MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI din 2011: HRISTOS ESTE SFÂRŞITUL RELIGIEI ŞI ÎNSĂŞI CREDINŢA, REVELAŢIA ŞI BISERICA

— preluare de pe site-ul “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/mesaj-al-mitropolitului-serafim-de-pireu-la-duminica-ortodoxiei/

MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA

DUMINICA ORTODOXIEI – 2011

Părinţi şi fraţi, copii întru Domnul cu chipuri luminoase ai Sfintei Biserici Universale Ortodoxe, în acest ceas, în care numărăm 2011 ani de istorie după Hristos, răspunsul sigur la întrebarea despre Hristos, nu se află în căutările religiei, ci în experienţa credinţei. Hristos este sfârşitul religiei, al punctelor de vedere omeneşti despre Dumnezeu. Şi este însăşi credinţa, Descoperirea lui Dumnezeu făcută omului şi în istorie. De atunci, nu mai există o religie, ci Biserica, spaţiul vital al omului; şi este credinţa sau necredinţa, cea care îl judecă corespunzător pe om, ca şi întreaga istorie. Hristos este însăşi credinţa, deplinătatea unei relaţii noi între Dumnezeu şi om, exact ceea ce recomandă taina bisericească, asumarea trupească a omului şi, prin el, a istoriei lui. Hristos n-a venit ca să facă Istorie, ci ca să mântuiască Istoria. Hristos nu este o personalitate istorică seducătoare, care mai creează o religie, şi chiar mai desăvârşită, care la rândul ei promite o morală mai desăvârşită.

Când Iisus a întrebat despre El însuşi – Ce zic oamenii despre El? -, a vrut să conducă răspunsul dincolo de ceea ce sesizează oamenii. Pentru că oamenii, care idolatrizează istoria şi-L subordonează acesteia pe Hristos, de obicei Îl consideră ca pe un mistic sau profet, ca pe un ideolog sau revoluţionar, care a îmbogăţit ideile religioase şi mai ales punctele lor de vedere sociale, care promovează schimbările exterioare şi înfrumuseţează condiţiile exterioare. Hristos nu S-a limitat la răspunsurile oamenilor şi a cerut răspunsul ucenicilor Săi; pentru că este Dumnezeu, Care S-a făcut Om şi S-a aplecat spre noi şi este Însăşi minunea, întreaga taină a credinţei şi mărturia fiinţială a credinţei. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, şi „decât Dumnezeu nimeni nu este mai adevărat”, Dumnezeu Creator şi Mântuitor. Respingerea Dumnezeirii lui Hristos Îl face mai mult necunoscut şi enigmatic în relaţie cu istoria şi pentru istorie. Pentru că sminteala nu este Hristos, ci ceea ce istoria a numit religie creştină, în cazul diferitelor erezii – monofizismul, romano-catolicismul şi protestantismul -, războaielor religioase, Sfintei Inchiziţii, denaturării Adevărului Dumnezeiesc. Unicul răspuns este rodul unei relaţii de iubire şi de închinare mai presus de minte şi de cuvânt dintre credincios şi Hristos. Taina lui Hristos se păstrează ascunsă în credincioşii sau sfinţii Lui, care trăiesc ca cei mai mici oameni în Istorie, dar poartă taina eliberării lor.

Creştinii sunt un nou neam de oameni pe pământ, o nouă nobilime, ieşită din durerile unei noi naşteri: firea omenească înnoită în Ipostasul lui Hristos. Şi atunci când, printr-o viaţă alienată şi printr-o petrecere denaturată, se îndepărtează de Hristos şi-L înstrăinează pe Hristos din lume, atunci sunt chemaţi să se re-împărtăşească din profunzimea tainei creştine, a deşertării lui Dumnezeu şi a îndumnezeirii omului; pentru că în aceasta se recapitulează întreaga dinamică a credinţei creştine. Credinţa exprimată în opere istorice şi în evenimente de transformare a Istoriei, până când va veni sfârşitul, perfecţiunea sau desăvârşirea celor de pe urmă, „va liturghisi între Dumnezeu şi sfinţi, taine de negrăit”, va dărui „comori, pe care cerul şi pământul nu le încap”. Tainele Împărăţiei şi comorile credinţei nu sunt obiecte ale istoriei, şi desigur nici subordonate ei mai dinainte, ci sunt firea umană, la care contribuie cele minunate şi măreţe ale lui Dumnezeu, în care se seamănă şi rodesc darurile Înomenirii  şi Cincizecimii pentru lume, ca creaţie şi ca Istorie.

Hristos nu se descoperă la modul general şi nedefinit în Istorie şi desigur în dimensiunea ei impersonală. Chiar dacă şi astăzi este valabil că „Fiul Omului nu a avut unde să-Şi plece capul”, lucrul acesta se înţelege în relaţie cu istoria. Istoria, înrobită în idolatrizarea de sine, continuă să fie inospitalieră pentru Hristos, „din pricina celui ce a supus-o pe ea în deşertăciune şi stricăciune”, din pricina diavolului. Pentru că nu Istoria în ea însăşi este absurdă, ci omul este absurd pentru Istorie. Şi absurdul (iraţionalul, ilogicul) este a cocheta, a flirta, a face curte cu puterea, cu violenţa exterioară şi a persecuta adevărul şi dragostea liberă. Hristos este adevărul care eliberează, şi nu puterea care cu deosebire stăpâneşte; de aceea nici nu revendică vreun loc în Istoria evenimentelor iraţionale şi a chestiunilor moarte, prin urmare, în Istoria pentru care deja a venit şi a început sfârşitul ei. Râvna Lui rămâne inima: dorita Lui locuinţă, locul odihnei Lui, Biserica slavei Lui, masa frumuseţii Lui. Este omul întreg ca cel ce doreşte şi este dorit, ca cel ce iubeşte şi este iubit. Toată asceza urmăreşte ca omul întreg să devină sfânt întru iubire, să devină în întregime o inimă curată întru smerenia şi pocăinţa lui, şi doar atunci, „dacă are inimă, poate să se mântuiască”.

A vorbi despre inimă nu este o fugă din realitate, nu cufundă în sentimentalism. Nu înseamnă un refuz al vieţii istorice sau al vieţii evenimentelor. Este căutarea esenţialului şi a tainicului, ca să îmbrăcăm goliciunea exterioară a Istoriei; căutarea a ceea ce e temeinic şi a universalului, ca să evaluăm lucrurile vieţii ca şi credincioşi. Hristos se naşte într-o inimă sfântă şi naşte inima sfântă. Este „dintru început, Cel ce se prezintă nou şi este vechi, dar întotdeauna devine nou în inimile sfinte”. Şi este inima sfântă, care profeţeşte noul, singurul adevăr, care este Hristos, în faţa vechimii şi sărăciei adevărurilor subiective, a înşelăciunii falsului cu multe feţe; inima sfântă, care păstrează tăcerea lucrătoare şi atotînţeleaptă, care este limbajul desăvârşirii, în faţa zgomotelor goale, obscene ale lumii căzute şi trecătoare; care păstrează frumuseţea, bună-mireasma virtuţilor evanghelice, care sunt poruncile lui Dumnezeu, în faţa ispitei comercializării, a expunerii lor în piaţă.

Această „inimă bine-înmiresmată”, zdrobită şi smerită este inima creştin-ortodoxă, pentru care „adevărul Mirelui şi Mântuitorului Hristos este în întregime dragoste”. Dar ţine şi de propria noastră răspundere tragica constatare că Hristos continuă să fie necunoscut sau să devină de nerecunoscut, chiar şi acelora cărora inima le-a fost creată pentru El – şi ne gândim la toţi oamenii; că Hristos este împiedicat să vină la oameni şi oamenii să meargă la Hristos. Un ortodox, unit cu Domnul său în mod inseparabil şi pe cruce, este cel care cu precădere e dator să cunoască căile tainice ale lui Hristos în umanitatea Sa, de acum 2011 ani; pentru că nu este un om al activismului sau un om al istoriei, ci prietenul lui Hristos şi cel ce îi iubeşte pe fraţii Lui. Ce frumos ar fi fost deci dacă la această cotitură istorică, fiecare ortodox ar fi vorbit inimii omeneşti despre măreţiile lui Hristos, despre frumosul chip a lui Hristos, Care este slăvit în inima profund îndurerată, prin predicarea şi trăirea lor…

Suntem martorii unui secol apocaliptic extins în centrul tensiunii prezentului şi Sfârşitului. Lucrul acesta ne învaţă că un ortodox trăieşte Istoria în plinătatea ei meta-istorică, trăieşte provocarea istorică în Trupul eshatologic al Bisericii.

Cele întâmplate în spaţiul european şi mondial la începutul celui de-al treilea mileniu caricaturizează în cel mai cinic mod aşa-numitul ideal creştin al ereziilor şi schismelor. Este vorba în principal despre ipocrizia şi trădarea înseşi diviziunilor din Ortodoxia creştinilor, care a pregătit rabatul creştinismului într-o ideologie religioasă şi cu valoare culturală, când în viaţa lor Hristos şi Biserica sfârşesc în două lucruri diferite sau contrare. Trăncănesc de obicei despre Hristos, dar se leapădă cu uşurinţă de Biserica Lui, de Sfântul Lui Trup, ca să se cufunde în înşelăciunea sincretismului religios ecumenist şi în întunericul nenumăratelor erezii. Uită că Istoria lui Hristos se scrie doar prin invocarea Preasfântului Duh; şi aceasta este Istoria Bisericii care „trebuie să se numească Istorie a Adevărului”. Ortodoxia este chemată din nou să fie profetul adevărului creştin în întruparea lui bisericească, pentru că atunci când Îl căutăm pe Hristos, Îl aflăm doar în Singura şi Unica Biserică; şi numai atunci când devenim membrii ai Ei Îl dobândim pe Hristos.

„Epoca post-creştină” este o născocire ideologică şi o ideologie istorică. Se poate ca deja să fi venit sfârşitul Istoriei, dar taina creştină este o minune meta-istorică, o depăşire a termenilor şi a condiţiilor istoriei. Nu ne lipseşte cunoaşterea Istoriei, ci înţelepciunea inimii care ştie să se închine tainei celei ascunse în Istorie. Şi lucrarea Întrupării – lucrare a îndumnezeirii tuturor, care a început, dar care nu s-a finalizat, „pururea rămâne taină”. Cel mai mare păcat este obiectivizarea istorică şi afişarea simbolică a tainei creştine; a-L subordona pe Hristos evenimentelor şi vremurilor şi nu evenimentele şi vremurile lui Hristos, din pricina ignoranţei, că taina cu adevărat nu înseamnă cele ce vin, ci Cel ce vine, după Care nimic nou nu intră în istorie. Chemarea creştinilor-ortodocşi este să-şi păzească inima lor smerită şi în discernământ, trează şi curată pentru Domnul lor, Cel ce a venit şi vine. Să fie prin simţire şi nădejde inimi văzătoare de Dumnezeu, ce contemplă tainele noii lumi a lui Dumnezeu, cu certitudinea că „omul caută la faţă, dar Dumnezeu priveşte la inimă”.

Veşnică pomenire apărătorilor Neprihănitei Ortodoxii şi

Veşnică Anatemă ne-pocăiţilor eretici şi celor ce se leapădă de Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat.

O LUPTĂ DUHOVNICEASCĂ FRUMOASĂ!

MITROPOLITUL VOSTRU,

† SERAFIM DE PIREU

sursa: http://acvila30.ro/2011/12/08/a-aparut-cartea-mitropolitul-serafim-de-pireu-„drept-invatand-cuvantul-adevarului/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s