18 martie: Sfântul Chiril, Patriarhul Ierusalimului

— preluare de pe site-ul “Pelerin Ortodox” —

http://acvila30.ro/18-martie-troaparul-si-viata-sfantului-chiril-patriarhul-ierusalimului-gr-ro-en1/

ORNAM1

Sf. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului

Sfîntul Chiril, născîndu-se din părinţi dreptcredincioşi şi crescînd întru dreapta credinţă, s-a făcut monah pe vremea marelui Constantin (306-337). După aceea, în vremea împărăţiei fiului său Constanţiu (337-361), fericitul Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului (333-350), ducîndu-se din viaţa aceasta la viaţa cea fără de moarte, Sfîntul Chiril s-a ridicat în locul lui la scaun şi s-a arătat iscusit apărător al apostoleştilor dogme, cu rîvnă biruind eresurile lui Arie, ale lui Macedonie şi ale lui Manent. Pentru aceasta era urît de arhiereii eretici, precum şi de Acachie, arhiepiscopul Cezareei Palestinei, de la care mai pe urmă a suferit şi izgonire.

În zilele acestui preasfinţit arhiepiscop Chiril s-a făcut în Ierusalim un semn minunat pe cer, în ceasul al treilea din ziua a cincizecea, adică arătarea cinstitei Cruci care, strălucind deasupra Golgotei mai mult decît soarele, s-a întins foarte mult şi a ajuns pînă la muntele Eleonului. Pentru acea minune Sfîntul Chiril a înştiinţat prin scris pe împăratul Constanţiu, sfătuindu-l spre dreapta credinţă. Căci acel împărat, abătîndu-se din calea dreptei credinţe, a căzut în credinţa cea rea a lui Arie şi ajuta ereticilor, iar celor dreptcredincioşi le făcea rău. Cel mai sus pomenit Acachie, avînd în ajutor pe împăratul, s-a sculat pentru două pricini împotriva Sfîntului Chiril. Întîi, pentru că eresul era mustrat de sfîntul, iar al doilea, fiindcă nu voia Chiril să se supună lui. Căci, într-acele vremi, Ierusalimul fiind pustiit şi micşorat de necredincioşii împăraţi şi scaunul arhiepiscopiei Ierusalimului era foarte înjosit sub stăpînirea mitropolitului Cezareei Palestinei.

Deci preasfinţitul Chiril, văzînd că Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic şi de sinodul local al Sfinţilor Părinţi din Sardica, mai înainte biruit, şi nu după canoanele bisericeşti, ci după împărăteasca stăpînire ţinea rînduiala Mitropoliei, nu voia să se supună aceluia, ci încă şi mustra răutatea lui, de vreme ce mai mult ca muncitorii, decît ca păstorii, îşi ţinea scaunul.

Despărţindu-se Sfîntul Chiril de Mitropolia Cezareei, voia ca scaunul Ierusalimului să fie înaintea celui al Cezareei, ca cel dintîi, de vreme ce Biserica Ierusalimului era maică a tuturor Bisericilor. Şi, pe lîngă aceasta, soborul din Sardica care a biruit pe Acachie, a dat începătoria în mîna fericitului Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, care a fost mai înainte de Sfîntul Chiril. Deci Acachie, umplîndu-se de mînia răutăţii, a găsit asupra lui o pricină ca aceasta: S-a întîmplat în Ierusalim un an de mare foamete, încît alerga tot poporul la preasfinţitul Chiril, fericitul arhiepiscop, cerînd de la dînsul hrană, în nevoia cea de foamete ce venise asupra lor. Iar el, fiind milostiv, şi-a cheltuit toate ale sale, spre hrănirea lor. Dar, de vreme ce s-a lungit acea foamete şi nu era cu ce să hrănească pe oamenii care se topeau de foame, a început sfîntul a vinde lucrurile bisericeşti, aurul, argintul şi cele mai scumpe perdele. Cu acel preţ cumpărînd grîu, îl împărţea la popor. Şi s-a auzit atunci vestea că o femeie s-ar fi văzut umblînd prin cetate, într-o sfinţită îmbrăcăminte bisericească, şi jucînd, după obiceiul petrecerilor sale. Întrebînd-o de unde a luat acea sfinţită îmbrăcăminte, ea a zis: „Am cumpărat-o din tîrg, de la cutare neguţător”, spunînd numele. Iar întrebînd pe neguţător, acesta a spus: „Arhiepiscopul mi-a dat-o s-o vînd”.

Acele lucruri, dacă au fost adevărate ori nu, nu se pot dovedi însă acea veste a ajuns la mitropolitul Acachie. Deci acela, aflînd-o ca o pricină binecuvîntată, a adunat sinodul său şi pe fericitul Chiril, ca pe cel ce vinde cele sfinte spre necinstire şi batjocură, l-au judecat a fi vrednic de izgonire. Deci, cîştigînd putere de la cei de acelaşi eres, a scos ereticul pe cel dreptcredincios, cel fără de canoane, pe Sfîntul Chiril, arhiereul cel cu canoane, de pe scaunul lui şi cu sila l-a izgonit din hotarele Ierusalimului.

Sfîntul Chiril s-a dus în Antiohia, după aceea în Tars, la fericitul Silvan, episcopul, şi petrecea la dînsul. Pe acesta, văzîndu-l greşind puţin în unele dogme ale credinţei, l-a îndreptat şi desăvîrşit l-a povăţuit la dreapta credinţă. De acest lucru auzind Acachie, a scris lui Silvan, înştiinţîndu-l despre lepădarea lui Chiril, ca să-l izgonească de la sine sau să nu-l lase a lucra cele sfinţite. Dar Silvan nu asculta pe Acachie, pentru că îl ştia pe Sfîntul Chiril bărbat dreptcredincios, sfînt şi învăţător, izgonit fără de vină, din răutate şi zavistie, şi de ale cărui învăţături toată mulţimea dreptcredincioşilor se ţinea foarte bine.

După aceea, făcîndu-se sinod local în Seleucia, unde se adunaseră o sută cincizeci de episcopi, Acachie susţinea să nu se înceapă sinodul, pînă ce mai întîi nu va fi izgonit Chiril din sinod, ca un lepădat. La aceasta neînvoindu-se mulţi episcopi, Acachie s-a despărţit de ei şi s-a dus la Constantinopol, la Eudoxie, patriarhul arian, şi la împăratul Constanţiu şi clevetea asupra episcopilor care se adunaseră în Seleucia, numind acel sinod local adunare de oameni pierzători, care nu spre folos, ci spre vătămarea bisericească s-ar fi adunat. Şi mai vîrtos a pornit pe împăratul spre mînie împotriva Sfîntului Chiril, zicînd că un veşmînt mai scump, ţesut cu aur – pe care fericitul întru pomenire, marele Constantin, îl dăduse lui Macarie, arhiepiscopul Ierusalimului (314-333) ca să se îmbrace cu el cînd săvîrşeşte taina Botezului -, Chiril l-a vîndut în tîrg şi a ajuns la un om care face jocuri în privelişte. Deci împăratul, mîniindu-se, a condamnat pe Sfîntul Chiril la surghiunie.

După cîtăva vreme, murind împăratul Constanţiu, a luat împărăţia Iulian Paravatul (361-363), care la început s-a prefăcut dreptcredincios şi bun. Căci toate judecăţile lui Constanţiu stricîndu-le, eliberă de la surghiun pe toţi episcopii cei dreptcredincioşi care se izgoniseră de Constanţiu. Atunci şi Sfîntul Chiril, fiind întors de la pedeapsă, iarăşi şi-a luat scaunul său. Iar după ce Iulian s-a întărit la împărăţie, s-a lepădat de Hristos şi a dăruit iudeilor mare libertate, poruncindu-le acelora ca în Ierusalim, în locul bisericii lui Solomon, să-şi zidească biserică nouă, ajutîndu-le cu dăjdiile poporului care se dau împăratului.

Începîndu-se lucrul acela de Dumnezeu urît, Sfîntul Chiril ca un prooroc grăia către ai săi, că se vor împlini cu adevărat cuvintele lui Hristos, căci nu va rămîne piatră pe piatră. Ba încă se ruga Stăpînului Hristos ca să nu lase pe vrăjmaşii Săi să ducă la săvîrşire lucrul început şi degrabă să le curme izvodirea lor şi să le strice sfatul. Şi a auzit Domnul rugăciunea robului Său, iar prooroceştile lui cuvinte cele grăite le-a adus la împlinire fără de zăbavă. Pentru că într-o noapte s-a făcut mare cutremur de pămînt şi a surpat temelia, dar nu numai acele pietre pe care atunci iudeii le puseseră, ci şi cele mai de demult, pe care cîndva Solomon le întemeiase, împreună cu cealaltă nouă zidire; şi ca pe nişte praf le-a vînturat de la locul acela, cu dumnezeiasca putere cea nevăzută.

După ce s-a făcut ziuă, mulţi s-au adunat acolo, mirîndu-se de minunea ce se făcuse. Apoi, gîndind iudeii să se apuce de lucrul acela, deodată a căzut foc din cer şi a ars toate uneltele cele de lucru şi frică mare a cuprins pe toţi iudeii. Iar în noaptea urmă-toare semnul Sfintei Cruci s-a arătat pe hainele iudeilor, care nicidecum nu puteau să se şteargă sau să se spele. După acea minune, Sfîntul Chiril, a cărui proorocie s-a împlinit, a fost izgonit iarăşi din scaun. După dînsul, precum se pare, Chiriac a ocupat scaunul sfîntului, care mai înainte, în iudaism, se numea Iuda şi care a arătat cinstita Cruce Sfintei împărătese Elena; iar din Sfîntul Botez s-a numit Chiriac.

Deci, după izgonirea Sfîntului Chiril, puţină vreme ocupînd scaunul Ierusalimului, a pătimit pentru Hristos de la Iulian călcătorul de lege, precum se scrie despre dînsul în 28 de zile ale lui octombrie. Iar după ce a pierit cel fărădelege, Sfîntul Chiril iarăşi şi-a primit scaunul său. Apoi, după cîtăva vreme, arienii iarăşi întărindu-se pe vremea împărăţiei lui Valens (364-378), Sfîntul Chiril a fost izgonit a treia oară pentru dreapta credinţă, pentru că foarte mult se împotrivea ereticilor, biruindu-i prin dreapta credinţă. Iar după ce a pierit rău Valens împăratul cel răucredincios, iar Teodosie cel Mare a primit după dînsul împărăţia (379-395), Sfîntul Chiril s-a întors la scaunul său cu cinste şi a stat pe dînsul opt ani netulburat şi, bine păstorind Biserica lui Hristos şi lăsînd scrieri folositoare Bisericii, s-a odihnit întru Domnul.

ORNAM1

— preluare de pe site-ul “Pemptousia” —

http://www.pemptousia.ro/2014/03/sfantul-chiril-arhiepiscopul-ierusalimului-18-martie/

/ Sinaxar

chiril ierusalim icoana contemp ruseasca

Sfântul Chiril s-a născut în Ierusalim, în jurul anului 314 d. Hr. și se trăgea după neam din Palestina. A fost hirotonit preot de către Episcopul Ierusalimului, Maxim al III-lea (333-348 d. Hr.), căruia i-a și urmat la tronul episcopal la începutul anului 348 d. Hr., fie pentru că Maxim fusese înlăturat de ereticii arieni, fie pentru că adormise întru Domnul.

La început, Sfântul Chiril nu a fost preocupat de „subtilitățile” doctrinare și evita fără șovăire termenul „de o ființă”. De aceea, Acaciu, Episcopul arian al Cezareii a aprobat alegerea lui și l-a hirotonit episcop. Dar s-a întâmplat ca și în cazul de mai târziu al Sfântului Meletie, Patriarhul Antiohiei (prăznuirea sa se face pe 12 februarie). Sfântul Chiril nu a rămas în afara climatului epocii sale în ceea ce privește luptele doctrinare și, astfel, în primele luni de păstorire, prin faimosul său Catehism, s-a dovedit a fi un apărător înverșunat al hotărârilor și ai termenilor teologici stabiliți de Sinodul I Ecumenic.

Prin lupta sa împotriva arianismului, Sfântul Chiril s-a bucurat și de aprecirea membrilor Sinodului de la Constantinopol din anul 382 d. Hr.: „Noi recunoaștem ca episcop al Bisericii-Mame a tuturor Bisericilor, al Bisericii din Ierusalim, pe prea venerabilul și prea-evlaviosul Chiril, cel iubit de Dumnezeu și care a fost ales odinioară ăn chip canonic de către cei din provincie și care în diferite împrejurări a luptat contra arienilor”.

Poziția dogmatică a Sfântului Chiril a fost prima cauză de rupere a legăturii cu Episcopul Acaciu al Cezareii, care a căutat apoi diverse pretexte pentru a-l distruge pe Sfântul Chiril. A doua cauză a fost disputa legată de jurisdicția celor două scaune episcopale. Așa cum se știe, în urma distrugerii cetății Ierusalim, comunitatea creștină a fost răspândită în toate părțile, iar după refacerea acesteia, creștinii erau puțini la număr, de aceea Cezareea a devenit capitala Palestinei. După o vreme, când numărul creștinilor din Ierusalim s-a mărit, Episcopia din Ierusalim a cerut restabilirea vechii ei poziții. În anul 325 d. Hr., Sinodul I Ecumenic a stabilit prin cele 7 Canoane să fie cinstit, potrivit obiceiului străvechi, mai ales Episcopul Ailiei, adică al Ierusalimului, iar Mitropolia Cezareii să păstreze demnitatea ei proprie. Formularea ambiguă a canonului a provocat un conflict între Sfântul Chiril și Episcopul Acaciu.

Sfinţii Ierarhi Chiril al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Sofronie al Ierusalimului, sec XVI, Muzeul Bizantin din Atena

Acesta din urmă s-a aflat pe o poziție avantajoasă datorită sprijinului de care se bucura din partea împăratul arian Conastanțiu (337-361) și, găsind el un pretext împotriva Sfântului Chiril, anume că în vremea foametei a vândut relicvele sfinte și ofrandele Bisericii pentru a oferi hrană oamenilor săraci, l-a depus din treaptă pe Sfântul Chiril prin Sinodul care a avut loc în Ierusalim, în anul 357 d. Hr. și l-a îndepărtat din cetate.

Sfântul Chiril a fost exilat în Tars din Cilicia, unde a fost primit de Episcopul Silvan, care a respins pretenția Episcopului Acaciu de a întrerupe comunicarea sa cu Sfântul. Cu toate acestea, Sfântul Chiril a cerut membrilor Sinodului să-i fie cercetat cazul. Într-adevăr, Sinodul care s-a întrunit în Ierusalim, în anul 359 d. Hr., a hotărât că este nevinovat, dar Acaciu, după ce s-a refugiat în Constantinopol, a zădărnicit hotărârile Sinodului din Ierusalim prin alt Sinod, care a avut loc în Constantinopol, în anul 360 d. Hr., susținând depunerea din treaptă și exilarea Sfântului Chiril.

Sfântul Chiril a revenit pe scaunul său episcopal, ca și ceilalți episcopi exilați, în anul 361 d. Hr., în vremea împăratului Iulian Apostatul care, dorind să-i atragă de partea sa pe toți dușmanii împăratului Constanțiu, i-a adus înapoi pe toți arhiereii exilați de înaintașul său. Sfântul a simțit nevoia să se dedice păstoririi turmei sale de credincioși, dar după moartea lui Iulian Apostatul, pe 26 iulie 363 d. Hr., a fost exilat din nou de împăratul Valens (364-378 d. Hr.) vreme de unsprezece ani, întorcându-se în Ierusalim după moartea împăratului, în anul 378 d. Hr.

Sfântul Chiril a adormit în pace în anul 387 d. Hr.

Opera sa principală a fost Catehezele (în total 23), care au fost rostite în perioada Postului Mare și a Săptămânii Mari din anul 348 d. Hr. în Biserica Învierii. Scopul Catehezelor a fost pe de o parte introducerea catehumenilor în învățăturile de bază ale credinței și a vieții morale ale creștinilor, iar pe de altă parte tâlcuirea Sfintelor Taine ale Bisericii pe înțelesul duhovnicesc al celor ce primise botezul. Valoarea Catehezelor Sfântului Chiril este enormă. Nici o altă lucrare de până atunci nu prezentase cu atâta osârdie aproape toate slujbele religioase ale Bisericii Ortodoxe, precum și metoda lor sacramentală și sfințitoare, pusă în practică până astăzi în Biserică cu o asemănare uimitoare, așa încât suntem îndreptățiți să socotim Catehezele Sfântului Chiril o reconstituire tipărită și o păstrare în practică Tradiției Apostolice.

Sfântul Chiril al Ierusalim, Minologhion Bizantin, sec. XIV

Tropar, glasul 8

Ai fost văzut în Sion înveșmântat în straie cuvioase, precum un strălucit stâlp al credinței apostolești, te-ai făcut moștenitor al harului lor, ai adus lumii la cunoștință învățăturile lor cucernice și ai răspândit înțelepciunea lor. O, Sfinte Chiril, Părinte și Ierarhe, roagă-te pentru noi.

Tropar, glasul 4

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățator înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sarăcia cele bogate. Părinte ierarhe Chiril, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Sedealnă, glasul 8, Pe înțelepciunea și Cuvântul…

Cu înțelepciunea Cuvântului îmbogățindu-te, ai dat afară râurile învățăturilor vieții și ai adăpat tot cugetul celor binecredincioși; și, cu toaig dumnezeiesc păstoridu-ți turma, ai hrănit-o în dumnezeiasca livadă a cunoștinței. Pentru aceasta, te lăudăm ca pe un păstor și mare învățător și apărător al credinței, ierarhe Chirile, strigând: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s