MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL – “Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”

PELERIN ORTODOX

“Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”

Sfântul Maxim a trăit în veacul al VII-lea d.Hr.  S-a născut în Constantinopol. A iubit cartea de mic. A studiat filosofia şi teologia şi era renumit pentru educaţia sa. Datorită calităţilor sale a fost luat funcţionar superior la Curtea Împăratului şi imediat a devenit mare secretar. O mare cinste. Împărat era atunci Heraclie, cel care i-a biruit pe perşi şi a adus înapoi Cinstita Cruce pe care o răpiseră barbarii. În zilele lui, Cetatea a fost salvată de asediu avarilor, iar locuitorii au cântat pentru prima oară Imnul Acatist. Heraclie a fost un împărat credincios şi evlavios. Dar asupra unei teme serioase, asupra temei ereticilor, a arătat o oarecare cedare, care nu a plăcut deloc lui Maxim. Maxim îi considera pe eretici foarte periculoşi şi voia ca Biserica şi statul să păstreze faţă de ei o poziţie strictă.

View original post 977 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s