Celebrul preot misionar rus Gheorghe (Iuri) Maximov critică teologic declarația comună a lui Francisc I și a Patriarhului Moscovei

Source: Celebrul preot misionar rus Gheorghe (Iuri) Maximov critică teologic declarația comună a lui Francisc I și a Patriarhului Moscovei

Update cu traducerea:

Părintele Gheorghe Maximov, un dinamic şi neobosit preot misionar care a slujit în locuri de misiune din toată lumea, oferă câteva gânduri asupra declaraţiei semnate de Preafericirea Sa Patriarhul Chiril şi Papa Francisc.

Pentru început, permiteţi-mi să le reamintesc acelora care deja în urma simplului fapt al întâlnirii se jeluiesc: “totul e pierdut, totul e pierdut”: nimic nu e pierdut. Canoanele interzic să slujim cu ereticii, să ne rugăm cu ei, şi să luăm binecuvântarea lor. Doar să ne întâlnim, canoanele nu interzic. Patriahul nu a devenit un romano-catolic în urma acestei întâlniri.

Cu privire la întâlnire

În măsura în care patriarhul nostru n-a fost trimis la această întâlnire nici ce Sinod, nici de Consiliul Întâistătătorilor (din câte ştiu), aceasta este, în realitate, întâlnirea sa personală.

Este bine că întâlnirea a decurs fără niciun fel de servicii liturgice sau rugăciuni în comun. Impresia lăsată este că papa l-a primit pe patriarh ca pe un egal –nicăieri în niciuna din fotografii nu vedem că patriarhul ar fi fost de acord cu orice fel de subordonare în raport cu poziţia papei.

Cu privire la document

Pe de o parte, există în document nu puţine cuvinte cu care putem fi de acord. De exemplu, cuvintele în apărarea celor persecutaţi şi oprimaţi în Orientul Mijlociu (§8-10), critica Islamului (§13), cuvintele împotriva discriminării creştinilor în Occident (§15), chemarea pentru ţările bogate de a împărţi cu cele sărace (§17), condamnarea îndoctrinării homosexuale (§20), şi a avortului (§21), şi că schismele din Ucraina ar trebui soluţionate “pe baza prevederilor canonice” (§27).

Dar pe lângă toate acestea, există şi expresii care nu sunt deloc  incontestabile, iar câteodată sunt chiar eronate.

De exemplu: “speranţa noastră este ca întâlnirea noastră să poată contribui la re-întemeierea acestei unităţi voite de Dumnezeu, pentru care Hristos s-a rugat … [şi] să inspire creştinii din toată lumea să se roage Domnului … pentru unitatea deplină a tuturor ucenicilor Lui” (§9). În Biserica lui Hristos unitatea este deja înfăptuită în deplinătatea ei. De aceea în Crez mărturisim credinţa în “una Biserică.” Este o altă chestiune că de această unitate cu Biserica s-au lepădat diferite comunităţi schismatice şi eretice. Însă membrii lor nu pot fi numiţi ucenici ai lui Hristos. Ei sunt ucenici ai acelora care învaţă greşit despre Hristos şi îi abat în afara unităţii cu Biserica.

“Ne plecăm în faţa martiriului acelora care, cu preţul propriilor vieţi, au dat mărturie despre adevărul Evangheliei, alegând mai bine moartea decât tăgăduirea lui Hristos. Credem că aceşti martiri ai vremurilor noastre, care aparţin diferitelor Biserici dar care sunt uniţi prin suferinţa lor comună, sunt o chezăşie a unităţii creştinilor” (§12). Ei ar putea fi chezăşia unităţii creştinilor numai dacă am proclama că toate dezacordurile dogmatice dintre credinţele bisericilor de care aparţineau cei care au fost ucişi sunt lipsite de orice importanţă. Însă a face aşa ceva, noi nu putem. În realitate, numai unitatea în adevăr poate să fie chezăşia unităţii creştinilor, care nu se obţine prin suprimarea divergenţelor dogmatice, ci prin investigarea lor şi prin respingerea acelor dogme care sunt false, din dragoste pentru acelea care sunt adevărate.

Un motiv de îngrijorare este afirmaţia că munca de misiune “exclude orice formă de prozelitism” (§24). Nu este clar ce vrea să spună. De exemplu, în cadrul conceptului de muncă de misiune există explicaţia că prozelitismul este îndeplinirea lucrării de misiune cu mijloace necuvenite (constrângere, mită, înşelăciune). În acest sens, putem să fim de acord. Însă cred că în acest document, mai ales în ce priveşte formularea “orice formă,” se poate înţelege că, în general, este interzis să călăuzim romano-catolicii spre Ortodoxie, ceea ce, fireşte, e absurd. Şi la fel în următorul paragraf: “metoda ‘uniatismului’ secolelor trecute, comportând călăuzirea unei comunităţi în unitate cu o alta  prin depărţirea ei de propria Biserică, nu este calea restabilirii unităţii” (§25). Însă dacă am putea călăuzi o oarecare comunitate a Bisericii Romano-Catolice spre Ortodoxie, ar însemna pentru acea comunitate restabilirea unităţii cu Biserica lui Hristos, iar dacă aceasta nu se întâmplă, atunci acea comunitate rămâne într-o stare de despărţire de Biserică.

“Aşadar, în mare parte, viitorul omenirii depinde de capacitatea noastră, în această perioadă critică, de a sta împreună mărturie Duhului adevărului” (§28). Pentru ca noi, împreună cu Biserica Romano-Catolică, să “stăm împreună mărturie Duhului adevărului” este necesar ca ea să mărturisească adevărul şi să se lepede de dogmele ei mincinoase.

Preot Gheorghe Maximov
Traducere în limba engleză: OrthoChristian.com

Traducere în limba română: Dragostea se bucură de adevăr (Ana Elisabeta)

Advertisements

3 thoughts on “Celebrul preot misionar rus Gheorghe (Iuri) Maximov critică teologic declarația comună a lui Francisc I și a Patriarhului Moscovei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s