismă în Biserică, ce va accepta că produce spre îngreuierea Bisericii cel ce anulează dogmele Sfinților, fără de care nu poate exista Biserica însăși?» [10]
Pe aceeași linie a mers după șapte veacuri, în sec. XIV, marele isihast și Mărturisitor, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama, incomparabil cel mai mare teolog al celui de-al doilea mileniu. Cu cele mai grele caracterizări, fără politețurile mincinoase occidentale franțuzești, a desemnat drept mincinos pe Ignatie, Patriarhul Antiohiei, care a scris o epistolă plină de inexactități și minciuni către Patriarhul Ioan Caleca, unde întărea opoziția lui față de Sfântul Grigorie Palama. În scrisoarea lui, Patriarhul Ignatie, după ce a părăsit Constantinopolul, a scris că se întoarce la Biserica lui, în Antiohia, pe care o primise ca sorț cu harul lui Hristos, după cum socotesc și dau asigurare și astăzi cei care ocupă tronuri episcopale, arhiepiscopale și patriarhale. Scria: «Se duce și modestia noastră la Biserica ei, la care harul lui Hristos ne-a chemat cu adevărat». Sfântul Grigorie, supărat pentru susținerea Patriarhului Ioan Caleca și pentru acuzațiile nefondate și neteologice împotriva lui, se întreabă la început ce legătură, ce parte în Biserică, ce succesiune și moștenire a harului lui Hristos poate să aibă el, «avocatul minciunii», succesiune în Biserica ce este «stâlp și temelie a adevărului» și care rămâne mereu fermă și neclintită, întărită și stabilă pe acelea pe care le-a întărit adevărul. Spune în chip de sentință către Patriarhul eretic că este străin de Biserică, în afara Bisericii pentru că «cei ce sunt din Biserica lui Hristos sunt din adevăr și cei ce nu sunt din adevăr nu sunt nici din Biserica lui Hristos». Biserica se găsește acolo unde este adevărul; cei care nu sunt cu adevărul sunt în afara Bisericii. Deci se mint singuri, spun minciuni cei ce se numesc singuri și se numesc între ei păstori și arhipăstori când nu sunt ortodocși. Deoarece creștinismul nu ia în seamă persoanele, ci adevărul și exactitatea credinței: «Căci am fost învățați că nu este caracterizat de persoane creștinismul, ci de adevăr și de exactitatea credinței.» [12]
Sunt pilduitoare și normative îndrăzneala, cutezanța, statornicia și poziția fără concesie ale unui simplu monah, Cuviosul Maxim, și ale unui simplu părinte, Sfântul Grigorie Palama, înainte de a deveni Mitropolit al Tesalonicului, înaintea conducerii atotputernice bisericești și politice. Nu se îndoiau deloc unde se găsește Biserica, cine pleacă din Biserică și cine provoacă schismă. Credeau că ereticii pleacă din Biserică, pe care putea să o exprime, să o reprezinte chiar și un singur monah, chiar și un singur părinte, când exprimă și reprezintă adevărul lui Hristos.

8) Întreruperea pomenirii numelui Episcopului eretic la sfintele slujbe și la încununarea Tainelor dumnezeiești, la dumnezeiasca Liturghie, poate să o facă numai preotul, și nu monahul sau laicul, pentru că preotul are preoția sacramentală prin hirotonie. Preotul este cel care săvârșește slujbele, Sfintele Taine și își pomenește propriul Episcop. Drept pentru care numai el poate să întrerupă pomenirea numelui Episcopului său la sfintele slujbe și la dumnezeieștile Liturghii. La fel, preoții care nu pomenesc sunt datori să nu slujească împreună și să nu se roage împreună cu Episcopii și preoții ecumeniști, să nu le sărute mâinile, să nu aibă comuniune bisericească, ci să țină distanța față de ei.
Monahul sau laicul aparține de «preoția împărătească» [12], totuși nu are preoție sacramentală, nu săvârșește slujbe, Sfinte Taine, nu pomenește, drept pentru care nu poate să facă întreruperea pomenirii numelui Episcopului. Singurul lucru pe care-l poate face monahul sau laicul este întreruperea oricărei comuniuni bisericești cu arhiereii, preoții, monahii și laicii ecumeniști. Aceasta se face a) prin a nu merge la biserică acolo unde slujesc pseudo-episcopii sau clericii de un cuget cu ei filoeretici, latino-cugetători și ecumeniști, ci să meargă la biserică acolo unde există arhierei și preoți sănătoși, drept-cugetători și adevărați, b) prin a nu lua binecuvântare de la ei, nici să le sărute mâinile, c) prin părăsirea imediată pașnică a sfintelor biserici odată cu apariția și prezența arhiereilor, preoților, monahilor și laicilor și, desigur, prin a mustra sever în scris și oral pe ecumeniștii eretici.
Pentru motive pastorale clare se impune credincioșilor să se ferească să meargă la biserică unde liturghisesc sau sunt pomeniți episcopi și preoți eretici ecumeniști învederați. Să prefere să meargă acolo unde liturghisesc episcopi și preoți ortodocși în gândire, fie și dacă pentru unele motive nu au întrerupt pomenirea ereticilor, și aceasta prin iconomie. Cel mai bine și mai lăudat după acrivia canonică este să meargă la biserică acolo unde nu sunt pomeniți eretici, adică acolo unde preoții au trecut la întreruperea pomenirii.

9) Preotul nu poate să întrerupă pomenirea numelui unui alt oarecare Episcop, ci numai al propriului său Episcop pentru că îl pomenește numai pe el la sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie. Adică nu poate întrerupe pomenirea numelui unui alt Episcop, de care nu aparține bisericește, de vreme ce nu-l pomenește în realitate. Mitropolitul poate să întrerupă pomenirea numai a numelui Patriarhului sau Arhiepiscopului sau al propriului său Sinod, de care aparține. Episcopul poate să întrerupă pomenirea numai a numelui propriului Mitropolit. Preotul poate să întrerupă pomenirea numai a numelui propriului Mitropolit sau Episcop. Patriarhul sau Arhiepiscopul poate să întrerupă pomenirea numelui altui Patriarh sau Arhiepiscop, nepomenind numele lui în diptice.
Arhiepiscopii și Mitropoliții, care aparțin bisericește de Patriarhul Ecumenic și pomenesc pe fiecare Patriarh Ecumenic și pe Sfântul Sinod (ca de ex. arhiepiscopiile și mitropoliile din diaspora și Biserica din Creta) pot să întrerupă pomenirea numelui fiecărui Patriarh Ecumenic și al Sfântului Sinod. Preoții care slujesc în mitropolii, care aparțin bisericește de Patriarhul Ecumenic, unde Episcopii pomenesc pe fiecare Patriarh Ecumenic, pot să întrerupă pomenirea numelui propriului lor Mitropolit.
Același lucru este valabil, păzind proporțiile, și pentru Mitropoliți și preoții care aparțin de alte Patriarhii mai vechi sau mai noi.
Cât privește Biserica Greciei, fiecare Arhiepiscop poate să întrerupă pomenirea altui Patriarh sau a Arhiepiscopului, nepomenind numele lui în diptice. Mitropoliile așa-ziselor Ținuturi Noi, care, după cum este cunoscut, pomenesc pe fiecare Patriarh Ecumenic și Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, pot să întrerupă pomenirea fiecărui Patriarh Ecumenic și a Sfântului Sinod. Mitropoliții așa-zisei Grecii Vechi, care, după cum este cunoscut, pomenesc Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, pot să întrerupă pomenirea Sfântului Sinod. Preoții Arhiepiscopiei, care pomenesc pe fiecare Arhiepiscop, pot să întrerupă pomenirea numelui lui. Ceilalți preoți pot să întrerupă pomenirea numai a numelui propriului lor Mitropolit.

10) În situația în care preotul întrerupe pomenirea numelui propriului Episcop, nu va trebui, în situația lui, să pomenească pe alt Episcop sau Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Canonul 15 al Sinodului I-II nu spune nicăieri că cel ce încetează pomenirea Episcopului său se alipește de primul Episcop întâlnit. Cu mult mai mult nu spune că se alipește de Episcopi, împotriva cărora se ridică groaznic sfintele canoane. Clericul care oprește pomenirea propriului Episcop se mulțumește cu aceasta, se ferește să pomenească pe altcineva și așteaptă cu liniștea conștiinței judecata Sinodului. Aceasta și doar ea este noima canonului. [13]

11) Oprirea pomenirii propriului Episcop este ultima limită pe care o îngăduie sfintele canoane. Nu trebuie să înainteze mai departe clericul care îl aplică (adică la acceptarea pomenirii altor Episcopi), pentru că atunci aderă la schismă. Cât timp se mulțumește cu aceasta și continuă să aibă comuniune cu Biserica Locală și cu toate Bisericile Ortodoxe Locale, stă pe o temelie bisericească fermă. Trebuie să ia aminte numai să nu fie semnalat și alt pas. Cât timp se mulțumește cu aceasta și nu avansează spre renegarea propriului Episcop eretic, adică spre proclamarea că el este deja căzut, că este caterisit, că a fost lipsit de har, nu săvârșește Taine valide ș.a., nu este posibil să fie acuzat de protestantism. Canonul 15 al Sinodului I-II îngăduie indivizilor oprirea pomenirii înainte de o cercetare sinodală, nu ordonă, totuși, indivizilor judecata și condamnarea Episcopilor eretici. Acesta este lucru al Sinoadelor, nu al indivizilor. [14]

12) La sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie, în locul cererii «Pentru Arhiepiscopul nostru…», trebuie să spună: «Pentru toți episcopii ortodocși, Domnului să ne rugăm». Ecfonisul de la dumnezeiasca Liturghie, «Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău», trebuie să fie spus după cum urmează: «Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe toți episcopii (toată episcopimea) ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău». Adică este înlocuit «Pentru Arhiepiscopul nostru…» cu «Pentru toți episcopii ortodocși…». În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de Florina [15], Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973. [16]
Cuvintele «Între cei dintâi pomenește, Doamne… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău», după cum observă fericitul P. Epifanie Teodoropulos, nu au înțelesul confirmării tuturor acestora; exprimă o urare, Domnul să-i dăruiască episcopului sau Patriarhului pace, sănătate trupească, cinstire, sănătate duhovnicească, îndelungare de zile și corectitudinea cuvântului adevărului Domnului, adică învățătura ortodoxă întru toate. Cuvântul «dăruiește-l» este la optativ (imperativ-optativ n.tr.), cu terminația –αι; nu spunem că învață drept cuvântul adevărului, ci rugăm pe Dumnezeu ca să învețe drept. Ne rugăm să învețe drept cuvântul adevărului. Prin urmare, nu-l prezentăm pe Episcop că învață drept cuvântul adevărului, ci, la alte două situații, îi prezentăm pe Episcopi ca fiind învățători drepți: a) când iese și spune Episcopul la Vohodul Mare: «Pe Patriarhul nostru (cutare) sau pe Sfântul Sinod al celor ce învață drept cuvântul adevărului» și b) când rostește preotul cererea «Pentru Arhiepiscopul nostru (cutare)…».
Este cutremurător și imbatabil argumentul Părinților aghioriți din epistola pe care au trimis-o împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul, care, după unirea mincinoasă de la Lyon (1273), îi silea să pomenească la Liturghie numele papei. Răspunzând la această solicitare, obiectează: «Cum este posibil, deși Sfânta Scriptură ne recomandă nici să nu dăm binețe ereticilor pe cale, nici să-i primim în propriile case, ca noi să-i introducem în biserici când Fiul lui Dumnezeu Se jertfește și Se junghie fără jertfire pe masa înfricoșătoare și tainică? Numai din iad ar putea să purceadă un glas care să-l pomenească pe papa, vrăjmașul lui Dumnezeu. Dacă simpla salutare a ereticilor ne face împărtășiți de erezie, cu cât mai mult reușește aceasta prin pomenirea lui rostită tare când săvârșesc ei dumnezeieștile și înfricoșătoarele Taine? Și, dacă Hristos, Care este pus pe Sfânta Masă, este Însuși Adevărul, cum va fi primită minciuna cea mare de a-l prezenta noi pe papa drept Patriarh ortodox cu ceilalți Patriarhi ortodocși? La ceasul înfricoșătoarelor Taine vom juca teatru și vom prezenta inexistentul ca existent, erezia ca ortodoxie? Cum va suporta acestea sufletul ortodox și nu va întrerupe comuniunea cu cei care pomenesc și nu-i va considera drept exploatatori și profitori ai celor dumnezeiești?» [17] Și Părinții aghioriți explică în acest punct din ce motiv pomenim numele arhiereului la dumnezeiasca Liturghie. Aceasta se întâmplă nu pentru că nu s-ar săvârși Taina fără pomenirea numelui arhiereului, după părerea greșită a unor contemporani, ci pentru a arăta «comuniunea deplină», identitatea credinței celui ce pomenește și a celui pomenit. Menționează îndeosebi explicarea dumnezeieștii Liturghii a lui Teodor al Andidelor, conform căreia slujitorul menționează numele arhiereului pentru a arăta că face ascultare de superiorul său, că are aceeași credință cu el și că este succesor al dumnezeieștilor Taine. [18]

13) Conform canonului 15 al Sinodului I-II, preotul care întrerupe pomenirea numelui propriului Episcop nu trebuie să fie învinuit drept schismatic și vinovat de schismă în Biserică, nici că este în afara Bisericii. Dimpotrivă, este vrednic de laudă pentru că salvează Biserica de schismă. Să audă aceasta și să pună bine în creierul lor Episcopii ecumeniști care acuză pe cei ce au întrerupt corect pomenirea propriului Episcop că sunt schismatici și vinovați de schismă.

14) Preotul care aplică întreruperea pomenirii numelui propriului Episcop nu va trebui să accepte sancțiunile și epitimiile (destituirea, alungarea din biserică, interzicerea săvârșirii dumnezeieștii Liturghii, lipsirea de salariu, tribunalele episcopale și sinodale, caterisirea), care sigur, dar necanonic vor fi impuse din partea Episcopului și a Sinodului, ci va continua să săvârșească dumnezeiasca Liturghie chiar și într-o casă sau sală, de vreme ce-i va fi interzisă folosirea bisericii.

15) Afirmația că Sfintele Taine și dumnezeiasca Liturghie sunt nevalide la preoții care au trecut la aplicarea corectă a întreruperii pomenirii numelui propriului Arhiereu nu stă în picioare.

16) Etalonul și izvorul întreruperii pomenirii numelor Episcopilor eretici sunt sfinții și purtătorii de Dumnezeu Părinți ai noștri, precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Teodor Studitul, Părinții aghioriți din vremea Patriarhului Ecumenic latinofron Ioan Vekos, Sf. Grigorie Palama, Cuviosul Iosif Vrienie, Sf. Marcu Evghenicul [19] și Părinții aghioriți din vremea Patriarhului Ecumenic mason și mare ecumenist Atenagora. Din toate aceste exemple, ne vom opri numai asupra a trei dintre ele. La exemplul Sfântului Grigorie Palama, al Sfântului Paisie Aghioritul și al Părinților aghioriți din vremea lui Atenagora și al celor trei Mitropoliți ai Bisericii Greciei, Augustin Candiotis de Florina, Ambrozie de Elefteropoli și Pavel de Paramithia.

Sfântul Grigorie Palama și întreruperea pomenirii

Sfântul Grigorie Palama a întrerupt pomenirea Patriarhului Ioan Caleca înainte de o judecată sinodală pe motivul cugetărilor lui eretice. Ne încredințează de aceasta însuși Caleca în textul scurt al Afurisirii, pe care l-a emis împotriva Sfântului Grigorie și a celor de un cuget cu el «pentru că au cutezat să întrerupă pomenirea mea necanonic și fără judecată». Numai Caleca semnează afurisirea: «Ioan, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic». După Profesorul P. Hristu, Afurisirea «a fost expusă numai de Patriarh, care se considera pe sine delegat pentru aceasta de Sinoadele închise întrunite în 1342 și 1343, care au condamnat opera lui Palama, dar și pe el însuși probabil pentru presupunerea persistenței în starea lui». După aceea Afurisirea a fost semnată și de alții. [20] Merită să fie subliniat iarăși faptul că, în legătură cu actualitatea bisericească de astăzi, când a întrerupt Sfântul Grigorie pomenirea Patriarhului, acesta (Patriarhul) nu fusese condamnat de un Sinod, iar Sfântul Grigorie nu era Episcop, ci un simplu ieromonah din Sfântul Munte. Și, de asemenea, foarte important pentru cele de astăzi: aceste sancțiuni, care au fost aruncate de o «Biserică» oficială eretică nu le-a respectat, ci a continuat să liturghisească pe ascuns, după cum rezultă din Enciclica pe care a trimis-o Caleca pliromei Bisericii, informând-o despre învățăturile chipurile hulitoare și despre neînduplecarea Sfântului Grigorie: «Palama, căpetenia și patronul acestor hule, alegând aceleași lucruri după asocierea lui (căci nu a cedat la poziția lui, nici nu a abandonat pălăvrăgeala lui irațională), să fie scos din Biserica lui Dumnezeu și din preoție, după cum relatează în privința lui consemnările însemnate de Patriarhul de atunci al împărătesei cetăților și de cel al cetății păzite de Dumnezeu Antiohia și de arhiereii din fiecare cetate care sunt prezenți acum aici și de cei statorniciți în cetățile alocate lor. Să fie astfel reținerea și nelucrarea, deși, socotind drept nimic reținerea, se țin de preoție, aducând cu îndrăzneală jertfele tainice în ascuns.» [21]

Cuviosul Paisie și întreruperea pomenirii

Cuviosul Paisie a scris două Epistole împreună cu alți doi ieromonahi când locuia la Sfânta M-re Stavronichita din Sfântul Munte. Prima în 21-11-1968 și a doua în 23-1-1969.
În a doua epistolă, Cuviosul Paisie vorbește, printre altele, și de dezastruosul pericol al ruperii de Biserică și al întemeierii propriei Biserici din cauza deschiderii unioniste, după cum au făcut schismaticii A.C.O. (adevărații creștini ortodocși) în 1924, zelotiști ai vechiului calendar. Deci spune: «Vedem în vremurile noastre că mulți fii credincioși ai Bisericii noastre, monahi și laici, s-au rupt, din păcate, de ea din cauza unioniștilor. Părerea mea este că nu este deloc bine să ne despărțim de Biserică de fiecare dată când greșește Patriarhul, ci fiecare are datoria să lupte în felul lui din interior, aproape de Maica Biserică. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te rupe și a-ți crea propria Biserică și a continua să vorbești batjocoritor la adresa Patriarhului, aceasta, cred eu, este absurd. Dacă ne despărțim după prima și a doua deviere la răstimpuri ale Patriarhilor și ne facem propriile noastre Biserici – Dumnezeu să ne păzească! – îi vom depăși chiar și pe protestanți. Ușor se desparte cineva și greu se întoarce. Din nefericire, avem multe «Biserici» în epoca noastră. Au fost create fie de grupuri mari, fie chiar și de un singur individ…». Și încheie Cuviosul Paisie această a doua epistolă după cum urmează: «Să ne dorim să dea Dumnezeu luminarea Lui nouă tuturor și Patriarhului nostru Atenagora pentru ca să se facă întâi unirea «Bisericilor», să se realizeze liniștirea în sânul pliromei ortodoxe scandalizate, pace între Bisericile Ortodoxe ale Răsăritului și după aceea să se facă o reflecție în ce privește unirea cu celelalte «Confesiuni» dacă și în măsura în care doresc sincer să îmbrățișeze dogma ortodoxă.» [22]
Totuși, în final, Cuviosul Paisie a reclamat și a impus întreruperea pomenirii patriarhale și Sfintei Mănăstiri Stavronichita. Această poziție și stare a respectat-o Sfântul în pofida faptului că în epistola sa de mai sus nu susținea la începutul anului 1969 întreruperea pomenirii patriarhale, ci lupta ortodoxă în Biserică pentru ca să nu se extindă schismele de acum zelotiste. În acest punct dăm încredințare că niciodată Cuviosul Paisie nu a susținut opiniile eretice și hulitoare că chipurile Sfintele Taine sunt «nevalide» fără pomenirea episcopului, mai ales când Episcopul propovăduiește o erezie «cu capul descoperit». Dimpotrivă, cunoștea litera și duhul sfintelor canoane, precum 31 apostolic și mai ales 15 al Sinodului I-II din vremea Sfântului Fotie cel Mare. După cum cunoștea încă și tezele, pozițiile și faptele marilor Sfinți Părinți împotriva ereticilor. Foarte corect au procedat atât Cuviosul Paisie, cât și ceilalți Părinți aghioriți și au întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic Atenagora trei ani între 1970-1973. Au avut drept ghid Sinoadele antipapistașe, Sinodul VIII Ecumenic de sub Fotie cel Mare și Sinodul IX Ecumenic de sub Sfântul Grigorie Palama, și pe atâția Părinți. În afară de aghioriți, au întrerupt atunci pomenirea patriarhală și trei Mitropoliți ai Bisericii Greciei: Augustin al Florinei, Ambrozie de Elefteropole și Pavel de Paramithia. Este important că nimeni din cei care au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora nu s-au desprins nici de Patriarhia Ecumenică, nici de Biserica Greciei, nici nu au impus întreruperea pomenirii Patriarhilor altor Episcopi, osândindu-i ca eretici, nici nu au întrerupt comuniunea bisericească.

Părinții Aghioriți și întreruperea pomenirii

Este cunoscută tuturor perioada istoriei bisericești din anii 1970-1973, în care Sfintele Mănăstiri din Sfântul Munte, schiturile și chiliile, cu opinia simpatizantă și îndemnătoare a Sfântului Bătrân Paisie Aghioritul, [23] și trei Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, fericiții Augustin Candiotis al Florinei, Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, au cutezat și au trecut la întreruperea pomenirii numelui masonului și marelui Patriarh Ecumenic Atenagora, care a trecut la ridicarea necanonică a anatemelor din 1965, s-a întâlnit cu ereziarhul Papă Paul al VI-lea la Ierusalim și, per ansamblu, a menținut o poziție filopapistașă. În cei trei ani menționați, cei ce au întrerupt pomenirea lui Atenagora și-au continuat viața liturgică fără să pomenească numele Patriarhului Atenagora în afară numai de al Sfântului nostru Sinod.

Ambrozie al Elefteropolei și întreruperea pomenirii

Să vedem ce scrie telegrama istorică a Mitropolitului Ambrozie al Elefteropolei despre Întreruperea Pomenirii lui Atenagora. Deci scrie către Sinod. Sinodul nu a cutezat să pedepsească pe cei trei Arhierei, care au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora și pomeneau numai Sfântul Sinod. Semnalăm aceasta pentru că astăzi ecumeniștii înfricoșează pe clerici că, dacă întrerup pomenirea lor, îi vor caterisi, că vor fi schismatici, că îi vor izgoni. De ce nu i-au caterisit și pe ei atunci? Pentru că nu există temei canonic, nu există bază canonică și trebuie să găsească alte acuzații ireale ca să-i caterisească pe cei ce nu pomenesc. De aceea nu i-au caterisit atunci pe cei trei Arhierei și pe toți aghioriții care au întrerupt pomenirea. Să vedem, deci, telegrama PS Ambrozie!
«Către Sinod.
Am citit cu amărăciune declarațiile hulitoare ale Patriarhului Ecumenic Atenagora inserate în ziarul de amiază din Atena, prin care au fost zgâlțâite temeliile credinței creștin-ortodoxe. Asaltul asupra Ortodoxiei a existat în toate modurile de expresie premeditat și conspirativ și exact în prima săptămână dinainte de prima Duminică din Post, în care mulțimea ortodocșilor prăznuiesc triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor.
Fanarul, care constituia până mai alaltăieri meterezul slăvit al luptelor neîncetate pentru Ortodoxie, conducătorii căruia s-au luptat cu vigoare și au jertfit pentru Ortodoxia întru tot cinstită, astăzi s-a oștit să o lovească de moarte prin capul ei, Patriarhul Ecumenic, și prin niscaiva clerici de un cuget cu el.
Cât s-a mobilizat figura de primă mărime, după exprimarea patriarhală, Mitropolitul Meliton de Calcedon, glasul Fanarului – după Patriarh – asemenea cu care nu are pe alții Fanarul și de care se va fi uimit sigur în Duminica lăsatului sec de brânză [Patriarhul], când l-a ascultat cu plăcere vorbind din Atena despre vânturi și ape, despre transformarea Bisericii, despre carnaval, dar (auzi-auzi) și despre fățărnicie.
Totuși, prin ce a cutezat Mitropolitul Meliton să înfiereze pe fățarnici și fățărnicia, când el însuși chiar și în ceasul dumnezeieștii slujbe, folosind mii de finețuri (aticisme) vocale fățarnice și prin gesturi și felurite mișcări ale trupului, minimal de sobre și cuviincioase, după mărturiile celor ce au ascultat și au văzut, care aparțin nu slujitorilor Celui Preaînalt, ci actorilor și mimilor, a reușit să convingă pe toți că dispune de talantul remarcabil al aptitudinii și artei fățărniciei.
Deci, după aceea, când răbdarea mea a fost extenuată de declarațiile publice ale Patriarhului, prin care acesta se face fără ezitare un aderent al ereziei, și nu mai există margine a așteptării pe mai departe, am oprit de astăzi POMENIREA LUI prin aplicarea canonului 15 al Sinodului I-II.
În rest, vom pomeni Sfântul nostru Sinod, reiau cu precauție pomenirea lui îndată ce el dezaprobă sau dezminte declarațiile sale neortodoxe, potrivit cărora și ereziile de inspirație satanică ale primatului și infailibilității, care destabilizează credința ortodoxă, constituie simple obiceiuri bisericești și diferențe neimportante.
Astăzi (1970) Ortodoxia întreagă onorează pomenirea Sfântului Grigorie Palama, ieri a prăz-nuit pomenirea sfântă a marelui Fotie (6 feb.), a sărbătorit pe Sf. Marcu Evghenicul (19 ian.).
Dacă ne alăturăm cugetărilor neortodoxe ale Patriarhului Atenagora, ar trebui să șteargă imediat din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe nu numai numele Sfinților plecați, ci și ale tuturor Martirilor care s-au luptat și au fost omorâți pentru Ortodoxie de-a lungul veacurilor.
Mă întristez profund pentru poziția exigentă pe care au luat-o împotriva chestiunii serioase care s-a ivit.
Conștiința mea arhierească mă obligă să nu tac mai departe. Este vremea să fie înălțate gardurile tari și de netrecut împotriva despotismului papist și a proiectelor lui expansioniste, al căror slujitor smerit s-a arătat – din păcate – Patriarhul Ecumenic și ecumeniștii cei împreună cu el neputincioși față de credința ortodoxă.
Credem că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei nu numai că va înțelege decizia mea, la care mă conduce imperativul conștiinței mele, ci va și aplica împotriva Patriarhului deraiat dogmatic ceea ce recomandă și poruncesc sfintele canoane».

Augustin al Florinei și întreruperea pomenirii

Mitropolitul Augustin Candiotis de Florina a întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora după Mitropolitul Ambrozie de Elefteropole. În unele concluzii din declarațiile respective spune:
«Abia ajuns episcop, anumiți vechi-calendariști m-au acuzat că nu am oprit pomenirea Patriarhului Atenagora, care nu învață drept cuvântul adevărului și nu l-am dezavuat ca eretic. Patriahul Atenagora a procedat la fapte care l-au dus departe de cugetul ortodox. Mi-au cerut, deci, să-l proclam eretic pentru acestea, să-l șterg din diptice și să opresc pomenirea lui. Le-am răspuns că anumite fapte ale Patriarhului erau încălcări ale sfintelor canoane, care, dacă se dovedesc adevărate, atrag caterisirea. Dar cine-i va impune caterisirea? Forul competent pentru clerici este Sinodul și, pentru Patriarhul Ecumenic, este Sinodul Patriarhiei. Dar, din păcate, nu a fost pus înaintea lui și, astfel, a rămas pe scaun.
După cum spunea pururea pomenitul fost Mitropolit Hrisostom Cavuridis de Florina, Arhiepiscopul vechi-calendariștilor, caterisirea și afurisirea se deosebesc în «potență» și în «lucrare». Clericul care este în afara Ortodoxiei, până când este judecat de Sinod, poate să fie considerat caterisit în potență; este numit caterisit în lucrare numai după judecata sinodală. Acestea sunt valabile pentru faptele necanonice ale Patriarhului. Pentru încălcările sfintelor canoane a fost considerat caterisit «în potență», totuși nu a fost și «în lucrare». Însă au existat și fapte ale lui care au atins dogmele. Și, în această situație, de vreme ce propovăduiește învățături neortodoxe «cu capul descoperit», nu se cere anterior o decizie de caterisire din partea unei instanțe sinodale competente. Caterisirea survine automat după canonul 15 al Sinodului I-II, pe care l-am pomenit și eu ca predicator și l-am cerut de la Arhiereii din Grecia de N să-l aplice și să întrerupă comuniunea cu Patriarhul Ecumenic. Acum de ce, m-au întrebat, când ați devenit Episcop al Greciei de Nord, nu aplicați înșivă canonul și nu întrerupeți raportul duhovnicesc cu Patriarhul?
Răspuns: Continui să cred ceea ce credeam cândva. Totuși încă nu aplic canonul acesta nu pentru că mă tem; deja mi-am primejduit scaunul în revoltă pentru aplicarea sfintelor canoane. Dar, deși am luat decizia să-l aplic, tremur și amețesc în fața răspunderii înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor pentru o faptă care ar avea caracter de zguduire în Biserica Ortodoxă. Cercetez, deci, și mă chinui mai profund și aștept încredințarea conștiinței mele, care să mă convingă cu vigoare că s-a apropiat ceasul. Urmăresc cu atenție și agonie evoluția situației. Văd că și alți arhierei din Biserica Greciei se neliniștesc și se întreabă: Încotro mergem? Vremurile noastre poartă ceva înfricoșător. Îmi pregătesc continuu sufletul, turma mea, precum și sufletele iubiților cititori pentru ceasul hotărâtor al Ortodoxiei. Fie ca Domnul să întoarcă de la noi paharul amar! Fie să nu se spargă unitatea Ortodoxiei. În tot cazul, totuși, când și cum voi aplica acest canon nu-mi vor indica persoane iresponsabile, ci conștiința mea, care aude și glasul acelui popor care s-a luptat împreună cu mine în zilele aspre de încercare».
În final, totuși, am făcut oprirea puțin mai încet, câteva luni după aceasta.
«Aplaud (martie ΄70) fapta Mitropolitului Ambrozie de Elefteropole, care a oprit pomenirea Patriarhului Atenagora din cauza declarațiilor mai noi ale lui despre Potirul comun, primat, infailibilitate și Filioque. Oprirea s-a prelungit în orice caz. Și alți ierarhi se pregătesc să fie mărturisitori. Situația se agravează. Sminteala prinde proporții. Prestigiul Patriarhului se prăbușește. Se apropie o scindare groaznică a unității lumii ortodoxe; va urma un dezastru duhovnicesc.
Iată consecințele dialogului pe care l-au început papa și Patriarhul! Dialogul este o cursă rea a papismului pentru ca să fie dizolvată Ortodoxia. Sinodul Permanent, după cum au remarcat și alții, nu poate să facă față situației. Este nevoie să fie convocat Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei, care, în problema aceasta capitală, sunt sigur că va înfiera cu o unitate minunată abaterile de la principiile Ortodoxiei și va adresa o proclamație către toată lumea ortodoxă, care este decepționată de faptele necanonice și neortodoxe ale Patriarhului Ecumenic. Poate că Patriarhul se va dezmetici înaintea primejdiei condamnării lui de tot Sinodul Ierarhiei.
Sinodul Permanent, imediat după publicarea declarațiilor înfricoșătoare ale Patriarhului despre primat, infailibilitatea papei și Filioque, ar trebui să se convoace într-o adunare extraordinară să adreseze întrebarea Patriarhului dacă sunt sau nu exacte declarațiile și să liniștească poporul ortodox. Ierarhii care au mărturisit sau chiar au oprit pomenirea nu numai că sunt scutiți de răspundere, dar sunt și vrednici de laudă pentru că au explicat corect canonul 15 al Sinodului I-II. A fost creată o problemă serioasă de credință și de judecată a conștiinței ortodoxe, la care numai Sinodul Ierarhiei poate să-i facă față. Cine este eventual potrivnic ierarhilor care protestează față de glasurile necredincioșilor, ateilor, spiritualiștilor, masonilor, care sunt reci și indiferenți și aparțin numai civil de Biserica Ortodoxă, trebuie să-l disprețuim ca pe niște lătrături de cățeluși, după cum învață pururea pomeniții combatanți din primele linii ai Ortodoxiei. Să ascultăm pe fiii credincioși ai Ortodoxiei, care-și întorc impacientați ochii din fiecare punct al Greciei spre păstori, căutând o protejare robustă a bunei credințe strămoșești».
După întreruperea pomenirii Patriarhului (febr. 1973).
«Ne acuză că nu respectăm Patriarhia pentru că am întrerupt pomenirea numelui Patriarhului cu totul arbitrar. Nu, nedreptățesc adevărul când spun «cu totul arbitrar». Adevărul este cu totul dimpotrivă. Dacă deschideți Pidalionul și studiați canonul 15 al Sinodului I-II, atunci veți vedea că nu «cu totul arbitrar», ci «cu totul canonic» am întrerupt pomenirea Patriarhului. Am întrerupt-o după ce au fost proclamate «cu capul descoperit» la scară mondială declarațiile lui înfricoșătoare despre primatul și infailibilitatea papei, despre Filioque etc., învățături neortodoxe care au fost condamnate de o mulțime de Sinoade. Iar noi, cei trei Mitropoliți ai Greciei de Nord, care cu durere în suflet au trecut la întreruperea pomenirii Patriarhului, am arătat printr-un document către Sfântul Sinod că, dacă Patriarhul a dezmințit declarațiile respective, vom relua pomenirea. Însă, din păcate, acela a persistat în concepțiile lui rătăcite. Iar faptul că Sfântul Sinod, cu toate presiunile pe care le-a primit, nu a trecut la impunerea unor sancțiuni împotriva noastră arată că în profunzime a recunoscut corectitudinea faptei noastre. Iar fapta noastră a făcut un mare serviciu Patriarhiei, pentru că există o frână pentru Patriarh, care se silea ca din tun spre o unire nepotrivită cu papistașii».

17) Combaterea panereziei ecumenismului se face deja prin informarea clerului și poporului despre marea ciuntire a credinței ortodoxe, care s-a produs la Pseudo-Sinodul din Colimbari, prin scrierea de cărți, texte și articole antiecumeniste, prin revizuirea severă, prin contestarea teoriilor rătăcite și prin congrese și manifestări teologice.

18) La punctul 22 din textul «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine» de la Pseudo-Sinodul din Creta este scris: «Biserica Ortodoxă consideră că trebuie condamnată orice rupere a unității Bisericii de către indivizi și grupări sub pretextul păstrării sau chipurile apărării adevăratei Ortodoxii». Este evident aici efortul impunerii de prigoniri, caterisiri și afurisiri a celor ce reacționează față de Pseudo-Sinodul din Creta din partea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. În această situație sigură de prigoniri din partea Bisericii administrative oficiale a celor ce au întrerupt pomenirea numelor Episcopilor ecumeniști, ar trebui să se facă cunoscut și lămurit faptul că Biserica Ortodoxă se va păstra și va subzista numai în cei care au întrerupt pomenirea numelor Arhiereilor ecumeniști, și nu în Biserica administrativă oficială, care se va fi făcut eretică și ecumenistă prin acceptarea ecumenismului prin Pseudo-Sinodul din Creta.

19) Clericii ecumeniști, care sunt în afara Ortodoxiei, până când vor fi judecați de un Sinod, pot fi considerați caterisiți în potență. Caterisiți în fapt (lucrare) vor fi făcuți numai după judecata sinodală. Sfântul Nicodim Aghioritul spune că sfintele canoane poruncesc Sinodului Episcopilor în viață să-i caterisească pe preoți sau să-i afurisească sau să-i anatemizeze pe laicii care nu respectă canoanele. Dacă Sinodul nu acționează efectiv caterisirea acestor preoți sau afurisirea sau anatematizarea laicilor, atunci acești preoți și laici nu sunt caterisiți de fapt, nici afurisiți sau anatematizați. Totuși este inculpat în această viață spre caterisire și spre afurisire sau anatematizare, iar pentru Judecata finală este inculpat la dumnezeiescul Scaun de judecată. [24] Mitropolitul Augustin Candiotis de Florina [25], un Ierarh aprins și înfocat, care a întrerupt pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic Atenagora, mare ecumenist și mason, la dumnezeiasca Liturghie trei ani 1970-1973, completând cele de mai sus, a spus că acestea intră în vigoare numai pentru faptele necanonice ale clericilor. Adică pentru încălcările sfintelor canoane sunt considerați caterisiți în potență, totuși nu sunt și în fapt. Dar există și fapte ale clericilor care ating dogmele. În această situație, deoarece clericul propovăduiește «cu capul descoperit» învățături neortodoxe, nu se cere o decizie anterioară de caterisire din partea unui tribunal sinodal competent. [26]

20) Cei ce nu pomenesc taie pomenirea și comuniunea bisericească numai cu Episcopul eretic. Nu opresc, totuși, comuniunea bisericească nici cu Biserica Locală de care aparțin, nici, cu mult mai mult, cu întreaga Biserică Sobornicească Ortodoxă.

21) Fericitul Arhim. Epifanie Teodoropulos povățuiește: «Cel ce pomenește să nu disprețuiască pe cel ce nu pomenește și cel ce nu pomenește să nu judece pe cel ce pomenește». Adică clericul care pomenește să nu disprețuiască pe clericul care nu pomenește și clericul care nu pomenește să nu judece pe clericul care pomenește.

22) Între pomenitori și nepomenitori trebuie să existe comuniune bisericească, este suficient ca cei ce pomenesc să pomenească un Episcop ortodox în privința cugetării, să fie împotriva panereziei ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios, să fie ostil Pseudo-Sinodului tâlhăresc, eretic și ecumenist din Creta și apărător al corectei aplicări a dreptului canonic de îngrădire. Este inexactă teoria lipsei de comuniune între pomenitori și nepomenitori. Nu trebuie să fie evitată comuniunea dintre confrați și împreună-luptători.

23) Întreruperea pomenirii este ultima limită, ultimul protest, ultimul mijloc pentru a contracara un cleric de la erezie. Totuși nu este un scop în sine, nici scopul ultim. Scopul ultim, chiar și al acestei îngrădiri, este convocarea unui Sinod Panortodox, care va condamna și va proclama panerezia ecumenismului și Pseudo-Sinodul din Creta.

24) Din toate cele pe care le-am prezentat până acum, canoane, învățături și pilde ale Sfinților, se desprinde o singură concluzie: Că este vrednic de laudă faptul de a întrerupe fiecare cleric credincios comuniunea bisericească și pomenirea Episcopului său când el propovăduiește public o erezie sau vreun fel de religiozitate nouă, precum se întâmplă astăzi din păcate; și nu să aștepte, după cum susțin ecumeniștii, condamnarea lui «de totalitatea episcopilor Bisericii».
Poate se întreabă cineva: Dacă astfel stau lucrurile, ce sens au Sinoadele Bisericii? Răspundem: Noi, ca fii credincioși ai Bisericii noastre, prin toate acestea pe care le scriem, nu avem deloc intenția de a contesta instituția sinodală a Bisericii. Scopul nostru este să demonstrăm dreptul clericilor de a întrerupe pomenirea și comuniunea cu Episcopul, Mitropolitul sau Patriarhul lor, care propovăduiește public o învățătură care este contrară Ortodoxiei și nu, repetăm, de a contesta instituția sinodală. Să nu fie!
Clericilor inferiori le este oferit numai acest drept și nimic mai mult. Ține mai mult de competența corpului episcopal, care se adună în Sinod, să ia măsurile indicate împotriva celor ce vorbesc lucruri denaturate. Adică să-l cheme la disculpare, să-l povățuiască, să-i dea timp de pocăință, să-l facă nelucrător, să-l caterisească și să-l anatematizeze, dacă nu se pocăiește și nu-și reneagă opiniile sale rătăcite. Totodată, și să informeze toată pliroma Bisericii ca să fugă de el ca de un «păgân și vameș», după porunca Domnului, ca de un purtător de boală molipsitoare duhovnicească mortală. Toate acestea sunt competențe ale sinoadelor episcopale, și nu ale clericilor inferiori.

25) Singurii clerici care au aplicat corect întreruperea pomenirii în spațiul grecesc sunt Profesorul emerit de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Preacucernicul Protoprezbiter Theodor Zisis, Preacucernicul Protoprezbiter Nicolae Manolis, ambii clerici din Mitropolia de Tesalonic, și Preacucernicul Protoprezbiter Fotie Vezinias, cleric al Mitropoliei de Lancada, Liti și Rentina.

26) În privința schismaticilor zelotiști vechi-calendariști sunt în vigoare cele ce ni le-a zis mai sus Cuviosul Paisie Aghioritul. Ei au întrerupt pomenirea Patriarhului, au făcut schismă și și-au făcut propriile lor «Biserici»-fracțiuni, depășind până și pe protestanți, și continuă să vorbească, să batjocorească pe toți, lucru absurd.
Șeful așa-zișilor «îngrădiți», P. Eftimie Trikaminas, a fost caterisit în 2007, în vremea Arhiepiscopului Hristodul de Atena și a toată Grecia, de Tribunalul Sinodal de gradul doi al Bisericii Greciei deoarece la început s-a îngrădit de Episcopul lui local, PS Mitropolit Ignatie de Larisa și Tirnava nu pe tema ecumenismului, ci pe teme de dreptate și rânduială canonică, adică din cauză că nu recunoștea și nu pomenea pe Mitropolitul de Larisa, care a fost ales, deși Mitropolitul canonic și legal Teologos al Larisei se afla în viață, lucru care constituia o situație de preluare adulteră a unui scaund mitropolitan. Deși a primit caterisirea de mulți ani, deodată, în ultimii 3-4 ani, găsind ca pretext ecumenismul multor episcopi și arătând o față antiecumenistă, a început să liturghisească de la sine, fără să fi fost ridicată caterisirea și să primească dispensă canonică, într-o Mănăstire vechi-calendaristă a Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu în Staghiata din Volos și în propria bisericuță a Sfântului Marcu al Efesului în Biserica din Tesalonic, care aparține de un «îngrădit» la fel, Odisea Tsoloiani, cu care a ajuns în ultimul timp la o ruptură. Pentru ca P. Eftimie să fie acoperit de un Episcop, a alergat, deși este cleric al Bisericii din Grecia, la PS ex-Mitropolit Artemie de Raska și Prizreni, caterisit pe nedrept și îngrădit de Biserica Sârbă, cu care a slujit de câteva ori. PS Artemie i-a dat permisiunea, printr-un act oficial al lui, să liturghisească și să pomenească: «Pentru toți episcopii ortodocși». Dincolo de orice exercițiu serios critic sunt și sfaturile P. Eftimie către îngrădiți să nu aibă comuniune și să nu se împărtășească în Biserica Greciei deoarece este ecumenistă și Tainele ei sunt nevalide. Deci, în timp ce revendică exclusivitatea validității Tainei dumnezeieștii Euharistii și a dumnezeieștii Împărtășanii numai pentru propria lui Liturghie îngrădită și numai din mâinele lui îngrădite, cu toate acestea îngăduie acoliților săi să participe și să săvârșească restul Tainelor în bisericile din Biserica grecească. Să ne mirăm de canonicitatea și eclesiologia «îngrădiților»!
La fel, P. Eftimie a scris: «Oricum, este preferabil să aparțină cineva de schisme și fracțiuni (desigur, dacă în interiorul lor nu își găsesc sălaș opinii eretice) decât de Episcopi eretici, pentru că erezia, conform Părinților, te desparte imediat de Dumnezeu.» [27]
Gruparea de mai sus a așa-numiților «îngrădiți» are teze greșite despre îngrădire și poziții schismatice și zelotiste. Primesc 1) obligativitatea canonului 15 de la Sinodul I-II, 2) teoria vaselor comunicante, 3) teoria întinării Tainelor pe motivul pomenirii, 4) consideră că Tainele pe care le săvârșesc pomenitorii sunt nevalide, 5) că pomenitorii nu au har, preoție, Taine, 6) au ca scop în sine întreruperea pomenirii, 7) acuză, judecă și defaimă pe pomenitori, chiar și pe cei ce nu pomenesc, care nu urmează propria lor îngrădire, 8) au întrerupt comuniunea bisericească, adică se găsesc în lipsă de comuniune (excomunicare) cu toată Biserica Ortodoxă și cu toți Episcopii ortodocși, pe care-i consideră eretici și ecumeniști deoarece nu au trecut la întreruperea pomenirii, 9) se consideră pe ei salvatori ai Bisericii și că la ei și numai la ei se mai păstrează Biserica, 10) se apropie de zelotiștii vechi-calendariști ca să se unească într-o grupare mai mare, 11) contestă însă și pe unii Sfinți ai Bisericii noastre, care nu au trecut la întreruperea pomenirii sau care au trecut și apoi au revenit, 12) slujesc împreună cu cei caterisiți și 13) înfruntă situația bisericească actuală, când nu s-a convocat până astăzi un Sinod Panortodox care să condamne ecumenismul și Pseudo-Sinodul, cu criterii care trebuie să aibă tărie după convocarea unui astfel de Sinod. Unele sunt criteriile înainte de convocarea unui Sinod și altele după el.
Deoarece gruparea de mai sus, care aplică inexact îngrădirea, a câștigat în ultimii ani un mare sprijin, de aceea și îngrădirea canonică este identificată, din păcate, cu îngrădirea greșită a acestei grupări și de aceea mulți consideră îngrădirea drept ceva rău, respingător, nenorocit și ca o schismă. În parte au dreptate, pentru că într-adevăr îngrădirea greșită are teorii inexacte și schismatice, poziții zelotiste. Totuși, conform cu cele dezvoltate mai sus, este foarte evidentă diferența dintre aplicarea corectă și cea greșită a îngrădirii.
Trebuie să se facă absolut deosebirea indispensabilă dintre întreruperea pomenirii corectă canonic și patristică pornind de la condițiile prealabile pe care le-am menționat anterior și îngrădirea greșită zelotistă, fără să întrunească condițiile prealabile canonice indispensabile, pe care le aplică destule grupări de clerici. Cea din urmă, din păcate, nu poate să fie acceptată, diminuează și păgubește lupta pentru îngrădirea canonică și se termină în stări schismatice, cu rezultatul că este persiflată îngrădirea și cei care o aplică corect și canonic.

Precizare indispensabilă

Dacă ar întreba cineva micimea noastră de ce nu am trecut la întreruperea pomenirii numelui Preasfințitului Mitropolit Serafim de Pireu, i-am răspunde următoarele: Nu trecem la întrerupera pomenirii Episcopului nostru pentru că noi considerăm că în situația lui nu sunt întrunite motivele și normele neapărate pe care le pune canonul 15 al Sinodului I-II pentru întreruperea pomenirii. Și normele acestea necesare sunt să propovăduiască continuu și fără pocăință, cu capul descoperit, public, cu îndrăzneală, fără să roșească și fără rușine în biserici o erezie care este sancționată de Sfintele Sinoade sau de Părinți. Acest lucru – slavă lui Dumnezeu – nu l-a făcut Preasfințitul Mitropolit al Pireului. Dimpotrivă, cum este cunoscut, este ortodox în privința cugetării, și nu eretic. Este potrivnic și luptător împotriva panereziei ecumenismului sincretist intercreștin și interreligios și a Pseudo-Sinodului din Creta, la care nu a participat, nici nu a semnat textele lui antiecumeniste. Prin fapte, cuvinte și scrieri, s-a opus Masoneriei și sionismului internațional înfricoșător. De pomină și istorice sunt epistolele lui către ereziarhul papă Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Pseudo-Patriarhul monofizit-copt Teodor, președintele Turciei Erdogan. A organizat mai multe adunări și ședințe teologice și științifice. Preasfințitul Mitropolit al Pireului, ca Mitropolit al Mitropoliei Pireului, care aparține de Biserica Autocefală a Greciei și de așa-zisele Ținuturi Vechi, când liturghisește, nu pomenește nici o persoană concretă, ci Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, spunând: «…pe Sfântul nostru Sinod…». Atunci nicidecum nu e valabil ceea ce i se impută, adică faptul că este eretic și contaminat, deoarece chipurile pomenește ecumeniști. Prin urmare, nu sunt întrunite în situația de față motivele pentru întreruperea pomenirii lui pentru că în situația contrară, vom provoca, din nefericire, schismă în Biserică, lucru vrednic de osândă. Dacă, ipotetic, în viitor Preasfințitul Mitropolit de Pireu va eluda premizele de mai sus și va deveni vajnic propovăduitor al ecumenismului sau al altei erezii – ceea ce să nu fie! – atunci desigur că vom avea posibilitatea să aplicăm corect canonul 15.
Am fi dorit, desigur, ca Preasfințitul Mitropolit de Pireu să fie mai vigilent în relațiile cu episcopi ecumeniști învederați și, ca membru al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei în perioada 2016-7, să nu fi fost de acord cu circularea textului «Către popor» (ianuarie 2017), care acceptă și laudă Pseudo-Sinodul din Creta, cu toate că-i numește pe eretici «creștini eterodocși» și ereziile «alte Confesiuni creștine – erezii», și nu «Biserici», și aduce vorba despre recunoașterea Sinoadelor de sub Fotie și Sfântul Grigorie Palama și a altor Sinoade drept Ecumenice în alt sens decât litera Pseudo-Sinodului din Creta. Aceste scăderi le recunoaște chiar el însuși. În orice caz, recapitulând, atât el însuși înainte de Pseudo-Sinod, cât și după Pseudo-Sinod prin Biroul despre erezii și secte al Sfintei Mitropolii a Pireului și prin textele sale, a condamnat și a dezaprobat Pseudo-Sinodul din Colimbari pentru vina lui că nu a condamnat ereziile în timp și spațiu.

Traducere de Ierom. Lavrentie Carp

Observații personale ale traducătorului, cu care a fost de acord și Mitr. Serafim*

1. „Identitatea credinței celui ce pomenește și a celui pomenit” – Slujirea împreună și pomenirea ierarhului se face pe baza credinței comune, care nu este a unuia sau a altuia dintre ei, ci a Bisericii din care fac parte conslujitorii. Nu este implicată aici molipsirea sau împroprierea eventuală a credinței greșite a unui conslujitor valid ortodox. Clericii care au comuniune liturgică mărturisesc credința comună, a Bisericii lor, nu pe a vreunuia dintre ei. Altceva este slujirea în comun cu un cleric ce aparține de o Biserică și credință oficial eretică, care ar presupune recunoașterea unor dogme străine. Astfel, Părinții aghioriți din sec. XIII nu suportau pomenirea papei pentru că ar fi însemnat recunoașterea unei credințe, cea catolică, ce fusese condamnată prin atâtea hotărâri. Mai mult, probabil că au întrerupt pomenirea Patriarhului de Constantinopol pentru că acesta, prin acceptarea unirii de la Lyon și prin pomenirea papei, își însușea în mod învederat, prin comuniunea cu acela, o credință eretică, a unei Biserici străine. De aici se vede că există o diferență între comuniunea cu un cleric necondamnat și cea cu unul condamnat, aflat în afara Bisericii și având o credință vădit străină.
2. Canonul 15, ca toate canoanele, este obligatoriu pentru toți. Însă el impune obligativitatea de a pomeni Ierarhul, nu de a nu-l pomeni până la o condamnare sinodală, chiar dacă acesta se face vinovat de unele greșeli oarecare. Totodată, prevede excepția de a întrerupe pomenirea lui ca un drept, nu ca o obligație, în cazul în care episcopul proclamă erezii public și fără retractare. Ba chiar întreruperea comuniunii cu el pe motiv de erezie clară este de laudă, dar nu o necesitate pentru toți.
3. Prin pomenirea unui episcop care învață o erezie se arată susținerea de către preot a credinței greșite a acelui episcop (atâta timp cât preotul nu s-a delimitat sub nici o formă de învățătura eronată a episcopului), pomenirea având rolul și de a arăta identitatea de credință între episcop și preot.

* Corectate la 20 februarie 2018 în conformitate cu https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2018/02/13/protoprezbiter-anghelos-anghelacopulos-contributie-pe-tema-intreruperii-pomenirii/

Note:

[1] CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. Β. Ρηγόπουλος, Θεσ/κη 2003, p. 39-40.

[2] Ὅ. π., p. 358.

[3] Cei din Sfântul Munte care pomenesc și zelotiștii, adică izvorul edificator despre pomenire, cel care este demonstrat prin dumnezeieștile și sfintele canoane și prin faptele drepte ale Bisericii Ortodoxe de Răsărit luptătoare a lui Hristos, ed. Ε. Ι. Στουγιαννάκη, Παπαμάρκου 46, Θεσ/κη 1933, p. 50-53.

[4] ἐν : PRAVILA PRAVOSLAVNE CZORYES TUMACENJIMA, II, NOVI SAD 189, 66, 290, 291. Σχ. βλ. ΙΕΡΟΜΟΝΑΧΟΣ ΧΡΥΣΑΝΘΟΣ ΑΓΙΟΡΕΙΤΗΣ, Τά σαθρά ἐπιχειρήματα τῶν φιλοοικουμενιστῶν, ἤτοι ἀπαντήσεις εἰς ὅσα λέγουν, διαδίδουν καί γράφουν οἱ Φιλοοικουμενισταί ἐναντίον τῶν σημερινῶν Ὁμολογητῶν, κληρικῶν καί λαϊκῶν τῆς Ὀρθοδόξου Πίστεως, Καψάλα Ἁγίου Ὄρους 1995, p. 13.

[5] ARHIM. EPIFANIE TEODOROPULOS, Cele două extreme: Ecumenismul și zelotismul, Ed. Ἱερόν Ἠσυχαστήριον Κεχαριτωμένης Θεοτόκου Τροιζήνος, Ἀθήνα 1997, p. 75-76.

[6] In. 14, 6.

[7] Viața și nevoința Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul, 14, PG 90, 81-84 : «Pentru aceea în tot chipul i-a întrecut pe aceia. I-a format, i-a uns cu cuvinte de îmbărbătare, i-a umplut de cugetare mai nobilă. Căci, deși îl depășeau cu tronul, dar erau mai mici și mai lipsiți în privința înțelepciunii și a priceperii. Ca să nu spun că altă virtute era și reputația acestui bărbat printre toți. Drept aceea erau supuși prin cuvintele aceluia, prin recomandările și sfătuirile care aveau un astfel de mare folos, erau convinși fără tăgadă».

[8] Ibidem, 24, PG 90, 93.

[9] Relatare a mișcării produse între domnul Avvă Maxim și cei împreună cu el și conducători ἐπὶ σεκρέτου 12, PG 90, 148.

[10] Ibidem 5, PG 90, 117.

[11] Ἁγίου Γρηγορίου Παλαμᾶ, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ἐν Π. Χρηστου, Γρηγορίου Παλαμᾶ Συγγράμματα, τόμ. Β´, Θεσσαλονίκη 1966, p. 627. Acestea sunt dezvoltate mai extins la ΠΡΩΤΟΠΡΕΣΒ. ΘΕΟΔΩΡΟΥ ΖΗΣΗ, Δέν εἶναι σχίσμα ἡ ἀποτείχιση. Ὀφειλόμενες ἐξηγήσεις, Θεσ/κη 2017, p. 16 ἐ.

[12] 1 Pt. 2, 5, 9.

[13] ARHIM. EPIFANIE TEODOROPULOS, ἔνθ’ ἀνωτ., p. 76.

[14] Ὅ. π., p. 81.

[15] http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=36199, http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=36164

[16] Σχ. βλ. Θεοδρομία ΙΑ΄1 (Ἰανουάριος – Μάρτιος 2009) 75-81.

[17] Epistola mărturisitoare a aghioriților către împăratul Mihail Paleologul, la V. Laurent – J. Darrouzes, Dossier Grec de l’ Union de Lyon 1273-1277, Paris 1976, p. 397-399.

[18] Ibidem, p. 399 : «Din nou, Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu a primit referirea numelui arhiereului ca pe o comuniune deplină; căci este scris în explicarea dumnezeieștii Liturghii că slujitorul raportează numele arhiereului „arătând supunerea față de superior și că este în comuniune cu credința lui și succesor al dumnezeieștilor Taine”». Teodor al Andidelor, Considerație preliminară pe capitole despre simbolurile și tainele care se petrec la dumnezeiasca Liturghie, 32, PG 140, 460-461: «Apoi ecfonisul: Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru! Din aceasta se arată supunerea față de superior și că slujitorul este și el în comuniune cu credința acestui arhiereu pomenit și succesor al predaniei Tainelor, iar nu un inovator nou sau născocitor al simbolurilor slujite/oferite de el».

[19] Σχ. βλ. Οἱ ἀγῶνες τῶν μοναχῶν ὑπέρ τῆς Ὀρθοδοξίας, ἔκδ. Ἱ. Μ. Ὁσίου Γρηγορίου, Ἅγιον Ὄρος 2003.

[20]  Σχ. βλ. ΑΓΙΟΣ ΓΡΗΓΟΡΙΟΣ ΠΑΛΑΜΑΣ, Συγγράμματα, τ. Β΄, ἔκδ. Π. Χρήστου, Θεσ/κη 1966, p. 37. Textul complet al afurisirii este precum urmează în PG 150, 863-864 : «Pe Palama și pe toți cei de un cuget cu el și toate dogmele lor necredincioase, dar mai potrivit a zice delirări, pe cei ce iau partea, acceptă și primesc cele din Tomul cel după explicația lor, dar mai degrabă aiureala lor, și nu după înțelegerea dumnezeiască și ortodoxă și după luminătorii și învățătorii Bisericii, de care fiind noi legați și pe care urmându-i, am scris cuvintele Sfinților în Tom, și pe toți care au cutezat să întrerupă pomenirea mea necanonic și fără judecată pentru acest fapt, adică pentru că nu primim astfel de delirări care ne-au fost trimise de ei, iar altele ne-au fost arătate de alții, îi punem sub legătura Sfintei și de viață începătoarei Treimi și îi dăm anatemei. Semnătura: Ioan, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic».

[21] P.G. 150, 880D.

[22] ΑΓΙΟΣ ΠΑΪΣΙΟΣ, Ἁγιορείτης μοναχός, «Ἄγνωστη ἐπιστολή πόνου κατά οἰκουμενιστῶν καί φιλενωτικῶν», Ὀρθόδοξος Τύπος (9/16-3-2007) 1,5.

[23] http://www.romfea.gr/diafora/2431-apantiseis-gia-to-fulladio-tou-agiou-pa%CF%8Asiou

[24] ΟΣΙΟΣ ΝΙΚΟΔΗΜΟΣ ΑΓΙΟΡΕΙΤΗΣ, ὅ.π., p. 4-5.

[25] EPISCOPUL AUGUSTIN CANDIOTIS, Despre întreruperea pomenirii față de Patriarh, Cum am ajuns la întreruperea pomenirii Patriarhului Atenagora în 1970. Răspunsuri pe teme bisericești, Athena 1973, p. 49-50 http://www.ekklisiaonline.gr/ekklisisiaellados/episkopos-avgoustinos-kantiotis-peri-diakopis-mnimosynou-se-patriarxi/

[26] ΟΣΙΟΣ ΝΙΚΟΔΗΜΟΣ ΑΓΙΟΡΕΙΤΗΣ, ὅ.π, p. 358.

[27] IEROMONAH EFTIMIE TRIKAMINAS, Concordanța diacronică a Sfinților Părinți despre obligativitatea canonului 15 al Sinodului I-II în privința întreruperii pomenirii Episcopului care propovăduiește o erezie în Biserică, ed. Degiorgio, Trikala 2012, p. 257-258.

Anunț oficial al Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia – eliberat pentru presa ortodoxă de limbă grecă în data de 22.12.2017

Sinaxa Clericilor și a Monahilor Ortodocși

synaxisorthkm@gmail.com

 

 A N U N Ț

 

 

“Sinaxa Clericilor și Monahilor”  istorică și luptătoare, care își asociază numele cu Sfânta Mănăstire “Sfânta Treime” Ano Gazeea, s-a întrunit astăzi, Marți 19 Decembrie, în noua sală a “Institutului de Studii Patristice-Ortodoxe” în Tesalonic.
Au participat părinți pomenitori și nepomenitori, îngrădiți și neîngrădiți, realitate care distruge minciuna și zvonurile acuzatoare cum că am avea poziții schismatice, și după discuții am hotarât:

1. Să se continue cu mai multă putere lupta împotriva ecumenismului și a pseudo sinodului din Creta

2. Să se organizeze o conferință în Tesalonic unde să se dezbată neregulile canonice și dogmatice ale minciuno sinodului din Kolimbari

3. Să circule o broșură în care se arată caracterul eretic al pseudo Sinodului

4. Cu discernământ și atenție să fie cooptați și alți episcopi, clerici, monahi și laici ca să îngroașe rândurile frontului ortodox ca în felul acesta sa se împrăștie norul ereziei ecumeniste și să străluceasca soarele Ortodoxiei așa cum în puține zile va lumina Nașterea Soarelui Dreptății, care a adus în lume lumina adevăratei cunoașteri de Dumnezeu.
Recenta hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, care în esență a anulat (caracterul panortodox- n.t.) minciuno sinodul din Creta mărește bucuria și speranța și îndreptățește pe toți care am luptat împotriva lui. Așteptăm ca și alte Biserici Locale sau măcar alți episcopi, clerici și monahi, dar mai ales Sfântul Munte, să-și redefinească poziția lor.

Tesalonic 19 Decembrie 2017
Sinaxa Clericilor și Monahilor, președinte Protoprezbiter Theodoros Zisis, copreședinte egumen Grigorie Haginicolau

 

traducere preot Matei Vulcanescu

 

 

 

 

Sinaxa Clericilor si Monahilor din Grecia 19 Decembrie 2017

Părintele Matei Vulcănescu (Parohia Panaghia Hodighitria, Mitropolia Pireului, Grecia), a consemnat:

Am participat cu multa bucurie si entuziasm la Sinaxa Clericilor si a Monahilor din Grecia in data de 19 Decembrie 2017.
Sinaxa a avut loc in Tesalonic, in Sala Institutului de Studii Patristice.
Cu aceasta ocazie presedintele Institutului de Studii Patristice, parintele Theodoros Zisis, care este si presedinte al comitetului organizator al Sinaxei Clericilor si Monahilor din Grecia, a prezentat un istoric al Sinaxei din ultimul an.
Parintele Grigorie Hatzinikolau, Staretul Manastirii Sfanta Treime (Ano Gatzeea) va gazdui in continuare Sinaxa la Volos.
La Sinaxa participa clerici si monahi pomenitori si nepomenitori.

A fost prezentat Calendarul tiparit pentru anul 2018, Calendar ce contine sarbatorile Sfintilor ce au oprit pomenirea de-a lungul istoriei de 2000 de ani de crestinism ortodox sau au subliniat importanta marturisirii si a opririi pomenirii episcopilor ce invatau erezii. Redam cateva nume: Sfantul Grigorie Teologul, Cuviosul Macarie, Cuviosul Nikita Marturisitorul, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Serghie Marturisitorul, Sfantul Nichifor al Constantinopolului, Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Ghenadie Scholarios, Sfantul Theodor Studitul, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Stefan cel Nou, Sfantul Ioan Damaschin si altii.
A fost prezentata Brosura “Oprirea pomenirii nu este schisma”, scrisa de parintele Theodoros Zisis.
Parintele Theodoros Zisis a fost felicitat de Mitropolitul Serafim al Pireului pentru curajul marturisirii si al dragostei pentru ortodoxie si pentru oprirea pomenirii Arhiepiscopului Antim al Salonicului care a semnat erezia din Creta, predica erezia in Arhiepiscopia Salonicului si i-a interzis prin document oficial Parintelui Theodoros Zisis sa mai predice impotriva ecumenismului sau a pseudo-sinodului din Creta, pentru care motiv Parintele Theodoros Zisis a recurs la ultima masura canonica si anume aplicarea Canonului 15 de la I-II Constantinopol (intreruperea pomenirii numelui arhiepiscopului Antim la toate sfintele slujbe).
Parintele Theodoros Zisis a fost izgonit din Biserica Sfantul Antonie unde slujea si acum slujeste impreuna cu parintele Nikolaos Manolis si parintele Fotios Vezinias intr-o sala amenajata in orasul Tesanonic special pentru Sfanta Liturghie. La aceasta Sfanta Liturghie participa sute de oameni, spatiul fiind neincapator.
Am sa redau cateva din punctele dezbatute de brosura:
1. Ne ingradim de erezie, nu de Biserica.
Este foarte important discernamantul spiritual al Parintilor care sa calauzeasca viata noastra.
Sinaxa Clericilor si Monahilor respinge cu fermitate doua extreme in care unii frati antiecumenisti au cazut:

Prima extrema (sa-i spunem de-a stanga) este a celor care spun ca cine intrerupe pomenirea episcopului sau este schismatic, pentru ca episcopul ar fi “izvorul preotiei”(iar nu Hristos- Marele Arhiereu) si in felul acesta oricine s-ar ingradi pe sine de episcopul si preotul ce ar predica o erezie ar fi schismatic. Din pacate aceasta mentalitate este de influenta latina, papala, invatatura scolastica bazata pe teoria episcopocentrista, episcopul, indiferent de invatatura lui, este infailibil, episcopatul lui lucreaza  ex opere operato – un fel de papa local.

A doua extrema (sa-i spunem de-a drepta) este a celor care au intrerupt pomenirea si sustin ca Biserica rezida numai in cei care au intrerupt pomenirea, iar cei care nu au intrerupt pomenirea, chiar daca sunt in marturisire ortodocsi, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (desi ereziarhii nu au fost condamnati de un Sinod). Aceasta teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamiteaza in fapt sistemul sinodal al Bisericii, cei care hotarasc acum cine face si cine nu face parte din Biserica fiind o mana de oameni care refuza comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii si sinoadele) ce marturisesc ortodox, provocand schisma in Biserica.  Acestia se caracterizeaza prin lipsa discernamantului duhovnicesc, a dragostei si a bunei randuieli si a lipsei ascultarii de  conglasuirea parintilor. E foarte interesant ca ei se contrazic flagrat in afirmatii – la inceput au avut o pozitie echilibrata, apoi schimbadu-se radical- dovedind astfel o lipsa de stabilitate duhovniceasca.

Ambele extreme au ca numitor comun respingerea credinciosilor de la Sfantul Potir, si lipsa de conslujire cu preotii marturisitori pomenitori  sau cu cei nepomenitori, in cazul celor pomenitori.

2. Sfintele Taine sunt valide si fara pomenirea episcopilor (se refera la episcopii dovediti a fi eretici- un episcop care cugeta eretic, dar nu propovaduieste public erezia, nu i se poate opri pomenirea, sau pe baza de banuiala, etc)
Bineinteles ca nu oricarui episcop i se intrerupe pomenriea, ci numai a celui care invata erezia ecumenista, a semnat in Creta, nu se dezice de pseudo sinod, etc.
Oprirea pomenirii sa nu se faca fara sfatuire si discernamant duhovnicesc, fara povatuitor si fara multa rabdare si asteptare. Oprirea pomenirii nu este un act de bravura, ci este un act de credinta adanca si maturitate duhovniceasca ce trebuie sa cantareasca bine acest gest ultim folosit ca arma impotriva ereziei.

3.Sfanta Liturghie nu se tine in numele episcopului.

4. Ecumenismul este erezie intru cunostina. El a fost subliniat ca erezie de Sfintii Parinti contemporani- Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Serafim Sobolev, Sfantul Averchie de Jordanville, Sfantul Iustin Popovici, etc

Linia pe care o pastreaza Sinaxa Clericilor si a Monahilor este o linie a discernamantului duhovnicesc, aceasta Sinaxa nu are autoritatea si nici nu incearca sa traseze linia granitei Bisericii doar la nepomenitori, ci scopul ei este de a tine treaza linia ortodoxa care are ca baza Marturisirea Ortodoxa a Credintei si utilizarea tacticilor care se impun de la Biserica Locala la Biserica Locala, fiecare tactica fiind folosita in functie de caderea Bisericii Locale sau din contra de stabilizarea Bisericilor Locale in Adevar avem exemplul multor Mitropoliti din Serbia care nu au semnat in Creta textul eretic vadit, a multor Mitropoliti din Grecia care au facut la fel, a Bisericii Bulgare, a multor Mitropoliti din Biserica Rusa care recent a respins Creta, a Bisercii Georgiene si a Bisericii Antiohiene).
Sinaxa Clericilor si Monahilor este alcatuita din parinti si monahi pomenitori si nepomenitori, dar toti sunt in acelasi cuget, anume Marturisirea Dreptei Credinte.

 

A consemnat de la Sinaxa Clericilor si Monahilor
parintele Matei Vulcanescu

Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului

Scrisori din Athos cu privire la Sinodul Panortodox. Manastirea Caracalu: „Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod”

Preluăm de pe “Apărătorul ortodox” un articol mai vechi tradus de “Român ortodox în Franţa” care reuneşte un articol informativ, preluat anterior aici din alte surse, şi două scrisori din Sfântul Munte, dintre care una am preluat-o acum mai multă vreme, fiind din una dintre primele reacţii din Sfântul Munte.  Mai există, desigur, şi alte scrisori, inclusiv cea a Mănăstirii Cutlumuş (prima în documentul pdf care apare inserat în articol), pe care am tradus-o recent.

http://corortodox.blogspot.ro/2016/04/scrisori-din-athos-cu-privire-la.html

http://www.aparatorul.md/scrisori-din-athos-cu-privire-la-sinodul-panortodox-manastirea-caracalu-sfanta-chinotita-ar-trebui-sa-comunice-o-declaratie-corespunzatoare-cu-privire-la-sfantul-si-marele-sinod/

Sfintele Mănăstiri ale Muntelui Athos şi-au exprimat poziţiile faţă de documentele şi metodologia viitorului Sinod Panortodox  prin scrisori trimise către Sfânta Chinotită, care au fost făcute publice. Documentele pregătitoare pentru viitorul Sinod au fost trimise Mănăstirilor din Muntele Athos, de către Patriarhia Constantinopolului și, pentru revizuirea documentelor, s-a decis să se organizeze o reuniune specială cu reprezentanții și stareții celor 20 de mănăstiri atonite, programată să aibe loc după Săptămâna Luminată.

Asemenea reacţiilor unor ierarhi, preoţi şi teologi, în special din Bisericile Greciei, Bulgariei, Georgiei, şi Rusiei din Diaspora, părinţii atoniţi au atras atenţia asupra multiplelor probleme din documentele pregătitoare, cum ar fi:

• sobornicitatea Bisericii este subminata în timp ce este promovata o teologie a primatului (din cauza participării limitate a episcopilor și a autorității excesive acordate Întâistătătorilor Bisericilor autocefale);

• o ambiguitate inacceptabilă a textelor pre-sinodale, ce permite interpretări ce deviază de la dogma ortodoxă;

• fundamentarea dialogurilor ecumeniste „pe credinţa şi tradiţia Bisericii Primare, a celor şapte Sinoade Ecumenice”, astfel încât istoria ulterioara a Bisericii Ortodoxe pare că lipsește sau are importanţă mai mică;

• încercarea unora de a obține o confirmare panortodoxă a textelor inacceptabile ale Consiliul Mondial al Bisericilor;

•  folosirea inacceptabilă a termenului “biserică” pentru schisme și erezii;

Vor urma fragmente și traduceri integrale ale scrisorilor.

Câteva dintre aceste scrisori pot fi văzute mai jos în limba greacă.

Traducere după: Pvravoslavie.ru, Holy Monasteries of Mt. Athos repond to documents prepared for Pan-Orthodox Council

***

Ι.Μονές Αγ. Όρους Για Πανορθόδοξη by aktines

https://www.scribd.com/embeds/310276571/content?start_page=1&view_mode=scroll&access_key=key-oHNFZhiWumKnkxTt082d&show_recommendations=true

***

Mai jos se poate vedea prima din cele  șase scrisori din partea mănăstirilor atonite cu privire la Sinodul Pan-ortodox.

Scrisoare de la  Sfânta Mănăstire Caracalu, cu privire la Sinodul Panortodox,

6 martie 2016

 

Către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, Kareia

Va îmbrățișăm întru Domnul cu dragoste frățească.

Prin prezenta noastră scrisoare mănăstirească, subliniem următoarele cu privire la Sfântul și Marele Sinod.

In câteva luni, în iunie, Sfântul și Marele Sinod Panortodox se va întruni și va lua decizii importante care vor fi definitive pentru viitorul Ortodoxiei.

Respectabili ierarhi, clerici și teologi, din întreg spectrul Bisericilor Ortodoxe Autocefale, și-au exprimat preocuparea și neliniștea cu privire la textele care au fost aprobate de Conferințele presinodale și care vor fi supuse discuției și aprobării în viitorul Mare Sinod.

Suntem de părere că Sfântul Munte, care, după cum e mărturisit, constituie bastionul și arca Ortodoxiei, nu poate rămâne departe de o asemenea chestiune importantă.

După cum reiese din studiul textelor aprobate în prealabil pentru Sinod, afirmațiile cu privire la chestiunile ecleziologice sunt precare și ambigue și permit interpretări ce se abat de la dogma ortodoxă.

De asemenea, în textul respectiv se afirmă că deciziile Sinodului vor fi obligatorii pentru întreg trupul Bisericii, lucru ce apasă asupra conștiinței ortodoxe.

Având în vedere acest lucru, cu smerenie credem că, în calitate de aghioriți și în acord cu exemplul Părinților care au fost înaintea noastră, trebuie să abordam această problemă și, Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod.

Cu aceste preocupări exprimate și rugându-ne din inimă pentru luminare de la Domnul nostru cu privire la problemele ecleziologice de mare importanță, încheiem această scrisoare cu căldură frățească și dragoste întru Hristos,

Starețul Sfintei Mănăstiri Caracalu,

Arhim, Filoteu împreună cu frații mei întru Hristos

Sursa: Pravoslavie.ru, Monks of Karakallou write concerning July Council documents

***

Părintele SAVVAS Aghioritul

Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI, REPREZENTAȚI DE CĂTRE PROISTAMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI A MARII LAVRE A SFÂNTULUI MUNTE, Părintele SAVVAS MONAHUL

Înaltpreasfințite Mitropolit al Pireului, Înaltpreasfințiți Arhierei, cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos,Prin harul Sfântului nostru Dumnezeu Treimic și al Preasfintei Născătoare, Înaltpreasfințite Mitropolit de Dumnezeu, adresăm cu smerenie, ca Monahi Aghioriți, succintul și căldurosul nostru salut la această conferință mărturisitoare.

Este pentru noi o cinste deosebită să participăm la această adunare de Dumnezeu iubitoare, fiind și noi împreună-luptători în lupta cea bună împotriva panereziei ecumenismului, dimpreună cu atâția părinți și frați luptători aleși, binecunoscuți, dar și necunoscuți, care de decenii, având cuget neînfricat și glas de Stentor[1], în ciuda tuturor uneltirilor care au încercat să-i reducă la tăcere, declară că rămân statornici în buna credință și îmbrățișează cu jertfelnicie credința noastră apostolică, cea predanisită de Părinți, cea nefalsificată și nestricată, cea fără de nici o fisură – luptă în fruntea căreia, cu toată sinceritatea vorbind, trebuia să stea astăzi necondiționat însuși Sfântul Munte, apărătorul din linia întâi și fortăreața Ortodoxiei, știut fiind, de altfel, că de fiecare dată de-a lungul istoriei Bisericii, monahismul s-a aflat în fruntea luptei împotriva ereziilor celor urâtoare de Dumnezeu. Și noi, deci, la rându-ne, purtând numele greu de Părinți Aghioriți, cu toate că ne simțim a fi foarte departe de minunata viețuire întru nevoință a Părinților noștri celor dinaintea noastră, însă următori ai acestora și continuatori ai luptei lor, și noi, ca și ei, dorind după mântuirea noastră întru adevăr, declarăm cu glas mare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor că nu vom primi nimic din cele ale teologiei postpatristice, nimic care nu este în acord cu cele nouă (9) Sinoade Ecumenice și, ca să nu lungim cuvântul, nu vom primi nimic care nu este în acord cu sfânta Tradiție a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești pe care Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, a mântuit-o cu însuși Sângele Său. După cuvântul marelui Apostol Pavel, spunem și noi întocmai fiecărui credincios bine intenționat: ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:8).

Prin urmare, în cazul în care vor fi votate pozițiile antiortodoxe din textele presinodale propuse spre votare și mai ales, dacă se va acorda caracter eclesial ereziei papismului și amalgamului de confesiuni protestante, fapt care ar zdruncina din temelii dogma ortodoxă și sfânta Tradiție, nu numai că nu vom urma acestora, dar avem datoria, în virtutea Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre și cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului, să întrerupem pomenirea tuturor acestora care se aliază cu pozițiile eretice și cu ecumenismul atot-eretic.

Au fost mai mult decât de-ajuns cei o sută de ani de iconomie și de îngăduință față de frați mincinoși, ecumeniști și eretici. Vătămarea pe care a pricinuit-o această falsă iconomie criteriului ortodox în rândul clerului și poporului are dimensiuni uriașe. În Sfântul Munte avem tradiția veșnică a Duhului Sfânt, în virtutea căreia Părinții Aghioriți ne arată cum se aplică practic Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Ecumenic, cum se aplică, adică, întreruperea pomenirii când un episcop propovăduiește erezie ”cu capul descoperit”. Reamintim că din 1924 până 1974 Sfântul Munte a întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic, pe motivul introducerii panereziei ecumenismului prin schimbarea calendarului și ridicarea anatemelor în timpului Patriarhului Atenagora.

Astăzi, privirile tuturor credincioșilor, dar și ale Fanarului și chiar ale Bisericii Greciei înseși sunt îndreptate către această conferință, care, cu bună credință, are ambiția să se întrarmeze în fața uraganului ereziilor care se ridică împotrivă credinței noastre. Răspunsul nostru, al tuturor, către Marele Sinod ce urmează a se întruni și către reformele antiortodoxe pe care le pregătește Patriarhul Ecumenic și ierarhii și teologii ecumeniști, este cel dat de Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului Papei Pius al IX-lea în 1848: 

”Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[2].

Vă mulțumesc pentru cinstea și dragostea de a asculta smeritul nostru salut și, cerând sfintele rugăciuni ale voastre, ale tuturor, doresc din tot sufletul bună reușită conferinței, așteptând cu interes hotărârile voastre mărturisitoare.

Gheronda Savvas Lavriotul

[1] Stentor, personaj din mitologia greacă, era cel care prin strigătele sale îndemna la luptă armata elenă în războiul cu troienii. [n. trad.]

[2] EPISTOLA ENCICLICĂ, CĂTRE ORTODOCŞII CEI DE PRETUTINDENEA, A BISERICII CELEI UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos. Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/enciclica_1848.htm [n. trad.]

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/04/23-03-2016_11.htmlTraducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Sursa: Graiul Ortodox, SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI. ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

LEGATURI:Aktines: Σοβαρές αντιδράσεις από το Άγιον Όρος για την Πανορθόδοξη

ROF: http://corortodox.blogspot.ro/2016/03/dosar-cu-documentele-pregatitoare.html

Dosar cu documentele pregatitoare pentru Sinodul Pan-ortodox din Creta si reactiile lumii ortodoxe fata de acestea

http://corortodox.blogspot.ro/2016/04/scrisori-din-athos-cu-privire-la.html

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE

CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ,

CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE,

CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE,

 CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

 

 

«Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

 

 

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismul sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mîntuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a «deosebirii duhurilor», care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: «canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.» (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: «…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui» (Enciclica din 6 Mai 1848).

7) Una din temele Sinodului ar trebui să fie problema calendarului care a dezbinat pînă astăzi Biserica Ortodoxă în privința sărbătorilor și constituie cea dintîi lovitură dată de ecumenism Ortodoxiei.

În urma celor de mai sus este de datoria noastră să aducem la cunoștința Patriarhiei Constantinopolei, a celorlalte Biserici Autocefale, a Sfintei Chinotite a Sfîntului Munte, precum și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe că noi, părinții athoniți, luptîndu-ne să păstrăm, prin ținerea cu acrivie a credinței ortodoxe, legătura organică cu Capul Bisericii, Dumnezeu-Omul Domnul nostru Iisus Hristos, și următori făcîndu-ne Sfinților Părinți, nu vom accepta și vom respinge așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» după încheierea lui dacă:

1) Sinodul acesta nu respinge deplin textul presinodal intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine».

2) Nu condamnă panerezia, potrivit Sfîntului Iustin Popovici, lucifericului ecumenism sincretist inter-creștin și inter-religii.

3) Nu recunoaște Sinoadele de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare și din vremea Sfîntului Grigorie Palama ca al VIII-lea și, respectiv, al IX-lea Ecumenic, Sinoade deja recunoscute ca atare în conștiința credincioșilor creștini.

4) Nu votează hotărîrile așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» toți arhiereii participanți la el, după cum prevede eclesiologia ortodoxă și Dreptul ortodox, și nu doar Bisericile Ortodoxe Autocefale prin întîistătătorii lor, după cum prevede regulamentul Sinodului.

5) Nu retrag prevederea despre obligativitatea acceptării ulterioare a hotărîrilor luate de către toate treptele de credincioși creștini, prevedere care aduce atingere dreptului de neînlăturat al tuturor mădularelor Bisericii de a judeca din punct de vedere dogmatic și eclesiologic chestiunile puse înainte.

6) Nu retrag temele privitoare la post și la a doua nuntă a clericilor, teme care, prin simplul fapt că au fost puse în dezbatere, constituie încă o dovadă că Sinodul acesta are ca scop desființarea treptată a postului, imitîndu-i în aceasta pe catolici. Fiindcă o Biserică în care nu există nevoință și viață răstignită nu duce niciodată la Înviere, ci la moarte duhovnicească, gonind pe Sfîntul Duh și ducînd la deplina secularizare.

În urma tuturor acestora, care constituie pentru noi chestiuni ce țin de mîntuire, vă rugăm foarte pe voi, sfințiți arhierei, ca la acest Sinod Panortodox să învățați «cuvîntul adevărului» și să nu îngăduiți să trecem iarăși printr-un sinod de tipul Ferrara-Florența. Dacă veți face așa, sfințiți arhierei, atunci cerul și pămîntul se vor veseli, îngerii și oamenii vor prăznui duhovnicește, numele voastre se vor scrie în cartea vieții și veți fi cu adevărat atunci «și părtași obiceiurilor și următori scaunelor» Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți. Vă rugăm să rămîneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța cuvîntul adevărului, atunci să știți că:

1. a) Ați sfîșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punîndu-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» (Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, Sinaxă a clericilor și monahilor, 2009). După cum bine știți, Domnul ne poruncește să nu-i urmăm pe păstorii străini: «Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» (Ioan 10, 1-5).
2. b) Rezultă din acestea că și noi sîntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul canon 15 al Sinodului Cinci-șase Ecumenic, potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare catolică și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la sfîntul disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărîrile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sînt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească pînă ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rîndui Biserica Ortodoxă prin Sinod.

Sfintele canoane ale Bisericii au pentru toată lumea tărie și valabilitate istorică și veșnică și niciun Sinod, Patriarh sau episcop nu le poate anula. Potrivit lor:

«Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din părtășie), acela să se afurisească» (Canonul 10 al Sfinților Apostoli). De asemenea,

«Episcopul sau presviterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvîrşească ceva ca clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească» (Canonul 45 al Sfinților Apostoli).

Doar din aceste două canoane pe care le consemnăm să socotească fiecare episcop, preot, monah sau creștin ortodox cu cîtă scumpătate sîntem cu toții datori să aplicăm Sfintele canoane. Sfintele canoane sînt «supapele de siguranță» ale Bisericii și, datorită caracterului lor permanent, nu trebuie ca, ori de cîte ori sînt încălcate, să se facă un nou Sinod pentru a fi ele aplicate de către credincioși.

 

OPRIREA POMENIRII

 

Cinstită Sfîntă Chinotită și sfințiți egumeni,

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare catolică și filo-uniați sînt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfîntul Munte – ca moștenire sfîntă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfînt insuflată ca, ori de cîte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine.

Amintim că Sfîntul Munte a oprit, din 1924 pînă în 1974, pomenirea Patriarhului, întîi pentru introducerea inovației schimbării calendarului și, în al doilea rînd, din pricina ridicării anatemelor sub Patriarhul Atenagora.

Voi sînteți, sfințiți egumeni, cei care, venind, majoritatea, împreună cu obștile voastre din lumea din afară pentru a locui Sfintele Mînăstiri ce rămăseseră fără monahi, ați readus pomenirea Patriarhului, deși nici fostul Patriarh Dimitrios, nici actualul Patriarh Vartolomeu, n-au schimbat ceva înspre mai bine. Cînd Patriarhul Dimitrios a urcat pe tron, vechii athoniți au avut la început bune nădejdi că credința adevărată va fi «drept învățată» iarăși. Însă cînd a declarat oficial că va urma neschimbat linia marelui său înaintaș Atenagora, au repetat atunci aproape toți că vor continua oprirea pomenirii. Respectînd acest fel ortodox și athonit de cugetare, Sfînta Chinotită, într-o Sinaxă Dublă Extraordinară, a hotărît privitor la această chestiune:

«Pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic ține de conștiința fiecărei Mînăstiri» (Ședința nr. 52 a Sinaxei Duble Extraordinare din 13 Noiembrie 1971).

Așadar, în afară de Sfintele canoane, dreptul de a opri pomenirea ni-l dă însăși Sfînta Chinotită, urmînd tradiția sfîntă a Sfîntului nostru Munte. Este, însă, vreodată cu putință să existe Sfîntă Mînăstire sau monah care să nu aibă sensibilitate și conștiință ortodoxă? Oprirea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul ultim al osîndirii ereziei și al caterisirii episcopilor eretici, în cazul în care nu se pocăiesc.

Într-un răspuns către Sfînta Chinotită, Sfînta Mînăstire Karakalu scria următoarele: «Sfînta noastră Mînăstire, la punctul 14 al Sinaxei de astăzi, 21.9.1972, a examinat iarăși chestiunea disputată a pomenirii și, cu tot respectul și în ciuda cuvintelor frumoase ale sfințitului ei cap din enciclica pusă înainte, cuvinte pe care le-am cercetat cu luare aminte… a ajuns la hotărîrea de a face cunoscut în scris preasfinției voastre cele de mai jos în legătură cu această gravă chestiune bisericească:

Dorim să repetăm cu deplină încredere hotărîrea noastră nestrămutată privitoare la continuarea opririi pomenirii Patriarhului în semn de protest pentru că noul Patriarh ecumenic Dimitrios I va continua pe linia trasată de Atenagora și păstrată de Sfîntul Sinod» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Mînăstirea Sfîntul Pavel, sub egumenia starețului Andrei, a răspuns în același fel:

«…hotărîrea noastră este aceea că nu putem porni la discuție decît numai dacă Întru-tot-sfinția sa va declara prin presă că nu va urma calea înaintașului lui.»

Același părinte egumen Andrei răspundea Sfintei Chinotite:

«Pricini de conștiință bisericească nu-mi îngăduie să reiau pomenirea, fiindcă Patriarhul ecumenic este modernist, calcă pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugetări eretice nu le-a osîndit» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Acesta era, sfințiți egumeni, vechiul Sfînt Munte pe care unii dintre voi l-ați apucat și voi înșivă ați liturghisit de multe ori fără să pomeniți numele Patriarhului, precum făceau aproape toți părinții mînăstirilor athonite și cei de la chilii, dintre care pe mulți îi cinstim astăzi ca duhovnici, stareți și sfinți deosebit de virtuoși. De ce oare nu-i imităm și în această chestiune a opririi pomenirii episcopilor ecumeniști, cum a făcut și sfîntul stareț Paisie? Credeți cumva că Tainele nu sînt valide atunci cînd nu pomenim numele Patriarhului? Atîția ani și atîtea mii de Dumnezeiești Liturghii ce s-au săvîrșit au fost oare fără validitate? Doamne ferește de așa hulă!

 

Cinstită Sfîntă Sinaxă și sfințiți egumeni, după toate acestea dorim să vă informăm și să vă facem răspunzători de faptul că, dacă Sinodul Panortodox ce se pregătește nu osîndește panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, noi vă aducem la cunoștință că vom urma tradiția Sfîntului Munte și a cuvioșilor Părinți athoniți din vechime, care din epoca Patriarhului uniat de cugetare catolică Vecos (1272) și, din nou, între 1924 și 1974 au oprit pomenirea.

Ca părinți athoniți și ca mădulare ale Bisericii, noi declarăm că nu avem nicio legătură cu vreo grupare zelotistă, sau cu extremismul, sau cu fanatismul, ci, urmînd Sfinților Părinți și aliniindu-ne tradiției athonite de veacuri, celei pecetluite cu sîngele atîtor sfinți cuvioși mucenici, dorim, cu tot respectul ce vă datorăm, să vă pregătim și să vă atragem atenția în legătură cu această chestiune. Socotim aceasta drept îndeplinirea îndatoririi ce-o avem față de Sfinții cuvioși mucenici și față de Sfînta Tradiție. Vom înceta, deci, și noi oficial pomenirea Patriarhului ecumenic.

Nu dorim să urmăm vreodată o «biserică» secularizată. Fiindcă un astfel de «Sinod Panortodox», care va acorda caracter de Biserică sectanților și va face ereziile legale, desființează Simbolul de Credință și dărîmă întreaga eclesiologie ortodoxă și introduce în locul lor o «biserică» secularizată. Însă, precum știm, o «biserică» secularizată nu poate dărui mîntuire celor ce-o vor urma. Nu sînt oare «biserici» secularizate Vaticanul și papalitatea, și toate celelalte soiuri de protestanți?

Biserica lui Hristos nici nu se rupe, nici nu se împarte, după cum crede Patriarhul cu teoria lui eretică despre «Biserica divizată», și nici nu are Biserica nevoie de ecumeniști ca s-o unească. Biserica nu se desparte niciodată fiindcă însuși Hristos este Cap al ei, Cap care este totdeauna unit cu Trupul Lui. Ereticii se taie ei înșiși de la Biserica-viță. «Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard» (Ioan 15, 6).

Astfel făcînd, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tîlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărîrile lui se vor osîndi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decît toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decît căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei, fiindcă aceștia nu cunoșteau bine pe Cine tăgăduiesc, «dacă ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei» (I Corinteni 2, 8). Ecumeniștii de astăzi, și întîistătătorii lor îndeosebi, cunosc foarte bine pe Cine răstignesc prin panerezia ecumenismului, pe Domnul slavei cel înviat.

Cum este cu putință, sfințiți părinți, ca, pe de o parte, să sărbătorim cu priveghere strălucită în sfînta biserică Protaton pomenirea Sfîntului cuvios mucenic Cosma Protosul, care a fost spînzurat, ca și a celorlalți Cuvioși mucenici care au fost uciși mucenicește de latino-cugetătorii acelor vremuri, și, pe de alta, să primim cu onoruri și slavoslovii, în aceeași sfîntă biserică Protaton, atîția și atîția arhierei ecumeniști, filo-uniați de cugetare catolică din zilele noastre? Ne stă mintea în loc; conștiința noastră nu mai suportă. Marele prooroc Ilie, de-foc-purtătorul și rîvnitorul Domnului, i-a spus regelui Ahav și poporului lui Israil care se abătuseră: «Pînă cînd șchiopătați de amîndouă picioarele? Dacă Domn este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Vaal, mergeți după el.» Dacă Papa este Biserică, o, sărmani ecumeniști, mergeți deci după el; mergeți la Papa să vă facă cardinali, cum s-a întîmplat cu acel nenorocit Visarion, fost episcop el Nicomidiei, și lăsați-ne în pace să slujim ortodoxiei noastre celei înjosite și înroșite de sîngele mucenicilor. Pînă cînd, sfințiți părinți, vom suporta această schizofrenie duhovnicească și bisericească a ecumeniștilor?

Doamne, nu îngădui niciodată să se săvîrșească această trădare a Ortodoxiei. Astăzi, însă, situația bisericească este mai critică decît oricînd. Orice este posibil și trebuie să fim cu toții gata pentru orice. Poate că vom trece încă o dată printr-un sinod după chipul celui de la Ferrara-Florența, cu toate nenorocirile duhovnicești și naționale ce vor urma din pricina trădării credinței. Dorim ca noi toți să ne ținem tari în aceste împrejurări și, cu harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, să ne mărturisim credința ortodoxă pînă la sînge de va trebui.

Ne rugăm ca Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfînt, pentru solirile Apărătoarei Sfîntului Munte, ale Preasfintei Stăpînei noastre de-Dumnezeu-Născătoarei, să lumineze pe sfințiții arhierei și să ne păzească pe noi și pe credincioșii creștini de înșelarea cea din vremurile de pe urmă a lui satana, înșelare care este panerezia ecumenismului luciferic inter-creștin și inter-religii, Amin.

 

Părinții athoniți din Comisia de redactare:

 

Gheron Gavriil, Chilia Sfîntului Hristodul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Sava Lavriotul, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Dositei, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Chiril, Sihăstria Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Hariton ieromonahul, Chilia Înălțării Domnului, Sf. M-re Vatoped

Gheron Heruvim, Chilia Sfinților Arhangheli, Sf. M-re a Marii Lavre

 

Urmează semnături ale părinților athoniți iar strîngerea acestora continuă.

 

 

 

(Tălmăcire din neogreacă îngrijită de părinții Schitului românesc Prodromu

de la Sfîntul Munte Athos)

A gresit PS Longhin oprind comuniunea cu patriarhul Kiril al Rusiei? Reactii in Biserica Rusa la documentul semnat de patriarhul Kiril si papa Francisc la Havana, in Cuba

— preluare de pe “Apărătorul ortodox” —

http://www.aparatorul.md/a-gresit-ps-longhin-oprind-comuniunea-cu-patriarhul-kiril-al-rusiei-reactii-in-biserica-rusa-la-documentul-semnat-de-patriarhul-kiril-si-papa-francisc-la-havana-in-cuba/

Vestea ca episcopul Longhin Jar, de la Banceni (Ucraina), a incetat sa-l mai pomeneasca pe patriarhul Kiril al Rusiei a starnit reactii. Ca de obicei unii sunt pro, iar altii contra, fiecare in functie de criteriile dupa care analizeaza subiectul. 

Ce spun canoanele Bisericii Ortodoxe despre aceasta situatie?

Toate canoanele Bisericii Ortodoxe osandesc schisma care este cauzata de nepomenirea ierarhului canonic instituit. De obicei schismele sunt si rupturi de Biserica si apartenenta fata de o organizatie religioasa necanonica sau independenta (privata/autonoma) iesita de sub ascultarea Bisericii. In cazul de fata PS Longhin sustine ca nu s-a despartit de Biserica Ortodoxa canonical, ci doar a interupt comuniunea cu un patriarh care si-a marturisit un crez apostat, in contradictie cu invatatura Sfintilor Parinti si ai Bisericii Ortodoxe in general, referindu-se la documentul semnat de patriarhul rus si papa Francisc la Havana (in Cuba). Subalternii patriarhului Kiril si adeptii curentului ecumenist, justifica gestul acestuia ca fiind o chestiune corecta care nu incalca invatatura canonica si dogmatica a Bisericii Ortodoxe, in timp ce mai multi teologi ortodocsi considera ca respectivul document este un act de compromis si o marturie clara a ereziei ecumeniste.

O atitudine similara au avut-o si unii preoti, stareti si starete de manastiri din Republica Moldova si Ucraina, care apartin de Biserica Ortodoxa Rusa. Acestia au interupt pomenirea patriarhului Kiril manifestandu-si dezacordul fata de documentul semnat de patriarhul lor si papa Francisc in Havana, act pe care il considera un gest de apostazie. Mai multi clerici si cateva manastiri din Republica Moldova nu-l mai pomenesc nici pe Mitropolitul Vladimir deoarece a facut parte din comisiile preliminare ale sinodului pan-ortodox unde a semnat cateva documente considerate de catre acestia ca fiind in neconcordanta cu invatatura Bisericii. Aceste documente sunt inca in forma de provizorat, dar prin aceasta IPS Vladimir si-a exprimat o marturisire personala. Mitropolitul Vladimir al Chisinaului si ierarhii sai subalterni, au considerat neintemeiata atitudinea celor care au oprit comuniunea cu el si cu patriarhul Kiril manifestandu-si totodata si teama de a nu se produce o schisma.

Canonul 15 al Sinodului I-II, mentioneaza ca daca ierarhul sau patriarhul este vadit ca marturiseste un crez diferit de invatatura Bisericii Ortodoxe, trebuie sa se intrerupa comuniunea cu acesta chiar si inainte de a fi judecat de catre sinod. Motivele si contextul nepomenirii patriarhului Kiril, de catre PS Longhin si staretii manastirilor din Moldova si Ucraina, nu sunt trecerea la o alta jurisdictie canonica, ci condamnarea unei marturisiri de credinta pe care patriarhul rus si-a exprimat-o in documentul semnat la Havana.

Canonul 15 al sinodului I-II spune: “Cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia, ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti, fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci ei nu au osandit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci pe pseudoepiscopi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si pe pseudo invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si dezbinari.”

Canonistul ortodox din Romania, arhidiacon prof. univ. dr. Ioan N. Floca de la Sibiu, in explicatia data acestui canon spune ca in cazul in care erezia patriarhului este vadita, PS Longhin avea, nu doar dreptul, ci chiar datoria, sa ia o astfel de pozitie: “In cazul in care superiorul propovaduieste in public, in biserica, vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria ca imediat sa se desparta de acel superior. In acest caz nu numai ca nu vor fi sanctionati, dar vor fi apreciati, pentru ca au osandit legal pe cel vinovat si nu s-a rasculat impotriva acestuia”. Atitudinea episcopului de la Banceni a fost radicala si canonica.

Cazuri asemanatoare au fost si in Romania. Parintele Serafim de la manastirea Cebza nu l-a mai pomenit pe mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu cand s-a impartasit la greco-catolici inainte de a fi judecat de catre sinodul BOR, iar dupa ce si-a cerut iertare in fata Sinodului, l-a pomenit in continuare. Parintele Eftimie Mitra, care a fost la Schitul Huta, impreuna cu mai multi preoti din zona Beiusului nu l-au mai pomenit pe episcopul Sofronie Drincec al Oradiei pentru ca a incalcat invatatura Bisericii Ortodoxe slujind cu un ierarh eretic pe malul Crisului Repede. Este cunoscut cazul cand PS Sofronie a slujit de boboteaza cu omologul sau greco-catolic Virgil Bercea. Dupa ce episcopul Sofronie si-a cerut iertare in fata Sinodului BOR, preotii subalterni au inceput sa-si pomeneasca ierarhul. In perioada cat nu l-au pomenit pe ierarhul apostaziat, ei l-au pomenit pe Mitropolitul Bartolomeu Anania de la Cluj, dar asta nu inseamna ca s-au despartit de Biserica facand schisma. Preotii bihoreni au luptat in Biserica, nu si-au facut biserici si schituri private si nici nu au aderat la alte formatiuni stiliste necanonice, iesite de sub ascultarea Bisericii. Asemenea fac astazi staretii manastirilor din BORu care nu il pomenesc pe patriarhul Kiril, avand totodata si indreptatire canonica. (în acest paragraf, sublinierile cu aldine şi culori aparţin blogului “Dragostea se bucură de adevăr”)

A-i acuza de schisma si sminteala pe PS Longhin si pe staretii manastirilor care nu il pomenesc pe patriarhul Kiril e o exagerare si o incercare de a ascunde adevaratele motive pentru care ei au avut aceasta atitudine. Canonul sus amintit spune ca sminteala a facut-o patriarhul Khiril prin semnarea documentului care a incalcat invatatura Bisericii Ortodoxe. Amintim aici de enciclica patriarhilor ortodocsi de la Constantinopol, din anul 1848, in care toti patriarhii ortodocsi, declarau invatatura Bisericii Romei ca fiind eretica. Atunci erau alte canoane si alte invataturi? Sau poate asta se incearca anul acesta prin sinodul pan-ortodox din iunie 2016? Patriarhii de astazi vor tine seama de ce au spus patriarhii din 1848 si Sfintii Parinti ai celor sapte Sinoade Ecumenice? Ramane de vazut…

Cert este ca subiectele supuse dezbaterii, in cadrul sinodului pan-ortodox din iunie anul acesta, au fost statornicite deja de catre Sfintii Parinti la cele sapte Sinoade Ecumenice. Sa intelegem ca acestea trebuiesc schimbate sau “imbunatatite”? Despre relatia Bisericii Ortodoxe cu papismul s-a discutat la sinoadele VIII si IX, sinoade pe care, se pare ca, noul sinod pan-ortodox nu le-ar recunoaste…

Intr-o discutie ce am avut-o cu parintele Arsenie Papacioc, despre sinoadele talharesti din istoria Bisericii mi-a spus foarte clar si raspicat: “Iti vei da seama care soboare nu sunt dupa Duhul Sfant cand le vei compara cu cele sapte Sinoade Ecumenice, cu Sinoadele Locale si canoanele Sfintilor Parinti recunoscute de Biserica. Cele care au o alta marturisire si interpretare decat ce invata Biserica sunt de la duhul vicleniei”. Inca nu se stie care va fi finalul, ce se va decide la acest sinod, organizatorii nu ofera transparenta necesara pentru a se cunoaste toate detaliile. Dupa cum decurg lucrurile si dupa cum sunt dezbaterile in sedintele comisiilor preliminare, pe zi ce trece, suspiciunile sunt tot mai mari.

Nu in ultimul rand amintim si indemnul parintelui Iustin Parvu care spunea mereu sa ducem lupta cea buna, din interiorul Bisericii fara sa ne despartim de Trupul lui Hristos care este Biserica Ortodoxa: “A trecut vremea marturisirii, acum e timpul muceniciei”.

In cazul in care sinodul de anul acesta va vrea sa schimbe sau sa “imbunatateasca” ce s-a stabilit pana acum in soboarele canonice al Bisericii noastre nu ne ramane decat sa il contestam si sa nu-l recunoastem asa cum s-a facut in urma cu cateva secole in cazul sinodului talharesc de la Ferrara-Florenta. Aceasta o putem face doar ramanand madulare ale Bisericii Ortodoxe. (în acest paragraf, sublinierile cu aldine şi culori aparţin blogului “Dragostea se bucură de adevăr”)

Prof. Marian Vanca, licentiat in teologie ortodoxa

P.S. Longhin de Banceni: explica de ce a oprit pomenirea Patriarhului Chiril al Moscovei. Predica la Bunavestire, 2016

Notă: Am completat la final cu comentariile la articol de pe “Pelerin ortodox”.

— preluare de pe “Pelerin ortodox” / “Atitudini” —

P.S. Longhin de Banceni: explica de ce a oprit pomenirea Patriarhului Chiril al Moscovei. Predica la Bunavestire, 2016

P.S. Longhin de Banceni:  explica de ce a oprit pomenirea Patriarhului Chiril al Moscovei. Predica la Bunavestire, 2016

Dragi părinţi, iubiţi fraţi şi surori, sărbătorim această măreaţă zi când pe pământ vine„vestea cea bună”, că se va naşte un om – Mântuitorul Iisus Hristos Care va scăpa neamul omenesc. Şi vedem această bucurie făgăduită în momentul în care Dumnezeu hotărăşte să-l trimită pe Arhanghelul Gavriil ca să vestească Maicii Domnului că va naşte pe„Slobozitorul sufletelor noastre”.  Mulţumim Născătoarei de Dumnezeu că prin ea s-a adus în lume Cel Ce a pătimit pentru noi. Se bucură cerul cu toate puterile șioştile îngereşti, iar împreună cu ele şi noi slavoslovim astăzi zicând: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”.

Vrednică de bucurie este această zi pentru tot poporul binecredincios, căci Dumnezeu ne-a iubit pe noi nevrednicii, care zăceam în întuneric şi în umbra morţii şi ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne izbăvească de muncile cele veşnice.

Bine ne este nouă, fraţilor, că suntem astăzi împreună, că fiecare dintre noi a venit aici cerând mila Domnului şi aşteaptă cu nădejde. Mântuitorul nu a venit în lume ca să ne pedepsească, ci ca să ne mântuiască. Şi-a întins mâinile pe cruce ca să răscumpere toată greşeala ce o vom fi săvârşit în viaţa noastră. Să întindem, dar, şi noi mâinile către Dumnezeu, cerând milă şi iertare, căci nimeni nu este fără de vină, toţi suntem păcătoşi. Să mergem pe urmele Lui, pe calea ispitirii şi a suferinţei, este singurul mod prin care putem să fim aproape de El. Ştim că în vremurile de pe urmă, mântuirea va fi prin boli şi răbdarea necazurilor, iar cel mai important este să rămânem în adevăr şi să ne închinăm Dumnezeului Celui adevărat.

La noi este o ispită în Biserică.  Ştiu că fiecare dintre voi vă întrebaţi dacă mai puteţi veni aici, având în vedere că nu pomenim la slujbe pe Patriarhul Bisericii Ruse. Noi, locuitorii acestei ţări avem ca şi uns şi mai mare pe Mitropolitul Onufrie, om cu viaţă sfântă, om al rugăciunii, al curăţiei sufletului şi a trupului. El n-o să ne judece, pentru că este rugător şi cere iertare pentru păcatele noastre. Să ştiţi că atâta timp cât avem Întâistătător în Biserica Ortodoxă Ucraineană nu trebuie să ne tulburăm, nici să fim neliniştiţi.

Noi îl iubim pe Patriarh, ne rugăm pentru el, dar ştim că drumul cel mântuitor este Biserica. Şi dacă se întrevăd năzuinţe străine de adevărul Ortodoxiei, cum ar fi unirea ortodocşilor cu romano-catolicii, atunci nu putem merge după el.

Dacă printre noi se află şi catolici, să mă iertaţi, voi nu sunteţi de vină. Mie îmi este milă de toţi oamenii, dar să ştiţi că credinţa romano-catolică este eretică şi îi face pe oameni să îşi piardă mântuirea. Întrebaţi-i pe catolici dacă se împărtăşesc ei cu Trupul și Sângele Domnului? Nu! Lor li se dau napolitane! Mântuitorul a spus: «Cine nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu este întru Mine şi Eu întru el». Când Papa al Romei se consideră deopotrivă cu Dumnezeu, adică infailibil şi în măsură să schimbe judecăţile lui Dumnezeu, cum să nu spunem că aceasta este contrar învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, care spun clar că există dreapta şi stânga, rai şi iad? Unde au găsit ei şi acest purgatoriu, un loc unde, dacă plăteşti bine, el (papa) te pune la curăţire, stai oleacă, până te curăţeşti şi apoi mergi în rai?  De ce să-L batjocorim pe Dumnezeu şi să amăgim oamenii? În Dumnezeu este adevărul, nu mai este nevoie să plătim, pentru că El ne-a răscumpărat odată pentru totdeauna.

Am întrerupt pomenirea Patriarhului pentru că a făcut greşeli dogmatice. Patriarhul Georgiei împreună cu Biserica lui în semn de protest a decis să nu participe la acest Sinod[Confirmat: Biserica Georgiei A RESPINS documentul ecumenist pentru „Sfântul şi Marele Sinod”] şi vor fi probabil şi alte Biserici care nu vor participa. De aceea trebuie să facem multă rugăciune. Numai rugăciunea poate împiedica această întrunire care va hotărî soarta Bisericii, dar şi a vieţii noastre pe pământ. Dacă vor accepta legea împotriva lui Dumnezeu, atunci se va ridica harul de pe pământ. Imaginaţi-vă pământul fără apă, soare şi căldură. Aşa va fi omul fără harul lui Dumnezeu. Sf. Părinţi ne-au spus despre vremurile când vor fi biserici mari,  având cupole aurite şi strălucitoare, dar nu vom putea intra în ele să ne rugăm. Noi nu trebuie să acceptăm erezii în Biserică. Acum bisericile noastre au har şi indiferent dacă îl pomenesc pe Patriarh sau nu, voi nu trebuie să plecaţi din ele. Eu, ca şi ierarh, am dreptul, conform Canonului 15 Apostolic să întrerup pomenirea Patriarhului pentru a îngrădi turma de erezie. Să ştiţi că harul lui Dumnezeu se păstrează numai în adevăr. Pe mine nu mă interesează păcatele oamenilor, că este beţiv sau ucigaş, pentru că Dumnezeu a venit în lume ca să mântuiască şi să ierte toate păcatele oamenilor ce se pocăiesc. În Biserică avem lege, avem porunci şi dogme pe care nu eu le-am făcut. Însuşi Domnul nostru şi Sf. Apostoli au lăsat până azi şi aşa le vom păstra mai departe. Noi nu plecăm nicăieri, rămânem în Biserica noastră dreptslăvitoare cu cei care vor să meargă cu noi mai departe. Cred că Vlădica Onufrie este călăuza noastră şi nu ne va lăsa să pierim. Ştim că sfinţii au suferit pentru adevăr. Ereticul Arie a primit o palmă de la Sf. Nicolae chiar în timpul primului Sinod ecumenic. Apoi Sf. Nicolae a fost închis în noaptea aceea şi Mântuitorul a venit la el în temniţă şi l-a întrebat: „Ce faci aici, Nicolae?”. Şi sfântul i-a răspuns: „Sufăr pentru dragostea Ta”… Aşa în toate timpurile au fost sfinţi care au apărat dreapta credinţă. Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să lumineze şi să  dea înţelepciune Patriarhului, pentru că este grea crucea de pe umerii lui. Eu ca om, nu pot să duc Biserica aşa după capul meu, pentru că este Biserica lui Hristos. El e capul. De ce să ducem turma în rătăcire? Dacă El a murit pe cruce pentru noi, cum să nu urmăm învăţătura Sfinţilor Apostoli? Credeţi că dacă plătiţi mai mult, Dumnezeu vă aude mai repede? Nu! Dumnezeu caută la inima omului în primul rând.

Să nu uitaţi că Sf. Kukşa a prorocit despre acest sinod încă în 1964. Spunea că: „Degrabă va fi un sinod antihrist pe care ei îl vor numi Sfânt”. De unde a ştiut el atunci despre acesta, că aşa îl vor numi?

Conform unui document pregătit pentru Sinod, Biserica Ortodoxă şi relaţiile ei cu restul lumii creştine, noi trebuie să renunţăm la adevărul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare.Vă rugăm pe toţi: catolici, baptişti, iehovişti, întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă, că noi toţi suntem păcătoşi, dar nu putem să ne înfrăţim decât în adevăr! Vedeţi ce dezbinare s-a produs în Biserică pentru că ei spun că Maica Domnului este o femeie obişnuită, aşa ca voi!… Dar voi nu aţi născut pe Dumnezeu! Cum să o pun pe Maica Domnului la acelaşi nivel cu oricare femeie, când Dumnezeu a binecuvântat-o pe ea din pântecele mamei şi a spus că „Binecuvântat va fi rodul pântecelui ei”? Nu judecăm pe nimeni, ne întoarcem la Dumnezeu prin pocăinţă, dar adevărul este unul şi Dumnezeu, Unul este! Nu ne ducem nicăieri, nici nu facem răzvrătire. Cum am fost, aşa rămânem, nu vom accepta nicio inovaţie în credinţa noastră ortodoxă! Unii susţin că Dumnezeu a dat lui Petru cheile şi numai el ne poate da libertate, iar eu vă spun că fiecare dintre noi are cheile şi acestea sunt pocăinţa şi lacrimile. Să alergăm la Dumnezeu cu: „Iartă-mă, Doamne, am greşit!”. O să ajungem la judecată şi o să-I spunem lui Dumnezeu că am fost beţivi, desfrânaţi, în căderi şi neputinţe, şi o să ne ierte Domnul, că-i milostiv, dar o să ne întrebe de ce nu am ţinut credinţa adevărată, de ce nu am păstrat-o? Şi nu vom avea răspuns.Orice păcat se iartă, dar erezia, sau hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă! Ei vor să arate că sunt mai buni, mai înţelepţi şi mai milostivi decât Sfinţii Părinţi de acum o mie de ani, care poartă vina faptului că acum nu avem comuniune euharistică cu alte „biserici”.Îl rugăm pe Patriarh să înţeleagă că nouă nu ne trebuie slava istoriei, nici a lumii acesteia, nouă ne trebuie adevărul, ca să trăim în el. Să nu trădăm credinţa!

Am fost la pregătirile acestui Sinod, am vrut să vorbesc şi nu mi s-a dat voie, au spus că: „hotărârile or să treacă şi fără tine!”. Fără mine puteţi, dar să impuneţi erezia nu puteţi, pentru că pe noi nu ne poate forţa nimeni! Dumnezeu va păzi Biserica până la sfârşitul veacului!

Sf. Spiridon a participat la primul Sinod ecumenic. Era ierarh plin de Duhul Sfânt, dar fusese cioban. Acesta a explicat Taina Sfintei Treimi într-un mod simplu, luând o cărămidă în mână: focul s-a ridicat în sus, apa în jos, iar lutul i-a rămas în mână. Cred că mai avem astfel de oameni şi pentru ei, Domnul va ajuta.

Vremurile sunt foarte grele şi vor veni şi mai grele, cu boli şi suferinţe, neputinţă şi sminteală, aşa cum sunt prorociile. Toate se împlinesc. Îmi este foarte milă de oameni. Aş ruga pe toţi să se întoarcă la pocăinţă, dar ceea ce vor ei să accepte îndreaptă atenţia către om, chipurile. Eu nu voi mai avea voie să stau în genunchi în biserică pentru că e prea mare umilinţa, nici să-mi port dulama decât în biserică, în rest suntem civili, chipurile.

Să ne bucurăm întru mulţi ani de taina Bunei Vestiri şi să ne învrednicească şi pe noi Dumnezeu să auzim vestea iertării păcatelor noastre şi a mântuirii şi a vieţii celei veşnice! Toţi suntem muritori, mai devreme sau mai târziu vom pleca de pe acest pământ. Să ne miluiască Dumnezeu şi să nu ne lase! În cele bune şi drepte să ne afle ceasul sfârşitului nostru, iar Biserica îşi are deschise uşile tuturor celor care se pocăiesc întru dobândirea vieţii veşnice! Amin.

(Traducere si transcriere de maicile de la m-rea Paltin Petru Voda)

Sursa: http://www.atitudini.com/2016/04/p-s-longhin-de-banceni-explica-de-ce-a-oprit-pomenirea-patriarhului-chiril-al-moscovei-predica-la-bunavestire-2016/

O egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

— preluare de pe “Pelerin ortodox” / “Lumea ortodoxă” —

Pedeapsă capitală: o egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

http://lumea-ortodoxa.ro/pedeapsa-capitala-o-egumena-din-rusia-a-fost-afurisita-pentru-sustinerea-intreruperii-pomenirii-patriarhului/

La data de 5 aprilie 2016 episcopul Victor de Glazov (Patriarhia Moscovei) a emis un ordin prin care a afurisit-o pe monahia Daniela, egumena mănăstirii Sf. Cuv. Trifon din Viatka. Diaconul Andrei Kuraev indică faptul că egumena l-a susţinut pe duhovnicul mănăstirii, arhim. Siluan (Boiarov), care a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill după declaraţia de la Havana.

Motivul oficial al afurisirii este „încălcarea voturilor monahale” şi comportament ce cade sub incidenţa unui şir de canoane, printre care canonul 13 de la Sinodul I-II din Constantinopol (861), care condamnă schisma.

Conform kondakov.ws, întreaga obşte a mănăstirii Sf. Cuv. Trifon a refuzat să recunoască oprirea din slujbă a arhim. Siluan, măsură aplicată totodată şi împotriva preotului Ilia Şigapov, care de asemenea a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill. Cu toate că afurisirea este măsura maximă de pedeapsă în Biserica Ortodoxă, sentinţa a fost pronunţată fără o judecată bisericească, fie ea şi formală.

Mai jos găsiţi fotocopia hotărârii ep. Victor:

Sursa: lumea-ortodoxa.ro

Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar a…

Source: Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar acești oameni se pare că nu au noțiunea de ce însemnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia. 
       

Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioșii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.

Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!

Pleiada de sfinți ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.

Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau mincino-episcop — din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparținea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturisește ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoți. Din momentul încetării pomenirii nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparți de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.

Iată că sintagma: „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situația, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoției harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoției, slujește în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.
        

Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat si Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliții din Biserica Greacă ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă.

 
În situația dată, legat de întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril, consider că pomenirea lui Chiril trebuia întrerupta nu de acum, ci trebuia întreruptă pomenirea Patriarhului Alexei a toată Rusia, Românii trebuiau să întrerupă pomenirea Patriarhului Iustinian Marina si Grecii pomenirea Patriarhului Athenagoras, pentru că acești Patriarhi au băgat Biserica Ortodoxa în WCC (Consiliul Mondial al Bisericilor).  Iată că e puţin cam tardivă oprirea pomenirii, dar, în fine, mai bine mai târziu decât niciodată. De Mănăstirile din Sfântul Munte ce să mai vorbesc… sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu  al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului  Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Slavă lui Dumnezeu! Creștinii se cern. Numai cei răuvoitori şi ignoranți îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…

 

Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonului 15 al Sinodului I-II  de la Constantinopol (vezi Pidalion).

 

Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sf. Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea, şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.

 

Mulţi sfinţi mari (Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh.

 

Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei și mustrare față de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este același lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenția unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greșite (înșelări și erezii) și de delimitare față de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale.

 

       Preot Matei Vulcănescu – Sfânta Mitropolie a Pireului

Ortodoxia catholică: Declarația încetării pomenirii Patriarhului Chiril la toate slujbele Bisericii de catre Episcopul Longhin Jar de Banceni

— preluare de pe blogul “Ortodoxia catholică” —

Declarația încetării pomenirii Patriarhului Chiril la toate slujbele Bisericii de catre Episcopul Longhin Jar de Banceni

Episcopul Longhin de Banceni, ce a primit titlul de Erou al Ucrainei, tata a 400 de copii, a întrerupt pomenirea Patriarhului Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii pentru că acesta a adoptat (sinodal) proiectele de documente de la a V-a întânire presinodala de la Chambesy ca fiind întru totul ortodoxe şi datorită faptului că Patriarhul Chiril s-a întâlnit cu Papa Francisc I la Havana şi au dat declaraţie comună, recunoscându-se implicit ca Biserici şi binecuvântând în scris poporul. După cum se ştie, textul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine laudă Consiliul Mondial al aşa ziselor Biserici şi foloseşte termenul de Biserica în afara Bisericii Ortodoxe, recunoaşte căsătoriile mixte, instituţionalizând ecumenismul la nivel Panortodox.

Minutul 53:50

„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlnirii Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.

În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]

Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi?https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/29/11705/

Preoti importanti si stareti din Mitropolia Moldovei au intrerupt si ei pomenirea Patriarhului Chiril si a Mitropolitului Vladimir si a intregului Sinod al BOM  https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/28/interviu-privind-argumentarea-intreruperii-pomenirii-la-sfanta-liturghie-si-la-toate-celelalte-slujbe-ale-bisericii-a-episcopului-locului-inaltpreasfintitului-vladimir-mitropolit-al-chisinaului-si-i/

(G.O.) Ce atitudine va trebui să luăm noi laicii, monahii, preoții și episcopii dacă Sinodul va fi întradevăr unul tâlhăresc, cum se spune?

PS Longhin. Nu mai avem ce lua pentru că decizia au luat-o sfinții părinți la cele 7 soboare ecumenice. Noi rămânem în acea învățătură sfântă a sfinților părinți. Nu vom neglija strădania lor, mucenicia lor, anii de închisoare grei, cât au suferit pentru această credință. Cum acum să lovim cu picioarele întrânsa și să ne facem de cap așa după cum vrem noi, fără voia lui Dumnezeu, fără binecuvântarea cerească pe care ar trebui să o avem, fără lămurirea duhului sfânt care ar trebui să ne lumineze pe fiecare ca să putem face ceva de folos și eu cred că Biserica Ortodoxă n-a avut nevoie acum de acest sinod, nicidecum nu erau unele probleme in Biserica noastră că trebuia să strângem sinod, dar cel mai rău este pentru că se vede rezolvarea lui. Dacă s-au adunat toate Bisericile ortodoxe și numai ortodoxe și-au pregătit acest sinod, de ce s-au ridicat unele întrebări atât de urâte și de rușinoase ca să le canonizeze că se le ieie ca drept lege Bisericile Ortodoxe. Bărbat cu bărbat, femeie cu femeie si multe altele, cu monahismul, cu căsătoria, cu preoții, deci dacă s-au ridicat aceste întrebări ele vor rămâne ascunse pentru că după cum am văzut până acum toate întrebările au două răspunsuri. …..

(G.O.) Dacă se va recurge la nepomenirea episcopilor sigur că ei ne vor considera schismatici. Ce atitudine vom lua atunci?

PS Longhin. Dacă ne vom rătăci de la adevăr vom fi schismatici, dar dacă vom păstra dreapta credință precum am și primit-o cred că nu suntem vinovați de nici o schismă, ci totul se va întoarce asupra lor pentru că dacă blestemi pe un om și el este vinovat se prinde blestemul , dar dacă el nu are nici o vina și tu l-ai blestemat, atunci se întoarce asupra ta, așa va fi și cu schisma care o vor lua-o asupra noastră cei care… Nu vom recunoaște aceste nelegiuiri. Pentru că știu multe lucruri pe care nu le pot vorbi, am fost în sinod pus la pregătirea acestui sinod panortodox, precum îl numește, dar unde sunt ceilalți arhierei, de ce fiecare Biserica are numai 24 de arhierei , când fiecare arhiereu este Biserică și-ar trebui ca fiecare arhiereu să aibă votul lui acolo, pentru ce cineva trebuie să rezolve problema noastră, pentru ce un singur om un singur vot a unei Biserici. Deci se văd aceste nelegiuiri, dar sunt lucruri pe care le vom vedea după acest sinod că vor ieși la suprafață, dar va fi târziu, trebuie acuma să ne rugăm mult, să postim, dar totuși să nu ne ascundem numai cu aceasta că dacă vine lupul la oi noi nu ne vom duce în casa ca să se ne rugăm în genunchi, ci vom lua arma ca să păzim turma, ca altfel când ne vom întoarce la rugăciune turma va fi sfâșiată. Trebuie cu orice preț să mărturisim poporului adevărul și să rămânem în învățătura care ne-a fost dată Bisericii noastre Ortodoxe și nu vom schimba absolut nimic.

( G.O.) Sărut mâna și blagosloviți Preasființia Voastră.

PS Loghin. Doamne ajută. Mila lui Dumnezeu să fie cu voi cu toți.

sursa https://graiulortodox.wordpress.com/

http://www.aparatorul.md/category/soborul-pan-ortodox/