Episcopii Sfântului Sinod al Bulgariei au adoptat propuneri de modificare a documentelor presinodale

— preluare de pe site-ul “Apărătorul ortodox” —

Episcopii Sfintului Sinod al Bulgariei au adoptat propuneri de modificare a documentelor presinodale

În cadrul unei întruniri recente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, desfăşurate sub președinția Sanctității Sale Patriarhul bulgar Neofit, s-a discutat despre problemele și documentele aferente viitorului Mare şi Sfânt Sinod Panortodox programat să aibă loc pe insula Creta în perioada 16-27 iunie 2016.

Conform publicaţiei bulgaresti Dveri, Episcopii Sfântului Sinod al Bulgariei au adoptat propuneri de modificare a documentelor presinodale, la sugestia Mitropolitului Gavriil de Loveci.

Modificarile fac referire la textul intitulat „Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de restul creștinătății”. Corecțiile la document au fost sprijinite de o petiție a preoților din Eparhia de Loveci. În apărarea modificărilor, a venit și Episcopul Nicolae de Plovdiv, care a prezentat o scrisoare și o petiție a 240 de preoți din Eparhia de Plovdiv, în susținerea opiniei exprimate de Eparhia de Loveci, vizavi de documentul de mai sus.

Aceste propuneri amintesc:

– În Biserica Ortodoxă, prin „unitatea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că cei care au căzut în erezie sau schismă trebuie să se întoarca mai întâi către Credința Ortodoxă și să dovedească ascultare față de Sfânta Biserică, și apoi, prin pocăință, să poată fi acceptaţi în Biserică.

– Trebuie remarcat faptul că Biserica Ortodoxă Sfântă, care este unica, nu şi-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia în Duhul Sfânt, aşa încât aceasta va dura până la sfârșitul lumii, după cum Domnul a spus: „porțile iadului nu o vor birui” (Sfânta Evanghelie după Matei 16:18).

– În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai erezii și schisme; iar numirea lor ca „Biserici”, este din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic complet greșită.

– Punctul în care se spune că „dialogurile teologice au ca obiectiv comun, al tuturor, restaurarea finală a unității credinței și a dragostei adevărate”, este complet greșit și inacceptabil, deoarece trebuie să fie clarificat și subliniat faptul că revenirea la adevărata credință se referă la eretici și schismatici, și în niciun fel la Biserica Ortodoxă.

Mulțumim lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă Bulgară, în 1998, la Consiliul Mondial al Bisericilor, si-a exprimat dezacordul față de desfășurarea activității acestuia, din moment ce nu poate fi membră a unei organizații în care este considerată „una dintre multele – sau ca ramură a unei Biserici care caută și luptă pentru restaurarea ei prin intermediul acestui Consiliu Mondial al Bisericilor”.

Există un singur Domn, o singură Biserica, se spune în Crez.

Aceste modificări propuse pentru text vor fi susţinute şi prezentate la Marele Sinod Mondial al Bisericii Ortodoxe din Creta, în 2016.

Sursa: Lacasuri Ortodoxe

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s