Ieromonah Dimitrie Zografitul: Despre porţile cele largi spre ne-ortodoxie sau ce să facem atunci când opinia unui sfânt nu se potriveşte cu opinia celorlalţi sfinţi

Sursa: http://www.globalorthodoxy.com/134-bulgaria-novinarski-blok/novini-ot-bulgariia/66358-jeroshimonah-dimitrij-zografski-za-shirokite-dveri-kym-nepravoslavieto-ili-kakvo-da-pravim-ako-mnenieto-na-edin-svetec-ne-syvpada-s-mnenieto-na-ostanalite-svetci

Notă: Fiind, din nou, vorba de un articol tradus cu ajutorul lui Dumnezeu şi al lui Google Translate, precum şi al unor dicţionare online, din limba bulgară, aştept observaţii critice cu privire la traducere, dacă are cineva.  De asemenea, sunt binevenite citatele din operele respective în limba română, dacă există, precum şi trimiteri bibliografice pentru cărţile şi articolele citate în limba română.

Scris de – Ieromonah Dimitrie Zografitul
Publicat pe 6 martie 2016

În parabola despre corabia Mântuirii Domnul ne porunceşte să intrăm prin poarta cea strâmtă, “că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.”(Matei 7: 13-14). Aşadar, este mai bine să discernem exact ce porţi – largi sau strâmte – se deschid în faţa noastră şi spre ce ne conduc.

Ştim dinainte că ne asumăm o sarcină dificilă când încercăm să dăm în vileag o tentativă contemporană de a submina învăţătura ortodoxă şi ne dăm bine seama că cu greu putem să acoperim imensa mulţime de erori teologice a unor site-uri aşa-zis ortodoxe. Aşadar aici ne vom concentra numai pe o tentativă mai voalată a site-ului “Dveri” [termen care desemnează uşile/porţile iconostasului n. tr.] de a da cititorilor lor mai multă încredere în vastul document preliminar “Atitudinea Bisericii ortodoxe faţă de restul lumii creştine” [1], acum oficial respins de Biserica Ortodoxă Georgiană şi aspru criticat de Mitropolitul Atanasie al Limasolului (din care altfel “Dveri” citează cu plăcere, dar a cărui poziţie mărturisitoare fermă acum, în mod ciudat, au omis să o repete), de Mitropolitul Serafim al Pireului, de Mitropolitul Hierotheos al Navpaktei şi de numeroşi clerici, teologi şi mireni ortodocşi.

Şi aşa ajungem la interpretarea/tâlcuirea Sfântului Filaret (Drozdov) cu privire la cererea “Pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm” publicată online de “Dveri” (http://dveri.bg/wkfk8 ), în care sfântul crede că de fapt credincioşii aici se roagă nu doar pentru unitatea dintre Bisericile ortodoxe locale (Biserici ale lui Dumnezeu), ci că este o chemare pentru o unire a Bisericilor ortodoxe cu cele ne-ortodoxe, şi în acelaşi timp că ele pot fi toate numite Biserici ale lui Dumnezeu“. Că acesta este într-adevăr adevăratul înţeles al cererii este în mare măsură discutabil, de vreme ce pe deasupra în chiar într-o notă la articol se recunoaşte că Sf. Filaret a făcut o confuzie când şi-a întemeiat greşit interpretarea pe traducerea din originalul în limba greacă veche a expresiei “περί … τῆς τῶν πάντων ἑνώσεως“, care se referă la o unire a tuturor oamenilor, nu a Bisericilor, aşa cum sfântul a interpretat în mod greşit. Pe de altă parte, este de netăgăduit că noi trebuie într-adevăr să ne rugăm ca toţi să fie una în Hristos şi în Biserica Lui, şi că o asemenea rugăciune este o binecuvântată suflare a iubirii celei adevărate.

Şi în loc ca opinia personală a Sfântului (unirea Bisericilor lui Dumnezeu include comunităţile ne-ortodoxe, numite de asemenea “biserici”) să fie acoperită cu iubire creştinească şi tăcere, în primul rând, pentru că se întemeiază pe o bază filologică greşită, şi în al doilea rând, deoarece nu respectă învăţătura autentică a Bisericii cu privire la această problemă, dimpotrivă, site-ul “Dveri” prin publicarea unui asemenea text încearcă să prezinte excepţia ca regulă şi să strecoare (să facă acceptabilă pe nesimţite) ideea că este posibil ca termenul “Biserica lui Dumnezeu” să se refere în cel mai îngust/propriu sens şi la o comunitate eretică concretă [2]. De fapt, colaboratorii acestui site de mult au pus în practică exact acest tip de demers ecumenist.

Să vedem, totuşi, ce spun un mare număr de sfinţi despre această problemă, şi care este învăţătura sobornicească a Bisericii lui Hristos. Deoarece general acceptate sunt cuvintele Sfântului Vichentie din Lerins că învăţătură ortodoxă autentică ar trebuie să fie considerată numai aceea care a fost mărturisită de toţi, întotdeauna şi pretutindeni. [3] Iar aceasta înseamnă că opinia personală a unui sfânt nu ar trebui să prevaleze atunci când mulţi sfinţi şi sinoade bisericeşti spun contrarul.

Aşadar, care sunt aceşti numeroşi sfinţi, care vor fi invocaţi ca argument? În cinstea recentei sale canonizări, am dori să începem cu cuvintele profund respectatului Sfânt Serafim (Sobolev), Făcătorul de minuni din Sofia (☦1950):

“Noi, creştinii ortodocşi, mărturisim că noţiunea de Biserică, în sensul de întemeiată de Dumnezeu Însuşi pentru mântuirea noastră, poate să se refere în sensul strict numai la o comunitate – de adevăraţi credincioşi creştini. Să fie numită biserică fiecare din comunităţile eretice – înseamnă să nu avem o înţelegere corectă a Bisericii şi să desfinţăm credinţa noastră în dogma referitoare la Biserică, expusă în al nouălea articol al Simbolului de credinţă. “[4]

Înţelesul este suficient de clar. Totuşi, să ne întoarcem atenţia asupra faptului că Sf. Serafim din Sofia vorbeşte despre “sensul strict” al cuvântului Biserică. Adică, atunci când este vorba despre mărturisiri de credinţă de importanţă generală/publică şi mai ales despre mesaje soborniceşti cu caracter dogmatic (aşa cum sunt documentele preliminare pentru viitorul sinod din iunie 2016), “sensul strict” şi exactitatea sunt obligatorii. Iar când conversaţia, discursul sau dialogul nu sunt angajante din punct de vedere dogmatic, atunci, desigur, mulţi clerici şi mireni ortodocşi pentru uşurarea exprimării adesea au folosit şi folosesc expresii ca “Biserica Romano-Catolică”, de exemplu.

Urmând întocmai această logică, în 1910 comitetul de educaţie al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a aprobat ca material didactic pentru seminariile teologice cartea “Un eseu asupra teologiei dogmatice ortodoxe,” în care în legătură cu comunitatea romano-catolică sunt scrise următoarele:

“Lumea creştină occidentală, despărţită de uniunea vie cu Biserica ortodoxă cea una, a încetat să fie o biserică în sensul strict, şi în consecinţă a pierdut adevăratul înţeles al naturii şi vieţii Bisericii.” [5]

Evident, Sfântul Sinod rus nu a fost de acord cu opinia Sfântului Filaret (Drozdov) că comunităţile ne-ortodoxe ar fi “biserici.”

Un alt sfânt contemporan şi profesor de teologie dogmatică, Cuviosul Iustin Popovici (☦1979), explică de ce nu se poate vorbi în sens dogmatic strict de mai multe Biserici creştine:

,,Aşa cum Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, tot aşa în El nu pot exista mai multe biserici … În consecinţă împărţirea Biserici este ontologic, în esenţă, imposibilă. Divizarea Bisericii n-a avut loc niciodată, nici nu ar fi putut; există şi vor exista căderi din Biserică … Aşa au căzut gnosticii, arienii, monofiziţii, iconoclaştii, romano-catolicii, protestanţii, uniaţii şi toţi ceilalţi aparţinând legiunii eretico-schismatice.” [6]

Iar în alt loc sfântul vorbeşte, deja foarte concret, şi despre (favoritul lui “Dveri”) ecumenismul contemporan:

Ecumenismul este numele comun pentru falsul creştinism al falselor bisericilor din Europa Occidentală. Înlăuntrul său se află inima umanismului european, având papalitatea drept cap al ei. Toată acea falsă creştinătate, toate acele false biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie după alta. Numele lor evanghelic comun este panerezie.” [7]

Deplângem/compătimim sincer această falsă creştinătate şi ne rugăm din inimă lui Dumnezeu ca toţi acei oameni şi comunităţi să se întoarcă la adevărata credinţă şi Biserică. Şi tocmai de aceea este bine să vedem starea reală a lucrurilor, şi nu să numim negrul – alb şi erezia – adevăr, cu aceasta nici semenii noştri nu pot să fie ajutaţi, iar noi înşine ne adâncim într-o amăgire periculoasă.

——–

Evident este că tocmai comunitatea romano-catolică, pentru motive lesne de înţeles, posedă cea mai mare putere de atracţie ca obiect pentru unire pentru mulţi înalţi clerici din Bisericile ortodoxe statornicite. Aşadar, vom cita afirmaţiile unui număr limitat (deoarece nu i-am putea include pe toţi) de sfinţi şi sinoade ortodoxe care se referă la “biserica” şi învăţătura papistă.

Sf. Teodosie Kievopecerski (de la Lavra Pecerska din Kiev) (☦1074):

“Cu credinţa latină nu vă asociaţi, nu aderaţi la obiceiurile lor, de împărtăşirea cu ei fugiţi, şi de orice învăţătură a lor feriţi-vă, şi de năravurile lor scârbiţi-vă. Dacă cineva îşi va mântui sufletul, atunci aceasta se poate face numai trăind în credinţa ortodoxă, deoarece nu există nicio altă credinţă mai bună decât curata şi sfânta noastră credinţă ortodoxă. Iar aceia care trăiesc într-o altă credinţă – cea romano-catolică sau musulmană sau armeană – nu vor vedea viaţa veşnică.

Nu se cuvine una ca aceasta, fiule, să lauzi credinţa străină. Cine laudă credinţa străină, fără discernere, astfel o huleşte pe cea proprie. Dacă cineva începe să o laude şi pe a sa proprie, şi pe cea străină, acela e dublu-credincios, aproape de erezie. Iar tu, fiule, child, păzeşte-te de acestea şi fără încetare laudă-ţi propria credinţă. Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi de ei, şi străduieşte-te în credinţa ta prin fapte bune.” [8]

Sf. Simeon al Salonicului (☦1429):

“Papismul a pricinuit mai multă vătămare Bisericii decât toate ereziile şi schismele luate la un loc .” [9]

Sf. Marcu al Efesului (☦1444):

“Ei, latinii, de multă vreme s-au tăiat pe ei înşişi din Biserică, muribunzi sunt şi supuşi la nenumărate anateme …” [10]

Sf. Cosma Etolianul (☦1779):

“Am citit multe despre evrei, necredincioşi, eretici şi atei. Am cercetat temeiurile înţelepciunii şi am ajuns la convingerea fermă: toate religiile sunt false, numai credinţa ortodocşilor este bună şi sfântă. Bucuraţi-vă, creştinilor care sunteţi ortodocşi, şi plângeţi pentru ateii şi ereticii rătăcind în întuneric.” [11]

Sf. Ioan din Kronstadt Făcătorul de minuni (☦1908):

“Papii şi-au închipuit că erau capii Bisericii şi ai temeiurilor ei, şi chiar vicari ai lui Hristos, ceea ce este ridicol şi întrutotul nepotrivit. Iar aşa este toată mândria papilor romani şi vechea lor pretenţie de primat şi conducere samavolnică asupra întregii Biserici catoliceşti. [Aici sfântul se referă în primul rând la pretenţiile de dinainte de ruperea papilor de Biserica cea una şi sobornicească, pretenţii care au dus şi la păstrarea denumirii de catolică/universală pentru comunitatea eretică ai căror capi au rămas — n. tr.] Aşa sunt toate trucurile pe care papii le-au adus în biserica lor papistă, diferitele dogme false dogmas care duc la falsitate în credinţă şi în viaţă. Aceasta este o biserică cu totul eretică.” [12]

Sfinţitul Mucenic Ilarion Troitsky (☦1929):

“Adevărul Bisericii a fost strâmbat în Apus după căderea Romei din Biserică şi acolo Împărăţia lui Dumnezeu a început să fie asemănată cu o împărăţie pământească. Creştinătatea occidentală, cu socotelile lor de fapte bune [Aici sfântul se referă la erezia că papa are împuternicirea de a distribui faptele bune prisositoare ale sfinţilor către păcătoşii cărora acestea le lipsesc — n. tr.], cu atitudinea mercenară faţă de Dumenezeu, cu substituirea mântuirii, a întunecat, în conştiinţa membrilor ei, ideea creştină de Biserică.” [13]

Există mulţi alţi sfinţi care au vorbit în acelaşi duh, şi pe lângă ei există multe sinoade ortodoxe, ca acelea din 1170, 1341, 1450, 1722, 1838, 1895, which au osândit răspicat papismul ca erezie. [14]

Însă aici am dori să vă amintim de importanta decizie a sinodului ortodox din 1755 care respinge cu totul botezul romano-catolicilor şi care a fost semnată de trei patriarhi răsăriteni [15]. Acest sinod a hotărît ca romano-catolicii să fie primiţi în Biserica ortodoxă ca nebotezaţi şi asupra lor să se îndeplinească întreaga rânduială a botezului ortodox [16]. Aceasta este ultima decizie oficială sobornicească a Bisericii în această problemă.

Vă vom aminti şi neîndoielnica observaţie din enciclica patriarhilor răsăriteni din 6 mai 1848: “Una dintre cele mai răspândite erezii în cea mai mare parte a lumii a fost cândva arianismul, iar acum – papismul.”

Chiar fără a intra în amănunt pe larg asupra vărsărilor de sânge mucenicesc, scurs pentru apărarea Bisericii de prigonirea romano-catolicilor şi uniaţilor, credem cu sinceritate că ne este de ajuns ca să înţelegem că adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una, iar ea este cea ortodoxă.

———–

Fără şovăială ne rugăm pentru intrarea tuturor oamenilor în Biserică, deoarece aceasta exprimă dragostea noastră creştină  – să dorim ca toţi oamenii să se mântuiască şi ca toţi să fie uniţi în adevăr, unul cu altul, şi cu Dumnezeu.

În mod special pentru “Dveri” care uneori ne acuză că identitatea noastră creştină s-a spijinit pe zelotism şi anti-ecumenism, noi le răspundem că adevărata indentitate creştină nu poate să fie determinată de nicio idee, învăţătură sau activitate. Este determinată în primul rând de un singur lucru – prezenţa lui Hristos. Dacă noi sălăşluim/vieţuim în El, şi El – în noi, atunci putem să ne numim creştini. Şi în acel moment Îi vom fi credincioşi şi în cele mici, şi în cele mari. Şi în acel moment vom păzi statornic Cuvântul Lui.

Şi pentru că încă ne aflăm sub influenţa simţămintelor de bucurie pentru canonizarea Sfântului Serafim, Făcătorul de minuni din Sofia, vom încheia cu cuvintele lui despre iubirea binecuvântată:

“Haideţi să nu ne tulburăm de aceasta, că ortodocşii ecumenişti ne acuză de lipsă de iubire pentru creştinii heterodocşi, deoarece îi îndepărtăm de la noi. Înainte de toate, o asemenea învinuire nu corespunde cu realitatea.

Sfânta noastră Biserică a luptat întotdeauna cu erezia până la sânge; însă pe oamenii care cad în erezie la sugestia diavolului, Biserica ortodoxă întotdeauna i-a deplâns. Nu a încetat niciodată şi nu-şi va înceta rugăciunea ei, ca suflarea iubirii adevărate celei binecuvântate să-i facă pe eretici să-şi vină în fire şi să se întoarcă pe calea adevărului mântuitor. Iată cum ne învaţă Biserica să ne rugăm pentru ei: “Pe cei rupţi de credinţa ortodoxă şi pe cei orbiţi de ereziile pierzătoare de suflet luminează-I cu lumina cunoştinţei Tale şi uneşte-i cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică.”

Astfel Sfânta Biserică se distinge pe sine de erezii, împotriva cărora cere luptă fără compromisuri, de la oameni, cei căzuţi în aceste erezii, către care îşi întinde braţele ei de maică iubitoare.” [17]

Mă rog ca Dumnezeu să-i ajute pe cei care iubesc adevărul.

4 martie 2016

[1] Există tentative evidente ale site-ului “Dveri” de a-şi manipula cititorii. De examplu, afirmaţia acestui site că petiţia bulgară cu privire la Sinodul Pan-Ortodox din 2016 a fost răspândită în principal prin site-uri zelotiste ruseşti nu poate fi descrisă altfel decât ca o minciună deliberată. O verificare pe Internet ar fi descoperit cu uşurinţă că există o distribuţie în zeci de site-uri ruseşti întrutotul ortodoxe, site-urile zelotiste reprezintă excepţii. Este de asemenea interesant cum ar caracteriza “Dveri” publicaţiile de pe asemenea populare site-uri greceşti ca http://www.romfea.gr/patriarxeia-ts/patriarxeio-boulgarias/6724-anisuxies-piston-stin-boulgaria-gia-tin-panorthodoji-sunodo; http://aktines.blogspot.ru/2016/03/2016.html sau http://www.agioritikovima.gr/patriarcheia/item/77232? Că sunt site-uri zelotiste greceşti? Acestea fiind spuse, n-ar trebui ca “Dveri” să ceară scuze cititorilor lor?

[2] Pe de altă parte, Sf. Filaret totuşi îi chema pe ne-ortodocşi spre întoarcerea la Ortodoxie, care chemare lipseşte cu totul din sus-menţionatul document preliminar.

[3] Că această regulă va fi adevărată, spune Sf. Vichentie din Lerins, “cu singura condiţie ca noi să urmărim universalitatea, antichitatea şi conglăsuirea. Să urmărim universalitatea înseamnă să recunoaştem ca adevărată numai acea credinţă pe care o mărturiseşte întreaga Biserică de pe întregul glob pământesc; să urmărim antichitatea înseamnă în orice caz să nu părăsim acea învăţătură pe care au ţinut-o sfinţii noştri părinţi şi strămoşi; să urmărim în cele din urmă conglăsuirea înseamnă ca din antichitatea însăşi să acceptăm numai acele dogme şi hotărîri pe care le ţin toţi sau aproape toţi păstorii şi învăţătorii.” Citat din Il. Tsonevski, Patrologia (Viaţa, scrierile şi învăţăturile sfinţilor părinţi, învăţători şi scriitori). C, 1986, p. 425.

[4] A se vedea http://pravoslavie.ru/90332.html, tradus din limba rusă de Desislava Panayotova.

[5] Prot. N. Malinovskiy, Eseu de teologie dogmatică ortodoxă, Secţiunea 135, p. 106; ediţie reimprimată Moscova Institutul ortodox de teologie Sf. Tihon, 2013.

[6] Popovici, Arhim. Justin. Dogmatica Bisericii ortodoxe. vol. III. Belgrad, 1978, p. 209-212.

[7] Sf. Justin Popovici. Biserica ortodoxă şi ecumenismul. (ΑΓΙΟΣ ΙΟΥΣΤΙΝΟΣ ΠΟΠΟΒΙΤΣ, Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία καί Οἰκουμενισμός, Θεσσαλονίκη 1974, p. 224.)

[8] Sf. Teodosie Kievopecerski, din “Testamentul credinţei ortodoxe.” A se vedea http://www.orthclass.com/zapr/4ikum/10ksv.htm

[9] Sfântul Simeon al Salonicului, citat din http://www.jordanville.org/files/Articles/A-CONFESSION-OF-FAITH.pdf, p. 3.

[10] Sfântul Marcu al Efesului. Scrisoare către monahul Teofan, punctul 1.

[11] A se vedea Κοσμά του Αιτωλού, Διδαχές (και βιογραφία), Αθήναι 1979, σελ. 142-143 (Διδαχή 1, 37-38).

[12] JK, 34-5; citat din Arhim. Metodie (Jerev) Sf. cuvios părinte Ioan din Kronstadt, Sf. Munte, 2005, p. 353.

[13] Sfinţitul mucenic Ilarion (Troitsky), Fără Biserică nu există creştinătate, Sofia, 2014, p. 6.

[14] Pr. Anastasios Gotsopoulos. Împreună-rugăciunea cu ereticii. Practica canonică a Bisericii. (ΠΡΕΣΒ. ΑΝΑΣΤΑΣΙΟΣ ΓΚΟΤΣΟΠΟΥΛΟΣ, Ἡ συμπροσευχή μέ αἱρετικούς. Προσεγγίζοντας τήν κανονική πράξη τῆς Ἐκκλησίας), ed. “Teodromiya” Thessaloniki 2009, pp. 40-42.

[15] Patriarhul Chiril V al Constantinopolului, Patriarhul Matei al Alexandriei şi Patriarhul Partenie al Ierusalimului.

[16] A se vedea Protoprezviter Gheorghe Metalinos, “Mărturisesc un botez”, Atena 1983, p. 89-91, şi publicaţia « Ὀρθόδοξος Ἐνστασις καῖ Μαρτυρία », nr. 3 / Aprilie-Iunie 1986, p. 81-83.

[17] Arhiepiscop Serafim Sobolev. “Trebuie să participe Biserica ortodoxă în mişcarea ecumenistă?”. A se vedea http://www.pravoslavieto.com/inoverie/ecumenism/arhiep_seraphim_sobolev.htm.