Veşnica lor pomenire!

Au trecut două săptămâni de la tragedia din clubul Colectiv.  Numărul celor morţi continuă să crească în timp ce în spitale supravieţuitorii se luptă să trăiască.  Românii cu inima vie au sărit să ajute, fiecare cum a putut, cu bani, cu rugăciune.  Chiar şi cei care nu s-au rugat în cuvinte s-au rugat prin lacrimi, prin suspinări, prin durerea inimilor lor.  În acelaşi timp, s-au spus şi continuă să se spune nenumărate prostii şi răutăţi.  În cazul unora, e vorba de “agende”; în cazul altora, e vorba de faptul că, aşa cum spuna Scriptura, fiecare om scoate din vistieria inimii lui ce se găseşte pe-acolo, bun sau rău. (Luca 6, 45)

Este ca şi cum toate aceste evenimente au aşezat în faţa societăţii româneşti în general şi a creştinilor ortodocşi din România în special un aranjament de oglinzi gigantice.  Depinde de noi dacă ne lăsăm furaţi de jocul oglinzilor, fie că refuzăm să vedem cine le manipulează, fie că ne admirăm narcisist în ele, sau dacă avem curajul să vedem în aceste oglinzi ceea ce trebuie să vedem în ele, în primul rând fiecare pentru sine, apoi toţi împreună.

Însă cel mai important este să nu uităm să ne rugăm pentru cei care au murit şi pentru cei care suferă în spitale, şi să ne doară inima pentru ei.  Nu spun asta pentru că poate uita cineva să-l doară inima, ci pentru că poate uita că în unele situaţii e anormal să nu-l doară inima, pentru că în asemenea situaţii lipsa durerii e un simptom al împietririi inimii.

De asemenea, este esenţial să nu uităm că “potrivnicul [nostru], diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8) — pe cei care au murit caută să-i înghită încercând să ne convingă că sunt deja ai lui, că nu merită să se roage Biserica pentru ei, că au meritat focul, că merită şi focul iadului (să nu fie!), iar pe cei care suntem vii caută să ne înghită cu gânduri de judecată şi osândire.  Oare nu şi pentru noi spune Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru: “… acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim?  Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13, 4-5)  Dar ne spune degeaba, dacă discursul nostru interior este mai degrabă de tipul “Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca aceşti rockeri.” (cf. Luca 18, 11)

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!  Celor ce suferă uşurează-le suferinţa şi tămăduieşte-le rănile trupeşti şi sufleteşti!

P.s.  Acest blog a fost gândit ca blog de mărturisire ortodoxă, ceea ce a dus la alegerea titlului şi a motto-ului, şi implicit a ocrotitorului, Sfântul Grigorie Palama, prăznuit chiar pe 14 noiembrie.  Cu toate acestea, primele postări se vor referi la incendiul monstruos din clubul Colectiv şi la evenimentele şi opiniile care au urmat.  De-abia după aceea, probabil după ce vom depăşi tensiunea primelor 40 de zile, o să mă mai pot gândi şi la altceva.

Advertisements

2 thoughts on “Veşnica lor pomenire!

  1. Exact despre asta este vorba, daca nu ne vom pocai, toti vom pieri la fel…
    Imi spunea astazi o cunostinta ca in incendiu a pierit fiul cuiva care ii nedreptatise tatal, si isi explica la modul “vezi, Dumnezeu nu doarme etc.” M-AM CUTREMURAT!!! Oare noi pe cata lume am nedreptatit? am intrebat-o pe persoana respectiva…

    Like

    1. Aşa este, şi e bine să ştim că nu prea e treaba noastră să încercăm să ne imaginăm cum judecă Dumnezeu o persoană. În Pateric sunt mai multe pilde cu oameni foarte duhovniceşti care posteau (complet) şi se rugau mult, săptămâni la rând, ca să le descopere Dumnezeu dacă cineva a mers în rai sau în iad. Azi, toţi ştim deja totul, eventual avem pretenţia să-i ordonăm noi lui Hristos cum să-şi facă treaba de Judecător, pe cine să trimită în iad.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s