Sfântul Ierarh Luca Al Crimeei: Predică la Duminica a treia din Postul Mare

— preluare de pe “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/sfantul-ierarh-luca-al-crimeei-predica-la-duminica-a-treia-din-postul-mare/

Sfântul Ierarh Luca al Crimeii: Predică la Duminica a treia din Postul Mare 

ghetsimani

Cuvinte în a treia săptămână din Postul Mare

În grădina Ghetsimani

Să nu credeţi că doar pe Cruce a răbdat Domnul suferinţe de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri şi mai cumplite au început în grădina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Îl mai sfâşia durerea pe Mântuitorul! Cât de fierbinte S-a rugat Tatălui Său: Părintele Meu! De este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti (Mt. 26, 39)! Poate că oamenii obraznici se vor gândi: „Ce laşitate! De ce a cerut Tatălui ca paharul pătimirilor să îl ocolească, dacă pentru aceste pătimiri a venit în lume?” Din păcate, nu toţi adâncesc ceea ce a trăit Domnul în inima Sa atunci. Nu toţi ştiu de ce a fost atât de chinuitoare rugăciunea Lui către Tatăl Său. Nu toţi se cutremură la gândul că de pe faţa Lui cădea sudoare de sânge. Totuşi, se cade ca toţi să ştie asta – să ştie că lupta duhovnicească pe care a trăit-o Domnul rugându-Se Tatălui Său în grădina Ghetsimani a fost cea mai mare, şi totodată cea mai grea şi mai cumplită încercare din viaţa Lui.

Ei bine, de ce au fost atât de înfricoşătoare suferinţele Lui sufleteşti, chiar faţă de suferinţele Lui trupeşti? De ce s-a întristat atât de mult Hristos înaintea pătimirilor Sale pe Cruce? Gândiţi-vă: dacă vreunul dintre voi ar ajunge să ia asupra sa păcatele a o sută de oameni şi să dea răspuns pentru ele înaintea lui Dumnezeu, de câtă groază s-ar umple şi cât de greu l-ar apăsa păcatele străine? Iar Domnul a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri.

Oare n-aţi auzit cuvintele marelui proroc Isaia: Iar El pentru păcatele noastre a fost rănit şi pentru fărădelegile noastre a pătimit; certarea împăcării noastre asupra Lui, şi prin rana Lui noi toţi ne-am vindecat (Is. 53, 5-6)? Oare nu aţi citit ce scrie în prima Epistolă a Sfântului Apostol Petru: El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn… prin a Cărui rană v-aţi vindecat (1 Pt. 2, 24)?

Aşadar, încă din grădina Ghetsimani Domnul s-a întristat sub înfricoşătoarea greutate a păcatelor întregii lumi, pe care le-a luat de bunăvoie asupra Sa, pentru care a trebuit să devină Jertfă înaintea dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, fiindcă El – şi nimeni altul – putea răscumpăra păcatele întregii omeniri. Iată de ce sudoare însângerată picura de pe fruntea Lui, iată de ce S-a chinuit atâta Domnul rugându-Se Tatălui Său. Putem oare să ne închipuim măcar chinul acesta? Căci El, ca Om, era Drept, urîtor a toată nedreptatea şi plinitor a toată dreptatea (Mt. 3, 15). Pe deasupra, El, Atoateştiutor fiind, ştia şi ce vedem noi în zilele noastre, ştia că vor trece veacuri şi neamul omenesc Îl va uita din ce în ce mai mult, chiar va huli şi va defăima numele Lui cel sfânt, ştia că la A Doua Sa Venire Fiul Omului de-abia va mai găsi credinţă pe pământ (v. Lc. 18, 8). 

Fericitul Augustin scria: „Nicăieri nu mă uimeşte atât de mult măreţia şi sfinţenia Domnului Iisus ca aici. Nu aş fi cunoscut toată măreţia facerilor Lui de bine dacă El nu mi-ar fi descoperit cât de mult îl costă”. Noi nu am înţelege întreaga măreţie a Jertfei lui Hristos dacă n-am şti prin ce a trecut El în ceasul cel cumplit al rugăciunii sale din grădina Ghetsimani.

Pe muntele Taborului Domnul, schimbându-Se la faţă, a arătat slava Sa cea dumnezeiască celor trei ucenici iubiţi: Petru, Iacov şi Ioan. Prin Dumnezeiasca Purtare de grijă, aceiaşi ucenici aveau datoria să vadă, să audă şi să dea mărturie despre un lucru neasemuit de mare şi însemnat: despre nemăsurata măreţie a nevoinţei duhovniceşti cu care S-a nevoit Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.
 
De ce însă au adormit? O explicaţie simplă este aceea că erau foarte obosiţi după ce au trecut în miez de noapte pârâul Chedronului şi, ne spune Evanghelia după Luca, erau covârşiţi de întristare. Să ne gândim: oare nu putem trage de aici învăţământ spre zidirea noastră? Ei au văzut numai în treacăt pătimirile pe care le-a îndurat Domnul Iisus Hristos.
Înainte de a începe să se roage, El s-a depărtat de la ei ca la o aruncătură de piatră (Lc. 22, 41). Întreg adâncul înfricoşător, fără fund, al rugăciunii Lui, a fost ascuns de ochii lor. Ei dormeau, însă trezindu-se de trei ori după cuvântul lui Iisus, au văzut la lumina limpede a lunii cum Se ruga El, au auzit înfricoşătoarele Lui cuvinte – şi au adormit la loc. Nu se întâmplă şi cu noi la fel? Domnul ne-a poruncit: Privegheaţi şi rugaţi-vă, ca nu cândva să cădeţi în ispită (26, 41) – iar noi dormim, fiindcă suntem depărtaţi de Domnul, întristaţi, deznădăjduiţi, leneşi sau pur şi simplu nepăsători. Şi cât de mulţi sunt nefericiţii care uită adeseori, câteodată de tot, pătimirile îndurate pe Cruce de Hristos şi calcă poruncile Fiului lui Dumnezeu, nesocotind sfinţenia Sângelui Legământului, cu care au fost sfinţiţi, şi jignesc Duhul harului (v. Evr. 10, 29)! Trebuie să plângem pentru aceştia: mântuieşte-i, Doamne! 

Să ne plecăm, dar, cu frică şi cutremur înaintea nemăsuratei măreţii a pătimirilor lui Hristos. Să cădem la Cruce şi să cântăm din toată inima: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă învierea Ta slăvim!”. Amin.

Sursa: Fragment din cartea La porțile Postului Mare – Predici la Triod, Sf. Luca al Crimeei, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 63-64.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s