Inimile mici preferă să dea lui Dumnezeu numai spaţii mici (revăzut)

Nici eu nu susţin noua Catedrală Patriarhală, cel puţin nu în forma ei actuală, însă din cu totul alte motive decât aceştia, pe care îi mână prostia, ignoranţa şi reaua voinţă. Iată că nici drepţii David şi Solomon care au strâns mari cantităţi de materiale preţioase şi au ridicat primul Templu din Ierusalim după descoperire dumnezeiască, nici sfântul împărat Iustinian care a ctitorit Hagia Sophia din Constantinopol, cu acea cupolă uriaşă şi extrem de inovatoare pentru acea vreme, rămasă neegalată timp de multe secole, nu au fost la curent că Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici. (Dumnezeu nu dispreţuieşte lemnul şi spaţiile mici, asta e însă altă discuţie.) Aşadar aceştia şi atâţia alţii au cheltuit, după părerea geniilor noastre dâmboviţene, în mod greşit resurse umane şi materiale, când cu câţiva dulgheri şi în câteva zile ar fi putut construi ceva cu adevărat pe placul lui Dumnezeu?

Şi din păcate, atâţia care de-abia aşteaptă să-şi etaleze „superioritatea” intelectuală şi de gust estetic fără efort propriu (că e greu să scrii sau să creezi ceva) propagă mai departe această bătaie de joc care în mod evident nu este rodul unei trăiri duhovniceşti în Hristos şi în Biserică şi al unei preocupări de a-L slăvi pe Dumnezeu cu bună-cuviinţă, ci un gest de terorism intelectual contra Bisericii Ortodoxe Române.

În aceste condiţii, trebuie să spun că între a construi o catedrală care nu este cea mai frumoasă şi mai potrivit proporţionată (din punct de vedere estetic şi de impact psihologic şi duhovnicesc asupra celor care intră în ea), şi a lua în bătaie de joc acest gest, prefer prima variantă.

Să nu uităm însă, şi să ne rugăm să nu uite nici reprezentanţii noştri la viitorul „Sfânt şi Mare Sinod Panortodox”, că nicio catedrală nu ţine locul principalei lor îndatoriri, de a învăţa drept cuvântul adevărului lui Hristos şi de a delimita cu exactitate şi claritate acest adevăr de erezii.

—-

O completare…  Hristos iubeşte într-adevăr spaţiile mici, cum a fost pântecele Maicii Sale, cum este Sfântul Potir, cum este inima fiecărui creştin.  Doar că fiecare inimă în care locuieşte Hristos devine, în cele din urmă, mare.  Din mărimea inimii lor creştinii au dăruit lui Dumnezeu, de-a lungul timpului, tot ceea ce au avut mai frumos şi mai preţios.  Unii au făcut-o poate cu mândrie, alţii cu smerenie, dar nu după mărimea bisericilor se poate aprecia aceasta.  Dacă este să criticăm ceva, este lipsa frumuseţii şi a duhovniciei, care niciuna nu sunt legate direct nici de micime, nici de sărăcie.  Se pare că lipseşte acel duh de a dărui lui Dumnezeu ceea ce este cel mai frumos şi de a ctitori un lăcaş care să aibă asupra celor care intră înăuntru o anumită înrâurire duhovnicească, şi a rămas doar intenţia de a construi ceva mare, poate pentru că ceva mare este simplu de făcut şi evident pentru oricine, iar ceva frumos şi duhovnicesc foarte dificil de făcut şi apreciat de puţini.  Probabil că acest lucru l-au sesizat şi au încercat să-l exprime cel puţin unii dintre cei care apar în videoclip.

Din păcate, textul videoclipului este imbecil şi trimite cu gândul la faptul că tot românul este expert nu doar în fotbal şi politică, ci şi în arhitectură (să ne reamintim cazul Colectiv — “nu se putea domne să ia foc chiar aşa, vă zic io că ştiu sigur!”) şi desigur teologie.  Dumnezeu este mereu prezent pe buzele românilor, într-un fel sau altul, deci rezultă că trebuie să fim cu toţii experţi în Dumnezeu, nu doar cei care au apărut în videoclip, ci şi unii din cei care au vorbit contra videoclipului şi deci în favoarea lui Dumnezeu, ceea ce din nou ne reaminteşte de cazul Colectiv (“nişte satanişti domne, i-a bătut Dumnezeu, vă zic io că ştiu sigur!”)

Întreaga discuţie se demonstrează a fi o sumă de monologuri, pentru că prietenii taximetrişti nu vor convinge decât pe cei deja convinşi, catedrala va merge înainte, necredincioşii se vor înrăi şi mai mult, credincioşii fani ai catedralei se vor înrăi încă şi mai şi…  Nu este altceva decât dezbinare, care nu poate folosi altcuiva decât dezbinătorului şi vrăjmaşului nostru, dar nu neapărat în sensul în care propaganda ateist-secularistă marchează puncte contra BOR, ci în primul rând pentru că ne distrage atenţia şi ne provoacă confuzie.

Ce este această nouă discuţie altceva decât încă o perdea de fum care ne împiedică să vedem lucrurile esenţiale?  Credincioşii români din interiorul graniţelor României nu au timp nici măcar să se informeze în legătură cu viitorul Sinod “Panortodox”, pentru că ei sunt absorbiţi în probleme neesenţiale: în strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei, în polemica pe internet cu privire la catedrală, în propaganda contra vaccinurilor (am uitat să amintesc că românii sunt experţi şi în medicină; fiecare articol anti-vaccinare citit pe internet echivalează cu un an de facultate sau de rezidenţiat).  Oare poate cineva să se informeze în locul nostru, să-şi formeze o conştiinţă dogmatică corectă în locul nostru, să înţeleagă sensul evenimentelor (atât ca semnificaţie, cât şi ca direcţie în care se îndreaptă) în locul nostru?  Şi cine, în locul nostru, să ia atitudine şi să scrie către Sfântul Sinod aşa cum au făcut credincioşii din alte ţări?

Nu ne va întreba Hristos la Judecată dacă am strâns semnături ca să modificăm Constituţia sau dacă am câştigat la puncte polemicile de pe internet, fie şi cu privire la construcţia unei catedrale, dar ne va întreba dacă nu cumva ne-am ruşinat să-L mărturisim aşa cum se cuvine, afirmând adevărul şi distingându-l de minciună şi erezie.  Să nu uităm că şi Sfântul Grigorie Palama număra pe cei care tac atunci când ar trebui să mărturisească în rând cu ateii şi ereticii, pentru că prin tăcerea lor, adică a noastră, rătăcirile lor se răspândesc şi se întăresc.  Să nu fie!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s