SFANTUL PAISIE AGHIORITUL ne vorbeste despre cat de importanta este POMENIREA MORTILOR: “Mereu sa ne aducem aminte de cei adormiti si sa ne rugam pentru ei!”

— preluare de pe site-ul “Cuvântul ortodox” —

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/02/14/sfantul-paisie-aghioritul-ne-vorbeste-despre-cat-de-importanta-este-pomenirea-mortilor-mereu-sa-ne-aducem-aminte-de-cei-adormiti-si-sa-ne-rugam-pentru-ei/

rugaciunea_pentru_cei_adormiti

“Cei adormiţi au mai multă nevoie de rugăciune de­cât cei vii, deoarece pentru cei vii există nădejdea po­căinţei. Iar Dumnezeu vrea să existe oameni care să-L roage să-i ajute pe cei adormiţi, de vreme ce încă nu s-a făcut Judecata din urmă”.

***

Rugăciunea pentru cei adormiţi

„Mutatu-s-a de la moarte la viaţă”

– Gheronda, vă doare?

– Tu ce spui? Dacă nu voi apuca zorile, atunci voi avea o zi mare; nu va însera niciodată, nici nu se vor ivi zorile. Soarele ţineţi-l voi[1]!

– Gheronda, cum se simte cineva căruia i s-a apro­piat vremea să plece din această viaţă şi este aranjat duhovniceşte?

– De unde să ştiu?

– Nu v-a spus nimeni niciodată?

– „Mutatu-s-a de la moarte la viaţă”[2]. Nu spune aşa? Aşadar, această viaţă este moarte şi moartea este mutare către adevărata viaţă. Prin urmare, merge bu­curos către viaţă.

– Gheronda, mulţi Sfinţi au văzut unele suflete când au plecat din trup. Cum sunt?

– Sunt ca şi copiii. În cealaltă viaţă toţi vor fi ca îngerii: nu vor exista nici bărbaţi, nici femei, nici bă­trâni, nici prunci; toţi vor fi de un singur sex şi vor avea aceeaşi vârstă. De aceea, atunci când vede cineva suflete plecând din viaţă, le vede ca pe nişte copii. Chi­pul are însuşirile persoanei respective, dar sunt ca de copil.

Când eram la Chilia Cinstitei Cruci, îl cercetam uneori pe bătrânul Filaret[3]. Era un bătrânel foarte evlavios, care locuia la o chilie apropiată. Vreme de cincisprezece ani, până când el însuşi s-a îmbolna­vit, l-a slujit pe ucenicul său, Părintele Vartolomeu, care suferea de parkinson. Ultima oară cand am mers la chilia lui, l-am găsit căzut jos. Avea o luna de când nu mâncase nimic, ci bea numai puţină apă. Nici să se întindă nu putea. Dormea încălţat, rezemat de perete. Hainele i se lipiseră de trup, iar încălţămintea era plină de lichid, pentru că i se crăpasera picioarele şi îi cur­gea din ele sânge şi apă. Însă el înfrunta toată această situaţie ca şi cum nu s-ar întampla nimic.

„Şi acestea, spunea el, sunt binecuvântare de la Dumnezeu”.

fereastra-sufletL-am ridicat şi l-am rugat pe Părintele Vartolomeu să-mi în­găduie să rămân o noapte la coliba lor ca să-i ajut, însă el nu a voit. Mi-a spus să vin la ei a doua zi. Însă la mie­zul nopţii, în vreme ce mă rugam cu şiragul de metanii, ce să văd? Îl văd pe bătrânul Filaret cu chip luminos, având în jur de doisprezece ani, mergând spre Cer în mijlocul unei lumini cereşti. Atunci mi-am dat seama că adormise în Domnul.

– Gheronda, în primele patruzeci de zile trebuie să ne rugam mai mult pentru cel care a adormit?

– Da, pentru că sufletul este neliniştit, fiindcă nu ştie cum va fi judecat.

Odata am întâlnit aici afară, lângă arhondaric, o femeie în vârstă, care cerea să intre să ia binecuvân­tare de la mine. I-am sărutat şi eu mâna, pentru că am văzut Harul lui Dumnezeu în acest suflet. După puţi­nă vreme a devenit monahie. Când a adormit, moartă fiind, am sărutat-o cu multă evlavie. Apoi mi s-au în­tâmplat două lucruri. Unul aici, la mănăstire, iar ce­lălalt la Coliba mea. Primul s-a petrecut la şapte zile după adormirea ei. Am văzut sufletul ei ca un îngeraş, care semăna cu o copiliţă de doisprezece ani; strălucea cu totul. A doua oară mi s-a arătat în somn. Mi-a făcut metanie cu recunoştinţă şi mi-a mulţumit pentru rugăciunea pe care am făcut-o pentru ea. Am fost foarte emoţionat şi mi-a pricinuit multă bucurie. Când am mers să notez data, am văzut că era a patruzecea zi de la adormirea ei. Acest suflet avea multă bunătate şi are multă recunoştinţă.

Să ne rugăm mereu pentru cei adormiţi

– Gheronda, la gropniţă trebuie să ardă candela?

43546– Da, este un prinos adus celor adormiţi. Chiar şi numai o lumânare dacă aprindem pentru sufletul unui adormit, îl ajută mult.

Mereu să ne aducem aminte de cei adormiţi şi să ne rugăm pentru ei. Să nu uităm să ne rugăm pen­tru sufletele lor, ca să afle odihnă. Eu, de fiecare dată cand am Dumnezeiasca Liturghie la Colibă, fac şi parastas pentru toţi morţii ale căror „nume nu au fost pomenite”. În Sfântul Munte, la mănăstiri, vineri seara săvârşesc parastas cu colivă pentru cei adormiţi, iar sâmbătă dimineaţa fac Utrenia în biserica cea mare, apoi Dumnezeiasca Liturghie la bisericuţa cimitirului. Acolo, la cimitir depunem armele. De la această „casă” vom merge în cealaltă.

– Gheronda, cum să mă rog pentru cei adormiţi?

– Să spui în general:

„Dumnezeule, odihneşte sufle­tele adormiţilor robilor tăi”,

iar dacă-ţi vine în minte vreun nume al unuia ce a adormit sau dacă afli că a murit de curând vreun cunoscut sau un necunoscut, pomeneşte-l cu aceeaşi rugăciune.

Este bine să ne aducem aminte mai întâi de ador­miţii care au mai multă nevoie, apoi de toţi cei care au mai puţină nevoie, iar la sfârşit de cei cunoscuţi. Eu, deşi niciodată nu mă gândesc la părinţii mei, dacă se întâmplă să fiu obosit sau nu am vreme să fac rugăciune în general pentru cei adormiţi, îi văd în somn pe părinţi. Şi aceasta pentru că, atunci când mă rog pentru cei adormiţi în general, se folosesc şi ei şi se bucură, în timp ce atunci când nu mă rog, sunt lipsiţi de această mângâiere. Dacă sărmanii adormiţi se folosesc din neînsemnatele rugăciuni pe care le facem, atunci ar trebui ca pe noi, călugarii, să ne jupoaie şi să ne săreze de vii dacă nu ne rugăm pentru ei.

Cei adormiţi au nevoie de rugăciune

rugaciunea-adormiti-morti-685x320– Gheronda, când e slujbă în biserică, eu mă rog mai mult pentru mine. Chiar şi atunci când se citeşte: „Fericiţi cei fără prihană în cale”[4], care este pentru cei adormiţi, de multe ori continui rugăciunea pentru mine însămi.

– Ce, vrei totul numai pentru tine? Cei adormiţi au nevoie de rugăciunea noastră, pentru că ei nu mai pot face nimic, în timp ce noi putem să-i ajutăm în vreun fel.

În Sfântul Munte era un mirean pe nume Ioan, care umbla peste tot şi întreba:

„Ai vreo treabă de fă­cut? Ce treabă vrei să-ţi fac?”

Era atât de bun, încât Părinţii îi spuneau să se facă monah. Acela însă le răspundea:

„Nu, nu! Numai să vă rugaţi pentru mine, pentru că nu vă puteţi închipui ce om rău am fost, ce am făcut în război”.

Într-o zi, când m-a ajutat să fac un proschinitar, mi-a spus:

„Să te rogi pentru mine, pentru că sunt foarte păcătos”.

De atunci n-am mai ştiut nimic de el. După o vreme, a venit un părinte şi mi-a spus:

„Bătrânul Ioan a adormit. Mi s-a arătat de două ori şi m-a trimis să-ţi spun să-l pomeneşti la cei adormiţi”.

Ce se întâmplase? Bătrânul Ioan a mers la o mănăstire şi-i ajuta pe monahi. Înainte de a muri i-a spus ieromonahului care avea grijă de cimitir:

„Frate, sunt foarte păcătos. Te rog ca în fiecare zi să-mi faci un «Trisaghion» la mormânt”.

Şi într-adevar, în fiecare sâmbătă ieromonahul mergea la mormântul lui Ioan şi îi făcea „Trisaghion”. Însă după puţină vreme iero­monahul a primit ascultare la arhondaric. Uneori îşi aducea aminte să facă „Trisaghion”, alteori nu. Într-o noapte i s-a arătat bătrânul Ioan în somn şi i-a spus:

„Te rog să nu mă uiţi. Iar dacă nu-mi poţi face „Trisaghion”, atunci mergi la Părintele Paisie şi spune-i că am murit, căci, deşi îşi aduce aminte de mine în fiecare zi, el însă mă pomeneşte la vii, ca să mă pocăiesc. Eu acum nu mai pot să mă pocăiesc“.

Cei adormiţi au mai multă nevoie de rugăciune de­cât cei vii, deoarece pentru cei vii există nădejdea po­căinţei. Iar Dumnezeu vrea să existe oameni care să-L roage să-i ajute pe cei adormiţi, de vreme ce încă nu s-a făcut Judecata din urmă. În război un soldat grav rănit i-a cerut unui preot apă, însă acela nu i-a dat. L-a trecut cu vederea, deşi avea în bidonul său puţină apă. După o vreme rănitul a murit, iar preotul, de îndată ce a conştientizat greşeala sa, nu-şi mai găsea liniştea. Îl pomenea continuu. A venit şi la Coliba mea şi mi-a spus durerea sa. Sărmanul, avea multă jertfire de sine, dar nu-şi dadea seama cum de a putut face aceasta. A îngăduit Dumnezeu, adică a luat puţin Harul de la el, căci cel rănit avea mare nevoie de rugăciune. Dacă pre­otul i-ar fi dat apă, l-ar fi uitat, în timp ce acum, mustrându-l conştiinţa, se roagă neîncetat pentru el.

Uşurarea celor adormiţi

iadul pacatosi– Gheronda, care este ajutorul pe care îl primesc cei adormiţi prin rugăciunea noastră?

– Să-ţi dau un exemplu. Dacă într-o zi m-ai găsi în beci şi i-ai spune Stareţei: „Ce păcat! Nu este mai bine să-l punem sus la etaj, astfel încât să vadă soarele câtă vreme va mai trăi?”, ce zici, nu ar face Stareţa aceasta?

– Sigur ar face-o, Gheronda.

– Ei, aşadar, dacă Stareţa ar face aceasta, cu atât mai mult nu va dărui Dumnezeu celor adormiţi uşurarea pe care o cerem de la El? Nu-i va muta într-o temnita mai bună sau chiar într-un apartament?

Cand eram tânar, am cunoscut o bătrână care, spre deosebire de fiica ei care era foarte milostivă, ea era foarte zgârcită. Numai cu mine nu se zgârcea, pentru că mă iubea mult. La trei ani după moartea ei – nu se făcuse încă dezgroparea osemintelor ei -, în timp ce rosteam Rugăciunea lui Iisus, mi s-a întâmplat ceva ciudat. Nu ştiu ce a fost, dar la un moment dat am auzit cum m-a strigat un tânăr să mergem s-o vedem pe bătrână, pentru că mă chema. M-a luat şi m-a dus la mormântul ei. A ridicat placa de pe mormânt şi am văzut-o pe bătrână, care îndată a început să strige:

„Călugăre, mântuieşte-mă! Călugăre, mântuieşte-mă!”.

Era pe jumătate descompusă şi răspândea un miros de nesuportat. M-a durut atât de mult pentru ea, încât am îmbrăţişat-o strâns, cu durere, şi am sărutat-o. Cu toate că mirosea foarte urît, nu am voit să mă despart de ea, câtă vreme ea nu mă depărta. M-a mişcat foarte mult această întâmplare. Când există dragoste adevă­rată cu durere, nu te îngreţoşezi nici de trupurile pu­trezite, nici de mirosul urît. Deşi mă scârbesc lăuntric atunci când văd o femeie lumească împodobită şi par­fumată, totuşi de această femeie nu-mi venea să mă despart, cu tot mirosul urît pe care-l scotea. În viaţa duhovnicească se petrec lucruri ciudate.

GuraIadului3OPDumnezeu a rânduit s-o văd în această stare, pentru că avea nevoie de multă rugăciune. Apoi am făcut rugăciune pentru acest suflet. La două luni de la această întâmplare, iată că într-o noapte mă văd într-o prăpastie care avea forma unei pâlnii. Din nefericire acolo se aflau mul­ţi oameni cu chipurile urîte, negre, care se chinuiau înfricoşător. Mai sus am văzut-o pe bătrână, şezând pe un nor alb. Părea că este departe, însă era aproape de mine. Era ca un copil, având trăsăturile chipului ei, iar alături se afla un înger – cred că îngerul ei păzitor -, care îi freca faţa şi i-o curăţa. Avea un chip plăcut. Am îmbrăţişat-o. Am simţit multă bucurie, ceva deosebit.

Cei adormiţi sunt inculpaţi; sunt robiţi. Uneori, când îmi aduc aminte de un cântec patriotic, îl spun alegoric pentru cei adormiţi:

„Libertate, liberează-mi trupul neputincios,

libertate, dăruieşte-mi un glas melodios.

Dă-mi flacăra în inima mea, pe care au ofilit-o durerile,

ca să-ţi cânt bucuria mea ca priveghetoarea primăverii.

Cântarea să răsune adânc în pământul oropsit,

puţin balsam să se verse în sufletul celui robit”.

Acest cântec îl spun şi pentru mine. Oare, nu şi pe mine m-au ofilit durerile[5]? Rob sunt în această viaţă. Iar atunci când spun „pământul oropsit”, care se referă la creştinii de sub stăpânirea turcească, mă gândesc la cei adormiţi care sunt robiţi şi-L rog pe Mult-Milostivul Dumnezeu să verse „puţin balsam” în sufletele lor.


[1] Stareţul a spus aceasta la 28 iunie 1994, adică cu două săptămâni înainte de adormirea sa.

[2] Ioan 5,24.

[3] Vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti 2004, p. 88-92.

[4] Psalmul 118.

[5] S-a spus în decembrie 1993.

 

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013)

mormantul-paisie-aghioritul

Editare de text (diacritice): Ana Elisabeta

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s