LUPTELE PROROCILOR PENTRU CURĂȚIA CREDINȚEI ÎN IAHVE ( din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

LUPTELE PROROCILOR PENTRU CURĂȚIA CREDINȚEI ÎN IAHVE     de Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Gortinei, kir Ieremia, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Univeristății Kapodistriene de S…

Sursa în limba română: LUPTELE PROROCILOR PENTRU CURĂȚIA CREDINȚEI ÎN IAHVE ( din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/16/luptele-prorocilor-pentru-curatia-credintei-in-iahve-sincretismul-sau-ecumenismul-religios-din-epoca-prorocilor-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire/

Sursa originală în limba greacă: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_68.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

LUPTELE PROROCILOR

PENTRU CURĂȚIA CREDINȚEI ÎN IAHVE

 

 

de Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Gortinei, kir Ieremia, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Univeristății Kapodistriene de Stat din Atena, catedra Vechiul Testament

Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 

Înaltpreasfințiți Părinți, preoți împreună-slujitori, preacuvioși monahi și monahii, onorați profesori

și popor ales al lui Dumnezeu,

Mitropolitul Ieremia al GortineiMulțumesc pentru cinstea care mi s-a oferit, de a vorbi și smerenia mea la conferința aceasta, care a fost organizată din pricina neliniștii Părinților ierarhi, preoți și monahi și a profesorilor teologi, și din dorința de a sprijini cugetul ortodox al poporului lui Dumnezeu. Titlul comunicării mele este ”Luptele Prorocilor pentru curăția credinței în Iahve”. Subiectul acesta este deosebit de însemnat, este întregul Vechi Testament, și, pentru că nu poate fi epuizat în cadrele restrânse ale unei omilii de 20 de minute, așa cum prevede programul pentru vorbitori, voi spune doar câteva lucruri generale despre acest subiect și vă rog să le ascultați.

1.După cum ne este cunoscut, Moise, în acea dumnezeiască vedere pe care a avut-o pe Muntele Sinai, a primit Legea lui Dumnezeu, pe care a predat-o israeliților. Această ”religie mozaică”, ca să o numim așa, israeliții au păstrat-o curată pe tot parcursul călătoriei lor prin pustie, dar când au intrat în Canaan, au găsit cultura înfloritoare a cananeilor, cu religia lor politeistă. Această religie cananee își avea zeii locali, dar adora și o mulțime de zei babilonieni și egipteni. Pentru că zeii principali ai cananeilor erau Baal și Astarta, zei ai fertilității, de aceea și cultul cananeeilor era unul orgiastic. Deci, israeliții, acum, după ce s-au instalat în Canaan, au preluat de la cananeeni cultura, dar au preluat și elemente ale religiei și cultului lor. La început, această influență era exterioară. Cu alte cuvinte, israeliții, săvârșind cultul lor, imitau modul de adorare al cananeilor, folosind și ei reprezentări ale lui Dumnezeu sculptate în lemn și se închinau lui Dumnezeu pe înălțimi, pe dealuri și munți, așa cum făceau cananeii (vezi Judecători 8:2, 9:6, 17:1-, 18:30- etc. I Regi 9:12-). Mai târziu, însă, a crescut pericolul pentru religie, pentru că israelitenii nu primeau doar o influență exterioară din partea cananeilor, ci și una interioară. L-au amestecat pe Dumnezeul lor, pe Iahve, cu dumnezeii cananeilor. Astfel, în poporul lui Israel s-a creat un alt fel de religie, care, pe de o parte, avea la bază elemente mozaice, amestecate însă cu elemente și ale altor religii și ale altor dumnezei și divinități care erau adorate în Canaan. Sincretism! Ecumenism! Acest tip de religie este numit de specialiști ”religie populară”. În paralel, deci, cu religia mozaică autentică, avem și ”religia populară” creată în popor, adică religia mozaică alterată de forme de religiozitate străine.

2. După cum e ușor de înțeles, situația creată a generat reacții de împotrivire. Iar împotrivirea aceasta a venit din partea cercurilor și grupurilor de adepți ai religiei mozaice autentice. Acum apar prorocii. În mod clar, prorocii apar în epoca lui Samuil (sec. al XI-lea). În această epocă, prorocii noștri sunt menționați ca cete de proroci. Dar, dacă în epoca lui Samuil prorocii se prezintă în cete, va trebui să atribuim apariția prorocilor izolați unei epoci mult mai vechi, așa încât să existe timpul în care prorocii izolați s-au reunit și s-au adunat în cete. Un mic cerc de adepți adevărați ai religiei mozaice ni sunt prezentați în jurul Deborei, care este numită în mod expres ”prorociță” (Judecători 4:4) și lucrează în numele lui Iahve! Mult mai important este însă cercul preoților de la locul de închinare din Silo. În anii despre care vorbim, locul de închinare din Silo constituie centrul în jurul căruia se adunau preoții și prorocii continuatori ai tradiției mozaice. Și din acest cerc a provenit marele judecător și proroc Samuil.

Samuil a constatat că întregul Israil se îndepărtase de religia mozaică autentică și de aceea devine misionar și străbate toată țara, din Mițpa în Betel și din Betel în Ghilgal, din Ghilgal în Rama și iarăși la Mițpa (I Regi 7:6, 7:16), propovăduind întoarcerea la credința părintească. Însă anii trec, Samuil îmbătrânește și vede că duhul sincretismului este puternic, de aceea, din strădania lui pentru păstrarea credinței în popor trece la un act de mare însemnătate pentru Israil, la întemeierea regatului lui Israil. Întemeierea instituției regatului nu s-a realizat numai în vederea luptei împotriva dușmanilor vecini lui Israil, ci și din motive religioase. Samuil s-a gândit că opoziția firească a noului regat față de popoarele vecine va contribui și la opoziția față de religia acestor popoare și opoziția aceasta ar putea ține departe curentul sincretismului și ar ajuta la revenirea religiei mozaice. Astfel, deci, Samuil l-a uns pe Saul ca prim rege al lui Israil, acesta fiind un simpatizant al cercurilor de proroci. Ca om politic însă, Saul a văzut că, pentru a-și menține puterea ca rege, nu poate veni în contradicție cu acest construct religios sincretic al poporului, de aceea și pare să urmeze linia acestuia. Nu putea însă să se împotrivească nici puternicului Samuil, de aceea se mișcă între acești doi poli (vezi acțiunile lui contradictorii la I Regi 14:3, 14:35, 14:41, 13:12, 28:3.9, 18, 19:13, 29:9 și urm., 18:22,9 și urm.). Astfel, s-a creat un nou tip de religie, ”religia oficialilor”, care înclină și către religia tradițională mozaică, dar nici nu se împotrivește ”religiei populare”. Saul a văzut, deci, religia din perspectiva obiectivelor sale politice și a vrut să o subordoneze politicii! De aceea, și Samuil, în cele din urmă l-a renegat pe Saul și a trecut la o altă alegere, la David; David, care provenea din cercurile de păstori, era în mod vădit adept al religiei mozaice, de aceea și vedem că are o relație strânsă și colaborează cu prorocii Gad și Natan. [1]

3. Pentru subiectul nostru ne interesează epoca prorocului Ilie (sec. IX). În această epocă, ”religia oficialilor”, așa cum a fost numită, nu numai că se aplecase către ”religia populară”, dar se și identificase cu aceasta și a venit, deci, într-o confruntare extrem de dură cu religia mozaică. Acest lucru s-a întâmplat, pentru că acum s-a adăugat și un alt motiv în favoarea sincretismului, anume căsătoriile mixte ale regilor. Regele statului israilit, Ahab, s-a căsătorit cu fiica regelui fenicienilor, Izabela, și a construit pentru aceasta un templu al lui Baal din Tir, un templu de mari dimensiuni, dimpreună, desigur, și cu jertfelnicul de rigoare (IV Regi 10:19 și urm., 16:32). Dar și tatăl lui Ahab, Omri, dorind prietenia cu arameii, a permis crearea în capitală, în Samaria, a unui cartier al sirienilor, care au construit aici un altar al dumnezeilor străini (III Regi 21:34). Și acum avem luptele dure ale prorocului Ilie împotriva regelui Ahab. Prorocul s-a întâlnit cu regele, care s-a tulburat din pricina prezenței lui și s-a repezit la el numindu-l ”cel ce aduci nenorociri peste Israil”!… Așa l-a numit Ahab pe Ilie, pentru că prin cuvântul și întreaga sa lucrare prorocul îl împiedica pe rege să își împlinească lucrarea lui vătămătoare. Dar și prorocul, răspunzându-i pe măsură, l-a numit pe Ahab ”cel ce strică pe Israil” (vezi III Regi cap. 17-18, Β. Βέλλα, Θρησκευτικαί Προσωπικότητες, vol. I, p. 138)!

În confuzia care se crease în Israilul lui Iahve prin cultul lui Baal, prorocul Ilie este cel care a pus corect problema: Dumnezeu este ori Iahve, ori Baal! Un al treilea nu mai încape! Este ca și cum am spune azi: Ori noi, ortodocșii, ori papistașii sunt Biserică. UNA este Biserica. – Ilie, cu o râvnă peste măsură, cu un entuziasm inegalabil, pe care îl insuflă reminiscențele acelei epoci mozaice ideale, se sârguiește să arate că Iahve este adevăratul Dumnezeu și își asumă în acest sens o luptă înverșunată împotriva lui Baal. Pentru prorocul Ilie este inadmisibil ca Iahve să fie adorat dimpreună cu Baal. Este ca și cum șchioapătă cineva de ambele picioare. ”Până când veți șchiopăta de ambele picioare” (III Regi 18:21), le spunea prorocul israiliților, pentru că dimpreună cu Iahve adorau și alți dumnezei, sau, altfel spus, erau ecumeniști!

4. Un alt proroc, care a urmat după Ilie, Osea, numește fără nici un echivoc ”curvie”* introducerea în cult și a unui alt dumnezeu sau a altor dumnezei și adorarea acestora concomitent (ecumenism) cu adorarea singurului Dumnezeu! Pentru subiectul nostru, este foarte interesantă învățătura prorocului Osea, dar ea poate fi înțeleasă doar din perspectiva episodului său personal familial. Îl povestesc pe scurt, în câteva cuvinte, pentru că este cheia de interpretare a întregii sale cărți, având o legătură directă cu subiectul meu. Prorocul s-a însurat cu o femeie, Gomer. La început, această femeie era credincioasă, dar apoi a devenit amanta altuia. Prorocul și-a dat seama de acest lucru, dar, pentru că o iubea pe Gomer, o îngăduia, nădăjduind la pocăința ei. Când însă, în cele din urmă, a văzut că nu se îndreaptă, a alungat-o de la casa sa. Dar atunci, Gomer, departe de casa soțului ei, s-a pocăit și i s-a făcut dor de Osea, ca de bărbatul ei legiuit, și s-a întors cu pocăință la el. Iar prorocul a primit pocăința ei și a primit-o din nou ca soție a sa. Ușor de înțeles este acest episod, însă prorocul a văzut această peripeție a sa familială cu ochi prorocesc, ca închipuind cele ce aveau să se petreacă în Israil. În cele ce voi spune acum este cuprinsă toată cartea prorocului Osie. Ascultați: Așa cum prorocul, dintre toate femeile a ales una și a încheiat cu ea legământul căsătoriei, la fel și Dumnezeu, dintre toate neamurile, a ales un neam, pe Israil, cu care a încheiat legământ pe Muntele Sinai. Așa cum la început Gomer a fost credincioasă bărbatului ei, la fel și Israil la început a fost credincios Dumnezeului său – atunci, pe drumul său prin pustie, în epocă ideală a mozaismului, potrivit prorocului Osea, din punct de vedere religios; de aceea și în cartea prorocului se vorbește mult despre pustie. Dar, la fel cum mai apoi femeia prorocului s-a lepădat de bărbatul ei legiuit și a iubit un altul, tot la fel și Israil s-a lepădat de Iahve, cu Care a încheiat un legământ strict pe muntele Sinai, și s-a îndreptat către idoli. Și, la fel cum prorocul tolera adulterul femeii sale, pentru că o iubea, la fel și Dumnezeu tolerează acum apostazia poporului său, pentru că așteaptă pocăința sa. Dar, la fel cum prorocul a alungat-o pe femeia sa, pentru că nu vedea pocăința ei, la fel și Dumnezeu îl va alunga pe Israil din casa Sa și îl va duce în robie în Asiria. Aici avem prorocia prorocului Osie despre distrugerea poporului de către puternicii asirieni și exilul acestuia, lucru care s-a întâmplat în 722 î.Hr. Dar prorocul, mânat de întâmplarea fericită din viața sa, de pocăința femeii sale, nu încheie istoria lui Israil cu robia acestuia, ci, nădăjduind și la pocăința acestuia, prorocește întoarcerea acestuia din pribegie în pământul părintesc.

* [Iubirologia Patriarhului nostru: “Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.” Această epistolă a fost trimisă în 1969 de fericitul Stareţ Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodoxă) şi a fost republicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 şi la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor,ediţia a III-a, Tesalonic 2007. și Orthodoxos Typos, nr. 2054 /23.01.2015. https://graiulortodox.wordpress.com/2015/02/24/235-epistola-antipapistasa-a-sfantului-paisie/]

5.În aceeași epocă, adică în secolul al VIII-lea î.Hr., avem și un alt cuvânt, chiar mai puternic, despre intensificarea sincretismului în Israil, despre așa-numita ”politică a alianțelor”. Se referă la faptul că statul israilit, mult slăbit, pentru a putea să se confrunte cu inamicii care îl amenințau, a încheiat alianțe cu diferite state puternice. Însă în acea epocă o alianță presupunea și acceptarea zeilor neamului respectiv. Din acest motiv și prorocii erau foarte ostili acestei politici a alianțelor și îi opreau pe regii lui Israil de la acest demers al lor, pentru că era primejduită credința. Pentru proroci era de preferat să se distrugă neamul, decât să se piardă sau să se strice credința poporului. Este, cu alte cuvinte, exact ceea ce îi scria pururea fericitul Sfânt Părinte Epifanie Theodoropoulos Patriarhului Athenagora: ”De mii de ori este de preferat – îi scria – să se dezrădăcineze tronul istoric al Constantinopolului și să se instaleze în vreo insulă pustie a Egeii, și chiar mai bine să se scufunde cu totul în adâncurile Bosforului, decât să se facă fie și cea mai mică abatere de la linia de aur a Părinților, care strigă într-un glas: «Nu este loc de compromis în cele ale credinței»”. Deci, din acest motiv și prorocii erau împotriva partidelor filo-asiriene sau filo-egiptene ale lui Israil, care, prin reprezentanții lui, alerga la aceste popoare pentru a încheia alianțe. Demersul acesta, de altfel, trăda și necredință față de atotputernicul Dumnezeu Iahve, și, în fapt, tăgăduirea Lui, odată ce accepta condiția alianței de a-i recunoașate pe dumnezeii statului aliat. De aceea, și Isaia spune cu tulburare și durere:

«Vai celor ce se pogoară

în Eghipet pentru ajutor!

………………………………….

n-au nădăjduit în Sfântul lui Israil,

nici n-au căutat pe Iahve.

………………………………….

Eghiptenii sunt oameni

nu Dumnezeu,

caii sunt trupuri,

iar nu duh» (Isaia. 31:1-3)!

Potrivit acestora, și Isaia numește Ierusalimul ”curvă”, pentru că pe lângă Iahve se închină și altor dumnezei. Într-un cuvânt al său de tânguire, prorocul Îl înfățișează pe Iahve spunând cu întristare: ”Cum s-a făcut curvă cetatea cea credincioasă, Sionul, cea plină de judecată, întru care a adormit dreptatea, și acum sunt ucigași” (1:21). Și din același motiv, al amestecării cultului lui Iahve cu acela al dumnezeilor străini (despre ecumenism, cu alte cuvinte), prorocul spune: ”cârciumarii tăi amestecă vinul cu apă” (1:22).

7. Însă, cel mai rău dintre toate este că această cădere religioasă a mai-marilor politici și a poporului era urmată și de preoții și prorocii mincinoși. Răul acesta se întâmpla atunci când cele sfinte deveneau ”regești” și intrau în puterea regelui. Astfel, mulți preoți ai religiei israilite, pentru a se face plăcuți regelui și a-și obține interesele materiale, nu aveau puterea să se împotrivească împăratului, ci îi susțineau tactica. ”Pentru că păstorii și-au ieșit din minți”, așa cum spune prorocul Ieremia (10:21). Adevărații proroci ai lui Iahve, cei ce urmau credința mozaică autentică, poartă acum un război pe mai multe fronturi, nu doar împotriva politicienilor, dar și împotriva liderilor religioși, a preoților și chiar a însuși marelui arhiereu. Din lipsă de timp, menționez doar un pasaj, care se păstrează în cartea prorocului Isaia. Scena se desfășoară cel mai probabil în curtea lui Solomon, sau în vreun loc de închinare, unde, după oferirea unei jertfe, a avut loc o cină foarte luxoasă cu nenumărate cărnuri și vinuri, la care mâncau și beau preoții și prorocii mincinoși dimpreună cu liderii politici. La această prea plăcută cină, s-a înfățișat Isaia, care i-a mustrat spunând că ”aceștia cu vinul au rătăcit, pentru băutură bețivă au rătăcit, preotul și prorocul și-au ieșit din minți pentru beție”. Le-a mai spus că mesele lor sunt pline de ”mâncăruri necurate”. Consider că această ultimă expresie, ”mâncăruri necurate”, dă de înțeles că această cădere religioasă înaintase foarte mult, încât odată cu jertfele aduse lui Iahve erau oferite jertfe și altor zei și de aceea junghierile acestea pentru jertfe străine sunt numite necurate. Acest lucru îl tulbură cel mai mult pe prorocul nostru, anume faptul că închinarea lui Iahve se îmbina cu închinarea și jertfele pentru alți dumnezei. La această mustrare a prorocului avem și răspunsul liderilor politici și al prorocilor mincinoși către prorocul nostru, pe care l-au numit unul dintre ”cei înțărcați de lapte”, dintre ”cei smulși de la țâțe” (Isaia 28:7-9). Prin aceste expresii, trădătorii și liderii care îl batjocoresc pe Israil (Isaia 28:7-9) au vrut să îl umilească pe proroc, numindu-l prunc, fără minte, unul care nu știe să vorbească, cu alte cuvinte, în predicile sale spune lucruri copilărești. Acesta este sensul răspunsului acestor batjocoritori, după cum se vede clar din următoarea expresie ambivalentă, Căci țav, lațav, țav, lațav, cav lacav, cav lacav, zeher șam, zeher șam (Isaia 28:10). În acest pasaj, observăm că întregul verset este împletit în jurul silabei ”țav” și ”cav”. În ordinea alfabetului ebraic, știm că litera țadi precedă imediat lui kof. Deci, prin cuvântul acesta, e ca și cum prorocii mincinoși ar vrea să îi spună lui Isaia că este un analfabet, că abia acum învață abc-ul și cum, deci, îndrăznește el, un copil analfabet, să îi mustre pe oficialii și stăpânii lui Israil?

Să menționăm, deci, cu acest prilej că prorocul Isaia, așa cum dovedește cartea sa, prin înțelesurile înalte și limba aleasă pe care o folosește, era foarte învățat, era, se pare, după cum presupun ermineuții, medic de profesie.

Aceeași polemică, ocări și cuvinte ofensatoare au fost aduse și în anii dinainte prorocului Osea. Poporul, atras, desigur, de liderii săi, spunea despre prorocul Osea că ”aiurează” și este ”nebun”. Și, mai mult chiar, organizau comploturi, ca să-l omoare. Prorocul însuși, descriind prigoanele și suferințele, la care era supus din pricina predicii sale, spune într-un pasaj:

”Israel (îmi) strigă:

«Prorocul este un nebun,

omul insuflat aiurează!»

……………..

Prorocul află pretutindeni laţuri întinse…

Ei întind capcane pe toate drumurile,

capcane în templul lui Dumnezeu” (Osea 9:7-8).

8. Iubiți spectatori, mi-am încheiat smeritul cuvânt, având deplină simțire că nu am dezvoltat suficient subiectul meu, ci doar l-am abordat, și anume superficial. Cel ce studiază Vechiul Testament cunoaște din sfintele cărți luptele îndârjite ale prorocilor pentru păstrarea religiei lui Iahve, așa cum El Însuși a predat-o pe muntele Sinai; de asemenea, se vede și din textele noastre polemica dură împotriva prorocilor, polemică din partea liderilor religioși și politici pentru predica lor, care trâmbița în societatea apostată a lui Israil întoarcerea la religia părintească.

Sfânta istorie se repetă, se reia și urmează același ciclu. Astfel, vedem acest lucru în istoria Bisericii noastre. Totdeauna, credința noastră ortodoxă s-a confruntat cu această primejdie a alterării și falsificării adevărului acesteia de către învățăturile mincinoase ale ereticilor. Dar, așa cum știm, Dumnezeu totdeauna a scos la iveală proroci, care, prin învățătura lor, în scris sau prin viu grai, și prin sfânta lor viață, au ținut credința curată, fără nici cel mai mic element străin, urmând linia potrivit căreia nu încape nici un compromis, nici cel mai mic, în chestiunile de credință. Și, desigur, nu este cu putință să fie falsificată credința noastră, pentru că aceasta nu este o construcție omenească, care să poată fi modificată, ci își are originea în Dumnezeu și de aceea este veșnică, pentru că este adevărată. Și, desigur, azi vedem multe mișcări trădătoare, mai multe însă decât oricând altădată. Și azi, ”vinul tău este amestecat cu apă”, așa cum spunea prorocul Isaia despre prorocii mincinoși ai epocii sale. Dar, amintim protagoniștilor acestor mișcări că ”greu este să izbești cu piciorul în țepușă” (Fapte 9:5)! Îi mulțumim lui Dumnezeu, căci, ca întotdeauna, la fel și azi a dat la iveală proroci – clerici și mireni, ierarhi și monahi, teologi virtuoși și puternici în cuget -, care dau o mărturie puternică despre credința noastră ortodoxă împotriva canaanizării, despre care am vorbit, adică, împotriva ecumenismului. Luptătorii de azi pentru credința noastră ortodoxă ne amintesc prin puterea lor de prorocul Miheia, care, în ciuda războiului pe care i-l purtau contemporanii săi pentru a-l face să tacă, spunea:

”Iar eu mulţumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate şi de tărie, ca să vădesc fărădelegea lui Iacov şi păcatul lui Israel” (Miheia 3:8).

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_68.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

[1] Citiţi nota de subsol aparţinând “Graiului ortodox”, cu privire la Templul din Ierusalim, în articolul original.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s