POSTUL CA INTRARE ÎN CANTONAMENT

— preluare de pe site-ul “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/postul-ca-intrare-in-cantonament/

28.1

POSTUL CA INTRARE ÎN CANTONAMENT

Autor: pr. Constantin STURZU

Începând cu săptămâna viitoare, de luni, pentru orice ortodox viaţa ar trebui să capete un alt ritm: o prezenţă la biserică mai intensă, inclusiv în timpul săptămânii (spre a participa, spre exemplu, la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul), rugăciune personală mai multă, spovedanie mai deasă etc.

Duminica de mâine, numită şi a Izgonirii lui Adam din Rai, reprezintă ultima treaptă dinaintea Postului Mare. Este ultima hrană duhovnicească pe care o primim în desaga sufletului nostru pentru a fi întăriţi pe drumul anevoios al postului. Ştim că mulţi, atunci când îşi propun să postească, au în vedere, în primul rând, latura sa culinară. Ba chiar sunt foarte preocupaţi de a găsi cât mai multe reţete de post. Însă cea mai bună „reţetă de post” este cea pe care o vom auzi mâine citindu-se în biserici din Evanghelie şi care sună aşa: „De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tau, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 14-21). Mântuitorul ne vorbeşte în această pericopă evanghelică despre trei ingrediente indispensabile unei adevărate „reţete de post”, şi anume: iertarea, discreţia şi faptele bune.

Multă lume se întreabă ce trebuie să facă pentru a se mântui. Există vreun secret al mântuirii, vreo stratagemă prin care putem să-L înduplecam pe Dumnezeu mai uşor să ne rânduiască şi nouă un colţişor de rai? Şi iată că Scriptura ne „vinde” un pont: „De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc”. Nici că se poate un răspuns mai simplu şi mai accesibil tuturor. Aşadar, nu trebuie să împlinim, de-a lungul vieţii noastre, porunci care să ne depăşească puterile, nu trebuie să ne supunem trupul unei asceze îndelungate, ci trebuie doar să iertăm totdeauna celor care ne greşesc, celor care ne fac rău. Patericul egiptean ne istoriseşte cazul unui călugăr pe care cei din jur îl considerau cam leneş în îndeplinirea obligaţiilor sale şi care, deşi era pe patul de moarte, era vesel şi cu inima uşoară. Întrebat de cei din jur dacă nu este îngrijorat de cele ce vor urma să se întâmple cu sufletul sau, având în vedere viaţa pe care a dus-o, el le răspunde senin că, din toate, o poruncă nu a călcat-o niciodată: aceea de a nu judeca pe aproapele. Ca atare, el era încrezator în promisiunea pe care Mântuitorul ne-a făcut-o tuturor: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Luca 6, 37). Cât de uşor, în aparenţă, şi-a câştigat mântuirea acel călugăr! Este însă atât de uşor să nu judeci şi să ierţi? Vedem în jurul nostru că mai simplu este a ţine un post alimentar, chiar şi unul mai aspru, dar că acest post, al minţii, al cuvântului se ţine foarte rar.

Al doilea dintre elementele pe care trebuie să le avem în vedere când postim spuneam că este discreţia: „Să nu te arăţi oamenilor că posteşti” este porunca Mântuitorului Hristos, care ne vorbeşte atât despre făţarnicii care nu posteau, dar simulau aceasta pentru a impresiona pe cei din jur, cât şi despre cei care posteau doar de dragul de a fi remarcaţi şi apreciaţi pentru asta. Postul este rânduit pentru folosul nostru, nu pentru a impresiona pe cineva sau pentru a face pe plac cuiva din viaţa noastra. El este ca un medicament care ne ajută să luptăm cu boala păcatului. Postul nu este doar o suma de restricţii, de renunţări, de abstinenţe, ci este un exerciţiu de voinţă prin care unui suflet luminat de rugăciune îi încredinţăm trupul acesta neputincios al nostru. A crede că poţi duce luptele cele duhovniceşti fără a te sprijini de post e ca şi cum ai crede că poţi participa cu succes la o competiţie fără nici o ora de antrenament. Discreţia cu care trebuie să ne însoţim postul nostru exprimă aşadar această interiorizare a postului pentru ca Tatăl nostru – „Care vede în ascuns” – să ne dăruiască puterea interioară de care avem nevoie, ferindu-ne de satisfacţia de moment, ce vine din afara noastră şi care ne hrăneşte egoul cu iluzia că suntem mai buni.

Un exerciţiu de libertate

Aceste virtuţi pot să devină lucrătoare în viaţa noastră prin faptele bune, de milostenie, pe care le facem. Mântuitorul ne avertizează să nu ne adunăm „comori pe pământ”, adică să nu avem o legătură pătimaşă faţă de bunurile materiale, să ajungem să ne punem nădejdea în cele agonisite. Însă nu rareori astfel de oameni se trezesc peste noapte lipsiţi de aceste bunuri materiale şi devin de două ori săraci. O dată pentru că nu mai au acele bunuri materiale în care şi-au pus nădejdea, a doua oară pentru că, în tot acest timp, au sărăcit şi sufleteşte. Cei care se preocupă să adune comori pentru sufletul lor, prin rugăciune, post, fapte bune, aceia nu au de ce să se teamă. Chiar dacă i-ar ajunge vreun necaz, ei ştiu că Dumnezeu le poartă de grijă şi întotdeauna sunt preocupaţi pentru a face voia Lui mai mult chiar decât de a se gândi la bunurile absolut necesare traiului zilnic…

Începând cu săptămâna viitoare, de luni, pentru orice ortodox viaţa ar trebui sp capete un alt ritm: o prezenţă la biserică mai intensă, inclusiv în timpul săptămânii (spre a participa, spre exemplu, la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul), rugăciune personală mai multă, spovedanie mai deasă etc. Putem, dintr-un anumit punct de vedere, lua exemplu de la sportivi care, atunci când doresc să se pregătească mai mult şi mai eficient, mai ales înaintea unei competiţii sau a unui meci, intră în cantonament, lepădându-se, pe cât posibil, de grijile vieţii, asumându-şi chiar despărţirea de cei dragi pentru o perioadă mai îndelungată. Tot aşa şi noi, atunci când intrăm în post o facem cu gândul de a ne dedica cu preponderenţă vieţii noastre duhovniceşti. Desigur, asta nu înseamnă că nu mai mergem la muncă sau că trebuie să plecăm de acasă. Dar sunt multe restricţii pe care ni le impunem, inclusiv ţinând de înfrânarea trupească dintre soţi, lucruri asumate nu de dragul ascezei, ci pentru ca să ne curăţim inima şi să primim mai multă lumină de la Dumnezeu. Este ca un exerciţiu de libertate, un prilej de a ne testa şi de a ne întări libertatea faţă de toate cele care ne pot, altminteri, înrobi sau face dependenţi. În post ne vedem adevarata măsură şi multele neputinţe pe care nu le putem sesiza altfel. Doar respectând postul, cu toate rigorile lui, putem să ne cunoaştem aşa cum suntem, lepădându-ne de multele iluzii pe care le avem asupra propriei noastre persoane.

Există însă şi o înţelegere greşită a acestei perioade liturgice, considerată adesea ca fiind singura în care suntem chemaţi să ne asumăm responsabilităţile de creştini, adică de ucenici ai lui Hristos. Ca şi cum ritmul duhovnicesc dobândit, cu mila lui Dumnezeu, în timpul postului e de la sine înteles că trebuie abandonat odată ce intrăm în câşlegi (perioada dintre doua posturi). Aceiaşi sportivi, la care făceam referire mai sus, dupa ce ies din cantonament nu renunţă la a se mai pregăti, ci se folosesc de acumulările făcute în acea perioadă pentru a-şi forţa şi mai mult limitele, în vederea dobândirii unor performanţe mai mari decât cele anterioare. Tot aşa şi creştinul, nu intră în post pentru a trăi, doar atunci, în conformitate cu poruncile Evangheliei, ci se foloseşte de sporul şi puterea primite de la Dumnezeu prin postire pentru ca viaţa lui să fie un continuu urcuş duhovnicesc. Rugăciunea, milostenia, spovedania şi împărtăşania din timpul Postului Mare le putem prelungi şi după acest timp de chemare la pocăinţă. Putem dărâma în afara postului ceea ce am zidit în post sau putem avea înţelepciunea de a continua şi după Sfintele Paşti a cultiva mai mult relaţia cu Dumnezeu. Abia în cel din urmă caz putem spune ca am folosit la maximum puterea postului şi că Duminica izgonirii lui Adam din Rai a devenit, de fapt, Duminica ieşirii noastre din iadul cotidian.

SURSA: http://ziaruldeiasi.ro/opinii/postul-ca-intrare-in-cantonament~ni882s

Editare de text (diacritice): Ana Elisabeta

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s