PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR: Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să nu fie leneş şi uşuratic la minte

— preluare de pe site-ul “Pelerin ortodox” —

http://acvila30.ro/predica-sfantului-ioan-gura-de-aur-la-duminica-fiului-risipitor-omul-nu-trebuie-sa-deznadajduiasca-pentru-pacatele-sale-dar-nici-sa-nu-fie-lenes-si-usuratic-la-minte/

PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR LA

DUMINICA FIULUI RISIPITOR

din “Omilii la Postul Mare”

„Aşa va fi bucurie în cer pentru un păcătos ce se pocăieşte”
(Lc. 15. 7)

Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale,
dar nici să nu fie leneş şi uşuratic la minte

Când noi ştim că suntem pacatoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădăjduirea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară uşurătatea minţii face, ca şi cei ce stau, să se poticnească şi să cadă. Aceasta, aşadar, ne răpeşte binele pe care îl posedăm, iară aceea, adică deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele sub care noi suspinăm.
Uşurătatea minţii ne împinge iarăşi afară din cer, unde noi ne aflăm, iară deznădăjduirea ne aruncă în bezna răutăţii. Dacă noi însă nu deznădăjduim, putem curând să scăpăm de această beznă. Socoteşte acum puterea amândurora, atât a uşurătăţii de minte, cât şi a deznădăjduirii!
Satana a fost la început un înger bun, dar fiindcă din capul locului a fost uşuratic la minte şi apoi a deznădăjduit, de aceea a căzut aşa de adanc, încât niciodată nu se va mai scula. Cum că el la început a fost un înger bun, învăţăm din cuvintele Sfintei Scripturi, unde se zice: „Văzut-am pe Satana ca un fulger din cer căzând” (Lc. 10, 18). Această asemănare cu fulgerul ne arată atât strălucirea cea dinainte a Satanei, cât şi repeziciunea căderii sale.
Pavel a fost la început un hulitor al lui Iisus Hristos, prigonitor şi vrajmaş al credincioşilor. Dar pentru că nu a deznădăjduit după ce a cunoscut rătăcirea sa cea grozavă, de aceea el s-a făcut asemenea îngerilor.
Iuda dimpotrivă, dintâi început a fost Apostol, dar pentru că era uşuratic la minte, s-a lăsat smintit de păcat, şi s-a făcut vânzător al Dumnului. Însă tâlharul cel de pe cruce, măcar că săvârşise aşa de multe păcate, nu a deznădăjduit şi de aceea a intrat în rai.

***

Fariseul, uşuratic fiind la minte, s-a bizuit prea mult pe faptele sale cele bune, şi de aceea a căzut în pieire; vameşul, dimpotrivă, nu a deznădăjduit, şi de aceea s-a înălţat aşa, întrecându-i pe alţii.
Trebuie oare să vă mai arăt că aceasta s-a întâmplat şi unei cetăţi întregi? Toată cetatea cea mare Ninive s-a mântuit, pentru că nu a deznădăjduit, măcar că hotărîrea cea dumnezeiască îi luase toată nădejdea. Adică proorocul nu zisese: „Dacă vă veţi pocăi, vă veţi mântui”; ci el zisese de-a dreptul: „încă 40 de zile şi Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Însă cu toate că Dumnezeu îi ameninţase, cu toate că proorocul le vestise aceasta, iar cuvintele lui nu cuprindeau nici amânare, nici condiţii, ei totuşi nu au deznădăjduit, nu au părăsit încrederea. Dumnezeu nu le pusese condiţii, iar proorocul nu le zisese: „Dacă vă veţi pocăi, vă veţi mântui”; şi el n-a făcut aceasta pentru ca şi noi, când auzim asemenea hotărîre a lui Dumnezeu, să nu ne îndoim şi să nu părăsim nădejdea, ci să privim la exemplul Ninivei. Nici o săgeată a Satanei nu este aşa de tare şi primejdioasă ca deznădăjduirea, şi când noi deznădăjduim, îi facem chiar mai multa bucurie decât când păcătuim.
Dumnezeu, însă, totdeauna este gata a ierta şi pe cel mai mare păcătos, dacă el dă prilej de a fi cruţat, adică dacă vine la pocăinţă. Voiesc să vă arăt cum însuşi Domnul ne asigură şi ne făgăduieşte aceasta, printr-o pildă.
Au fost doi fraţi care erau moştenitori ai tatălui lor. Unul dintre dânşii a rămas în casă, iar celălalt, care a cheltuit toată moştenirea sa, s-a dus în străinatate, pentru că nu putea suferi ocara sărăciei. Eu vă amintesc această pilda, ca să vedeţi că păcatele noastre se iartă numai dacă deschidem ochii asupra stării noastre. Eu însă zic aceasta, nu spre a face pe cineva uşuratic la minte, ci mai vârtos pentru a feri pe oricine de deznădăjduire, căci deznădăjduirea este încă şi mai rea decât uşurătatea minţii. Fiul cel pierdut este icoana păcătosului. Dar ce a grăit acest fiu, când se afla în cea mai mare ticăloşie?
„Întoarce-mă-voi la tatăl meu”, a zis el (Lc. 15, 18). Tatăl nu-l oprise de a se duce în străinătate, pentru ca el să înveţe, din încercare, cât de norocit era fiul care rămăsese acasă. Adică adeseori Dumnezeu orânduieşte aşa, ca noi, când nu ne folosesc cuvintele, să ne învăţăm şi să ne facem mai cu minte printr-o încercare amară. Aceasta a spus-o însuşi Dumnezeu iudeilor, prin profetul Ieremia. Când profeţii de mii de ori sfătuiseră şi îndemnaseră pe acest popor, iar el nu urma şi nu asculta, Dumnezeu le-a trimis certări şi profetul le-a zis: „Cerceta-te-va viclenia ta, şi răutatea ta te va pedepsi” (Ier. 2, 19). Adică fiindcă ei erau atât de nebuni, încât nu ascultau sfătuirile şi mustrările lui Dumnezeu şi petreceau în păcatele lor, de aceea El i-a predat nenorocirii, pentru ca să se certe şi iarăşi să se învrednicească de Dânsul.
Deci, în acelaşi chip, fiul cel trecut prin o amară încercare a învăţat să cunoască cât de rău este a pierde casa părintească, drept care el acum s-a întors îndărăt. Iară tatăl n-a pomenit rătăcirea lui, ci l-a primit cu braţele deschise. Pentru ce a făcut el aceasta ? Pentru că el era tată al lui, iară nu judecător. De aceea, el a poruncit să se facă sărbătoare de bucurie şi ospăţ, şi toată casa să serbeze şi să se veselească.
Ce gândeşti tu ? Păcatul oare se răsplăteşte aşa? Nu, nu păcatul, ci reîntoarcerea; nu călcarea de lege, ci îndreptarea.
Iară când fratele cel mare s-a supărat de toate acestea, tatăl l-a liniştit cu cuvintele: „Tu în toată vremea eşti cu mine, acesta însă era pierdut şi s-a aflat, era mort şi a înviat” (Lc. 15, 31-32).

***

Cu acestea el vrea să zică: când este vorba de a mântui pe un pierdut, nu este locul de a-i face judecata şi a porni aspra cercetare asupra lui, ci trebuie cineva să fie milostiv şi să ierte. Aceasta este ca la doctor. Când cineva s-a îmbolnavit din pricina unei vieţi fără rânduială, doctorul nu-i face mustrări în loc de a-i da doctorii, nici nu-l pedepseşte în loc de a-l tămădui. Câtă vreme a fost depărtat de la noi, gândeşte părintele, el a fost lăsat foamei, ruşinii şi celor mai înfricoşate ticăloşii de tot felul. De aceea zice el: „A fost pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviat”. El prin aceasta voieşte să zică celuilalt fiu: „Uită-te nu la cele de faţă, ci cumpăneşte mărimea ticaloşiei lui celei de dinainte. Tu ai acum înaintea ta un frate, nu un străin”! El s-a întors la tatăl, şi acesta nu-şi mai poate aminti cele de dinainte, ci îşi mai aminteşte numai de acele ce îl mişcă la compătimire, la îndurare, la pogorământ şi cruţare. De aceea el şi vorbeşte numai de cele ce pătimise fiul său, nu însă şi de cele ce făcuse el. Nu pomeneşte că acela cheltuise în destrăbălări toată averea sa, ci numai ticaloşia cea înmiită cu care avusese a se lupta.
Cu aceeaşi râvnă, ba chiar cu mai mare, păstorul cel bun a căutat oaia cea pierdută, în pilda cea dinainte, fiul cel rătăcit s-a întors singur; însă păstorul a alergat după oaia cea rătăcită, iar când a aflat-o, a luat-o pe umerii săi şi s-a bucurat pentru dânsa mai mult decât pentru celelalte, care nicicând nu se pierduseră (Lc. 15, 5). Dar socoteşte cum a adus el îndărăt oaia cea pierdută. El n-a certat-o, nici n-a pedepsit-o, ci a luat-o pe umerii săi şi a adus-o el însuşi la turmă îndărăt.
Deci, ştiind noi că Dumnezeu pe păcătoşii ce se întorc la El nu numai că nu-i respinge, ci îi primeşte tot aşa de prietenos ca şi pe cei drepţi, şi nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dânşii şi-i caută, şi aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi; ştiind noi acestea, de suntem păcătoşi, să nu deznădăjduim, iară, pe de altă parte, nici de faptele cele bune ale noastre să nu ne închipuim nimica.

***

Să tremurăm pentru noi, ca nu cumva prin bizuinţă să cădem în păcat; iar dacă am căzut, să aducem pocăinţă. Precum am zis de la început, două lucruri ne aruncă în pierzare, adică bizuirea noastră cea falsă, când ne semeţim, şi deznădăjduirea, cand am căzut. De aceea, Pavel, spre a-i face atenţi pe cei ce cred a sta neclintiţi, zice: „Celui ce i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă”(I Cor. 10, 12). Iară pentru a scula iarăşi pe cei căzuţi, şi spre a deştepta în ei o râvnă nouă mai mare, scrie el către Corinteni: „Voi plânge pe mulţi [dintre voi], care au păcătuit şi nu s-au pocăit” (II Cor. 12, 21).
El socoteşte prin aceasta că aceia care nu s-au pocăit sunt mult mai de jelit decât cei ce au păcătuit. Iară profetul Ieremia a zis: ,,Au doara cel ce cade nu se scoală; sau cel ce se abate nu se întoarce?” (Ier. 8, 4). La fel ne sfătuieşte David, când zice: „O, de I-aţi auzi glasul care zice: „Să nu vă învartoşaţi inimile voastre…” (Ps. 104, 8).
Aşadar, să nu deznădăjduiţi, ci să avem nădejde tare la Dumnezeu, să gândim la noianul cel nemăsurat al harului Său şi al iubirii de oameni, să ne scăpam de conştiinţa cea rea şi, cu toată râvna şi osârdia, să ne sârguim la fapta cea bună, făcând pocăinţa sinceră şi serioasă; pentru că noi încă de aici să lepădăm toate păcatele cele săvârşite, ca să ne putem înfăţişa la scaunul judecăţii lui Hristos şi să dobândim împărăţia cea cerească, căreia fie ca noi toţi să-i fim părtaşi prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreuna cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea şi mărirea, acum şi în vecii vecilor! Amin.

Sursa originală: http://www.ioanguradeaur.ro/379/cuvant-la-duminica-fiului-risipitor/

Editare de text: Ana Elisabeta

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s